sâmbătă, iulie 29, 2006

Kylie revine in forta


Fanii lui Kylie sunt foarte dornici sa o revada. Drept dovada doar cei foarte rapizi au sansa sa o asculte la urmatoarele concerte. Biletele la concertele din Marea Britanie au fost vandute in doar 6 minute din momentul in care au fost scoase la vanzare pe internet. Concertele sunt programate pe 2,3,5,6,8 si 9 ianuarie 2007.

Cu aceste spectacole Kylie va incheia turul inceput anul trecut si ramas neterminat din cauza diagnosticarii artistei cu cancer la san.
Purtatorul de cuvant al lui Kylie Minogue a declarat: "Cererea pentru concertele lui Kylie este absolut fenomenala. Va fi fantastic sa o revedem din nou pe scena."

HotNews.ro, 24 iul 2006

Fondul Proprietatea in haos legislativ


Fondul Proprietatea a fost in ultima perioada un subiect fierbinte pentru presa. In dorinta informarii opiniei publice referitor la perspectivele FP, conducerea societatii a organizat marti o conferinta de presa in care a incercat sa lamureasca problemele sale si mai ales sa ofere informatii despre eventuala data la care fondul va fi listat pe Bursa.

Presedintele Fondului Proprietatea, Alexandru Paunescu, nu a putut sa explice cum e posibil ca titlurile de despagubire sa fie tranzactionate pe piata neagra, a evitat sa aprecieze efectul posibil al hotararii CEDO de saptamana trecuta in cazul familiei Radu, si mai ales nu a putut oferi o data aproximativa la care Fondul va fi listat pe bursa.

Despre FP

Fondul Proprietatea a fost constituit pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati abuziv de regimul comunist si carora nu li se mai pot restitui bunurile in natura
Emotionat probabil de blitzurile camerelor foto, Paunescu si-a pierdut in cateva randuri cumpatul nereusind sa ofere explicatii la o serie de probleme cu care se confrunta Fondul Proprietatea.

Decizia CEDO reprezinta un precedent periculos

In cursul saptamanii trecute, CEDO a decis ca statul roman a incalcat dreptul Elenei Radu si Alexandru Radu in dosarul revendicarii unui imobil, luand decizia ca autoritatile sa redea apartamentul nationalizat si sa plateasca 75 de mii de euro daune materiale. Motivatia CEDO a fost ca "titlurile de despagubite la Fondul Proprietatea nu sunt proportionale cu bunul pierdut".

Lucru cel mai important insa e ca CEDO a hotarat ca Fondul nu functioneaza de o maniera capabila sa ofere despagubirile necesare.
Presedintele Fondului a admis ca s-a creat intr-adevar un precedent, insa argumentul sau a fost ca timpul necesar solutionarii proceselor la CEDO e foarte lung, mijloacele de despagubire putand fi apreciate de proprietari.

Titluri de despagubire vandute la jumatate de pret

Brokerii despre titlurile FP

Marcel Murgoci, director de operatiuni la societatea EstInvest, declara pentru Hotnews.ro, ca societatea pe care o reprezinta s-a confruntat deja cu oferte de cesionare a acestor titluri de proprietate.
Nici in privinta tranzactionarii titlurilor FP pe piata neagra, Paunescu nu a reusit sa ofere mai multe amanunte.

"Practic in acest moment, legal vorbind este imposibila tranzactionarea titlurilor de despagubire precum si a actiunilor pana in momentul in care Fondul este listat. Actiunile pe care le emite Fondul vor fi tranzactionate pe piata reglementata si titlurile de despagubire nu pot fi obtinute decat prin succesiune", spune Paunescu.

Cu toate acestea, exista zeci de tranzactii prin care titlurile de despagubire se cesioneaza printr-un act notarial, suma incasata de despagubiti reprezentand numai 50% din valoarea lor nominala.

Presedintele Fondului se pare ca nu avea informatii privind desfasurarea unor astfel de "tranzactii" declarand in final ca e nevoie totusi de o campanie de informare publica in acest sens.

Listarea pe bursa-un amanunt pierdut in hatisul birocratic

Paunescu-al doilea presedinte al FP

Alexandru Paunescu a fost numit in functia de presedinte al Fondului Proprietatea prin ordinul direct al Ministrului Finantelor. Paunescu l-a inlocuit din functie pe Nicolae Ivan caruia Sebastian Vladescu i-a cerut demisia in urma balbelor privind strategia Fondului.
In privinta modificarilor legislative necesare listarii pe Bursa, Paunescu a declarat ca un proiectul de lege in acest sens a fost depus la Guvern.

"Proiectul de modificare legislativa se afla la Guvern, nu vreau sa anticipez forma in care va aparea pe final legea doar vreau sa va spun ca am facut modificari in vederea eficientizarii activitatii Fondului si a listarii sale pe Bursa, aceasta fiind prioritatea noastra numarul 1".

"A fost o discutie cu Varujan Vosganian, doamna Anghelache si conducerea ARNPP, a fost o informare facuta domnului Vosganian si lucrurile s-au clarificat", a mai adaugat Paunescu fara a preciza concret o data probabila la care proiectul va fi adoptat.

Pana in acest moment, Fondul Proprietatea nu are decat 97 de actionari al caror portofoliu nu reprezinta decat 0.29% din capital.

In aceste conditii listarea pe Bursa nu ar conferi actiunilor o lichiditate care sa le faca atractive.

Paunescu apreciaza ca vor fi validate aproximativ 150-200 de mii de dosare, acesta fiind si numarul celor ce vor putea solicita actiuni la Fond.

"Fondul are in acest moment 4 miliarde de euro capital social, legal vorbind capitalul se poate mari pana la acoperirea tuturor cererilor de titlurilor de despagubire", a declarat Paunescu incercand sa-i linisteasca pe cei care se tem ca vor ramane fara actiuni.

HotNews.ro, Luminita Parvu, Vlad Telibasa, 25 iul 2006

Google lanseaza un motor de cautare pentru persoanele cu deficiente de vedere


Google a anuntat ca testeaza un site destinat persoanelor cu deficiente de vedere, care va "citi" continutul paginilor web pentru utilizatori.

Serviciul de cautare pentru persoanele cu deficiente de vedere a fost anuntat joi de catre Google. Acesta sorteaza rezultatele in asa fel incat cele care sunt compatibile cu programele text-to-speech ale utilizatorilor sa fie afisate primele pe lista de rezultate.

Noul site Google Accessible Search, disponibil la adresa labs.google.com/accessible, aranjeaza ordinea rezultatelor cautarilor in functie de simplitatea layout-ului paginilor web gasite, a declarat T.V. Raman, cercetatorul care se ocupa de acest proiect.

De exemplu, un utilizator care cauta cu termenul de cautare "vremea" va gasi o multitudine de pagini care au si al continut in afara de datele meteo.

Serviciul, pe care Raman l-a caracterizat ca un "experiment in faza initiala", examineaza codul HTML al paginilor web si le ofera prioritate celor care au putine elemente vizuale sau care se pot afisa in bune conditii cu imaginile dezafectate.

Google Accessible Search este construit pe aceeasi tehnologie utilizata la Google Co-op, care aranjeaza rezultatele cautarilor in baza unor criterii specializate de interes.

Chip Online, 24 iul 2006

vineri, iulie 28, 2006

Profitul net al CEC a depasit 17,5 milioane lei


Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a inregistrat in primul semestru al acestui an un profit brut de peste 20,1 milioane lei, aproape de cinci ori mai mare decat cel raportat la sfarsitul anului trecut cand rezultatul a depasit 4,4 milioane lei, a anuntat luni banca.

Potrivit rezultatelor financiare ale bancii, daca la sfarsitul anului trecut profitul net a fost de 4,2 milioane lei, in primele sase luni ale acestui an, profitul net a depasit 17,5 milioane lei.

Creditele acordate clientilor nebancari au ajuns la un volum de circa 2,5 ori mai mare comparativ cu aceeasi perioada a anului 2005, atingand 2,6 miliarde lei, iar sursele atrase sunt de aproape 5,3 miliarde lei, in crestere cu 19% fata de semestrul I 2005. Conform rezultatelor financiare, valoarea activelor totale ale bancii a depasit in perioada mentionata 6,07 miliarde lei.

CEC are in prezent prezent un capital social de 149,7 milioane lei noi, active totale de peste sase miliarde lei noi si o retea de peste 1.400 unitati, in mediul urban si rural.

CEC se afla in continuare in proces de restructurare, urmand sa fie privatizata. A fost complet reorganizata activitatea bancii, atat la nivel central, cat si in teritoriu, a crescut numarul personalului care lucreaza direct cu clientii, concomitent cu reducerea numarului de salariati.

La data de 17 iunie a acestui an, la Ministerul de Finante au depus oferte angajante numai trei din cele patru banci interesate de cumpararea CEC, dupa ce EFG Eurobank a hotarat sa se retraga din cursa pentru privatizarea bancii romanesti.

Astfel, in lupta pentru achizitionarea bancii romane au mai ramas National Bank of Greece, Raiffeisen International in consortiu cu Raiffeisen Zentralbank si OTP Bank.

Comisia de privatizare urmeaza sa analizeze ofertele depuse de aceste banci, sa separe partea tehnica de cea financiara si apoi sa aleaga doua dintre aceste oferte sau chiar pe toate 3. Ofertele care intra in "finala" vor fi anuntate marti, 25 iulie, de Comisia de privatizare, iar castigatorul va fi cunoscut in maxim doua luni.

Potrivit calendarului stabilit de Comisia de Privatizare, castigatorul va fi anuntat la mijlocul lunii septembrie a acestui an.

HotNews.ro, A.V., 24 iul 2006

Balkan Petroleum ar putea primi o amenda de 11 milioane de dolari


Compania Balkan Petroleum ar putea fi penalizata de AVAS cu o suma reprezentand 100% din pretul platit pentru achizitionarea pachetului majoritar al rafinariei Rafo Onesti, a anuntat astazi presedintele AVAS, Razvan Orasanu.

Motivul care ar putea duce la acordarea acestei amenzi il constituie contractul de novatie incheiat intre Balkan Petroleum si Calder-A, privind cesionarea pachetului majoritar de actiuni pe care BKP il detine la RAFO.

Novatia reprezinta schimbarea, in cadrul unui contract aflat in derulare, prin care o firma este inlocuita de o alta, in conditiile in care prima firma doreste sa renunte la contract iar cea de-a doua doreste sa preia respectivul contract. In cazul RAFO e insa nevoie si de acordul celei de-a treia parti, respectiv a AVAS.

Prin contractul incheiat intre AVAS si BkP, cesionarea actiunilor la rafinaria RAFO fara acordul scris al Autoritatii se penalizeaza cu o amenda ce reprezinta 100% din valoarea contractului de provatizare.

In luna iulie 2005, intre Calder-A si BkP s-a incheiat un contract de cesionare a actiunilor detinute de Balkan Petroleum la RAFO Onesti.

Calder-A e detinut de mai multe ONG-uri

AVAS nu si-a dat acordul privind aceasta tranzactie intrucat Calder-A a evitat sa puna la dispozitia autoritatilor documente care sa sustina stabilitatea financiara a firmei.

Actionariatul companiei Calder-A e cat se poate de incalcit. Proprietarul Calder-A e compania Vienna Capital Parteners Finance BV Olanda care la randul ei e detinuta in proportie de 100% de Vienna Capital Partners Unternehmungsberatung AG-Austria( VCPU AG-Austria).

VCPU AG-Austria are de asemenea un actionariat divers. E detinuta in proportie de 51% de fundatia Colegia Privatstiftung, capitalul disponibil fiind de doar 25 de mii de dolari. Restul actiunilor e impartit de alte doua fundatii: Polan Privatstftung si RatschSuedland Privatstiftung.

Exista indicii clare ca dupa data de 15 iunie 2006 actionariatul a fost schimbat, insa numele noilor proprietari nu este deocamdata cunoscut.

Calder-A se vrea proprietara peste RAFO

Pe data de 20 iulie Curtea de Apel Bucuresti a decis ridicarea sechestrului asigurator impus pe actiunile detinute de BkP la RAFO Onesti. Ceea ce este cel putin ciudat in opinia conducerii AVAS e ca cererea de ridicare a sechestrului a fost facuta de compania Calder-A, care nu are inca o pozitie oficiala in cadrul actionariatului RAFO..

Potrivit informatiilor de la Registrul Comertului si din Registrul Actionarilor, proprietarul rafinariei e si acum compania BkP.

Presedintele AVAS, Razvan Orasanu, a declarat ca in ultima perioada au existat presiuni pentru ca AVAS sa recunoasca pe Calder-A ca fiind proprietarul de drept al rafinariei RAFO Onesti

"Advertorialele din presa, greva angajatilor rafinariei si implicarea politica in acest caz s-au facut tocmai pentru ca AVAS sa recunoasca pe Calder-A ca fiind proprietara a RAFO" a precizat Orasanu. "Singura calitate a Calder-A este insa aceea de potential doritor al Rafo" a completat Orasanu.

"Orice tranzactie avand girul AVAS, cu actiuni RAFO, ar fi fost ilegala atata timp cat incepand cu luna august 2005 a fost impus un sechestru asigurator in urma unei ordonante emise de procurori" a continuat presedintele Autoritatii.

RAFO Onesti- un exemplu de privatizare esuata

Pana la sfarsitul anului urmeaza sa se clarifice situatia RAFO. Potrivit contractului, in decembrie urmeaza sa expire termenul necesar reorganizarii societatii.

La expirarea termenului de doi ani, creditorii rafinariei vor avea dreptul sa ceara in instanta falimentarea societatii.

Datoriile cumulate se ridica in acest moment la suma de 6 mii de miliarde lei vechi, fara a fi calculate insa penalizarile aferente.
Tentativele statului de privatizarea a rafinariei RAFO Onesti dateaza inca din 2001 cand AVAS a vandut 59% din actiuni companiilor Imperial Oil si Canyon Servicos contra sumei de 1.5 milioane de dolari.

Ulterior insa, Ministerul Finantelor Publice a realizat conversia in actiuni a unei datorii, redevenind actionar pe 94% din actiuni. Urmatorul pas a fost vanzarea pachetului detinut de stat tot companiilor Imperial Oil si Canyon Servicos, de data aceasta contra sumei de 11.4 milioane de doalri.

In anul 2004, Balkan Petroleum a cumparat Imperial Oil si Canyon Servicos pentru ca un an mai tarziu sa cedeze 98% din actiuni companiei Calder-A.

In anul 2005 pierderile rafinariei s-au ridicat la 153,7 milioane de lei, ce-i drept cu aproape 60% mai mici decat in anul 2004 cand valoarea deficitului a fost de 372 de milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei a fost de 1,805 miliarde de lei.

In 2005 veniturile au totalizat 1,805 milioane de lei in timp ce cheltuielile s-au ridicat la valoarea de 1,959 de milioane.Veniturile au fost cu 50% mai mari in 2005 fata de 2004

Rezultatele operationale - cele care decurg din activitatea de baza a companiei - arata un profit de 18,5 milioane de lei in 2005, comparativ cu 6,5 milioane de lei in 2004. In primul trimestrul din 2006, Rafo Onesti a obtinut un profit operational 10,6 milioane lei.

HotNews.ro, V.T., 24 iul 2006

Kosovo, la un pas de independenta


Liderii kosovari au cerut ieri, la intilnirea bilaterala cu omologii lor sirbi, recunoasterea independentei provinciei, insa nu isi pot atinge dezideratul decit cu sprijinul comunitatii internationale.

"Nu sintem aici pentru a cere recunoasterea independentei de catre Serbia, ci de catre comunitatea internationala", a declarat Agim Ceku, prim-ministrul din Kosovo, la intilnirea de ieri, de la Viena, cu liderii sirbi. "Kosovo functioneaza de facto ca un stat democratic si nu are nevoie decit de recunoasterea de jure", a mai spus oficialul din Kosovo.

Liderii kosovari refuza orice fel de negociere in ceea ce priveste viitorul statut al provinciei. "Dorinta de independenta nu poate fi ignorata sau negociata la aceste discutii. Independenta este prima si ultima noastra pozitie", a declarat la rindul sau Fatmir Sejdiu, presedintele provinciei. Liderii de la Belgrad nu sint de acord cu acordarea independentei fostei provincii sirbesti.

"Acesta este Ierusalimul nostru", obisnuiesc sa spuna sirbii. "Serbia ar putea acorda o autonomie larga, dar nu poate accepta crearea unui stat independent pe 15% din teritoriul sau", a declarat Vojislav Kostunita, premierul sirb. Intilnirea de ieri este prima din ultimii sapte ani, de cind trupele NATO au bombardat regimul dictatorial al lui Slobodan Milosevici.

Sprijin international

Martti Ahtisaari, negociatorul-sef din partea ONU, este mandatat sa ofere o solutie de compromis pina la sfirsitul acestui an, insa incercarile sale s-au lovit de problema celor peste 100.000 de sirbi din Kosovo.

"Grupul de Contact ar prefera o solutie negociata intre cele doua parti, insa daca acest lucru nu va avea loc, Consiliul de Securitate al ONU va trebui sa isi asume responsabilitatile", a declarat un oficial european pentru site-ul ISN Security Watch. UE a aratat la reuniunea ministrilor de Externe de saptamina trecuta ca sustine ideea independentei provinciei.

Mai multi diplomati occidentali au declarat sub protectia anonimatului ca singura alternativa viabila ramine aceasta. SUA sustin luarea unei decizii cit mai repede, pozitia americanilor datorindu-se faptului ca in regiune se afla peste 17.000 de sodati sub egida NATO, majoritatea americani.

Cotidianul, 25 iul 2006

joi, iulie 27, 2006

Grupul Veneto Banca cumpara in Croatia


Grupul Veneto Banca, prezent in Romania cu Banca Italo Romena, a cumparat recent 75% din actiunile bancii croate Gospodarsko Kreditna Banka, cu sediul la Zagreb, potrivit unui comunicat de presa al grupului bancar.

Banca croata apartine unor investitori locali privati si activeaza atat in sectorul corporate cat si in cel de retail, fiind o societate pe actiuni cotata la bursa din Varazdin inca din 1998
"Europa de Est este deja de mult timp pentru noi o zona de interes.

Am sosit in Romania in 2001 si am reperat si alte tari cu un mare potential de dezvoltare, tari in care vom putea acorda nu numai sustinere financiara societatilor italiene dar si servicii bancare la 360 de grade, instaurand in noile teritorii modelul local al grupului nostru", a declarat Flavio Trinca, presedintele Grupului Veneto Banca.

Gospodarsko Kreditna Banka are 100 de angajati impartiti in zece filiale si este prezenta in zona centrala a Croatiei, in Istria si in Dalmatia.

HotNews.ro, A.V., 24 iul 2006

Romania este prima tara din Europa care recunoaste importanta diversitatii expresiilor culturale


Romania este primul stat din Europa si al patrulea din lume care a ratificat Conventia Internationala pentru protectia si promovarea diversitatii expresiilor culturale, adoptata de UNESCO, in octombrie 2005, informeaza site-ul UNESCO.

Aceasta a fost adoptata in urma necesitatii protejarii si promovarii expresiilor culturale si a continutului acestora, in special in situatiile in care ele sunt amenintate sa dispara sau sa fie grav alterate.

Prin ratificarea Conventiei, Romania a aderat la principiile si obiectivele acesteia, dintre care amintim: protejarea si promovarea diversitatii expresiilor culturale, incurajarea dialogului intre culturi pentru asigurarea unui schimb cultural mai intens si mai echilibrat in lume, reafirmarea importantei legaturii intre cultura si dezvoltare durabila, pentru toate tarile, in special pentru cele

in curs de dezvoltare, stimularea cooperarii si solidaritatii internationale, recunoasterea specificitatii activitatilor, bunurilor si serviciilor culturale, purtatoare de identitate, valori si intelesuri.

Directorul General al UNESCO, Koïchiro MATSUURA, a apreciat promptitudinea cu care autoritatile romane au indeplinit procedura prevazuta de Conventie, ratificand documentul.

Delegatul permanent al Romaniei la UENSCO, domnul Ambasador Andrei Magheru, a fost cel care a depus instrumentele privind ratificarea de catre Romania a Conventiei pentru protectia si promovarea diversitatii expresiilor culturale, la 20 iulie 2006.

Expresiile culturale reprezinta formele de manifestare ale creativitatii indivizilor, grupurilor si societatilor, cu un continut cultural.

Conform Conventiei, diversitatea culturala se manifesta atat prin formele variate ale patrimoniul cultural al umanitatii, imbogatit si transmis datorita pluralitatii expresiilor culturale, cat si prin diverse modalitati de creatie artistica, de productie, difuzare si distributie a expresiilor culturale, indiferent de mijloacele si tehnologiile folosite.

Conform articolului 29, Conventia va intra in vigoare la trei luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare si adeziune al celui de-al treizecilea stat care devine parte la Conventie.

In vederea consultarii textului Conventiei Internationale pentru protectia si promovarea diversitatii expresiilor culturale, puteti accesa pagina de internet a UNESCO la www.unesco.org/culture.

HotNews.ro, 25 iul 2006

Europenii au cumparat economia Romaniei


Firmele europene sunt prezente la fiecare pas in viata romanilor. Chiar si trecutul de usile unui magazin inseamna tranzactii cu o firma din zona UE. Daca intri in Metro, ai de-a face cu nemti, daca intri in Carrefour sau Cora - proprietarii sunt francezi.

Dincolo de firmele de retail, si majoritatea produselor de pe rafturi fac parte tot din portofoliul unor firme europene. Regula se generalizeaza si daca ne referim la principalele sectoare de activitate economica. Constructiile, auto, telefonia sunt domenii unde firmele europene controleaza piata.

Daca ar fi sa ne luam dupa "nationalitatea" celor mai mari firme de pe piata, concluzia fireasca este ca economia romaneasca a intrat deja in UE.

Cu toate acestea, autoritatile asteapta cu infrigurare raportul de monitorizare al Comisiei Europene, de peste doua luni, care va stabili daca Romania va adera la UE din 2007 sau nu. In conditiile in care piata romaneasca a fost deja invadata de produse si de companii din statele membre UE, este clar ca decizia de la Bruxelles va fi una politica.

Produsele de consum, marci europene

Ca produsele europene joaca un rol important pe piata romaneasca se vede indiferent la ce domeniu de activitate te uiti. De exemplu - de la industria laptelui pana la telefonie sau constructii - principalele firme romanesti sunt filiale ale unor grupuri europene.

Cele mai mari cantitati de lapte si iaurturi cumparate de romani sunt produse de Danone si Friesland. Primul este un producator francez. Cel de-al doilea, olandez. Si in ceea ce priveste zaharul, cele mai populare marci apartin companiilor europene. Pe piata zaharului, austriecii de la Agrana au acaparat 33% din vanzari, urmati de francezii de la Cristal Union.

Greii industriei UE

Insa, pe langa produsele de consum, si in telefonie sau constructii cele mai mari nume sunt tot companii din UE. Pe piata telefoniei mobile, doua sunt numele mari, impartindu-si peste 96% din piata.

In spatele Orange se afla operatorul francez France Telecom, iar Connex a fost rebotezata in Vodafone, dupa numele noului patron britanic. Chiar si jucatorii mici - Cosmote si Zapp - isi au originea tot in state membre UE.

Sectoarele industriei grele au ajuns pe mana investitorilor din UE cel mai frecvent prin privatizari. Practic, tot ce inseamna distributie de gaze in Romania este gestionat de nemti si francezi. La fel stau lucrurile si la electricitate, privatizarille fiind castigate tot de companii din zona UE.

De notorietate este si industria cimentului, care a incasat o amenda-record de la Consiliul Concurentei anul trecut, dupa ce jucatorii (Holcim - Elvetia, Heidelberger Cement - Germania si Lafarge - Franta) au actionat ca un cartel.

In domeniul petrolier, austriecii de la OMV, care au achizitionat Petrom, dicteaza piata, iar siderurgia a intrat in zodia Arcelor-Mittal dupa fuziunea primilor doi jucatori de pe piata otelului.

Marii absenti

Desi majoritatea marcilor mari sunt deja prezente in Romania, piata autohtona n-a fost suficient de atractiva pentru unele dintre cele mai mari companii europene. Astfel, in sectorul petrolier, marele absent este British Petroleum, cel de-al treilea jucator mondial.

In cel al asigurarilor, lipsesc francezii de la AXA. Mari absenti sunt mai degraba in sectorul bancar: Deutsche Bank, care a fost interesata de BCR, BNP Paribas - care s-a multumit cu fostul Credisson - si grupurile britanice HSBC si HBOS.

Firmele din UE dicteaza pe principalele piete romanesti

Dupa 10 ani de telefonie mobila, piata a ajuns, la finele lui 2005, la peste 13 milioane de utilizatori. Iar companiile din domeniu au incasat aproape 2 miliarde de euro in contul minutelor vorbite de romani.

Pana anul trecut, doua au fost numele care au contat pe piata: Orange - divizia de telefonie mobila a operatorului de stat France Telecom, initial companie britanica, si Connex - fondata de canadieni si achizitionata de Vodafone, originara din Anglia.

De la inceputul anului, pe piata a inceput sa se simta si prezenta Cosmote - dupa ce grecii de la OTE si-au marit participatia la fostul Cosmorom.

Dupa marile privatizari - BRD, Bancpost, Banca Agricola, BCR - castigate de investitori straini, majoritatea capitalului bancilor romanesti a ajuns pe mana institutiilor financiare din Uniunea Europeana. Din cele aproape 35 de miliarde de euro, cat reprezinta afacerile bancilor in Romania, trei sferturi sunt realizate de banci straine.

Austriecii detin primul loc in topul investitorilor dupa tara de origine, fiind actionari majoritari ai Raiffeisen, BCR (prin Erste), Volksbank si HVB-Tiriac, Urmeaza grecii, in portofoliul carora se afla banci precum Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank si Banca Romaneasca.

Privatizarile retelelor de distributie electrica, demarate in 2004, au facut ca din cele opt companii regionale cinci sa ajunga tot pe mana unor jucatori europeni. In prezent piata este "facuta" de firme din UE. Italienii de la Enel au castigat procesele de privatizare ale Electrica Muntenia Sud, Electrica Banat si Electrica Dobrogea.

Cehii de la CEZ au castigat distributia din zona Olteniei, iar nemtii de la E.ON distribuie curent in Moldova. Au mai ramas de vandut distributiile din Muntenia Nord, Transilvania Nord si Transilvania Sud, care reprezinta mai putin de jumatate din piata romaneasca.

Pe ultima suta de metri a fostei guvernari a fost privatizata si distributia de gaze din Romania. Practic, suprafata tarii a fost taiata in doua, jumatate din retele revenind companiei de stat Distrigaz Nord, iar cealalta - Distrigaz Sud. Ambele au fost privatizate tot in 2004.

Castigatorii: nemtii de la E.ON Ruhrgaz au cumparat societatea care acopera nordul Romaniei, iar francezii de la Gaz de France - sudul. Impreuna cu Petrom, cei trei detin 98% din piata gazelor naturale din Romania. Interesant este faptul ca Gaz de France este in continuare o companie de stat.

Evenimentul Zilei, 25 iul 2006

miercuri, iulie 26, 2006

Zile si nopti de teatru european


A doua editie a Festivalului "Zile si Nopti de Teatru European la Braila", se va desfasura in perioada 25 septembrie - 3 octombrie 2006. La festivalul organizat de Teatrul "Maria Filotti" vor fi reprezentatii cu spectacole de teatru din noua tari.

Din programul festivalului se fac remarcate creatiile artistilor Teatrului Powszechny din Varsovia, ai Teatrului din Klaipeida (Lituania), ai Companiei Laborator "Theatre X05" din Tirana, Teatrului Prova din Atena, Teatrului Scampa din Elbasan (Albania), Alternative Theatre Kosovo etc.

Romania va fi reprezentata in festival de teatrele bucurestene "Bulandra", "Nottara", "Odeon", Teatrul National din Targu Mures, Teatrul National din Craiova, Teatrul National din Constanta, Teatrul din Galati, Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti, Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov, Teatrul German de Stat din Timisoara, Teatrul Ariel din Ramnicu Valcea, Teatrul Act, Teatrul Luni, Teatrul Desant.

In program sunt cuprinse, de asemenea, un seminar despre rezidente artistice si un simpozion privind dramaturgia tarilor din estul Europei. Pe durata festivalului va avea loc expozitia cu vinzare "Cartea de teatru", realizata cu sprijinul: UNITER, UNITEXT

Mai multe informatii despre festival si programul spectacolelor pe siteul Teatrului Maria Filotti

HotNews.ro, 25 iul 2006

Ungurii de la OTP si grecii de la NBG raman in cursa pentru CEC


Comisia de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni a anuntat, marti, ca doar doua banci - OTP Bank si National Bank of Greece - au fost acceptate pentru continuarea negocierilor privind achizitionarea CEC. Din cursa a iesit consortiul austriac Raiffeisen Zentralbank - Raiffeisen International.

In aceasta privinta, Sebastian Vladescu, ministru de finante a declarat ca diferenta de punctaj intre primul si al treilea clasat a fost mai mare de 10% si, in conformitate cu strategia de privatizare, Raiffeisen nu s-a calificat.

"Finalistii sunt in ordine alfabetica, NBG si OTP din Ungaria. In privinta sumelor, nu va putem spune nimic pentru ca asteptand ofertele imbunatatite, ofertele sunt confidentiale, ele au fost inchise, secretizate, dar atata vreme cat continuam procesul inseamna ca ofertele sunt in limitele acceptabile.

Va veti lamuri in momentul cand vom avea oferta finala si atunci veti avea si punctul nostru de vedere", a declarat Sebastian Vladescu, ministrul de Finante.

Intrebat ce a diferentiat cele doua banci alese, fata de Raiffeisen, ministrul de Finante a precizat ca acest lucru a fost "diferenta mai mare de 10% la punctaj in conformitate cu strategia de privatizare, incluzand si pretul si oferta tehnica".

"Diferenta de punctaj a fost mai mare de 10% intre primul clasat si al treilea clasat si in conformitate cu strategia de privatizare, Raiffeisen nu s-a calificat. Nu va pot spune daca Raiffesen a pierdut la pret", a mai precizat Vladescu.

Sebastian Vladescu nu a vrut sa mentioneze sumele oferite de OTP si NBG. Ministrul a mai anuntat ca cele doua banci ofertante vor incepe martea viitoare, 1 august, negocierile pentru forma finala a contractului de vanzare-cumparare. Vladescu se asteapta ca aceste negocieri se se finalizeze in jur de 23 august, dupa care pe 31 august sa primeasca ofertele finale.

OTP: "am depus o oferta corecta si realista"

In legatura cu privatizarea CEC, conducerea celei mai mari instutii financiare din Ungaria, OTP Bank Group a anuntat marti, intr-un comunicat de presa, ca este "incantata" ca a intrat in faza urmatoare a procesului de privatizare, iar despre oferta facuta a spus ca este una "corecta si realista".

"OTP Bank a depus o oferta corecta si realista pentru achizitionarea pachetului majoritar, 69, 9%, al Casei de Economii si Consemnatiuni", a declarat Laszlo Wolf, vicepresedinte OTP Bank Ungaria.

Raifeissen: "Pentru noi, nu ar fi avut sens sa dam banii pe care probabil i-au dat ceilalti"

Andrei Stamatian, director in cadrul Raiffeisen Bank si reprezentantul bancii la negocieri a declarat pentru HotNews.ro ca "pretul a avut cea mai mare importanta".

"Se pare ca oferta noastra nu a fost comparabila cu celelalte sau a fost dar la distanta prea mare de primele doua clasate. Din cate am inteles eu, pretul a avut cea mai mare importanta. La oferta tehnica am fi fost sensibil egali", a declarat Stamatian.

Samatian a precizat ca in momentul de fata Raiffeisen nu a iesit 100% din cursa de privatizare.

"99,99% nu mai suntem in cursa pentru privatizare. Motivul pentru care nu se poate vorbi ca am iesit 100% din cursa este ca Ministerul de Finante a decis sa pastreze garantia noastra de participare. In ipoteza in care nu s-ar intelege cu ceilalti doi finalisti s-ar putea intoarce catre noi, dar asta e o chestie foarte improbabila", a spus Stamatian.

Negociatorul Raiffeisen este constient ca banca sa a pierdut astazi "penetrarea in mediul rural", oferita de sucursalele CEC.

"Avem deja o retea de sucursale extinsa. E adevarat ca fara CEC, un lucru nu o sa-l avem cu siguranta si anume penetrarea in mediul rural, dar in celelalte zone ar trebui sa fim destul de bine reprezentati. Ce s-a intamplat nu il privim ca pe un esec ci ca pe o oportunitate care nu s-a materializat, datorita faptului ca evaluarile celorlalti au fost mult peste evaluarea noastra.

Pentru noi nu ar fi avut sens sa dam banii pe care probabil i-au dat ei", a concluzionat Andrei Stamatian.

Potrivit Forbes, care citeaza agentia Euro2day NewsWire, NBG ar avea la dispozitie un capital de 500-600 de milioane euro pentru achizitionarea CEC-ului, asta dupa ce recent banca greceasca si-a majorat capitalul social cu trei miliarde de euro pentru a cumpara banca turceasca Finansbank.

Statul roman vinde 69,9% din actiunile CEC, in acest pachet fiind inclusa si cota de 9,9% care, potrivit legii, revine Fondului Proprietatea, a carei contravaloare va fi transferata Fondului dupa vanzare. Un pachet de 5% din actiuni va fi vandut salariatilor CEC si pensionarilor cu ultimul loc de munca la institutia de credit.

Actiunile ramase in portofoliul statului dupa finalizarea privatizarii vor fi vandute, partial sau in intregime, prin oferta publica pe piata interna si/sau externa de capital, inclusiv catre actionarii existenti.

CEC a realizat, in primele sase luni, un profit net de 17,6 milioane lei (4,88 milioane euro), in timp ce activele bancii au depasit 6 miliarde lei, cu 15,4% mai mult fata de nivelul inregistrat la sfarsitul lunii iunie 2005.

HotNews.ro, A.V., 25 iul 2006

Cat de tentati mai sunt romanii din mediul urban sa emigreze


Mai mult de jumatate dintre romanii care au raspuns in cadrul unei cercetari de piata realizate de www.SMARTfinancial.ro in randul propriilor cititori au declarat ca s-au interesat cel putin o data despre posibilitatea de emigrare (50,65%).

Totusi, aproximativ 20% dintre cei chestionati sunt chiar interesati sa emigreze in acest moment, fapt ce arata si o oarecare scadere fata de anii precedenti, cand tentatia plecarii din tara era mai mare.

Rezultatele prezentului sondaj nu sunt reprezentative la nivelul intregii populatii, ci in mediul urban, persoane cu venituri medii si mari, varsta 25-35 de ani in principal, persoane active social, cu acces la internet, ceea ce reprezinta, de altfel, si targetul publicatiei financiare exclusiv electronice www.SMARTfinancial.ro.

La intrebarea "Cunoasteti persoane care au emigrat?", 96,1% au raspuns "Da", ceea ce arata insa numarul mare de persoane ce au parasit Romania - legal sau nu. Optimismul romanilor este foarte redus, 57,14% afirmand ca, pentru viitor, considera emigrarea o posibila solutie.

Privind motivele unei posibile emigrari, cele mai des invocate au fost lipsa banilor, dar si nemultumiri privind societatea romaneasca; doar 6,49% dintre persoane au declarat ca ar emigra doar pentru a gasi un job.

SmartFinancial.ro, 26 iul 2006

Raiffeisen achizitioneaza eBanka din Cehia


Raiffeisen International Bank-Holding AG a anuntat marti ca va achizitiona eBanka din Cehia dupa ce tranzactia a fost aprobata de Banca Nationala a Cehiei si de catre autoritatile in drept din Republica Ceha si Austria, potrivit unui comunicat de presa al bancii. Contractul a fost semnat la Praga pe 24 iulie anul curent, iar pretul pe care Raiffeisen il plateste este de 130 de milioane de euro.

La sfarsitul primului trimestru din anul 2006, activele nete ale eBanka se ridicau la 42 de milioane de euro.

Raiffeisen International va avea pe piata din Cehia circa 300 de mii de clienti de retail, in crestere cu 70% fata de perioada actuala. Reprezentantii companiei Raiffeisen International considera ca aceasta achizitie este una strategica prin care Raiffeisenbank incearca sa isi mareasca activitatea pe piata din Cehia, unde opereaza ca banca universala din anul 1993.

"Baza de clienti si cele 37 de sucursale ale eBanka reprezinta un impuls important pentru activitatea noastra de retail din aceasta piata", a declarat Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen International.

Raiffeisen International este subsidiara consolidata a Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG (RZB), care detine 70% din actiuni. Restul de 30% din actiuni sunt tranzactionate la Bursa de Valori din Viena.

Raiffeisen International este prezenta in 16 piete de regiune si coordoneaza una dintre cele mai importante retele bancare din Europa Centrala si de Est.

La sfarsitul primului trimestru 2006, bilantul total al Raiffeisen International era de cica 42 de miliarde de euro. Comparativ cu primul trimestru din 2005, profitul consolidat a crescut cu 34.

EBanka, banca de retail, a inceput sa functioneze in anul 1998 si avea ca unic actionar compania de asigurari din Cehia, Ceska Pojistovna, membra a Grupului PPF, principalul grup financiar din Republica Ceha.

La sfarsitul lunii martie, eBanka avea 900 de angajati si active de peste 610 milioane de euro.

HotNews.ro, G.I., 25 iul 2006

Yahoo si Symantec pornesc un serviciu de securitate


Yahoo impreuna cu Symantec au anuntat un serviciu comun de securitate care va ajuta cele doua companii in competitia impotriva unor rivali puternici ca Google sau Microsoft.

Potrivit acordului, produsul Symantec Norton Internet Security va fi oferit direct clientilor Yahoo. Oferta cauta sa profite de cererea crescuta fata de asigurarea unei protectii mai sigure pe internet. Symantec va avea acces la sutele de milioane de utilizatori ai serviciilor Yahoo, contracarand in acest fel intentia Microsoft ce doreste sa devina o prezenta activa pe piata securitatii IT.

Pentru Yahoo marele castig este garantarea si asigurarea clientilor de faptul ca internetul este un loc sigur pentru realizarea diverselor operatii ce includ transmiterea de date cu caracter confidential - de la operatiile bancare la planificarea calatoriilor, ori cautarea unui loc de munca.

Agora News, 26 iul 2006

marți, iulie 25, 2006

Guvernul a aprobat contractul de privatizare a Romtelecom


Guvernul Romaniei grabeste procesul de privatizare a Romtelecom prin aprobarea semnarii contractului de consultanta si servicii financiare dintre aceasta companie si consortiul format din Credit Suisse Securities (Europe) Limited si IEBA Trust. Consortiul a castigat procesul de selectie organizat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI).

Zsolt Nagy, Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, a declarat miercuri ca aprobarea acestui contract reprezinta un pas important pentru actuala guvernare in a-si duce la indeplinire programul de guvernare.

"Aprobarea de catre Guvern a acestui contract reprezinta un nou pas pentru indeplinirea la termen a inca unui punct din Programul de Guvernare ce a fost prezentat la instalarea in functie a actualului Guvern. Se asteapta ca interesul investitional sa fie crescut atat pe piata de capital interna, cat si pe cea externa", a declarat Nagy.

Conform unui comunicat de presa al MCTI, scopul acestui contract il reprezinta finalizarea procesului de privatizare, prin Oferta Publica Initiala si admiterea Romtelecom la tranzactionare pe o piata bursiera internationala si pe piata bursiera interna.

Consultantul va realiza un proces de investigare a interesului investitional si va prezenta, la cererea investitorilor individuali sau institutionali, informatii economice si financiare privind Romtelecom si activitatea acesteia.

Totodata va primi si va centraliza cererile preliminare de cumparare ale investitorilor potentiali si va concretiza rezultatele acestui proces printr-un raport de Book-Building.

Pretul de vanzare al actiunilor va fi stabilit de catre MCTI pe baza evaluarii si aprecierii ordinelor investitorilor in procesul de Book-Building de catre consultant.

HotNews.ro, G.I., 26 iul 2006

Marii romani ai micilor romani


Zilele trecute, la Bistrita, profesorul Mircea Martin pleda, intr-o excelenta conferinta, pentru reconstituirea patrimoniului simbolic si moral national.

Propunea, printre altele, recuperarea gesturilor exemplare ale lui Liviu Babes - cel care si-a dat foc, in primavara lui 1989, pe partia de schi de la Poiana Brasov - si Calin Nemes - revolutionarul clujean. Profesorul considera ca cei amintiti exemplifica valorile eroismului si patriotismului in contemporaneitate.

Propunerea dansului nu putea sa nu-mi aminteasca de initiativa TVR de a face un portret al romanilor vazuti de ei insisi. Mihai Eminescu si Banel Niculita, Andreea Marin si Constantin Brancusi, Gigi Becali si Decebal si Ion Cristoiu stau impreuna la masa celor mai mari personalitati ale romanilor din toate timpurile.

Daca ar fi incercat cineva sa impuna salata asta de nume si de vremuri, ar fi iesit un adevarat scandal national. Cum ea a rezultat prin vot generalizat, adica prin SMS, telefon, internet ori biletel bagat in urna, toata lumea se amuza ca de un banc cu Bula (care, de altfel, a fost si el votat cu generozitate).

O astfel de ostire postmoderna, in care artistul de talie mondiala marsaluieste spre eternitate cot la cot cu fotbalistul si prezentatorul de televiziune, e demna de cea din "Tiganiada". Poporul s-a jucat cu jucaria democratiei. Natiunea si-a impus imaginea ei despre sine. Numai ca in loc de portret a rezultat un colaj aiuritor, o caricatura.

Sigur, multiplele canale de vot imbie la joaca si la fraudare. Nu cred, cu toate acestea, ca rezultatul e urmare a unui exercitiu ludic ori autoironic. Cred, dimpotriva, ca votul a fost dat cu toata seriozitatea.

Caci, iata, componenta eroic-nationalista, cea cultivata de manualele de istorie din vremea comunista si fixata de partidul lui Vadim Tudor si Funar, e bine reprezentata. Inca mai credem ca suntem viteji, inca ne mai batem cu tatarii si cu turcii pe undeva pe la Rovine.

Pe de alta parte, industria media si galeriile echipelor de fotbal si-au impus si ele in constiinta nationala zeii cu crampoane, pe cei de carton sau pe cei electronici. Peste sintagma "din toate timpurile", la citirea careia ar trebui sa simtim o cutremurare, se sare cu cea mai mare lejeritate.

Numele lui Banel Nicolita are aceleasi sanse sa strabata veacurile ca si cel al Andreei Marin. Starurile si starletele postmoderne sunt perisabile. Maine, un alt esalon se va prezenta sub lozinca "cei mai mari romani din toate timpurile". Si, pentru doua zile, vor fi vesnici ca si Nicolae Guta ori Vali Vijelie.

Ciorba asta mai are o justificare: e vorba despre procesul de superficializare din invatamant. Manualele abia de spun cateva cuvinte despre scriitori, pictori, muzicieni, oameni de stiinta. Istoria culturii si civilizatiei romanesti e o materie care ar trebui introdusa in scoala, altfel galeria de icoane nationale se va umple de manelisti si fetite blonde ce fac play-back.

Apoi, dupa 1990, reactia alergica la orice idee de "cult al personalitatii" a fost foarte puternica. Numai ca, iata, acum am ajuns la nivelarea, la apasarea in jos a tot ce inseamna personalitate si la un nou cult al vulgului.

Dupa 16 ani, am ajuns din nou la o mentalitate comunist-populista. Cred ca e timpul sa se declanseze o campanie de clarificare axiologica si, de ce nu, una in favoarea cultului personalitatii.

Evenimentul Zilei, Ion Muresan, 27 iul 2006

Aviatia israeliana ucide patru observatori ONU


Aviatia israeliana a omorat patru observatori militari ai Natiunilor Unite in Liban. ONU sustine ca ar fi vorba de un atac premeditat asupra unei gherete care purta insemnele organizatiei internationale.
Purtatorul de cuvant al fortei ONU de mentinere a pacii in sudul Libanului, Milos Strugar, a declarat ca este greu de stabilit ce s-a intamplat:

"In momentul incidentului se aflau in adapostul care este acum in ruina. Nu vom sti ce s-a intamplat pana nu vom scoate cadavrele de sub moloz, dar acest lucru e dificil", a spus el.

ONU sustine ca cei patru, din Austria, Canada, China si Finlanda, se adapostisera intr-un buncar aflat sub postul de observatie dupa ce acesta fusese atacat de 14 ori de artileria israeliana.

Conform ONU artileria a atacat si o echipa de salvare sosita la fata locului.

Secretarul general ONU, Kofi Annan, s-a declarat socat. El a cerut Israelului sa deschida o ancheta pe marginea atacului si a amintit ca primise asigurari din partea primului ministru israelian ca pozitiile ONU nu vor fi atacate.

Israelul si-a exprimat regretul profund si a declarat ca nu a tintit personalul ONU si ca va ancheta incidentul.

Amenintari
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a amenintat ca militantii vor lansa rachete 'dincolo de Haifa'

Armata israeliana a anuntat - pe de alta parte - ca a ucis un lider de vaza al gruparii Hezbollah in timpul luptelor de langa satul Maroun al-Ras ocupat sambata de fortele israeliene. E vorba de Abu Jaafar care ar fi fost comandantul sectorului central din zona de granita.

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a aparut insa la televiziune avertizand ca fortele sale vor lansa si mai multe rachete asupra Israelului:

"Suntem deja in etapa Haifa. Vreau sa anunt ca vom ataca dincolo de Haifa si vom intra intr-o etapa de confruntare si de razboi care ne-a fost impusa de inamic", a declarat liderul Hezbollah.

Anterior, ministrul israelian al apararii, Amir Perez, anuntase ca Israelul va crea si va mentine ceea ce el a numit o zona de securitate in sudul Libanului pana la venirea unei forte internationale de mentinere a pacii.

Israelul a mai anuntat si ca va permite aterizarea avioanelor cu ajutoare umanitare pe aeroportul din Beirut cu conditia sa existe o coordonare prealabila.

BBC, 27 iul 2006

luni, iulie 24, 2006

Pentru trei zile Sighisoara retraieste atmosfera medievala


In perioada 28-30 iulie 2006 se va desfasura cea de-a 14-a editie a Festivalul Sighisoara Medievala. Peste 30.000 de vizitatori atat din tara, cat si din strainatate, sunt asteptati sa participe la aceasta manifestare atrasi atat de farmecul cetatii medievale, cat si de atmosfera creata de organizatori in cadrul autentic oferit de Cetatea Medievala a Sighisoarei.

Tema editiei din acest an a festivalului: "Traditie culturala si mister medieval european" se doreste a fi o punte de legatura intre trecut si present, o imbinare a traditionalului cu europenismul, care se va reflecta in fiecare dintre sectiunile evenimentului: teatru, muzica veche, dans medieval si conferinte.

Aceste sectiuni se vor desfasura intr-un decor deosebit, cultivand "spectacolul comunitar" prin extinderea spatiului scenic in peisajul cetatii, in piete si pe strazi, eliminand barierele dintre scena si strada, dintre actori si spectatori.

Printre evenimente se numara "Gala Poeziei Medievale", o parada si o expozitie de costume si arme medievale, expozitia de fotografie "Biserici europene din perioada medievala" semnata de Dan Stoica, si, in premiera, un workshop de national de regie pe teme medievale.

Mai multe informatii despre programul manifestarii se gasesc pe site-ul www.sighisoara.com

HotNews.ro, 28 iul 2006

A inceput campania "Spune Nu, Iri!"


Un nou protest fata de Irinel Columbeanu. Revista "Maxim" a inceput campania «Spune Nu, Iri!» indemnand barbatii sa ia o pozitie decenta impotriva "pedofiliei din show-biz".

Irinel si Monica au fani. Irinel si Monica si-au facut dusmani. Irinel si Monica nasc polemici. In concluzie, Irinel si Monica si-au atins scopul, si-au promovat imaginea atat de mult si agresiv, incat au ajuns unele dintre cele mai cunoscute si mediatizate persoane din Romania.

Daca ar fi sa ne gandim la un rating de audienta, poate doar presedintele tarii si Liga Campionilor sa fie peste cei doi insuratei. Revista Maxim incearca oprirea mediatizarii cuplului Columbeanu, printr-un nou protest numit "Spune «Nu, Iri!» pedofiliei din showbiz".

Iata si criteriile pe care se bazeaza acest protest:

A fi om de afaceri nu inseamna sa ii dai bani unei fete de liceu ca sa cumpere parfumuri de 100 de euro pentru profesorii din comisia de Bac, care de-abia asteapta sa iasa in strada pentru 10% indexare de salariu.

A fi smecher nu inseamna sa apari in fiecare saptamana la televizor, ca sa vada pensionarii cum o duci p-aia mica la shopping, in loc sa-i cumperi zarzavat pentru ciorba, cum faceau ei cand erau tineri si se iubeau.

A fi indragostit nu inseamna neaparat sa faci orice pentru femeia ta mai inalta decat tine, inclusiv s-o faci FEMEIA ANULUI, MISS ROMÅNIA sau orice iti trece prin capul tau mic si are majuscule.

Revista pentru barbati propune, pe bune, ca oamenii sa se implice si sa ia o pozitie decenta, spunand nu pedofiliei din showbiz-ul romanesc. "Fii barbat si semneaza acum pe site Maxim protestul fata de Irinel Columbeanu!

Sau spune macar ce crezi, ce speri, ce vrei de la viata lui Iri. Iar daca esti fata, ai 14 ani si vrei sa faci o cariera fulgeratoare in modeling, suna la redactie: specialistii nostri in economie te vor convinge ca o avocata de succes castiga mai bine".

Site-ul imagoo vine si el cu o provocare, invitand blogarii sa raspunda:
V-ati casatori cu Irinel? Nu este vorba de personajul ca atare, ci de ideal-tipul lui. n Ati face nunta cu presa?

Gardianul, 29 iul 2006

Ce mai face Sandy Bell?


Personajele care i-au tinut pe copii in fata televizorului in anii '90-'91 inca mai traiesc: seria Sandy Bell se vinde pe eBay, iar Fundatia Captain Planet este foarte activa.

Cu 16 ani in urma, la ora 8 seara, orice copil se aseza cuminte in fata televizorului. Sandy Bell isi continua calatoriile prin lume, iar cintecul "va Sandy, Sandy sans doute" era fredonat apoi la ora culcarii de pustii care visau la frumoasa blonda si de fetitele care-si imaginau propriul Mark.

Desi industria desenelor animate si a anime-urilor (desene animate japoneze) s-a dezvoltat extrem de mult in ultimii ani, nostalgici ai perioadei de inceput mai pot gasi si acum produsele copilariei.

Nu doar Sandy Bell, dar si Captain Planet sau Testoasele Ninja, Lidia sau Candy-Candy sint la indemina celor care nu se simt impliniti atunci cind Bugs Bunny intreaba nazal, in cea mai neaosa romana, "Care-i treaba, mestere?".

Candy, mai scumpa decit Sandy

Desi nu au fost refacute niciodata, primele incercari de anime-uri, "Sandy Bell", "Lydia in jurul lumii" si "Candy-Candy", pot fi achizitionate si acum. DVD-urile cu episoadele realizate acum aproape 20 de ani se vind cu mare succes pe site-urile specializate in comert online.

Pe eBay sau Amazon.com inregistrari de cite patru episoade se vind la licitatie cu sume cuprinse intre 30 si 60 de dolari.

Mult mai putin succes are, pe aceleasi site-uri, vestitul Oblio, personajul principal al filmului "The Point" (1971), care se vinde cu maximum 10 dolari. Fabula lui Harry Nilsson a devenit piesa de teatru care inca se mai joaca. Cea mai vestita punere in scena a musicalului este cea din 1977, care l-a avut in rolul lui Oblio pe Davy Jones, unul dintre membrii formatiei The Monkeys.

Oblio si prietenii

In ceea ce priveste filmul original, prima sa versiune l-a folosit pe Dustin Hoffman ca voce a tatalui si a naratorului, insa problemele contractuale au dus la reinregistrarea productiei, astfel ca versiunile VHS si DVD beneficiaza de vocea lui Ringo Starr.

Contributia muzicala a lui Harry Nilsson nu s-a rezumat doar la "The Point". El este compozitorul melodiilor folosite in filmul "Popeye the Sailor Man" (cu exceptia melodiei "I'm Popeye the Sailor Man").

Nilsson, un prieten apropiat al Beatles-ilor, a detinut, in 1974, rolul principal in comedia muzicala "Fiul lui Dracula", in care Ringo Starr l-a jucat pe Merlin.

Vocea micutului Oblio a fost asigurata de Mike Lookinland, care avea la acea vreme doar 11 ani. Lookinland a mai avut un singur rol in cariera, timp de mai bine de patru ani, fiind Bobby Brady in serialul "The Brady Bunch". Devenit adult, el a renuntat la actorie si s-a multumit sa fie doar cameraman.

Testoasele au devenit TMNT

Nici Rafael, Leonardo, Michelangelo si Donatello, adica Testoasele Ninja, nu sint personajele scumpe la vedere. De la serialul tv din 1987, cei patru au avut activitate intensa, cu mai mult de 15 noi serii si cu trei filme deja lansate pe marele ecran. Testoasele se vor intoarce in 2007 cu un nou film.

Cea de-a patra productie cinematografica "TMNT" (Teenage Mutant Ninja Turtles) este preconizata sa se lanseze in martie 2007. La putin timp dupa ce a preluat de la francezi "Testoasele Ninja", TVR a difuzat o alta productie in care majoritatea vocilor erau asigurate de aceeasi echipa.

"Denver, ultimul dinozaur" a avut din pacate o viata foarte scurta, productia fiind sistata dupa primul sezon.

Isaura reloaded

Nu doar personajele de desene animate au parte de o viata inca activa, ci si protagonistii primei telenovele vizionate de romani. Isaura si Leoncio au capatat fete noi in 2004, cind celebra productie braziliana a fost refacuta. De data aceasta cu 167 de episoade a cite 50 de minute, fata de doar 40 de episoade de 26 de minute, cit a avut originalul din 1976.

La ambele productii a luat parte regizorul Herval Rossano, cel care a mai realizat, intre timp, si telenovela "Salome". Actrita Lucelia Santos, cea care a interpretat-o pe Isaura in productia din 1976, a facut pina acum 40 de roluri, majoritatea in telenovele, dar a inceput, dupa 2000, sa regizeze, sa produca si chiar sa scrie scenarii.

Captain Planet da bani

De departe cea mai prolifica activitate din ultimii ani ii apartine lui Captain Planet, care patroneaza o fundatie in SUA. Scopul organizatiei este de a sprijini programe de protectie a mediului in care sint implicati copiii si tinerii. Fundatia Captain Planet acorda finantari nu doar in SUA, ci si in alte parti ale lumii.

Au beneficiat pina acum de aceste fonduri tari precum Brazilia, Bulgaria, Cambodgia, Canada, Columbia, Costa Rica, Irlanda, Israel sau Filipine. Presedintele Fundatiei este Laura Turner Seydel, fiica lui Ted Turner.

Cu toate ca este ocupat cu protectia reala a mediului, Captain Planet inca mai este si personaj de desene animate, iar produse legate de serialul in care e personajul principal (inclusiv vestitele inele), pot fi cumparate online din magazinul fundatiei.

www.coucoucircus.org

Un site realizat de un informatician francez, Xavier Coulange, contine informatii despre aproape 2.000 de seriale, animate sau nu. Succesul de care a reusit sa se bucure www.coucoucircus.org i-a oferit realizatorului posibilitatea de a incheia un contract cu Google.com.

Coulange a declarat, de la bun inceput, ca intentia sa a fost de a oferi unei categorii speciale, "kidults" (kid - copil, adults - adulti), mijloacele necesare rememorarii copilariei petrecute in anii '80. Site-ul este alcatuit din generice ale celor mai populare serii in acea vreme, dar si din informatii legate de autori, de anul lansarii, de numarul de episoade etc.

Vedete XXX

Primele productii animate nu au scapat de "exploatare" nici in cei mai recenti ani. Sandy Bell, Candy-Candy si Lydia au aratat in ultimii ani mai mult decit am fi avut noi voie sa vedem in urma cu 16 ani.

Dar, daca ne gindim ca una dintre primele reviste porno autohtone s-a numit tocmai "Sandy Bell", se poate spune ca romanii au luat-o cu mult inaintea producatorilor de hentai. Termenul hentai, des folosit in Occident cu intelesul de "desen animat porno", inseamna de fapt "transformare" sau "aberatie".

Cotidianul, 28 iul 2006

Spam-ul, mult blamat, transformat in arta


In ultimii ani Alex Dragulescu a reusit sa creeze arta cu ajutorul computerului, aplicand tehnicile modelarii si vizualizarii informatiei pentru a inventa un nou tip de exprimare artistica. Unul dintre cele mai importante proiecte este realizarea "Spam Plants".

A conceput mai multi algoritmi care analizeaza portiuni de text si date din e-mailuri primite ca spam, pentru a produce imagini "organice", in forma de plante, care se modifica mereu in functie de continutul, dimensiunile si numarul mailurilor primite.

In prezent lucreaza la un program care va putea scrie "romane grafice" experimentale, bazate pe un amestec de texte extrase din mii de bloguri de pe Internet. Cand proiectul va fi gata, softul, care a primit numele de Blogbot, va include algoritmi care aplica principiile lingvisticii computationale asupra textului din bloguri, pentru a extrage sensurile textului.

In acest fel romanul ar putea imbina textul si imaginea ca niciodata pana in prezent.

Dragulescu, care lucreaza acum la Experimental Game Lab, un laborator de cercetare din cadrul Center For Research and Computing and the Arts (CRCA) din cadrul Universitatii California din San Diego, analizeaza textul, incercand sa evidentieze sentimentele transmise, cum ar fi furia, tristetea, bucuria.

Transformarea acestor senzatii in imagini tridimensionale este inainte de orice o opera de arta.

Alex Dragulescu si-a inceput cercetarea, pana acum de succes, chiar intr-o perioada in care specialistii incearca sa controleze imensele cantitati de date disponibile online, incercand sa le ordoneze pentru a le folosi in cele mai diverse domenii, de la studiile asupra drogurilor la cercetarile genetice sau problemele de securitate nationala ale SUA.

Vizualizarea informatiei, tot mai apreciata astazi, permite proiectarea unor date in imagini, dand posibilitatea observarii unor detalii care altfel ar fi trecute cu vederea.

Un astfel de procedeu poate fi usor asociat cu arta. Folosirea metodelor vizualizarii informatiilor aleatoare pentru a crea arta demonstreaza cum evolutia tehnologiei poate influenta dezvoltarea artei. Atat datele cat si tehnologia influenteaza activ si pasiv felul in care ne percepem si ne construim, atat ca indivizi cat si ca grup social.

In privinta spam-ului, mult blamat de specialistii care incearca sa il
elimine, considerand ca distruge unul dintre cele mai revolutionare metode de comunicare - e-mailul - lucrurile pot fi privite si din alt unghi. Analizarea mailurilor ce pot fi incadrate ca spam pentru a le transforma in arta si pentru a demonstra natura necunoscuta a mailurilor pe care le aruncam cu usurinta in trash este o idee inedita, cu rezultate fascinante.

Spre deosebire de alti artisti, Alex Dragulescu nu foloseste Photoshop pentru a-si crea operele, ci pur si simplu scrie linii de cod, iar in final rezultatul este acelasi : arta pe computer. Pentru "Spam Plants" este analizata o uriasa cantitate de date, cu toate detaliile unui mail, dintr-un numar de spamuri, pentru a identifica relatiile care se stabilesc intre regiunile textului. Desenul final reprezinta chiar aceste conexiuni.

Spre exemplu, programul pleaca de la IP-ul expeditorului unui email si plaseaza numerele intr-un tabel de culori, de la 0 la 255. Este nevoie de trei numere pentru a defini o anumita culoare, asa ca programul reduce adresa IP la aceste trei numere, pentru a determina culoarea plantei care va rezulta. Ora la care este trimis mesajul joaca de asemenea un rol important.

Daca mailul este trimis dimineata devreme, planta va fi mai mica, iar ora va putea chiar impiedica planta sa mai creasca. Dimensiunile mesajului determina cat de stufoasa este planta, iar anumite cuvinte cheie, cum ar fi "Nigerian" ar putea sa faca mai multe ramuri sa creasca. Intregul soft este creat pentru a putea controla complexitatea finala a plantei.

Alex Dragulescu a plecat din Romania in SUA in 1997, pentru a studia
fotografia, cinematografia si istoria artei la Ithaca College. In timpul
studiilor a invatat singur programarea si animatia pe computer, iar dupa absolvirea studiilor s-a angajat in San Francisco, lucrand ca programator si designer web. A avut ideea utilizarii de algoritmi pentru a gestiona artistic vasta cantitate de date de pe Internet.

Dupa ce si-a continuat studiile la University of California din San Diego, cu un master in domeniul artelor plastice, si-a continuat studiile de informatica, teorie media, stiinte cognitive si arte vizuale, incepand sa experimenteze combinarea intre arta si date, inclusiv spam, muzica, bloguri. Unul dintre proiectele CRCA in care a fost implicat este "Scalable City".

In prezent incearca sa aplice aceleasi principii asupra textului si literaturii pentru a realiza in viitor imagini vizuale ale unor texte clasice. Cel mai recent proiect, de vizualizare a muzicii, numit "Extrusions in C Major", permite realizarea de imagini pornind de la compozitiile lui Mozart.

Pentru aceasta, softul analizeaza caracteristicile notelor din compozitii, inclusiv tempo-ul diferitelor instrumente, alaturandu-le unor culori: alb pentru pian, galben pentru vioara, albastru pentru violoncel.

Cu ajutorul Blogbot, chiar daca proiectul este inca in lucru, autorul a realizat deja primul sau roman grafic, numit "What I Did Last Summer."
Acesta este bazat pe blogurile tinute de soldatii care au participat la razboiul din Irak. Pentru ca in viitor urmatorul roman sa fie si mai ofisticat, Dragulescu studiaza in prezent o serie de metode pentru a ntelege logica si emotiile din limbajul folosit.

Paradoxal sau nu, interesul pentru analiza limbajului a inceput cu pamul. Pentru Alex Dragulescu spamul este o bucata literara, cu un caracter aleator, care se schimba tot timpul si care determina necesitatea unei abordari diferite a textului.

ArtLine.ro, 27 iul 2006

duminică, iulie 23, 2006

Dreptul de a nu fi erou


La povesti tragice extrase din context ajungem in situatia in care nomenclaturisti ca Adrian Nastase se arata indignati ca victimele santajate de Securitate au cedat.

Rudolf Zukal a fost timp de 20 de ani cel mai educat buldozerist din Europa. A intrat de tinar in partidul comunist, din convingere. In 1968, era rector adjunct la Universitatea Economica. A refuzat sa semneze declaratia de sustinere a invaziei sovietice. A fost concediat, sotia la fel. A gasit de munca doar ca buldozerist. A trait 20 de ani intr-o cabana din lemn, curatind lacurile din munti.

A semnat Carta 77. A scris articole critice in publicatii ilegale, semnate cu numele sau. Copiii nu i-au fost primiti la facultate. Din cind in cind, ii promiteau un post de cercetator la Praga contra colaborare, dar s-a pensionat ca buldozerist. A fost ales in primul parlament liber, unde a votat Legea lustratiei.

A fost chemat la Comisia parlamentara care controla listele cu ofiteri si informatori. Era pe lista. Zukal colaborase. In 1961, a avut o bursa la Viena. S-a imprietenit cu niste americani si un securist i-a cerut ajutor pentru racolare. A refuzat.

I-au aratat poze cu el impreuna cu o femeie austriaca si i-au spus ca le vor trimite sotiei la Praga. A cedat. Spune ca uitase de episodul asta. A fost fortat sa demisioneze.

Cazul Max-Sebastian mi-a amintit de cartea Tinei Rosenberg - "The haunted land" ("Tarimul bintuit"). Povestea lui Zukal este doar una dintre dramele culese din Cehia, Polonia si RDG. La noi, fantomele ne-au ajuns mai tirziu. Nu stiu cit se compara cazurile, cert este ca imi lasa aceeasi senzatie: victimele sint judecate pentru ca nu au fost eroi.

Iar judecata ia si forme mizere, cum a fost delatiunea furioasa scrisa de Costin Ilie in aceste pagini. Tapalaga insista pentru un titlu neutru despre prietenul sau Sebastian. Asta i se pare lui Ilie spalare de cadavre. Mie mi se pare o incercare de a pune povestea in context.

Iar in context exista eroi (Elisabeta Rizea si multi altii), exista victime care cedeaza (Sebastian si multi altii), exista complici voluntari ai sistemului (Paunescu, Nastase si atit de multi altii), exista ticalosi puri, exista ticalosi care regreta (atit de putini). Oricum, a doua categorie nu poate fi confundata cu celelalte.

Altfel, un tip ca Nastase, care inainte de revolutie se invirtea prin nomenclatura si apara regimul la congrese internationale unde cerea Occidentului sa ne slabeasca cu drepturile omului, este al naibii de intransigent cu un student din provincie santajat de Securitate (cu puscaria pentru altcineva).

Cum spune Rosenberg, fiecare om are dreptul de a nu fi erou. As adauga ca inainte de a intreba victimele de ce nu au fost eroi, ar trebui le amintim calailor si complicilor ca fiecare om are obligatia de a nu fi ticalos.

Cotidianul, Cristian Ghinea, 27 iul 2006

Age of Conan va fi distribuit in Europa de Eidos


Producatorul jocului Age of Conan - Funcom, si-a pastrat totusi drepturile de distributie digitala, pe Internet. Jocul se va lansa in primavara lui 2007.

Funcom a anuntat la inceputul acestei saptamani semnarea unui acord de co-publicare cu SCi/Eidos a MMORPG-ului (Massively Multiplayer Online Role Playing Game) Age of Conan: Hyborian Adventures. Conform acestui acord, SCi/Eidos va publica produsul de raft (jocul in cutie), in timp ce Funcom isi retine drepturile de distributie digitala, pe Internet.

Acordul confirma faptul ca SCi/Eidos va avea drepturi de distributie in Europa, America de Nord, Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda. Funcom va opera serverele, va oferi serviciu pentru clienti si va colecta si incasa veniturile generate de taxa achitata de catre jucatori.

Atat Funcom, cat si SCi/Eidos au cazut de acord pentru lansarea lui Age of Conan: Hyborian Adventures intre lunile martie si mai 2007. Contractul contine referiri specifice la cifre de vanzari preconizate, care, daca vor fi atinse, ii vor asigura un succes rasunator noului MMO.

Versiunea pentru PC a lui Age of Conan se afla in acest moment in etapa Beta a productiei, iar reprezentantii Funcom si SCi/Eidos s-au declarat multumiti de stadiul in care se afla jocul. Cele doua companii vor colabora pentru a aduce Age of Conan si pe piata de jocuri pentru console.

"Suntem incantati sa colaboram cu SCi/Eidos pentru publicarea lui Age of Conan," a declarat CEO-ul Funcom, Trond Arne Aas.

"SCi/Eidos a dovedit ca are capacitatea de PR, marketing si distributie pentru a lansa cu succes jocuri din serii faimoase - Hitman, Tomb Raider - si nu am fi putut gasi un partener mai potrivit pentru co-publicarea lui Age of Conan.

Companiile noastre impartasesc ambitia de a asigura succesul acestui joc si suntem convinsi ca acest parteneriat va maximiza potentialul de vanzari."

Directorul departamentului Achizitii de produse al Eidos, Ian Livingstone, a declarat la randul sau ca "Compania noastra crede in potentialul de vanzari al lui Age of Conan si, prin combinarea cunostintelor si capacitatilor SCi/Eidos si ale Funcom, suntem convinsi ca jocul va deveni un succes de proportii.

Premiile de la E3, acoperirea extinsa in presa din intreaga lume, comunitatea online de jucatori extrem de dinamica, brand-ul de notorietate globala si experienta extinsa a Funcom in domeniul MMO-urilor sunt factori care ne indica o evolutie excelenta a lui Age of Conan, si ne vom asigura ca va deveni una dintre cele mai de succes francize MMO in anii ce vor urma."

Age of Conan este Showcase title pentru Windows Vista si a primit de curand distinctia "Best MMO of E3", acordata de IGN, GameSpot, GameSpy si Yahoo Games.

Radio MIX, 27 iul 2006

Serbia si Gazprom vor construi o conducta de gaze


Guvernul de la Belgrad a anuntat ca va participa la construirea unei conducte de transport a gazului metan, alaturi de concernul rus Gazprom, intr-un proiect estimat la peste 800 milioane de dolari, relateaza presa sirba.

Conducta va fi racordata la reteaua Bluestream, ce urmeaza sa transporte gaz din Rusia spre Europa Occidentatala, via Turcia si pe sub Marea Neagra, si care se constituie ca o ruta de transport alternativa pentru proiectul Nabucco.

Acordul dintre compania nationala Srbijagas si concernul Gazprom-Gazexport vor face din Serbia "unul dintre jucatorii majori pe piata regionala a transportului de gaze naturale", se arata intr-un comunicat de presa transmis de guvernul de la Belgrad.

O sursa din executivul sirb a lasat sa se inteleaga ca acordul va fi semnat in scurt timp, imediat dupa ce ministrii responsabili se vor intoarce din vacanta de vara.

Conducta ce va traversa Serbia va intra in tara pe la Nis (sudul Serbiei), venind dinspre Dimitrovgrad (Bulgaria), urmind sa continue spre Croatia, Bosnia si de aici spre Europa Occidentala.

"Conducta va avea o capacitate de 20 miliarde metri cubi", a declarat o sursa guvernamentala.

Conform altor informatii din interiorul executivului de la Belgrad, acordul va permite Serbiei sa plateasca o datorie catre Kuweit. "Gazprom a fost de acord sa preia datoria de 370 milioane de dolari a Serbiei catre statul Kuweit.

Belgradul va incepe sa-si achite debitul catre compania rusa in momentul in care conducta va deveni functionala, cind 25 la suta din taxele de transport vor fi destinate achitarii datoriei.

Asta arata ca bugetul national nu va fi pus sub presiune, dar indica totodata interesul rusilor pentru eventuala preluare a companiei Srbijagas, odata ce aceasta va fi scoasa la privatizare", a mai aratat sursa din guvernul de la Belgrad.

Conducta Bluestream se constituie intr-o alternativa la proiectul Nabucco, lupta pentru construirea de retele de transport a gazelor naturale dinspre spatiul fost sovietic catre Europa Occidentala fiind foarte dura.

Reteaua Nabucco, in care este implicata si Romania, se afla inca la nivelul discutiilor si al planurilor preliminare. Acest proiect preveder construirea unei conducte de 3300 de kilometri, dinspre Asia Centrala spre Europa de Vest. Companiile implicate sunt OMV Austria, MOL Ungaria, Botas Turcia, BulgarGaz Bulgaria si Transgaz Romania.

HotNews.ro, M.C., 28 iul 2006

Ford si Bell Helicopter, in curand, in Romania


Compania Ford este, in continuare, interesata de noua privatizare a Fabricii de automobile Craiova. Pentru preluarea intreprinderii Ford ar urma sa intre in competitie cu General Motors, a declarat ministrul Economiei, Codrut Seres, care a facut parte din delegatia oficiala care l-a insotit pe presedintele Basescu in SUA.

Codrut Seres a mai spus ca a discutat si cu compania americana din domeniul Apararii, Bell Helicopter, iar o echipa tehnica a acestui grup va sosi saptamana viitoare in Romania. Americanii vor vizita IAR Ghimbav, Romaero Baneasa si fabrica de avioane Craiova.

El a ma declarat ca au avut loc discutii si cu mari companii din domeniul petrolier pentru o eventuala participare la realizarea conductei Constanta -Trieste.

HotNews.ro, C.N.A., 29 iul 2006

sâmbătă, iulie 22, 2006

Sambata, ziua cand Monica devine doamna Columbeanu


Mai multe trupe romanesti vor canta, diseara, la nunta lui Irinel Columbeanu

Un TIR de flori a fost adus ieri-dimineata la resedinta lui Irinel Columbeanu de la Snagov, unde pregatirile pentru nunta erau aproape de final.

Sute de lumanari ornamentale, mii de baloane (care vor fi "eliberate" la miezul noptii), artificii, lumini inteligente, o armata de bucatari si inca o armata de chelneri, pregatiti pentru eveniment: nunta ca la Hollywood - asa cum descriu conceptul evenimentului organizatorii, agentia Coquette.

"Mi-am cumparat trei rochii pentru mine si cinci pentru domnisoarele de onoare. Sper sa am timp sa le schimb, pentru ca si cununia civila va avea loc pe ponton, iar slujba religioasa pe lac.

Vom merge cu vaporul pana acolo. Nu stiu prea multe despre organizare, doar ca va avea loc un foc de artificii. Noi vom fi pe ponton, iar artificiile vor fi trase de pe vapor. De restul s-a ocupat Iri", a spus Monica.

La nunta vor canta mai multi artisti in voga, printre care Directia 5, DJ Project si Jazz Band, iar atmosfera pe vaporasul care va duce nuntasii spre si dinspre biserica va fi asigurata de un ansamblu de muzica clasica.

Sabin Balasa nu va fi nas de cununie

Desi averea mirelui este considerabila, Monica Gabor si Irinel Columbeanu nu au semnat un contract prenuptial: "Dupa cate stiu eu... nu am semnat nimic de genul asta.

Dar mai e o zi", a spus mireasa inainte cu o zi de casatorie. Initial se stabilise ca pictorul Sabin Balasa si sotia acestuia, nasii de botez ai Monicai Gabor, vor fi si nasi de cununie, dar mirii au anuntat ieri ca si-au schimbat planurile si ca vor fi cununati de Monica si Matei Miko, parteneri ai lui Irinel Columbeanu la agentia de modelling Transilvania Fashion.

Evenimentul Zilei, 22 iul 2006

Google, Yahoo si Microsoft sunt acuzate de incalcarea drepturilor omului


Google, Yahoo si Microsoft sunt acuzate de incalcarea flagranta a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului prin acceptarea tacita a cenzurii practicate de statul chinez in ceea ce priveste internetul, se arata intr-un raport al organizatiei Amnesty International.

In urma unor angajamente intre Yahoo si Guvernul chinez, o serie de disidenti anti-comunisti au fost condamnati la inchisoare sub diverse acuzatii.

Acesta nu este primul semnal de alarma tras de reprezentantii Amnesty, in 2005, compania Yahoo fiind acuzata ca a furnizat autoritatilor chineze o serie de informatii care au dus la arestare unor disidenti comunisti, printre care si jurnalistul Shi Tao, condamnat acum la zece ani de inchisoare.

De asemenea Microsoft si Google au mai fost tinta unor critici din partea oraganizatiilor de aparare a drepturilor omului. Microsoft ar fi inchis un blog de pe MSN Space Web in urma unei solicitari facute de Guvernul chinez, iar Google a acceptat o versiune cenzurata a motorului de cautare in asa fel incat o serie de rezultate sa nu fie afisate.

Oficialii celor trei companii au argumentat in trecut ca aceste practici sunt normale, intrucat legile chineze trebuie respectate.

Amnesty a facut un apel celor trei companii solicitandu-le sa faca publice toate intelegerile facute cu Guvernul chinez, precum si publicarea unor liste cu expresiile si cuvintele cenzurate de motoarele de cautare.

Cazul abuzului comis impotriva jurnalistului Shi Tao a devenit unul de notorietate internationala. Pe data de 20 aprilie 2004, Shi Tao a transmis un mail, de pe contul sau de Yahoo, catre o organizatie chineza de aparare a drepturilor omului cu sediul in SUA.

In mesajul transmis, Shi Tao semnala modul in care autoritatile comuniste isi faceau propaganda, prin transmiterea verbala a unor indicatii catre editorul ziarului la care Shi Tao lucra.
Pe baza acestui mail, Shi Tao a fost arestat fiind acuzat de furnizarea de secrete de stat catre entitati straine. A fost retinut pe 24 noiembrie si condamnat la 10 ani de inchisoare.

Potrivit organizatiilor de aparare a drepturilor omului, Yahoo Holdings a pus la dispozitia autoritatilor comuniste datele contului de e-mail astfel incat acestea au putut fi folosite in procesul intentat jurnalistului.

HotNews.ro, Vlad Telibasa, 20 iul 2006

OMV a mai facut o descoperire de titei si gaz natural in Tunisia


OMV Aktiengesellschaft, grup lider de petrol si gaze in Europa Centrala, a anuntat, miercuri, o descoperire de petrol si gaze la sonda de explorare din Jenein Sud, din sudul Tunisiei. Este cea de-a doua descoperire din cadrul acestei licente in decurs de un an.

Sonda de explorare a atins o adancime de aproape patru mii de metri la data de 4 iunie anul curent, ajungand la un total de 25 metri de petrol si gaze, in mai multe straturi la adancimi cuprinse intre 3.600 si 3.900 de metri.

Debitul straturilor testate de sonda Nawara 1 se ridica la aproape sase mii de bbl/zi de titei si la aproximativ 60 de milioane de scf/yi de gaze naturale.

Conform unui comunicat al companiei OMV, au inceput deja pregatirile pentru alte teste de productie. Dezvoltarile estimate pentru aceasta zona implica si o achizitie seisimica 3D, care va fi inceputa in luna august a acestui an. Operatiunile ulterioare de forare sunt programate pentru inceputul anului viitor.

OMV impreuna cu compania nationala de petrol din Tunisia, ETAP, detin fiecare 50% din Jenein Sud Exploration Permit. OMV actioneaza ca operator. Prima descoprerire din Jenein Sud a fost anuntata pe 29 martie anul acesta de catre OMV.

OMV detine un portofoliu international de Explorare si Productie in 18 tari. Volumul productiei zilnice a OMV este de aproximativ 338 de mii de bep/zi, iar rezervele companiei de aproximativ 1,4 miliarde bep. Acesta volum se face posibil si datorita achizitionari a 51% din actiunile Petrom, moment in care a devenit cel mai mare grup de petrol si gaze din Europa Centrala.

OMV a devenit activ pentru prima data in Tunisia la inceputul anilor 1970. Prin achizitionarea Preussag in 2003 a permis OMV sa controleze sapte campuri petroliere din sud-estul tarii.

OMV Aktiengesellschaft este cea mai mare companie industriala listata la bursa din Austria, dispunand de o capitalizare de piata de aproximativ 14 miliarde euro. Anul trecut vanzarile grupului au atins valoarea de 15,6 miliarde de euro iar personalul companiei depasea 5200 de angajati.

OMV activeaza in 13 tari in domeniul Rafinare & Marketing si are ca obiectiv atingerea de 20% din cota de piata pana in anul 2010.

In domeniul Explorare & Productie, OMV activeaza in 18 tari pe cinci continente. OMV dispune in prezent de peste 2.500 de statii de distributie in 13 tari. Cota de piata a grupului in segmentul de Rafinare si Marketing (comercializare) in regiunea Dunarii este in prezent de aproximativ 18%.

OMV mai detine: 50% la AMI Agrolinz International GmbH, 35% la Borealis A/S, 51% la Petrom SA, 50% la Econgas GmbH., 45% la Consortiul de rafinarii BAYERNOIL, 34% la Petrol Ofisi, precum si 10% din compania ungara MOL.

HotNews.ro, G.I., 19 iul 2006

Cum protejam copiii la soare ?


Din pacate exista multi parinti care, convinsi ca soarele este foarte sanatos, le permit copiilor sa stea mult prea mult in soare. Este o atitudine complet gresita caci, actiunea radiatiilor ultraviolete asupra peilii este foarte nociva. Site-ul desprecopii.com va spune pe larg, cum trebuie sa ne protejam copiii la soare.

Este bine sa mergem la mare cu un bebelus?
Medicii sunt foarte retinuti la aceasta intrebare. Motivul? Este destul de greu sa i se asigure micutului o protectie solara corespunzatoare. Parintii care isi duc totusi la mare bebelusul mai mic de 1 an - pentru efectul benefic al aerosolilor-nu trebuie sa il expuna nici o secunda la soare.

De la ce varsta putem expune copilul la soare?
Medicii sunt unanimi in a spune ca in primul an de viata - copilul nu trebuie expus la soare nici o secunda. Chiar si atunci cind este scos la plimbare, se impune o protectie: capotina de la carucior, palarioara, tricouas cu manecuta, pantalonasi lungi.
Dupa varsta de 1 an si pina la 10-11 ani, copilul trebuie protejat de soare cu ajutorul produseler cosmetice fotoprotectoare.

Ce este capitalul solar?
Pielea copiilor ca si a adultilor reactioneaza diferit la radiatiile solare. Clasificarea pielii dupa fototip ne ajuta sa stabilim cit de rezistenti suntem la radiatiile UV.
Fiecare om se naste cu un asa numit capital solar, care reprezinta cantitatea de radiatii ultraviolete pe care le poate absorbi organismul de-a lungul vietii. Cu cat se consuma mai mult din acel capital la varsta frageda, cu atit sunt mai mari riscurile ca mai tarziu sa apara cancerul de piele.

Deci, pina la varsta de 11 ani, expunerea la soare a copiilor trebuie facuta cu mare atentie si doar cu protectie adecvata.
Radiatiile ultraviolete sunt cele mai periculoase!
Studiile medicale au demonstrat ca expunerea prelungita la radiatiile ultraviolete UVA poate duce la in timp la aparitia cancerului de piele. Parintii cred ca daca cel mic nu s-a ars la soare inseamna ca pielea lui nu a avut de suferit si ca nu va avea nici o problema in viitor.

Total gresit! Ultravioletele sunt cele mai periculoase, actioneaza pe nesimtite - fara sa produca inrosirea pielii sau arsuri solare. Consecintele grave apar insa dupa 20 de ani.
Atentie, UVA patrund si prin geam si prin nori.
Fototipul pielii sau tipurile de piele
Fototipul 0 = albinosi = nu se bronzeaza niciodata
Fototipul 1 = tenul de culoare deschisa, ochii albastri si parul blond sau roscat = se ard cu usurinta si nu se bronzeaza
Fototipul 2 = blonzi cu ochii deschisi la culoare, care se ard intotdeauna si se bronzeaza cu dificultate
Fototipul 3 = sateni cu ochi deschisi la culoare sau caprui care se ard mai greu si se bronzeaza binisor
Fototipul 4 = bruneti cu ochii inchisi la culoare si pielea inchisa care se bronzeaza si nu se ard niciodata.
Fototipul 5 = include rasele intermediare ca si pigmentare (rasa asiatica)
Fototipul 6 = rasa negroida

Sfatul lui Desprecopii.com: Cum ne protejam copiii la soare?
• Regula de baza: Copilul (si de fapt nici adultul) nu trebuie sa strea la soare intre orele 11 - 16, perioada in care concentratia de ultraviolete este maxima. Intre aceste ore, este de preferat ca cei mici sa nu iasa deloc afara.
• De asemeni, ori de cite ori este la plaja - in afara acestor ore, copilul trebuie protejat cu un preparat fotoprotector - care sa aiba inscris pe flacon ca asigura protectie atit impotriva UVA dar si impotriva UVB.Cind iesim cu bebelusul la soare
• Orele destinate plimbarilor sunt in intervalul 08.00 - 10.00 si dupa 18.00, atunci cand razele soarelui sunt mai blande cu pielea delicata a copilului nostru. Inainte cu 30 minute de a expune copiii la soare este necesar sa aplicam o crema cu factor de protecttie cat mai mare, contra radiatiilor UVA /UVB.
• Sa nu neglijam hidratarea: Hidratarea este deosebit de importanta si previne aparitia insolatiei - dati copiilor sa bea in timpul expunerii la soare apa plata sau sucuri de fructe diluate. Este recomandat ca in timpul verii copiii sa consume fructe bogate in beta-caroten si vitamina C naturala, cu efect antioxidant - morcov, caise, piersici.
• Palariutele intotdeauna: Indiferent de ora diminetii, este recomandata purtarea palariutelor, sepcilor sau baticutelor, care sa previna aparitia insolatiei.
• Ochii delicati ai micutilor sunt afectati de razele puternice ale soarelui de vara si de aceea este indicat ca si acestia sa poarte ochelari prevazuti cu lentile anti UVA/UVB.
• Lenjeria si hainutele: Lenjeria si hainutele copiilor trebuie sa fie confectionate din bumbac, pentru a preveni aparitia iritatiior si pentru a absorbi transpiratia.
Pe plaja, reinnoiti stratul protector de crema care este diminuat in apa sau la joaca in nisip.

Ce factor de protectie folosim?
Pentru copiii mai mari si cei care au o piele rezistenta, sunt recomandate produsele cu un factor de protectie de minimum 30 iar pentru copii mai mici si copiii care au o piele mai sensibila, se folosesc produsele cu factor de protectie 50.
Produsul trebuie aplicat pe toata suprafata corpului copilului si re-aplicat la fiecare 2 ore. Desigur se re-aplica produsul dupa fiecare baie in mare, precum si daca cel mic s-a murdarit de nisip - in acest caz in spalam si il ungem din nou :)

Ce facem pentru copilul care s-a ars la soare?
Metodele traditionale sunt de o eficacitate indoielnica - diversele remedii populare au cel mult un efect de auto-sugestie.
Medicii recomanda utilizarea produselor dedicate arsurilor solare, disponibile in farmacii. In cazul in care arsurile sunt grave si sunt insotite de febra, varsaturi, frison, dureri de cap - se recomanda sfatul unui medic.
Pina la vindecarea completa a arsurilor, trebuie intrerupta total re-expunerea la soare.

DespreCopii.com, 19 iul 2006

Zicu imprumutat pentru un an la Rapid


Rapidul a dat lovitura pe piata transferurilor. Clubul giulestean a primit de la Internazionale Milano confirmarea ca italienii sint de acord sa-l cedeze pe Ianis Zicu la Rapid, informeaza site-ul www.rapidisti.ro.

Intelegerea, intermediata de impresarii Victor si Ioan Becali, este pe un an, cu drept de cumparare definitiva in vara viitoare.

Clubul Dinamo, la care a fost imprumutat Zicu in ultimul sezon si jumatate, a vrut sa-l pastreze in lot pe fotbalistul in virsta de 24 de ani, dar Ioan Becali a negociat in secret cu Rapid, preferind sa-l directioneze spre Giulesti

vineri, iulie 21, 2006

"Gabriel Resources" promite parcare subterana pentru viitorii stramutati de la Rosia Montana


Peste 66.500 de metri patrati de constructii, institutii publice, locuinte, spatii de odihna si agrement, drumuri si alei de acces si chiar o parcare subterana, reprezinta promisiunile pe care reprezentantii companiei canadiene "Gabriel Resources" le fac locuitorilor din comuna Rosia Montana (judetul Alba), cu scopul de a-i determina sa se mute din casele lor pentru a face loc lucrarilor de exploatare aurifera.

Noua localitate ce va fi amenajata va fi un hibrid intre o comuna si un mic orasel de munte.

Reprezentantii "Gabriel Resources" au organizat, ieri, la locatia viitoarei unitati administrative, un eveniment de prezentare a cladirilor si a caselor ce vor fi ridicate in viitor. Conducerea companiei a prezentat, de asemenea, si pretul caselor nou-construite.

Noua Rosia Montana va fi amenajata de "Gabriel Resources" pentru locuitorii actualei comune care vor dori sa se mute din zona afectata de exploatare.

Potrivit arhitectului implicat in constructia noii comune, Ioan Strajan, localitatea va reprezenta un experiment arhitectural cu relevanta nationala. "De foarte putine ori se intampla sa ai parte de un spatiu natural atat de frumos ca sa construiesti" a spus acesta.

Strajan a mai mentionat ca pretul unei case ar putea ajunge la 25.000-35.000 de dolari SUA. Presedintele "Gabriel Resources", Alan Hill, a spus ca 25 la suta din pretul viitoarelor locuinte va fi suportat de companie. De asemenea, acesta le-a mai promis oamenilor care se vor muta in noul sat un loc de munca garantat in perioada de constructie a minei.

"Pana in prezent avem 20 de solicitari pentru gospodarii in locatia Piatra Alba, insa credem ca numarul acestora va creste imediat ce va demara constructia propriu-zisa.

Piatra Alba este un proiect conceput pentru si impreuna cu oamenii din Rosia Montana si de aceea avem nevoie de tot suportul autoritatilor locale pentru a putea raspunde dorintelor oamenilor de a demara constructia in cel mai scurt timp", a mai spus Alan Hill.

Dealul Piatra Alba, ales pentru amplasarea noului centru administrativ, este situat in partea de Vest a comunei, intre valea Abrudului si cea a Rosiei. De-a lungul coamei, paralela cu drumul judetean, terenul este lipsit de vegetatie majora, fiind practic vorba de o pasune.

Pentru a pastra caracterul zonei, arhitectii au propus ca in noile zonificari sa fie evitate defrisarile masive si sa se incerce o integrare organica a noilor constructii.

Ioan Strajan a criticat, in urma cu aproximativ doua saptamani, in prezenta presedintelui "Gabriel Resources", Alan Hill, institutiile statului, despre care a afirmat ca manifesta ambiguitate fata de proiectul de exploatare auroargintifera din Apuseni.

Apartamentele, evaluate de Yahoo pe internet


Yahoo a lansat ieri un nou serviciu, de evaluare a imobilelor pe internet.

Deocamdata, serviciul este disponibil doar pentru Statele Unite. In sectiunea de imobiliare a portalului, se pot vedea, pe langa anunturi de mica publicitate, si evaluari ale imobilelor scoase la vanzare.

Metoda este similara cu cea aplicata de evaluatorii profesionisti, cand stabilesc suma ce poate fi imprumutata de la banca: se compara preturile cu cele ale altor imobile din zona, tranzactionate recent.

De exemplu, pentru un apartament de doua camere in centrul New York-ului, pe 5th Avenue, portalul indica un pret intre 410.000 dolari si 520.000 de dolari. Alaturi de comparatia cu ofertele recente, de pe internet se pot obtine si grafice cu evolutia preturilor in ultimii ani.

De asemenea, Yahoo furnizeaza un profil al cartierului: care este populatia, ce firme mari functioneaza acolo, care este nivelul de trai, dar si indicatori de calitate a vietii: gradul de infractionalitate, numarul de scoli si ratingul acestora.

Problema pentru Romania: lipsa datelor

In Romania nici nu se poate pune problema lansarii unui astfel de serviciu, deoarece datele statistice despre piata imobiliara lipsesc cu desavarsire. Totusi, reprezentantii agentiilor sustin ca in ultimii patru ani, preturile au crescut de sase ori. Singurele "dovezi" din spatele unor astfel de afirmatii... fiind anunturile de mica publicitate din 2002.

Evenimentul Zilei, Raluca Barbuneanu, 22 iul 2006

joi, iulie 20, 2006

Pamela Anderson se casatoresre cu Kid Rock


Celebra Pamela Anderson a anuntat ca ea si Kid Rock au hotarat sa se casatoreasca. Actrita a dat acest anunt pe site-ul ei oficial marti, 18 iulie. Ceremonia va avea loc la bordul unui iaht pe data de 29 iulie.

Potrivit entertainmentwise.com, Pamela a declarat: "Ma simt de parca am fost prinsa intr-o stransoare a timpului.

Nu eram in stare sa ma desprind de familia mea... am fost trista, singura si m-am simtit frustrata...Mi-am crescut copiii singura sperand ca se va intampla un miracol. Ei bine un lucru miraculos a aparut si a disparut. Si s-a reintors pentru ca stia ca intr-o zi ma voi trezi la realitate si voi realiza ca de fapt nu astept nimic. Iar eu m-am trezit la realitate.

Ma simt in sfarsit libera... Sunt indragostita si fericita...Copiii mei stiu adevarul si sunt puternici. Isi iubesc tatal, dar il iubesc si pe Kid, pe care il cunosc de cativa ani."

HotNews.ro, 19 iul 2006

Camelia Voiculescu ii cere lui Tuca sa-l concedieze pe Dorin Tudoran


Intr-un gest fara precedent, presedintele trustului Intact, Camelia Voiculescu, i-a cerut public redactorului sef Marius Tuca sa concedieze unul dintre editorialistii ziarului. Solicitarea vine la patru zile dupa ce Dorin Tudoran a scris un text in care afirma "Mi-a murit Dan Voiculescu. Pe limba lui. Pasare care se da Phoenix si se dovedeste papagal".

In comunicatul difuzat de institutiile din cadrul trustului, fiica lui Dan Voiculescu vorbeste despre faptul ca, in textul respectiv, "Dan Voiculescu e blagoslovit cu expresii demne de un talk-show pe maidan".

"Stimate domnule Marius Tuca,
In numarul din 14 iulie 2006 al Jurnalului National, colaboratorul dumneavoastra, Dorin Tudoran, intervine in chestiunea deconspirarii fostei Securitati prin articolul intitulat "Felix, Mircea si Dorin". L-am citit cu stupoare!", isi incepe Camelia Voiculescu epistola publicata de Jurnalul National si citita in intregime in jurnalele posturilor Antena 1 si 3.

"Dreptul la libera exprimare nu inseamna dreptul la a fi incorect. E ceea ce nu pare a fi inteles colaboratorul dumneavoastra, Dorin Tudoran.

Potrivit legii (Ordonanta de Urgenta nr. 187 din 22 februarie 2006), o persoana poate fi considerata ca a facut politie politica numai dupa ce decizia definitiva a Curtii de Apel a fost publicata de CNSAS in Monitorul Oficial. Pana atunci, persoana respectiva beneficiaza de prezumtia de nevinovatie.

Din nestiinta sau din rea-vointa, colaboratorul dumneavoastra scrie despre Dan Voiculescu fara a tine cont ca pana la ora actuala nu s-a parcurs nici macar prima etapa din traseul legal al deciziei definitive: judecarea de catre Colegiu a contestatiei sale.

La fel scrie colaboratorul dumneavoastra si despre Traian Basescu, desi in cazul acestuia CNSAS nici n-a luat in discutie posibila suspiciune de a fi facut politie politica in timpul regimului comunist.

Dreptul la libera exprimare nu inseamna dreptul de a insulta. E ceea ce nu pare a fi inteles colaboratorul dumneavoastra, Dorin Tudoran.

In articolul din 14 iulie 2006, Dan Voiculescu e blagoslovit cu expresii demne de un talk-show pe maidan. Nu insa de paginile unei publicatii de tinuta precum Jurnalul National.

E dreptul lui Dorin Tudoran sa injure cum crede domnia sa ca e mai desantat. Nu insa intr-o publicatie a Trustului "Intact". Are la dispozitie numeroase foi imunde din Romania", se mai precizeaza in document.

In finalul acestuia, Camelia Voiculescu ii cere lui Tuca demiterea lui Dorin Tudoran si anunta ca va fi elaborat un Cod Deontologic al Trustului Intact:

"Stimate domnule Marius Tuca,

In Trustul de presa "Intact", respectarea libertatii de expresie este o regula sacra. O regula sacra trebuie sa fie insa, alaturi de corectitudinea profesionala, si respectarea dreptului la imagine a persoanei. Prin interventia sa, Dorin Tudoran a incalcat flagrant aceasta regula.

Am nu numai calitatea, dar si obligatia de a veghea ca publicatiile Trustului sa nu se abata de la principiile gazetariei de inalta tinuta profesionala. Imi place sa cred ca as reactiona la fel daca tinta umorilor auctoriale ar fi oricine altcineva; sper insa ca nu va mai fi cazul de acum inainte. Dreptul la opinie e una, si il respectam, denigrarea e insa cu totul altceva.

Sub acest semn, va cer ca domnul Dorin Tudoran sa nu se mai numere printre colaboratorii Jurnalului National.

Folosesc acest prilej nefericit pentru a lansa un avertisment tuturor angajatilor si colaboratorilor nostri: materialele superficiale, jocurile de culise si gazetaria de joasa speta nu au ce cauta in publicatiile Trustului "Intact".

Pentru a evita pe viitor repetarea unor asemenea cazuri, conducerea Trustului va elabora in perioada urmatoare un proiect de Cod deontologic al Trustului "Intact". Un proiect care va fi supus dezbaterii tuturor colaboratorilor si angajatilor. Odata adoptata forma sa definitiva (tinand cont de observatiile primite), Codul va avea putere de lege pentru toti angajatii si colaboratorii."

Editorialul incriminat de Camelia Voiculescu

Felix, Mircea si Dorin

Mi-a murit Dan Voiculescu. Pe limba lui. Pasare care se da Phoenix si se dovedeste papagal. Peltic - cand e vorba de evidente, limbut - cand ar trebui sa practice umilinta si neconvingator cand are dreptate, Dan Voiculescu atesta ca tragedia poate fi si o drama pe care incerci sa o rezolvi cu mijloace comice.

Sa declari ca dovedit drept simplu informator esti exonerat de acuzatia de a fi fost general si manipulator al "fondurilor Ceausescu" constituie un adio definitiv spus prezumtiei de nevinovatie.

Candva, CNSAS transmitea ziarului Ziua ca Dan Voiculescu nu a fost agent/colaborator al Securitatii ca politie politica. In plus, dl Voiculescu primea copia unui dosar care dovedea ca fusese urmarit de Securitate. Dar, crezandu-se Otilia, nu se recunostea in "Felix". Atunci, invoca autoritatea CNSAS-ului.

Azi, cand aceeasi institutie produce probe ca a fost informator, dl Voiculescu declara ca nu recunoaste autoritatea colegiului respectiv.

HotNews.ro, B.B., 20 iul 2006

miercuri, iulie 19, 2006

Telefoane ascultate, conturi supravegheate


Dupa Portugalia si Germania, in Italia se dezbate o tema care nu mai este de mult subiect tabu in Europa: in ce masura interceptarile telefonice dirijate de serviciile secrete cu motivatia supravegherii antiteroriste respecta conceptul de privacy - care include atat respectarea vietii private, cat si secrete profesionale, de exemplu in situatia oamenilor de afaceri sau a jurnalistilor.

In ce masura informatiile personale despre o persoana sunt separate de cele justificabile legal - mai noua tema de dezbatere a jurnalistilor din Italia, care deocamdata nu are o concluzie clara privind necesitatea interceptarilor. Deocamdata acestea sunt privite ca o incalcare grosolana a drepturilor omului.

Germania: ziaristi, "turnatori" la serviciile secrete

Primele scandaluri publice legate de interceptarile telefonice abuzive in Europa au aparut in Portugalia, la inceputul anului: in preajma alegerilor prezidentiale, mai multi oameni politici au reclamat ca sunt spionati de serviciile secrete, scopul interceptarilor fiind mai mult politic decat in legatura cu lupta antiterorista.

In primavara, a fost randul Germaniei sa analizeze subiectul, dupa ce s-a descoperit ca mai multi jurnalisti germani sunt spionati de BND (serviciul de informatii externe german). Mai mult, s-a demonstrat chiar faptul ca BND a platit jurnalisti, inclusiv redactori-sefi, sa isi spioneze colegii.

Scandalul a fost inchis cu o decizie a executivului german, care a interzis BND supravegherea operativa a jurnalistilor sau racolarea acestora.

Saptamanalul L"Espresso: Toti spionati de Telecom Italia

Pornind de la scandalul interceptarilor telefonice ale "mogulilor" din fotbalul italian (soldat pana acum cu retrogradarea in divizia B a unor echipe de talie mondiala precum Juventus Torino, Fiorentina sau Lazio Roma) jurnalistii italiani de la saptamanalul L"Espresso au descoperit, in urma unei ample investigatii, cine si cum asculta telefoanele in "Cizma".

Apeluri receptionate si facute, localizari si plati-un sistem secret si paralel care monitorizeaza transmisiunile prin celular a milioane de italiani. "Era o arhiva secreta a Telecom Italia. Iar Telecom sustine ca nu stie nimic.

O centrala telefonica paralela care a acumulat si probabil a livrat informatii sensibile despre pozitia si continutul apelurilor a milioane de italieni.", incepe dezvaluirea pubblicata recent in L"Espresso.

O gaura neagra, care contine inca miliarde de fisiere si directoare cu numerele de telefon, orele si durata apelurilor, localizarea antenei utilizate si deci a pozitiei in care se afla abonatul.

L-au descoperit responsabilii cu auditul companiei, ultimul pas dupa imaginea inrautatita de ancheta procuraturii din Milano asupra companiei, care s-a soldat cu demisia lui Giuliano Tavaroli, vicepresedinte si responsabil de securitate interna. Sistemul, denumit Radar, avea puterea a cinci supercalculatoare: patru servere legate la o centrala de 10 terrabiti.

Potrivit specialistilor, sistemul Radar putea sa arhiveze si informatii despre abonatii altor companii de telefonie fixa sau mobila, daca acestia erau sunati de la un numar fix sau mobil Telecom Italia. Jurnalistii italieni considera ca echipamentul era folosit de serviciile secrete.

Aceeasi investigatie jurnalistica a descoperit ca interceptarile erau analizate informatic si sociologic cu ajutorul a doua softuri speciale: Enterprise Miner si Analyast's Notebook.

Gratie semnalelor trasmise de telefonul mobil, programele respective pot recompune aproape intreaga existenta a unei persoane : contacte, pozitia geografica in care se afla, durata si continutul convorbirilor, analize incluzand informatii fiscale, bancare sau legate de asigurari sociale.

Potrivit jurnalistilor italieni, aceste mijloace de supraveghere si analiza reprezinta o incalcare grosolana a drepturilor omului.

Feedback

Cum sa iti protejezi intimitatea? Iata o intrebare la care au raspuns firme specializate in producerea echipamentelor de protectie a datelor, afacere care este in crestere in Europa si America de Nord. Se pot cumpara chiar prin Internet celulare modificate care sunt dotate cu programe de criptare - daca semnalul e interceptat, "urechea" nu aude decat piuituri.

"Cheia" de criptare este un algoritm AES de 256 de biti pe care nimeni nu a reusit sa il "violeze". Insa pretul exorbitant al unui astfel de aparat (intre 2000 si 3500 de euro) il face practic inaccesibil omului obisnuit.

O alta modalitate de securitate a informatiilor folosita in special in mediul de afaceri o reprezinta bruiarea semnalului GSM sau Bluetooth in salile de sedinta ale companiilor. Echipamentele de bruiaj costa doar cateva sute de euro si se gasesc de vanzare in magazine specializate din Luxemburg, San Marino sau Elvetia.

de Daniel Neamu
danielneamu@hotmail.it

HotNews.ro, 19 iul 2006