joi, decembrie 28, 2006

Amazon.com - un nou record de vanzari


Sezonul sarbatorilor de iarna a adus pentru Amazon.com cele mai bune rezultate in cei 12 ani de existenta, a anuntat retailer-ul in cursul zilei de marti. Potrivit oficialilor companiei, peste 99% din comenzi au fost livrate in timp util, recordul fiind de 3.4 milioane de comenzi intr-o singura zi.

Unul din recordurile care cu greu va putea fi doborat il reprezinta vanzarea a 1000 de console Xbox 360 in mai putin de 29 de secunde, rezultatul fiind posibil datorita unei reduceri de pret de peste 60% fata de pretul de baza.

Un alt record a fost stabilit de vanzarile de medicamente contra racelii, suficiente pentru tratarea pasagerilor din 190 de aeronave Boeing 747, dupa cum calculeaza International Herald Tribune.

Printre cele mai solicitate produse se numara Ipod-urile, camerele digitale de la Canon si dispozitivele de navigare prin GPS de la Garmin.

Amazon.com a vandut de asemenea cel mai scump player digital, cu suma de 19.999 de dolari, fara ca marca acestuia sa fie insa dezvaluita, iar in topul celor mai bine vandute dvd-uri se numara “Piratii din Caraibe”.

In ciuda rezultatelor extraordinare, actiunile Amazon.com s-au depreciat cu 57 de puncte procentuale pe bursa Nasdaq, pana la valoarea de 39.67 dolari.

HotNews.ro, R.S., 27 dec 2006

sâmbătă, decembrie 23, 2006

Cele mai iubite melodii ale sezonului


A devenit o traditie a sarbatorilor de iarna nebuneasca intrecere pentru castigarea titlului de cea mai buna piesa de Craciun. O varietate de piese serioase si mai putin serioase s-au inscris in cursa pentru ocuparea unei pozitii in top, in luna in care vanzarea single-lor atinge maximul anual.

Lista competitorilor din acest an publicata de bbc.com este urmatoarea:

Leona Lewin - “A Moment Like This”

Leona Lewis a fost incoronata ca fiind castigatoarea concursului X Factor sambta, 16 decembrie, iar single-ul ei de debut este deja disponibil de downloadat.

Raportand la anul trecut, s-a estimat ca va fi una dintre cele mai bine vandute inregistrari ale anului, in ciuda faptului ca inregistrarea a aparut in magazine abia miercuri.

“A Moment Like This” a constituit single-ul de debut a lui Kelly Clarkson, in Statele Unite, in anul 2002.

Vers-Cheie “Some people wait a lifetime for a moment like this.”

Take That - “Patience”

Una dintre primele trupe de baieti a realizat un single de revenire in luna noiembrie a acestui an.

Single-ul a urcat repede in topuri, “daruindu-i” trupei cea de-a noua prima pozitie intr-un top, in ultimii 15 ani. Single-ul se afla pentru a patra saptamana in varful clasamentului.

Albumul celor de la Take That, “Beautiful World”, este favorit in topul albumelor din perioada Craciunului.

Vers-cheie: “Maybe all the pain will stop”

All Angels - “Angels/ Silent Night”

All Angels este o trupa de adolescente, care s-a lansat in luna noiembrie 2006 si care si-a pus toate sperantele pentru Craciun intr-un cover al clasicei balade a lui Robbie Williams, “Angels”.

Albumul de debut al trupei a devenit cea mai repede vanduta inregistrare de piese clasice si a patruns in topul HMV.

Vers-cheie: "And down the waterfaaaaaall, wherever it may take me."

Katie Price si Peter Andre - “A Whole New World”

Peter Andre si Katie Price, binecunoscuta ca modelul Jorden, se afla in top cu piesa “A Whole New World”. Cuplul a intrepretat pentru prima data aceasta piesa la nunta lor.

Andre se afla intr-o forma buna, avand trei hituri pe primul loc, in timp ce sotia sa a esuat castigarea sprijinului publicului pentru participarea la Eurovisionul de anul trecut.

Compozitorul Alan Menken si scriitorul Tim Rice au castigat premiul Oscar pentru piesa “A Wholw New World”.

Vers-cheie: "Shining, shimmering, splendid."

Cliff Richard - "21st Century Christmas"

Cracinul nu ar mai fi la fel fara melodiile lui Cliff Richard, iar in acest an artistul are o dubla contributie la pastrarea atmosferei de sarbatoare.

Potrivit estimarilor, cel mai recent single al sau, un duet cu Daniel O'Donnell, va ajunge in fruntea clasamentelor in ajunul sarbatorilor.

Starul a mai realizat un cantec original de sarbatoare, “21st Century Christmas”.
Cu toate ca piesele lui Cliff sunt mereu asociate cu cele mai indragite cantece de Craciun, acesta a castigat doar de trei ori titlul pentru cel mai bun single, cu: “I Love You” (1960), “Mistletoe and Wine (1988) si “Saviour’s Day” (1990).

Vers-cheie: "We text our Christmas list and leave our mobile numbers to help out old Saint Nick."

Girls Aloud - “I Think We’re Alone Now”

Oferta de sezon a celor de la Girls Aloud este constituita dintr-un cover a “I Think We’re Alone Now”, piesa fiind inregistrata pentru prima data de Tommy James si The Shondells in 1967.

Girls Aloud a mai ocupat locul intai in anul 2002, cu piesa “Sound Of The Underground”.

Vers-cheie: “Children, behave."

El Chombo - "Chacarron"

“Chaccaron” este cea mai impresionanta inregistrare noua inscrisa in competitia pentru castigarea titlului de cea mai buna piesa de Craciun din acest an.

Versurile mormaite fara sens ale piesei vor face ca melodia sa fie una din cele mai indragite la petrecerile de Craciun.

Initial cantaretul Andy De La Cruz a intentionat sa inlocuiasca aceste versuri fara sens, dar prietenii sai l-au convins sa nu o faca deoarece forma originala a piesei provoaca buna dispozitie.

Vers-cheie: “Ihni Binni dimi diniwiny ani taime."

McFly - “Sorry’s Not Good Enough”

In plina forma, dupa sase single-uri devenite numarul unu, cei de la McFly isi indreapta din nou atentia asupra topurilor.

“Sorry's Not Good Enough” imbina armonia pop cu stilul rock.

Cu toate ca single-ul nu are o tema de sarbatoare clara, coperta infatiseaza trupa "impachetata" intr-o cutie de cadouri.

Vers-cheie: "Everybody makes mistakes and that's just what we do."

HotNews.ro, S.B., 23 dec 2006

Miss Bikini e unguroaica


Unguroaica Anita Horvath este noua Miss Bikini World, desemnata joi seara, la finala concursului organizat la Taipei (Taiwan) de Organizatia internationala "Miss Tourism World", un eveniment avand drept scop promovarea unor destinatii exotice.

Reprezentanta Ungariei, aleasa dintre cele 45 de participante, a fost incoronata Miss Bikini World 2006, in timp ce reprezentanta Romaniei, Ana Zupcec, s-a clasat doar intre primele 15.

Regina danseaza tango

Unguroaica Anita Horvath a fost apreciata datorita trupului atletic, "sculptat" prin exercitiile repetate la scoala de tango din Budapesta pe care o frecventeaza. Urmatoarele clasate au fost reprezentantele Spaniei si Venezuelei.

Concurenta din Filipine s-a clasat pe locul patru, iar pe cinci - Miss Taiwan. Romanca Ana Zupcec, de 20 de ani, din Baia Mare, s-a calificat in semifinala, intrand in top 15, ca de altfel si reprezentanta Republicii Moldova, Diana Soitu.

Romanca este studenta la Management in Cluj si practica inotul, adora dansul, muzica si limba engleza. Concursul la care a paticipat Ana a implicat si probe de prezentare a costumelor nationale, costume de baie, tinute de seara si proba de aptitudini, iar in acest din urma caz reprezentanta Romaniei a facut o demonstratie de inot.

In topurile frumusetii

Putem sa spunem ca ducem lipsa de multe, dar nu de participari la concursuri care incep cu "Miss". Romania are deja o traditie in a trimite concurente la astfel de evenimente. Mihaela Tudor (fosta logodnica a lui Ianis Zicu) a fost deschizatoare de drumuri in 2002, cand a castigat titlul Miss Bikini World 2002 din Malta.

Cu exceptia anului 2004, Romania a avut cate o castigatoare la concursuri de acest fel. In 2003, sibianca Alina Ciorogariu a castigat titlul mondial Miss Tourism World, iar in 2005, Ecaterina Iancu a obtinut titlul Model of the Universe in Antalya (Turcia).

Tot in 2005, reprezentanta Romaniei la World Bikini Model International, Alina Gheorghe, a castigat marele premiu, surclasandu-le pe reprezentantele Africii de Sud si Suediei.

Concursul din Malta a fost organizat tot de o romanca, Roxana Rus, cunoscuta tot din paginile revistei "Playboy". Alina Gheorghe este acum un cunoscut fotomodel si s-a mai remarcat prin aparitia in aceeasi revista pentru barbati, a castigat Divizia Sexy (organizata de "Gazeta Sporturilor"), reprezentand Poli Timisoara.

Evenimentul Zilei, Monica Cismaru, 23 dec 2006

Georgia accepta dublarea preturilor la gazele rusesti


Conducerea Gazprom a anuntat, vineri, ca a semnat cu Georgia, trei contracte pentru furnizarea de gaze naturale in 2007, care insumeaza 1,1 miliarde de metri cubi la pretul maxim de 235 de dolari pentru mia de metri cubi, fata de 110 dolari cat plateau anul acesta.

Anuntul survine la numai cateva ore de la declaratia unui purtator de cuvant al gigantului Gazprom, care instiinta ca alimentarea cu gaze naturale a Georgiei va fi sistata de la 1 ianuarie 2007, relateaza agentiile internationale de presa.

"Am semnat trei contracte la un pret de 235 de dolari mia de metrei cubi, pentru un volum de 1,1 miliarde de metri cubi", a declarat vicedpresedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev.

Gazprom a obtinut astfel mai mult decat dublarea pretului la care furniza gaze Georgiei, care a fost de 110 dolari in 2006

Anterior, purtatorul de cuvant al companiei Gazprom, Serghei Kuprianov, anuntase ca trustul va intrerupe alimentarea Gergiei cu gaze naturale, din cauza atitudinii critice a autoritatilor de la Tbilisi in timpul negocierilor privind contractul de furnizare a gazelor.

"Gazprom a trimis oficialilor georgieni o scrisoare, in urma cu cateva zile, pentru fixarea cat mai curand a volumului de gaz care va fi cumparat in 2007. Nu am primit niciun raspuns oficial, in pofida termenului fixat de Moscova pentru vineri, ora 15" (14, ora Romaniei), a declarat Serghei Kuprianov.

"Liderii Gazprom considera ca pozitia Georgiei reprezinta un refuz de a cumpara gaz rusesc in 2007", a adaugat Kuprianov, precizand ca va fi sistata alimentarea cu gaze a Gergiei, de la inceputul anului 2007.

Georgia, care depinde in mare masura de livrarile de gaz rusesc, a incercat sa negocieze contracte alternative cu vecinii sai, precum Azerbaidjanul si Iranul, pentru a face fata unei eventuale sistari a gazului rusesc anul viitor, fara a ajunge insa la nici un rezultat

Relatiile ruso-georgiene, tensionate dupa venirea la putere a presedintelui pro-occidental Mihail Saakasvili in 2004, traverseaza o criza fara precedent dupa arestarea la sfarsitul lunii septembrie, in Georgia, a patru ofiteri rusi acuzati de spionaj si dupa blocada aeriana, maritima, rutiera si postala impusa de Rusia republicii caucaziene.

Georgia i-a eliberat la inceputul lunii octombrie pe militarii rusi, dar Moscova a decis mentinea acestei blocade, care se adauga la embargoul rus asupra apei si vinurilor georgiene.

Criza din Georgia aminteste de situatia din iarna trecuta, cand Ucraina s-a aflat intr-o situatie asemanatoare. Atunci compania Gazprom a majorat preturile de la 50 la 200 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, iar oficialitatile de la Kiev au respins oferta Moscovei si au acuzat ca se fac presiuni politice asupra statului ucrainean.

Ca raspuns la refuzul primit, Rusia a sistat livrarea de gaze naturale in Ucraina, afectand asfel mai multe state europene, printre care Ungaria, Polonia, Austria, Slovacia, Franta si Germania.

HotNews.ro, C. Marin, 22 dec 2006

Imparatul Japoniei si-a serbat ziua de nastere in public


Akihito, Imparatul Japoniei, si-a celebrat sambata cea de-a 73-a aniversare in fata a aproximativ 17.000 de persoane venite sa-l aclame in fata Palatului imperial din Tokio - deschis special pentru public cu aceasta ocazie.

Monarhul a fost acompaniat de Imparateasa Michiko, printul mostenitor Naruhito si sotia acestuia, Masako. Imparatul Akihito a facut a stat in balconul Palatului, de unde le-a facut cu mana miilor de japonezi veniti sa-si prezinte omagiile.

2006 a fost un an extrem de fericit pentru familia imperiala din Tara Soarelui-Rasare, care s-a marit odata cu nasterea lui Hisaito, fiul printului Akishino (cel mai mai dintre cei doi fii ai Imparatului). Nascut in septembrie, micutul Hisaito reprezinta viitorul monarhiei japoneze, fiind primul mostenitor de sex masculin aparut in familia imperiala in ultimii 40 de ani.

Conform agentiilor internationale de presa, Imparatul Akihito a parut extrem de relaxat in timpul celebrarii zilei sale de nastere.

HotNews.ro, A.V., 23 dec 2006

Capitanul lui Chelsea a castigat la ruleta mizand pe numarul de pe tricou


Bucurie mare pentru John Terry, capitanul lui Chelsea Londra, in ajun de Craciun. Un impatimit al jocurilor de noroc, Terry a castigat vineri noaptea 87.000 de lire sterline intr-un cazino eclusivist din Londra dupa ce a mizat pe numarul 26 - adica numarul pe care-l poarta pe tricou.

Capitanul Angliei si al lui Chelsea a mizat 2.500 de lire pe acest numar, iar cand bila s-a oprit pe 26, a sarit in sus de bucurie, sub privirile invidioase ale colegilor sai de echipa, dupa cum relateaza The Sun. Alaturi de Terry, in cazino se mai aflau Frank Lampard, Ashley Cole, Wayne Bridge si Shaun Wright-Phillips.

Dupa ce a ras pe seama coechipierilor sai, care au pierdut sume importante la ruleta, Terry s-a dovedit extrem de marinimos si a platit consumatia intregului grup.

HotNews.ro, 23 dec 2006

vineri, decembrie 22, 2006

Miss Playboy, dorita de Kanal D


Absenta o perioada indelungata din peisajul showbiz-ului, Oana Ionita se pre-gateste pentru o revenire spectaculoasa. Dupa despartirea de fostul ei iubit, Pinky, si o tentativa nereusita de a debuta in lumea muzicala, vedeta Playboy isi incearca acum norocul din ipostaza de prezentatoare de televiziune.

Potrivit unor surse neoficiale, bruneta ar putea deveni, din luna ianuarie, una dintre vedetele Kanal D.

Oana este tentata si de bani

Se pare ca prima Miss Playboy incoronata in Romania este in negocieri cu reprezentantii postului turc pentru o emisiune de divertisment, pentru care va fi remunerata cu o suma consistenta in euro.

Contactata, Oana nu a infirmat informatia, dar s-a rezumat la o declaratie seaca: "Este adevarat ca am niste oferte din partea unor televiziuni, dar deocamdata nu doresc sa dezvalui mai multe amanunte, pentru ca nu s-a concretizat nimic".
Integral in Averea

Averea, 22 dec 2006

Noi episoade ale serialului "Sex and The City"


Kim Cattrall a confirmat, in mod oficial, ca vor aparea o noi episoade ale serialului “Totul despre Sex”.

De cand s-a incheiat ultima parte a serie, in anul 2004, au circulat zvonuri potrivit carora este posibil ca acest film sa revina pe marele ecrane.

Cattrall, cea care a interpretat rolul Samanthei Jonnes in serial, si-a petrecut ultimele trei luni si jumatate filmand pentru productia “The Cryptogram” a lui Davbid Mamet, la Londra. Actrita a sustinut ca a aflat de noul proiect abia cand a revenit in Statele Unite.

Potrivit itv.com, Kim a declarat: “Cand am sosit acasa am gasit o atmosfera plina de entuziasm.”

Media a afirmat ca planurile anterioare privind filmul au fost anulate din cauza ca Kim Cattrall a refuzat sa apara alaturi de celelalte actrite, Sarah Jessica Parker, Kristin Davis si Cynthia Nixon. Catrall a pus punct acestor zvonuri, adaugand: “ Sunt atat de fericita ca nu am fost uitate!”

HotNews.ro, S.B., 22 dec 2006

Ronaldinho cere cetatenie spaniola


Celebrul fotbalist brazilian Ronaldinho a inceput formalitatile pentru a primi cetatenia spaniola. Acelasi demers il intreprinde si fundasul mexican Rafa Marquez. Clubul catalan va putea in noile conditii sa integreze in prima echipa jucatori din afara comunitatii europene.

Dobindirea cetateniei spaniole nu ii va impiedica pe Ronaldinho si Rafa Marquez sa joace mai departe pentru nationalele "de baza" - Brazilia, respectiv Mexic.

HotNews.ro, 21 dec 2006

A murit presedintele Turkmenistanului


Doliu national in Turkmenistan. Saparmurat Niazov, autoritarul presedinte al tarii, a murit miercuri noapte, dupa cum a anuntat televiziunea publica. Niazov a impus un adevarat cult al personalitatii sale, conducand cu mana forte republica inca din 1985.

El a fost unul dintre aliatii SUA in zona Marii Caspice, decesul sau, survenit la varsta de 66 de ani, fiind considerat de analistii citati de presa internationala o lovitura grea pentru Occident.

Pe langa ajutorul dat SUA in razboiul din Afganistan, fostul presedinte turkmen a devenit cunoscut prin masuri care deseori au frizat ridicolul. Una dintre ele a fost redenumirea lunilor anului pe baza numelui sau si ale familiei. Anul trecut, Niazov a decis interzicerea prin lege a play-backul in timpul concertelor.

Conducand tara cu mana forte, presedintele turkmen a fost deseori criticat pentru subordonarea Parlamentului. Grupurile internationale pentru apararea drepturilor omului au denuntat permanent politicile anti-sociale promovate de Niazov.

Turkmenistanul, o tara musulmana, se claseaza pe locul cinci in lume in ceea ce priveste rezervele de gaze naturale.

In acest moment nu se stie inca cine va prelua puterea in statul situat in desertul Karakum.

HotNews.ro, C.P., 21 dec 2006

Sondaj Metro-Media: Gigi Becali l-a batut pe Vadim


Daca duminica ar avea loc alegeri pentru Presedintie, Basescu nu ar avea contracandidat. Potrivit ultimului Barometru Politic National realizat de Metro Media Transilvania, Basescu ar obtine 55% din voturi. Chiar daca se afla la mare distanta de actualul sef al statului, Gigi Becali, care este cotat cu 14 procente, se poate lauda ca a reusit sa-l depaseasca pe liderul PRM, C.V. Tudor (11%).

Intr-un sondaj realizat de Gallup in luna octombrie, Becali se plasa pe locul trei cu 10%, in timp ce liderul PRM avea 13 procente.

Principalul partid de opozitie nu pare sa detina un candidat competitiv pentru Cotroceni. Mircea Geoana ocupa abia pozitia a patra, cu doar 6%. Romanii nu l-au uitat nici pe Iliescu, care, desi nu mai poate candida la Cotroceni, este dorit in continuare in fruntea tarii de 2% dintre romani.

Vadim trage partidul dupa el in jos

La partide nu se inregistreaza modificari semnificative in privinta ponderilor intentiilor de vot. Alianta D.A. (47%) continua sa conduca detasat, iar PSD da usoare semne de revigorare, fiind cotat cu 26 de procente. PRM (9%) isi urmeaza liderul si atunci cind trendul pare sa duca, incet-incet, spre coada topului. Acolo de unde vine destul de tare PNG-ul lui Becali (6%).

Surprinzator pare doar rezultatul obtinut de UDMR - 9%. Enorm in comparatie cu cele 5-7 procente cu care ne-a obisnuit in ultimii ani. Anomalia se explica, totusi, prin numarul mare de nehotariti, o situatie ce avantajeaza electoratul dur al UDMR.

Cotidianul, 22 dec 2006

Sanda Ladosi s-a maritat


Sanda Ladosi s-a cununat civil cu omul de afaceri Stefan Tache, cu care are o relatie de sapte ani. Ceremonia a avut loc ieri, in mare secret, la Primaria sectorului 3 din Bucuresti. Invitati: doar membrii familiei si martorii lor la cununie.

“Ne-am casatorit civil, pentru ca ne-am dorit ca fiul nostru sa vina pe lume intr-un cadru legal”, ne-a declarat fericita solista, care e insarcinata in opt luni.

Libertatea, 22 dec 2006

Stirea anului: parteneriat Ringier-Dogan


Ringier si Dogan fac un parteneriat in Romania, constand in schimb de actiuni si board mixt. Am cautat verificari si o sursa de top confirma ca in ultima vreme, mai multe intalniri de grad zero au avut loc intre Ringier si Dogan.

Chiar daca detaliile lui Catalin - schimbul de actiuni si boardul - nu sunt precise, ceva se intampla.

Tolontan mai zice ca un anunt informal s-ar putea face la petrecerea de Craciun a Ringier, care a inceput. Daca se face, va tin la curent.

UPDATE: Nici un anunt oficial la petrecerea Ringier; totusi, oamenii din top management confirma povestea. Un zvon zice de un schimb de actiuni 50-50%, ceea ce am senzatia ca n-ar avea sens decat daca Dogan ar lansa si altceva decat Kanal D in Romania. Ringier Ro. pare mai mare decat o singura televiziune, orscat.

O inchinare speciala pentru PR-ul Ringier, Adela Popescu. Cand am sunat-o, acum vreo doua ore, mi-a ras in nas si mi-a zis ca “pe bloguri se spun multe”, apoi a adaugat ca ea nu stie nimic. Acum ceva vreme, cand am sunat-o, de asemeni, ca sa-i spun/sa verific ca pleaca toata lumea de la Libertatea, mi-a zis acelasi lucru, ca ea nu stie nimic.

Adela, tu esti genul ala de PR care da comunicat de presa a doua zi dupa ce apare stirea in ziare?

De ce spun eu ca e stirea anului: Ringier e foarte masiv pe piata de print, iar Dogan intra pe cea de TV cu intentii cel putin promitatoare: Kanal D, un post de entertainment. Care, daca iese bine, va lua caimacul televiziunilor generaliste, obligandu-le la o politica mai echilibrata.

Peste un an, cel mai tare conglomerat de media ar putea apartine nu unuia din cei patru “mari” autohtoni, ci lui Ringier si Dogan.

Si, iarasi, daca se adevereste, se cheama ca Ringier a ripostat, in felul lui, la atacurile din partea concurentei, care l-a lasat fara un manager de top - Razvan Corneteanu -, aproape toata echipa de la Libertatea, Ovidiu Nahoi si Laurentiu Ciocazanu de la Evenimentul zilei, plus cate ceva din ce-a mai ramas pe la Capital.

E misto, ca batalia dintre pipernicitele, dar bine organizatele si dotatele legiuni romane si inimosii, dar zapacitii si lipsitii de know-how barbari, pe la anul 200. Aici, pe limesul Europei

HotNews.ro, 22 dec 2006

marți, decembrie 19, 2006

Cristina Cioran, paruiala in lift cu o avocata


Politistii Sectiei 22 din Capitala au de rezolvat un caz mai putin obisnuit. Oamenii legii incearca acum sa afle cine se face vinovat de scandalul petrecut sambata dupa-amiaza, in complexul Plaza Romania, acolo unde vedeta tv Cristina Cioran s-a paruit cu doua femei.

Cristina Cioran, impreuna cu o buna prietena, a ales sa-si petreaca o parte din timpul liber plimbandu-se in mall-ul din cartierul Drumul Taberei. In lift, pe langa actrita si amica ei, au mai urcat doua femei, care aveau un copil in varsta de sase ani, si altul de 11 luni, in carucior, dar si un barbat. La un moment dat, ascensorul s-a blocat intre etajele unu si doi.

Atunci s-a produs scanteia care a aprins "focul". Baietelul de 6 ani, fascinat de butoanele aprinse din cabina, a inceput sa se joace la ele. Deranjata ca baietelul nu statea cuminte, Cioran i-a zis pe un ton autoritar, dupa cum a declarat chiar mama lui la Sectia 22: "Nu mai apasa, ca riscam sa patim ceva!".

In numai cateva clipe, replicile dure dintre cele patru femei s-au tranformat intr-o adevarata bataie, cu paruieli, injuraturi, tipete si zgarieturi pe fata. Cand liftul a fost pus in functiune de angajatii Plaza Romania si cabina si-a deschis usile, martorii aflati la parter au vazut ce lupta se daduse in ascensor.

Agentii de paza ai complexului, aflati in fata liftului, au intervenit intre cele patru femei dezlantuite. Aceiasi agenti au anuntat Politia.
"Sambata dupa-amiaza, au venit la sectie patru femei, care prezentau urme minore de bataie. Au depus declaratii in care au spus ca, in urma unui incident petrecut in liftul de la Plaza Romania, au ajuns sa se bata intre ele. Una din femei era actrita Cristina Cioran.

A spus ca a fost batuta de alte doua femei, una din ele - avocat specializat in litigii comerciale", ne-a spus comisarul Andronie Vladimir, adjunctul Sectiei 22 Politie. Pana in prezent, nici una dintre parti nu a depus plangere penala.

Averea, 19 dec 2006

Sharon Stone si Christian Slater sunt impreuna


Se pare ca, Sharon Stone si Christian Slater formeaza un cuplu si planuiesc sa isi petreaca sarbatorile de Craciun impreuna, informeaza lse.com. Potrivit unei surse, cei doi sunt impreuna din momentul in care s-au cunoscut la filmarile pentru 'Bobby'.

Cei doi au participat impreuna la diferite evenimente mondene, inclusiv la petrecerea Dolce and Gabbana, care a avut loc la hotelul Chateau Marmont din Los Angeles, unde cei doi au venit brat-la-brat, dar au refuzat sa confirme daca sunt un cuplu.

O prietena apropiata a lui Stone a sustinut cu tarie ca cei doi sunt impreuna si a dezvaluit ca actrita din “Basic Instinct”(48 de ani) planuieste sa il invite la ea acasa de Craciun pe Slater (37 de ani).

Prietena lui Sharon a declarat: “Sunt amandoi foarte fericiti - dar nu si-au facut inca planuri de viitor. Este o incercare draguta pentru vacanta, iar Sharon este o influenta buna. Actrita bea foarte rar si are trei copii. Formeaza o pereche potrivita.”

Procesul de divort a lui Slater s-a finalizat in luna noiembrie. Christian Slater si Ryan Haddon s-au despartit in luna ianuarie a anului 2005 pe motivul nepotrivire de caractere. Cei doi au impreuna doi copii, Elina (5 ani) si Jaden (7 ani).

HotNews.ro, S.B., 19 dec 2006

Sylvester Stallone vorbeste despre "Rocky Balboa"


“Rocky Balboa” este cel mai recent film a lui Sylvester Stalone, care vine in continuarea filmelor din seria “Rocky”.

In 1976, viata a imitat arta cand ”Rocky” a avut un adevarat succes pe piata, personajul principal fiind interpretat de Stallone, un actor pe care nu il cunostea nimeni. Stallone a castigat in acel an Premiul Oscar si din acel moment a devenit celebru.

Actorul, in varsta de 60 de ani, continua sa ofere un spectacol bun si in cea de-a sasea parte a seriei. In acest film nou, ingrozit de durerile cauzate de artrita, Rocky a fost redus la a povesti in restaurante despre victoriile sale, dar decide sa mai urce o data in ring pentru a lupta cu un tanar boxer, informeaza abcnews.com.

“”Povestea nu s-a incheiat inca.”, a declarat Sylvester Stallone. “Da, te doare cand lupti, dar poti sa o faci.”

A avut multe probleme in vremea copilariei si avea 100 de dolari in banca cand a scris povestea unui boxer cu un suflet mare.

Initial, cand a incercat Stallone sa realizeze cel de-al saselea film, Hollywood-ul a fost sceptic. Unii chiar i-au spus ca a trecut vremea sa. “Noul Hollywood este mai sincer. Mi-au spus ca voi face acest film doar peste cadavrele lor si ca acum Hollywood-ul este o doar o afacere.”, a declarat Stallone.

Lectia de viata transmisa de noul film este despre cum sa iti pastrezi visele, chiar daca imbatranesti. Stallone a declarat: “Cu cat imbatranesc, realizez ca mi-e din ce in ce mai greu. Cand imbatranesti, incepi sa pierzi anumite lucruri si trebuie sa inveti sa pastrezi flacara sufletului aprinsa.

Ca si primul film, “Rocky Balboa” a fost scris de Sylvester Stalone, care a spus ca simte ca acesta a fost partial o autobiografie.

HotNews.ro, S.B., 19 dec 2006

Cum conduce Soros lumea


Am stat pe ginduri daca sa scriu in acest jurnal de lecturi si despre carti straine. Sint inca dificil de procurat din Romania si scumpe, asa ca unii cititori pot fi nemultumiti ca citesc despre ceva la care pot ajunge cu greu.

Pina la urma, si la sfatul editorilor de la Hotnews.ro, am ajuns la concluzia ca e interesant de stiut ce se mai scrie pe afara, chiar fara o traducere imediata in Romania. Astept comentariile cititorilor si despre aceasta idee.

In acest caz, insa, vad volumul pe lista de carti in pregatire de la Polirom, asa ca se poate considera ca am facut un fel de avanpremiera.

George Soros este el insusi o figura despre care s-au scris carti. Nascut in Ungaria, a supravietuit prigoanei impotriva evreilor datorita spiritului intreprinzator al tatalui, a fugit de comunism, a cochetat cu filosofia, a fost un fel de discipol al lui Karl Popper, apoi a simtit ca se pierde in abstractiuni si s-a gindit sa faca bani.


Reia si in aceasta carte unele amanunte din viata sa, pentru curiosi se pot gasi chiar mai multe in traducerea romaneasca a cartii „Soros despre Soros” (Editura All, 1997).

Implicarea prin reteua sa de fundatii in diverse colturi ale lumii i-a creat o imagine de om aflat in spatele diverselor evenimente. Imaginea este mult exagerata, cum spune el cu umor. Diversi lideri asiatici l-au acuzat de declansarea crizei financiare de acum citiva ani. Putin e convins ca a fost in spatele revolutiilor din Ucraina si Georgia.

Am auzit ca pe la diverse conferinte internationale, oamenii au inceput sa se prezinte haios, in genul: „ma numesc X si fac parte din Mafia lui Soros”.

In presa noastra, o recenta productie din putul gindirii lui Victor Roncea incepe fulminant cu „La noi, Biserica Satanista a fost inlocuita de Reteaua lui George Soros.” Dar Roncea e mic copil fata de diverse campanii de presa care au incercat sa-l diabolizeze, in Rusia si prin tarile baltice.

Cum este Soros de fapt?

E un personaj inteligent, care are mai multi bani decit ar putea vreodata sa cheltuiasca personal, are o conceptie despre lume de dinainte sa fie bogat si e dispus sa-si cheltuiasca banii pentru a schimba lumea potrivit conceptiei sale. Cum o spune chiar el: a avut si ideile si banii si oportunitatea.

Penultima sa carte s-a numit „The Bubble of American Supremacy”. Scrisa inainte de alegerile prezidentiale americane din 2004, era un manifest care voia sa convinga publicul american sa nu il realega pe Bush. Esuind in acest demers, Soros se gindeste ca daca publicul american a reales un presedinte pe care el il detesta, atunci trebuie sa fie ceva in neregula cu acest public.

Asa ca scrie aceasta noua carte in 2006 pentru a schimba publicul american. Dincolo de ego-ul sau imens, baza demersului mi se pare un fel de suparare pe sat.

Inainte de a-si spune pasul, Soros face o lunga introducere teoretica, unde isi reexpune conceptele generale despre lume. E un ginditor profund si complex, invata din propriile greseli, punindu-le sec pe masa.

A preluat de la Karl Popper conceptul de „societate deschisa” si incearca sa-i dea o substanta teoretica. Societatea deschisa este cea care nu e dominata de o ideologie sau de un set de concepte care declara ca detine adevarul ultim. Acea societate in care diversele curente se lupta, gasind solutii la probleme. Societatea deschisa nu este o solutie ultima, ci un mod de a gasi solutii.

Soros aduce discutiile filosofice despre adevarul teoriilor stiintifice in domeniul social si constata ca, daca stiinta este mereu supusa reinterpretarii, cu atit mai mult cunosterea realitatii sociale nu poate avea un adevar ultim.

Acesta este conceptul de „fallibility” din titlul cartii, sinonim cu „intelegerea imperfecta” (imperfect understanding). Vad ca Polirom traduce simplu titlul: `Epoca failibilitatii`.

Este foarte interesant modul in care Soros descrie cum a facut bani aplicind aceste teorii pietelor financiare, punind la indoiala ceea ce majoritatea luau ca fapt sigur si intuind slabiciunile structurale.

Comparatii nefericite...

Dupa cadrul teoretic, urmeaza un istoric al implicarii sale in reformele din Africa de Sud si din Europa de Est. Apoi ajunge la prezent. Adica la America. Care i se pare a fi o societate deschisa care nu mai intelege societatea deschisa. Capitolul trei pune intrebarea direct din titlu: „Ce e in neregula cu America?”.

Iar raspunsul e uimitor de simplist pentru un om de inteligenta lui Soros: cam totul e in neregula in America condusa de George Bush (se intelege ca si din cauza ca e condusa de...)

Se arata revoltat pentru ca dupa ce a comparat intr-un interviu America sub Bush cu regimul nazist, republicanii l-au atacat vehement. Recunoaste ca aceasta comparatie este doar partial adecvata, recunoaste ca America e o democratie unde domneste legea, dar se avinta si aici, si inca pe pagini intregi, in a gasi puncte comune cu nazismul.

Ce ignora Soros este ca intre o democratie liberala si o dictatura (cu atit mai mult una totalitara) nu este o diferenta de grad, ci una de natura. Fara a face aceasta distinctie, orice comparatie este un simplu joc teoretic partizan. Daca Hitler folosea propaganda, nu inseamna ca orice exercitiu de PR este un inceput de dictatura asupra constiintelor.

Acum, Soros se mira ca si criticii acestei carti ii reproseaza aceasta comparatie. Eu nu ii inteleg mirarea, asa cum nu i-am inteles nici logica comparatiei.

E ca si cum ai scrie un articol aparent stiintific despre asemanarile si deosebirile dintre George Soros si o gorila (amindoi sint bipezi, amindoi au creierul mai mare decit majoritatea mamiferelor, s.a.m.d), iar apoi te-ai arata mirat ca Soros e jignit de comparatie.

De altfel, pare a avea un talent in a da cu bita in balta prin comparatii nefericite, a se vedea cea dintre sindicatul polonez Solidaritatea si miscarea integrista Hammas. Inteleg indemnul de a negocia chiar si atunci cind negocierile par imposibile.

Si Soros intelege sa isi ia precautiile necesare cind face aceasta comparatie, dar, din nou, diferenta este de natura, nu de grad, comparatia e stupida oricite circumstante s-ar aduce.

...si neseriozitati facile

Apoi, autorul manifesta tendinta a trage concluzii definitive si facile din fapte complicate si disputabile. Dezbaterea asupra torturii este sumarizata de Soros de parca tortura ar fi deja un fapt acceptat si raspindit in SUA, care ar fi renuntat astfel la traditia protectiei persoanei.

Pe linga faptul ca ignora non-salant contrareactia Congresului la initiativele administratiei, Soros arunca intr-o fraza nepermis de simplista o dezbatere serioasa.

Este tortura acceptabila intr-o democratie liberala? Daca nu, niciodata? As trimite cititorii interesati de problema atit de grava si atit de serioasa la articolul-recenzie "Torture and Liberalism", abia aparut in revista electronica Democratiya.

Intrebari fascinante sint ridicate acolo. Ce se intimpla in cazul 'Ticking Bomb Scenario' (daca un presupus terorist stie unde este amplasata o bomba nucleara programata sa ucida milioane de civili, il torturezi?). Concluziile autorului sint interesante, dar va las sa le descoperiti singuri.

Oricum, expedierea unei probleme atit de complicate in doua fraze il face pe Soros sa para neserios in acest punct.

Un alt exemplu: America lui Bush vazuta de Soros este dominata de o propaganda de dreapta, pe care o compara cu Ministerul Adevarului din romanul "1984", desi doua paragrafe mai tirziu tot el spune ca America e departe de o dictatura totalitara (pg. 85 - 86).

Aceasta remarca mi-a adus aminte cum se pling si se scandalizeaza moderatorii de talk-show-uri conservatoare cum ca ceea ce ei numesc mainstream media, adica marile organe de presa de gen "New York Times" sint iremediabil cazute sub dominatia stingii liberale (in sens american). Pare ca fiecare tabara e ferm convinsa ca presa apartine celorlalti.

Problema lui Soros in aceasta carte e ca se enerveaza atit de rau pe Bush si pe miscarea conservatoare americana (pe care nu o confunda cu Partidul Republican, ci deplinge deturnarea partidului de catre aceasta grupare) incit ajunge mult prea la stinga in analiza sa asupra Americii. Ceea ce nu se intimpla in analiza asupra situatiei internationale, cum veti vedea.

Soros seamana cu puzderia de bloggeri „progresisti” pentru care Bush a creat toate problemele lumii si daca el ar dispare aceste probleme s-ar vedea rezolvate.

Cum sa promovezi democratia? Abordarea Soros versus abordarea Bush

Daca nu ai cunoaste istoria ultimilor ani, mai ca ti-ar veni sa-i bagi pe Bush si pe Soros in aceeasi mare categorie a promotorilor democratiei. In definitiv, Soros este omul care si-a pus la bataie averea proprie pentru a promova societatea deschisa - un alt fel de a denumi democratia (desi presupune si ceva in plus).

Iar Bush si neoconservatorii sai vor sa foloseasca pozitia de suprematie a Americii pentru a schimba cit mai mult lumea dupa modelul democratic. Este un lucru pe care Soros nu il neaga, recunoscindu-i implicit Presedintelui anumite bune intentii macar in acest punct (ceea ce il deosebeste de bloggerii fanatici de care vorbeam mai sus).

In poate cel mai interesant capitol („Fostering Democracy”) Soros face diferenta intre ceea ce el numeste „abordarea Bush” si abordarea sa.

Pe scurt, prin politicile unilaterale, Bush nu reuseste realmente sa promoveze democratia, dar slabeste in schimb institutiile internationale care pot fi folosite de tarile democratice pentru a face presiuni asupra regimurilor autoritariste.

Critica adusa in acest punct lui Bush este credibila tocmai pentru ca e moderata si rationala.

Intr-adevar, de pilda, e mai greu acum sa fii activist civic in Orientul Mijlociu decit inainte de razboiul din Irak si acesta este un efect pervers al politicilor pro-democratice in „abordarea Bush”.

Sau, exemplul lui Soros: in mod ironic, inlocuirea unui tiran ca Saddam Hussein a facut mai dificila punerea sub semnul intrebarii a pozitiei altor tirani, ca cei din Coreea de Nord, Siria, Zimbabwe sau Turkmenistan.

Soros este constant in propria sa abordare: angajare in discutii cu regimurile autoritare mai degraba decit confruntare deschisa (depinde insa de imprejurari). Reia povestea modului in care a infiintat Fundatiile Soros in Ungaria inainte de caderea comunismului, in URSS si chiar in China inainte de 1989.

E drept, cu macelari ca Saddam Hussein nu te-ai putea angaja in discutii, recunoaste Soros indirect, dar nici metoda Bush nu duce la rezultate. Pina la urma, zic si eu ca rabinul din banc: ambele abordari par a fi corecte.

Ce are stinga cu democratizarea!

Mi-as exprima aici o mirare personala. Promovarea democratiei a fost decenii de-a rindul o tema a stingii americane si a Partidului Democrat. Conservatorii clasici si realistii ca Henry Kissinger preferau angajamentul alaturi de autoritaristi de dreapta si anticomunisti, in contextul razboiului rece.

Neoconservatorii au decis dupa finalizarea razboiului rece ca e momentul ca America sa puna obiectivul de a schimba lumea inaintea stabilitatii. Treptat, stinga s-a regrupat in mod stupid, combatind chiar tema pe care o sustinea mai demult. Nu critica metodelor lui Bush e problema care ma mira, ci critica ideii de a promova democratia in sine.

E pentru mine cu totul aiuritor sa fiu avertizat de un democrat american ca asta e o tema a lui Bush, atunci cind vreau sa aflu detalii despre asistenta americana pentru democratizare (de fapt, administratia Clinton a cheltuit la fel de mult pentru programele civile de asistenta).

Recomand cititorilor acest articol publicat in paginile pe care le coordonez la Dilema veche, care prevede revenirea democratizarii pe agenda democratilor.

Solutiile lui Soros

Partea cea mai buna a cartii este cea in care propune diverse solutii la problemele lumii. Departe gindul de a-l ironiza. Face o trecere in revista a ceea ce considera el a fi aceste probleme si chiar avanseaza solutii. Pare ca s-a calmat, manifesta un bun simt asezat si un realism care nu abdica de la principii.

Doreste, de pilda, ca UE sa preia un rol mai important in lume, in primul rind ca exportator de democratie. Recomanda primirea Turciei in Uniune tocmai pentru ca extinderea s-a dovedit un instrument foarte bun de stabilizare a democratiei.

Recomanda asocierea formala a tarilor democratice in cadrul organismelor internationale, chiar fara participarea Americii (capitolul „The Community of Democracies”).

Propune solutii pentru criza energetica, condamna Rusia pentru folosirea energiei ca arma imperiala si sfatuieste Uniunea Europeana sa aiba o pozitie comuna pentru a negocia de pe pozitii egale cu Moscova.

Ce spune Soros la pg. 190 - 195 are o extraordinara relevanta in Romania de azi, unde presedintele Basescu e condamnat de diversi politruci pentru ca a spus un adevar evident, adica cel de mai sus, spus si de Soros.

Concluzie

Conduce Soros lumea? Opinia mea generala este ca nu oamenii conduc lumea, ci ideile (voi scrie odata un eseu pe tema asta). Daca asa este, atunci Soros e unul dintre cei mai articulati conducatori ai lumii.

PS
Jurnalul de lecturi ia o pauza de sarbatori. Se va intoarce din ianuarie 2007. La multi ani!

HotNews.ro, Cristian Ghinea, 19 dec 2006

Averea lui Sorin Frunzaverde


Sorin Frunzaverde, actualul ministru al apararii, s-a remarcat indeosebi in politica, dupa 1990, si mai putin in afaceri, desi, de-a lungul ultimilor ani, a fost, mai degraba, o solutie de compromis pentru partidul care l-a promovat, un inlocuitor in momente de criza. Cu toate acestea, ambitiile lui politice sunt mari.

In 2005, cu ocazia alegerilor pentru un nou lider al PD, Sorin Frunzaverde s-a numarat printre cei care si-ar fi dorit sa preia fotoliul de presedinte ramas vacant dupa plecarea lui Traian Basescu.

In afaceri, familia Frunzaverde a fost departe de a excela. Din cele cinci firme la care sotii Frunzaverde au detinut participatii astazi doar doua mai functioneaza.

Gurile rele spun ca actualul ministru al apararii s-ar bucura de increderea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, lucru care nu inlatura insa asocierea numelui sau cu acela al „tatalui contrabandistilor“ din Caras-Severin, Omer Radovancovici, aflat astazi in arest.

In paralel cu activitatea politica, Frunzaverde a intrat si in afaceri, alaturi de sotia sa. Prin intermediul unei fundatii, s-a implicat in media, dar si in proiecte de dezvoltare regionala.

De asemenea, in timp ce era deputat, desfasura si activitati didactice, fiind cadru didactic asociat la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Resita, institutie la care sotia sa, Doina Frunzaverde, este conferentiar universitar si prorector.

Fundatia Radio Caras-Severin, al carei presedinte este Sorin Frunzaverde, dupa cum rezulta din Registrul National al Fundatiilor de la Ministerul Justitiei (actualul ministru al apararii a omis, in ultima declaratie de interese, sa consemneze acest aspect), are ca scop realizarea de „emisiuni radio pe linia informarii corecte a auditorului cu elemente corecte din activitatea sociopolitica,

comerciala si culturala“. Frunzaverde figureaza si ca presedinte al Asociatiei „Pro Tehnica“, infiintata in decembrie 1997 in Caras-Severin, cu scopul declarat de a „promova imaginea inginerului in societate“.

Dupa anul 2000, Sorin Frunzaverde a revenit in fruntea Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Caras-Severin, unde, o perioada, a detinut functia de presedinte (functie pe care o avusese si in anii 1991-1996).

Ca om de afaceri, actualul ministru al apararii a infiintat firmele Restar International SRL (alaturi de sotia sa), Restruc Auto SA (alaturi de sotie si de alti patru asociati) si Trucktec Romania SA. In plus, Doina Frunzaverde a mai infiintat firma Telestar SRL si a detinut actiuni la Nabla SRL din Caras-Severin.

Dintre toate aceste societati, astazi mai sunt in functiune doar Restar International si Telestar, celelalte fiind radiate sau dizolvate.

Frunzaverde, baronul nervos din Caras-Severin
Numit deja baron local, de unii confrati, Sorin Frunzaverde conduce filiala Partidului Democrat din Caras-Severin inca de la infiintare si, din 2001, este vicepresedinte al Biroului Permanent National al PD. El a fost acuzat in mai multe randuri de atitudine dictatoriala in organizatia pe care o conduce, fapt care a provocat o serie de demisii din partid.

Pe parcursul carierei de politician, Frunzaverde a avut si puncte de vedere contrare cu cele ale liderilor de la Bucuresti, inclusiv in cazul recentelor negocieri esuate cu PPCD.

Uneori a avut chiar iesiri necontrolate, care l-au scos, oarecum, in evidenta. Spre exemplu, un cotidian central a prezentat, in 2003, un episod conflictual petrecut atunci intre deputatul Sorin Frunzaverde si presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, Ilie Mustacila.

Astfel, presedintele Mustacila, tot un soi de baron local, a declarat ca, pe 23 aprilie 2003, de Sfantul Gheorghe, a primit doua palme de la deputatul Frunzaverde, deoarece acesta ramasese fara argumente in cazul unei discutii in contradictoriu pe care au avut-o. Cu putin timp in urma, Mustacila discutase la Timisoara cu Liviu Negoita, primarul de azi al Sectorului 3 al Capitalei.

„M-am intalnit cu domnul Frunzaverde la sediul Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin. I-am povestit despre faptul ca am purtat unele discutii cu Liviu Negoita, pentru a-l convinge sa revina in partid. S-a enervat brusc si a inceput sa ma injure. Mi-a zis ca sunt un dobitoc si un idiot. Mi-a dat chiar si doua palme. (...)

Nu este prima data cand Frunzaverde are astfel de iesiri anormale. Injura pe toata lumea, incepand cu femeia de serviciu si ne face pe toti dobitoci si idioti“, a declarat Gheorghe Mustacila, presedintele consiliului judetean.

Evident, Frunzaverde a negat acuzatiile de huliganism aduse de colegul de partid Mustacila. Cateva luni mai tarziu, fostul vicepresedinte PD Caras-Severin, Ilie Mustacila, a trecut la PSD, luand cu el 26 din cei 29 de lideri mai rasariti ai PD din Caras-Severin. S-a spus atunci ca, spasit si speriat ca va ramane singur, inclusiv Sorin Frunzaverde s-ar fi cerut la PSD.

„Frunzaverde a incercat sa vina la noi, dar cu anumite privilegii. Un catelus nu poate sa ceara de la un dulau privilegii. Ori cu el, ori fara el, nu mai conteaza pentru PSD. Insa, ar fi mai interesant fara el“, a declarat subprefectul de atunci al judetului Caras-Severin, Dorel Gatlan.

O implicare intr-o afacere dubioasa cu lemn
In presa, Frunzaverde a mai fost acuzat de implicare intr-o afacere cu lemn, care ar fi adus prejuducii de doua miliarde de lei vechi.

Astfel, intr-un cotidian central s-a afirmat ca, in perioada in care a detinut functia de ministru al mediului apelor si padurilor, Frunzaverde a fost si „administrator la societatea Ital-Agmoforest din Caras-Severin, avand ca obiect de activitate exploatarea lemnului (...), iar un control al Inspectoratului Teritorial Silvic din Timisoara a constatat o paguba de doua miliarde de lei,

echivalentul a 2.000 de metri cubi de lemn nemarcat, valorificat de societatea respectiva, cazul fiind, ulterior, uitat“.

Afaceri si politica la popota
Frunzaverde a fost implicat, chiar daca superficial, si in scandalul declansat la ordinul lui Teodor Atanasiu, cu privire la pagubosul contract anvelope - contra masini uzate, incheiat in iunie 2000 intre Ministerul Apararii Nationale si Gelu Tofan, patronul societatii Tofan Steel si al Grupului Tofan.

Cum contractul respectiv a fost incheiat in iunie 2000, pe vremea cand ministru al apararii nationale era Sorin Frunzaverde, semnatura sa a fost decisiva pentru demararea afacerii care avea sa conduca, in septembrie 2006, la demisia sefului Statului Major General al MAp.N, generalul Eugen Badalan.

Un alt scandal in care s-a mentionat numele lui Frunzaverde este cel declansat, in martie 2006, de Mugur Ciuvica, presedintele Grupului de Investigatii Politice. Ciuvica a dat publicitatii un document confidential semnat la data de 6 iunie 2001 de generalul de brigada Sergiu Medar, seful Directiei Informatii si Reprezentare Militara din cadrul Directiei Generale de Informatii a Apararii (DGIA).

Documentul era o informare facuta de Sergiu Medar pentru ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, cu privire la o intalnire pe care generalul o avusese, la vremea aceea, cu Traian Basescu si Sorin Frunzaverde, la restaurantul „Trei Cocosi“ din Capitala.

Intalnirea fusese intermediata de Sorin Frunzaverde, ministru al apararii si pe vremea aceea, scopul ei fiind clarificarea unor aspecte privind dezvoltarea relatiilor externe ale Partidului Democrat, precum si avansarea unor intentii de apropiere de Partidul Social Democrat.

Sergiu Medar, avansat intre timp la gradul de general-locotenent cu trei stele, avea sa devina la sfarsitul lui 2005 consilier prezidential pe probleme de aparare si securitate nationala.

Chiar daca, prin aceste dezvaluiri, Mugur Ciuvica a urmarit reglarea unor conturi personale si de grup cu Traian Basescu, documentul arata totusi increderea de care s-a bucurat Frunzaverde din partea fostului lider al PD. Si de care, cum s-a observat pe 25 octombrie 2006, se mai bucura inca.

Carte de vizita

Sorin Frunzaverde s-a nascut in Bocsa, judetul Caras-Severin, la data de 26 aprilie 1960. Este casatorit cu Doina Frunzaverde si are un copil. Studiile gimnaziale le-a urmat in Bocsa si Resita. In 1979, a absolvit liceul de matematica-fizica din Resita, iar in 1985 Facultatea de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti.

Si-a profesat meseria, ca inginer metalurg, vreme de cinci ani in Combinatul Siderurgic Resita, unde a detinut, succesiv, functiile de sef atelier (1985-1988) si sef serviciu CTC-Laboratoare (1988-1990).

In perioada 1991-1996, Sorin Frunzaverde a fost desemnat presedinte si director general al Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin, functii detinute in paralel cu aceea de consilier judetean (din partea PD) si de secretar al Comisiei de buget-finante. Metalurgistul Frunzaverde se pricepea, evident, si la finante, chiar daca nu avea studiile corespunzatoare.

Ulterior, ca orice politician ambitios, el s-a acoperit de diplome, atatea cate avea nevoie pentru a-si justifica functiile detinute. Astfel, in anul 2000 a devenit doctor in stiinte economice la Universitatea de Vest din Timisoara, iar in 2004 doctor in stiinte militare la Universitatea Nationala de Aparare din Bucuresti.

- In perioada 1996-1997, Frunzaverde a fost presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, functie pe care a parasit-o pentru a ocupa, vreme de doua luni, fotoliul de ministru al mediului, apelor si padurilor in guvernul Victor Ciorbea (decembrie 1997 - februarie 1998). Din aprilie 1998, pentru o perioada de opt luni, a fost numit ministru al turismului, in guvernul Radu Vasile.

Ulterior, dupa ce ministerul i-a fost desfiintat, metalurgistul Sorin Frunzaverde este numit presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism, post pe care-l ocupa pana in anul 2000.

- In martie 2000, politicianul Frunzaverde devine ministru al apararii nationale, in guvernul Isarescu, functie pe care o detine pana in luna decembrie a aceluiasi an. Dupa ce Partidul Democrat a intrat in opozitie, Frunzaverde intra si el in Camera Deputatilor, unde se ocupa de politica sau de afaceri, dupa nevoi, in calitate de deputat ales pe listele judetului Caras-Severin.

Aici detine functia de secretar al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala. In iunie 2004, este ales presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin si devine, astfel, seful judetului. In octombrie 2006, Sorin Frunzaverde este desemnat de Partidul Democrat in functia de ministru al apararii nationale, post ocupat pana atunci de un alt inginer, Teodor Atanasiu.

- Toate functiile detinute de Sorin Frunzaverde, dupa 1991, au la baza doua calitati fundamentale ale acestuia, ambele la fel de importante pentru ocuparea unor fotolii inalte: politica si masoneria. Cum se stie deja, pe langa calitatea de membru al PD, inca de la infiintare si, din 2001, vicepresedinte al acestui partid, Sorin Frunzaverde este si mason declarat.

Venituri: 357.150 dolari

Venituri din salarii: 306.400 dolari
Dupa anul 1991, Sorin Frunzaverde a detinut functii importante in administratia locala sau centrala. In 1990, castigurile sale, ca sef al serviciului CTC-Laboratoare la Combinatul Siderurgic Resita nu depaseau 4.000 de lei pe luna, fiind de aproximativ 2.300 de dolari.

In perioada 1991-1995, cat a detinut functia de presedinte al Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin, Frunzaverde a avut castiguri salariale medii de maximum 600 de dolari pe luna, adica 43.200 dolari. La aceasta suma, se mai adauga castigurile obtinute ca secretar al Comisiei buget-finante si consilier in cadrul consiliului judetean, adica alti 28.000 de dolari.

In perioada 1996-2000, Frunzaverde a fost presedinte al consiliului judetean, apoi ministru al mediului (doua luni), ministru al turismului (opt luni), presedinte al ANT (1998-2000) si din nou ministru, al apararii (noua luni), pana in decembrie 2000. Castigurile salariale s-au ridicat, in aceasta perioada, luand ca baza de calcul o medie de 800 dolari pe luna, la 38.400 dolari.

In intervalul decembrie 2000 - iunie 2004, ca deputat, Frunzaverde a castigat aproximativ 44.000 dolari. In cei doi ani (iunie 2004 - octombrie 2006) cat s-a aflat in fruntea Consiliului Judetean Caras-Severin, a mai acumultat aproximativ 30.000 de dolari.

La toate acestea, se adauga veniturile salariale ale sotiei, care, in calitate de inginer sau/si cadru didactic in perioada 1990-2006, la o medie generoasa de 600 dolari lunar, se ridica la aproximativ 120.400 dolari. Prin urmare, veniturile din salarii ale familiei Frunzaverde totalizeaza cel mult 306.400 dolari.

Venituri din dividende: 28.750 dolari
Firma de familie a lui Sorin Frunzaverde este Restar International si a fost infiintata in septembrie 1999, cu sediul in apartamentul sotilor Frunzaverde din Strada Lalelelor nr. 3, din Resita. De mentionat ca, la data infiintarii acestei firme, Frunzaverde era presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism.

Obiectul de activitate al societatii Restar este „intermedieri in comertul cu masini, echipamente industriale, nave si avioane“. Conform datelor publicate pe site-ul firmei lui Frunzaverde, firma ofera spre vanzare „piese pentru motoarele Diesel de fabricatie straina, seturi germane Mahle pentru autocamioanele Roman“ si executa „reparatii la motoare Deutz“.

Pentru ca toate acestea nu puteau fi posibile in apartamentul familiei, firma si-a fixat sediul in str. Nicolae Balcescu nr. 1 din Resita, in aceeasi locatie in care functiona si o alta societate la care sotii Frunzaverde aveau actiuni, Restruc Auto SA, radiata in luna mai 2006.

Actionarii de la Restar International sunt sotii Frunzaverde, iar administratorul este Doina Frunzaverde. Firma a avut, de la infiintare pana in 2006, urmatoarele profituri nete, exprimate in lei vechi: 27,188 milioane lei (1999), 80,3 milioane lei (2000), 55,193 milioane lei (2001), 176,273 milioane lei (2002), 138,455 milioane lei (2004) si 199,48 milioane lei (2005).

Totalul profiturilor nete se ridica, astfel, la 23.795 dolari. Pana in anul 2005, societatea a avut o cifra de afaceri de aproximativ cinci miliarde de lei anual, iar datoriile curente au fost de numai cateva sute de milioane lei anual.

Restruc Auto SA a fost infiintata in 1995, cu sediul in strada 1 Decembrie 1918 nr. 35, ap. 6 din Resita. Firma, radiata la data de 8 mai 2006, a avut sase actionari. Sorin Frunzaverde a detinut, la aceasta societate, 15% din capitalul social. Firma era, la randul ei, actionar unic in societatea Trucktec Romania SA, infiintata in 1996.

Ambele societati au avut ca obiect de activitate comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule, preocuparea de baza a sotilor Frunzaverde.

Profiturile nete de la Restruc Auto au adus sotilor Frunzaverde, in perioada 1999-2006, dividende de maximum 10.000 de dolari, iar cele de la Trucktec, de maximum 194 dolari, societatile lucrand mai mult in pierdere, aceasta fiind, de altfel, o moda printre firmele demnitarilor romani.

Doina Frunzaverde a mai constituit, in 2004, societatea Telestar SRL, cu sediul in acelasi apartament din Strada Lalelelor nr. 3 din Resita.

Firma, al carei obiect de activitate este „comertul cu amanuntul in magazine specializate“, a avut pierderi de peste doua sute de milioane de lei vechi, in primul an de functionare, pentru ca, in anul urmator, sa inregistreze un profit de 333,36 milioane lei vechi. Doina Frunzaverde nu a ridicat insa dividendele cuvenite de la aceasta firma.

Astfel, cu exceptia dividendelor de la Telestar, in perioada 1999-2005, familia Frunzaverde a incasat aproximativ 28.750 dolari de pe urma activitatii firmelor la care detineau participatii.

Venituri din vanzari: 22.000 dolari
Conform declaratiilor de avere ale sotilor Sorin si Doina Frunzaverde ei au vandut, in ultima vreme, cel putin un apartament in Resita si trei autoturisme. In Strada Lalelelor nr. 3 din Resita au detinut un apartament care, insa, nu mai apare in declaratiile de avere din 2004 si 2006 desi, la aceasta adresa, Doina Frunzaverde a inregistrat, in februarie 2004, sediul societatii Telestar SRL.

De mentionat ca aceeasi locatie fusese folosita, in anii anteriori, ca sediu al firmei Restar International, precum si ca adresa de domiciliu a celor doi soti. Prin urmare, este de presupus ca apartamentul respectiv apartine familiei Frunzaverde, chiar daca n-a fost consemnat de niciunul dintre soti in declaratiile de avere.

In ultima declaratie de avere a lui Sorin Frunzaverde apar totusi la capitolul vanzari, trei autoturisme: un autoturism Dacia 1310 vandut la 1 martie 2006 catre Restar International contra sumei de 13.000 lei, un autoturism Audi A6 din 1998, vandut lui Petru Danila, la 15 mai 2006, contra sumei de 10.000 euro si un Volkswagen Polo Clasic din 1998, vandut lui Filip Miulescu, la data de 9 august

2006, contra sumei de 3.500 euro. Asadar, suma incasata in urma acestor vanzari se ridica la 22.000 dolari.

Cheltuieli: 614 950 dolari

Cheltuielile „cosului zilnic“: 408.000 dolari
Standardul de viata al lui Sorin Frunzaverde este, evident, unul de baron local, el detinand, asa cum am aratat, de doua ori functia de presedinte al consiliului judetean, de patru ori functia de ministru, de doua ori pe cea de presedinte al Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin si o data pe aceea de deputat.

Frunzaverde are in intretinere un copil, o sotie si trei imobile (un apartament si o vila in Resita, plus un apartament in Bucuresti), ca sa nu mai vorbim despre cele trei autoturisme vandute anul acesta.

Aproximam astfel, la o medie de minimum 2.000 de dolari lunar cheltuielile casnice si de protocol ale familiei Frunzaverde, incluzand in aceasta suma atat scolarizarea copilului si vacantele peste hotare, cat si cheltuielile electorale. Suma este, evident, mica pentru pretentiile unui baron local. Astfel, totalul acestor cheltuieli este de 408.000 dolari, in intervalul 1990-2006.

Achizitii: 188.500 dolari
Sorin Frunzaverde a cumparat, in 1999, o vila de 226 mp, situata in Resita, a carei valoare declarata de impozitare este de 2,78 miliarde lei vechi, adica aproximativ 100.000 dolari.

In anul 2000, el a achizitionat, in rate, o masina Dacia 1310, in valoare de aproximativ 4.500 dolari, iar in 2001 a mai cumparat un Audi A6, fabricat in 1998, cu o valoare de piata de cel putin 18.000 dolari, si un Volkswagen Polo Clasic, cu o aceeasi vechime, evaluat la aproximativ 10.000 dolari. Pretul de achizitie aproximat pentru cele trei autoturisme se ridica la 32.500 dolari.

Anul trecut, Doina Frunzaverde a cumparat, pe baza unui credit ipotecar incheiat pe o perioada de 20 de ani, un apartament de 129,18 mp in Bucuresti. Cum locuinta nu este in Ferentari, si nici garsoniera nu este, valoarea ei de piata nu poate fi mai mica de 100.000 dolari, avand in vedere ca include cel putin patru camere.
Asadar, achizitiile din ultimii ani, declarate de familia Frunzaverde, totalizeaza 188.500 dolari.

Conturi bancare: 18.450 dolari
In iunie 2004, Sorin Frunzaverde detinea in depozite si conturi bancare 8.493 de euro si 1.378 dolari. La data de 1 noiembrie 2006, el a declarat insa ca detine urmatoarele conturi si depozite bancare: 3.547 euro (depozit din 2002), 6.772 euro (depozit din 2002), 3.387 lei (cont curent/card din 2002), 694 lei (cont curent/card din 1999) si 3.730 dolari (cont curent/card din 2005). Sumele existente in aceste conturi totalizeaza aproximativ 18.450 dolari.

Tatal PD-ist al contrabandistilor de pe Clisura

Cea mai interesanta legatura a lui Sorin Frunzaverde este cu primarul PD al comunei Pojejena, Omer Radovancovici. Inainte de a deveni membru PD, Radovancovici si-a capatat porecla de „Printul clisurii“ sau „Tatal contrabandistilor“ de pe Clisura Dunarii, ca urmare a implicarii sale in mai multe actiuni de contrabanda, inca de pe vremea embargoului impus Iugoslaviei.

Dupa ce benzina si motorina n-au mai fost prioritare pentru sarbi, Omer a revenit la contrabanda cu tigari peste granita.

Conform unor surse din Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), el a organizat si condus un grup de crima organizata in zona Clisura Dunarii, beneficiind de protectia politistilor de frontiera, numiti cu sprijin politic de la seful judetului, Sorin Frunzaverde.

Activitatea infractionala a lui Omer Radovancovici a fost atent monitorizata, mai bine de un an, de catre anchetatorii DIICOT si, in septembrie 2006, acesta a primit interdictia de a parasi tara. Radovancovici a fost insa surprins si arestat la frontiera, la data de 20 septembrie 2006, cand tocmai voia sa treaca granita pe la Vama Turnu-Arad.

La sfarsitul lunii noiembrie 2006, el inca se afla in stare de arest preventiv, alaturi de alti sapte complici, acuzatiile fiind de constituire de grup de crima organizata si contrabanda. Contrabandistii transportau noaptea peste Dunare, cu barcile, baxurile de tigari scoase din dutty-free, punctul de plecare fiind chiar beciul uneia dintre cabanele lui Omer de pe malul Dunarii.

Alaturi de Omer Radovancovici au fost arestati si cativa politisti, printre ei aflandu-se si seful Politiei de Frontiera din Caras-Severin, comisarul-sef Ion Cionca.

Conform unei declaratii aparute intr-un cotidian central, facute de un alt politist arestat in acest dosar, subcomisarul Nicolae Cocoana, Omer Radovancovici ar fi fost protejat, indirect, chiar de catre seful judetului, Sorin Frunzaverde: „Inspectorul-sef Cionca a fost protejat de cel care l-a numit politic - Omer.

Acesta a numit politic toti sefii de la frontiera, de la sef de sector pana la seful inspectoratului, prin PD, al carui primar este. Omer Radovancovici a fost sprijinit de seful lui politic de la Resita, Sorin Frunzaverde“.

Cu o luna inainte de a fi numit ministru al apararii, Sorin Frunzaverde declara, impotriva evidentei, ca Partidul Democrat nu are, chipurile, nici o implicare in numirea sefilor politistilor de frontiera, ca Radovancovici a intrat in PD in 2003 si ca, administrativ, acesta avea rezultate bune.

Avand in vedere ca seful politic al Politiei Romane este membru PD, ca seful judetului era membru PD, iar seful contrabandistilor era tot membru PD, a-l contrazice pe Sorin Frunzaverde nu este decat o simpla chestiune de bun-simt.
articol de Dan Badea

Bilant, 18 dec 2006

Laura Bush a fost operata de cancer


Sotia presedintelui american, George Bush, Laura, a suferit o interventie chirurgicala in timpul careia i-a fost inlaturata o tumoare canceroasa de la picior, scriu agentiile internationale de presa.

Imediat dupa alegerile parlamentare din 7 noiembrie, Laura Bush a observat o rana la picior care nu se cicatriza, iar la un examen medical s-a descoperit ca era o tumoare canceroasa a pielii, a declarat un purtator de cuvant al Casei Albe, citat de AFP.

Acum, starea ei este buna dar trebuie sa faca examene medicale regulate, a adaugat Susan Whitson.

Cancerul de piele este al doilea cel mai intalnit in lume dar poate fi tratat daca este descoperit la timp, conform Fundatiei pentru cancer de piele.

Expunerea frecventa la soare este prima cauza a aparitiei cancerului de piele, spun specialistii.

HotNews.ro, C.N.A., 19 dec 2006

Tom si Jerry au ramas orfani


Joe Barbera a murit luni, din cauze naturale, la casa sa din Los Angeles, la varsta de 95 de ani. Alaturi de el a fost pana in ultima clipa sotia sa, Sheila, a anuntat purtatorul de cuvant al companiei Warner Bros., Gary Miereanu pe site-ul washingtonpost.com.

Biografia lui Joe Barbera (foto) a fost strans legata de cea a lui Bill Hanna. William (Bill) Hanna a decedat in 2001, la varsta de 90 de ani. Cei doi au reusit sa se impuna pe piata desenelor animate datorita faimoaselor personaje Tom si Jerry, create la inceputul anilor 1940 si care le-au adus sapte premii Oscar.

Joe Barbera impreuna cu William Hanna au creat in 1957, compania de productii animate Hanna-Barbera care a devenit celebra in scurt timp de la infiintare datorita personajelor create, Tom, Jerry, Yogi Bear, Scooby Doo, Fred Flintstone,personaje ce au incantat generatii intregi de copii din toata lumea.

La realizarea povestilor de desene animate, cei doi s-au completat reciproc, creand un cuplu imbatabil. Punctul forte al lui Barbera consta in scrierea gag-urilor si dezvoltarea povestilor, in timp ce lui Hanna ii revenea regia.


Au primit Oscaruri pentru Yankee Doodle Mouse (1943), Mouse Trouble (1944), Quiet Please (1945), The Cat Concerto (1947), Mouse Cleaning (1948), Two Mouseketeers (1952) si Johann Mouse (1953).

Debutul in televiziune si l-au facut in 1957, cu Ruff 'n' Reddy, dar marele hit a fost show-ul de jumatate de ora, Huckleberry Hound in 1959; a fost urmat de Yogi Bear, Quick Draw McGraw si multe altele. Programul de prime-time, The Flintstones (1960-66) s-a dovedit a fi un succes mult mai mare decat si-ar fi putut careva imagina.

Dupa ce si-au vandut studiolul, cei doi au ramas la fel de activi in lumea animatiei. Barbera a ajutat la readucerea savorii de odinioara pentru seria Tom and Jerry Kids la sfarsitul anilor 1980 si a coprodus o serie mai putin reusita, Tom and Jerry: The Movie in 1992. Hanna a fost producatorul executiv al piesei de teatru Once Upon a Forest, in 1993.

HotNews.ro, 19 dec 2006

Vremea rea afecteaza traficul din Bucuresti


Au reinceput problemele de circulatie in Capitala. Vremea ploioasa si traficul de Sarbatori, mai mare ca de obicei, au cauzat numeroase blocaje in mai multe zone ale Bucurestiului. Conform meteorologilor, de marti temperaturile vor incepe sa scada, iar precipitatiile se vor transforma in ninsoare.

La aceasta ora, cele mai afectate zone din Bucuresti sunt soseaua Bucuresti-Ploiesti, Calea Mosilor, soseaua Colentina, soseaua Iancului, Foisorul de Foc, bulevardul Unirii, Calea Calarasi, bulevardul Magheru.

Meteorologii anunta ninsori si temperaturi scazute, mai ales in sudul tarii, incepand de marti. Si in Capitala se vor inregistra valori sub zero grade si ninsori. Autoritatile au anuntat ca sunt, deja, pregatite peste 500 de utilaje care sa intervina pe strazile Bucurestiului cu materiale antiderapante.

HotNews.ro, M.C., 19 dec 2006

Interviu BBC cu Traian Basescu


La o zi de la condamnarea oficiala a regimului comunist in fata Parlamentului, primita cu proteste vehemente din partea reprezentantilor PRM, Presedintele Traian Basescu a declarat, in exclusivitate la BBC, ca va lupta necrutator impotriva triunghiului care incearca sa intimideze institutiile statului democratic si care este format din oameni de afaceri, politicieni si trusturi media.

BBC: Mircea Geoana, presedintele PSD, a declarat ca discursul de condamnare a regimului comunist va angajeaza doar pe dumneavoastra si institutia prezidentiala.

Traian Basescu: Domnul Geoana, daca ar putea, ar vrea nici sa nu auda acest discurs, si atunci incearca sa-l diminueze. Pozitia sefului statului roman este pozitia oficiala a statului roman. Domnul Geoana, in general, in declaratiile sale, nu trebuie luat in considerare pentru ca nu vorbeste el, ci este doar trompeta actualului sef real al PSD-ului, a domnului Iliescu.

El este doar tolerat in functia de presedinte al partidului. Asa ca domnul Geoana pentru mine nu prezinta interes. Orice sef de stat, cand face o declaratie, este o declaratie oficiala a statului respectiv. Prin Constitutie, seful statului angajeaza responsabilitatea statului.

Consecintele declaratiei de condamnare a comunismului

BBC: Daca un cetatean care a facut puscarie politica inainte de 1989 ar da in judecata statul roman cerand nu numai daune morale, ci si materiale, ar putea invoca si aceasta declaratie de condamnare a regimului comunist sau ar fi nevoie si de o declaratie a Parlamentului ?

Traian Basescu: Nu. Declaratia presedintelui este un argument extrem de puternic pentru orice cetatean care se adreseaza Justitiei. Este o declaratie a sefului statului in fata Parlamentului.

Ieri (18 decembrie) s-a incercat angajarea unei dezbateri in Parlament pentru ca declaratia de condamnare a regimului comunist sa poata fi diminuata ca impact, dar, prin votul majoritatii, s-a respins orice dezbatere, ceea ce inseamna ca Parlamentul nu a comentat declaratia mea.

BBC: Presa mentioneaza ca ati fi evitat, in discursul dumneavoastra, referirea din raportul Tismaneanu, la capitolul reparatii morale, si nominalizarea fostilor generali de Securitate Mihai Pacepa si Liviu Turcu.

Traian Basescu: Este o intoxicare a ziaristului care a scris acest lucru si care este specializat in asa ceva. Eu mi-am facut propria declaratie bazata pe raport. Nu mi-am propus sa reproduc raportul Tismaneanu in declaratia mea. Am avut insa grija ca toate afirmatiile din declaratia mea sa aiba acoperire in faptele probate de acest raport.

BBC: Recent, in presa americana, se scria ca, in Romania, fostii securisti detin functii importante in economie si in politica.

BBC, 19 dec 2006

Luxten ar putea primi de la Primaria Capitalei trei suprafete de teren pe gratis


Compania Luxten, care furnizeaza Capitalei servicii de iluminare publica, ar putea primi spre folosinta de la Primaria Municipiului Bucuresti (PMB), gratuit, trei terenuri. Unul in zona Vatra Luminoasa, unul in cartierul Colentina si al treilea in Floreasca. Consiliul General va lua in discutie o propunere in acest sens (vezi doc. atasat), propunere semnata deja de Primarul General, Adriean Videanu.

Informatia pe scurt:

Un proiect de hotarare al PMB prevede darea in folosinta, gratuit, pe o perioada determinata, a trei terenuri, catre compania Luxten Lighting

Suprafetele de teren si locatiile sunt: Vatra Luminoasa: 8.115 mp, Colentina: 11.004 mp si Floreasca: 3.519.

Documentul semnat, deocamdata, numai de catre primarul general al Capitalei Adriean Videanu si de sefii directiilor implicate in eventualul contract, asteapta avizul consilierilor generali pentru a intra in vigoare

Parcelele sunt date in folosinta, gratuit, companiei Luxten Lighting in baza Legii nr. 215/2001.

La articolul 126 se scrie: "consiliile judetene pot da in folosinta gratuita, pe termen limitat, bunuri mobile si imobile, proprietate publica sau privata locala ori judeteana, dupa caz, persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara activitate de binefacere sau de utilitate publica ori secvicii publice”

Adresele la care Luxten s-ar putea muta, pe gratis

str. Vatra Luminoasa nr. 108 - suprafata 8 1 15 mp ;
teren delimitat de str. Gherghtei, str. Tudor Mihai, str. Zamfir Nicolae, str. Sold. Savu Barna - suprafata 11.004 mp;
str. Biserica Floreasca, nr. 12 - suprafata 3.519mp;

Primaria tace si semneaza

Cu toate ca marti nu a fost zi de lucru scurta, seful Directiei Juridic-Contencios din cadrul Primariei Capitalei, Adrian Iordache (care a dat hotararii aviz favorabil) nu a putut fi gasit la birou pentru a da mai multe explicatii despre necesitatea ca Luxten sa primeasca cele trei terenuri, dintre care cel putin doua in zone extrem de cautate pe piata imobiliara (Floreasca si Vatra Luminoasa).

Edilul Capitalei, Adriean Videanu, cel care a semnat expunerea de motive prin care se cedeaza cele trei terenuri, gratuit, firmei Luxten, este si el in concediu inca de luni, 18 decembrie.

Conform Biroului de Presa al PMB, Luxten si Primaria Capitalei sunt parteneri de afaceri din decembrie 1997, cand au semnat un contract pe o perioada de 15 ani si cele trei parcele vor intra in folosinta companiei numai daca proiectul de hotarare primeste aviz favorabil si din partea consilierilor generali.

Terenurile, spune Biroul de Presa al PMB, ar putea fi folosite cu titlu gratuit ca puncte de lucru si dipecerate pentru asigurarea interventiilor la instalatiile de iluminat public.

Consilierul municipal din partea Partidului Social Democrat, Doru Giugula, spune ca i se pare prea putin probabil ca cineva sa foloseasca un teren imens in centrul Capitalei, Floreasca, pentru a construi garaje.

„Nu stiu cat de legal este, dar dincolo de acest lucru este imoral sa dam pe mana Luxten trei suprafete imense, pe gratis. 8.000 de metri patrati in Vatra Luminoasa si 11.000 in Colentina? Iar in Floreasca, in centru, ma indoiesc ca s-ar construi garaje”, a afirmat Giugula.

Precizam ca reprezentantii Luxten Lighting nu au raspuns intrebarilor HotNews despre necesitatea primirii celor trei terenuri pana la ora publicarii acestui articol.

Luxten, contracte pe banda rulanta cu autoritatile publice

Luxten Lighting, parte a grupului Luxten, este una dintre firmele legate de numele fostului ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu. Presa a relatat pe larg despre conexiunile dintre DIP si sefii Luxten.

In afara contractelor semnate de grupul Luxten cu producatorii de energie, Luxten Lighting a obtinut si serviciile de iluminat public din mai multe orase.

“Incepand cu 1996, Luxten Lighting a participat si castigat multe licitatii publice pentru proiectarea si realizarea iluminatului public in orase importante din Romania. Cea mai notabila realizare fiind castigarea licitatiei organizata de Primaria Municipiului Bucuresti pentru reabiliarea si mentinerea sistemului de iluminat public.

Contractul a fost semnat pe o perioada de 15 ani si stipuleaza o investitie de 75 milioane USD in primii 4 ani”, se arata pe site-ul oficial al companiei.

Insa despre felul in care s-au castigat respectivele licitatii si modul in care au fost ele onorate au aparut o serie de anchete jurnalistice. In 2004, in Iasi, presa a condamnat contractul de iluminare publica pe care primaria l-a incheiat cu respective companie.

Luxten primea in concesiune, in urma unei licitatii, iluminatul public din jumatate de oras - o afacere estimata la 7 milioane de euro.

La Craiova, desi Luxten se angajase sa se ocupe de iluminarea centrului orasului a intarziat sa o faca. "Anul viitor am sa-i chem sa le cer sa-si respecte angajamentele. Trebuie sa faca iluminat arhitectural pentru tot centrul orasului, dar pana acum au spus ca nu stiu ce inseamna zona zero", a declarat, saptamana trecuta, Antonie Solomon, edilul Craiovei.

HotNews.ro, Liana Anghelescu, 19 dec 2006

Nicola nu mai divorteaza de Mihai Alexandru


Surpriza de proportii in cazul divortului Nicolei de Mihai Alexandru. Apropiati ai celor doi dau ca sigura o impacare, cel putin temporara, a celor doi soti. Ei vor sa-si mai acorde o sansa, mai ales ca cei doi copii pe care ii au impreuna stau acum separati.

Nicola si Mihai Alexandru sunt si acum casatoriti cu acte in regula, pentru ca nici unul nu a introdus, inca, o actiune de divort. Lucrurile se complica insa, pentru ca Andrei Stoicovici, actualul iubit al Nicolei si fost clapar in trupa lui Alexandru, a divortat de sotia sa, pentru a fi cu interpreta.

Libertatea, Tatiana Solomon, 18 dec 2006

O Cheeky Girl se iubeste cu un parlamentar britanic


O figura marcanta a liberal-democratilor britanici, membru al Parlamentului, Lembit Opik, (41 de ani) a pus punct unei relatii de sase ani cu o prezentatoare a emisiunii meteo la ITV, pentru romanca Gabriela Irimia, una dintre gemenele de la Cheeky Girls, scrie presa britanica de duminica.

Gabriela Irimia l-a intalnit pe politicianul britanic, cu origini estoniene, in luna octombrie, la o petrece a Canalului 5.

Sian Lloyd (48 de ani), fosta logodnica a parlamentarului, ar fi declarat ca s-a despartit de Opik cu doua saptamani in urma, dupa doi ani de logodna, dar nu si-a ascuns surpriza sa-l stie acum cu o tanara de 24 de ani. Ea a aflat de la o cunostinta despre relatia celor doi, care dureaza de doua luni, desi ei s-au despartit recent.

Lloyd l-a descris pe Opik ca imatur, nepregatit pentru o relatie serioasa, cu o inclinatie nefireasca pentru alcool si petreceri, dar a gasit si cauza acestui comportament - decesul tatalui si fratelui sau in mai putin de un an. Ea a declareat pentru “Mail on Sunday” ca va pastra inelul de logodna, intrucat nu i-ar placea sa-l vada pe degetul unei Cheeky Girl.

Cheeky Girl au intrat in showbiz-ul britanic in 2002, cand au participat la o emisiune a postului de televiziune ITV, Popstars, si s-ar afirmat cu melodia “Touch my bum” care a ajuns pe locul doi in topurile din Marea Britanie, desi ulterior a fost votata ca cea mai proasta piesa pop a tuturor timpurilor.

HotNews.ro, E.C., 17 dec 2006

Heather Mills a fost amenintata


Politistii britanicii au declarat ca au informat-o pe Heather Mills, fosta sotie a lui Sir Paul McCartney, despre cateva amenintari aduse la adresa ei joi, informeaza smh.com.

“Reprezentantii Politiei pot confirma ca s-a discutat cu Mills si aceasta a fost informata despre amenintarile inregistrate, spunandu-i-se chiar si numele persoanelor implicate.”, a declarat ofiterul Bernie Murphy.

“Mai mult decat atat, l-am informat despre aceste incidente si pe fostul sot al lui Mills, Paul McCartney. Politia este multumita deoarece nu exista niciun risc imediat pentru doamna Mills. Ofiterii locali sunt informati in legatura cu aceste amenintari si ii vor asigura protectia doamnei Mills daca va fi necesar.”, a adaugat Murphy.

Fostul model si McCartney, care au impreuna o fetita in varsta de 3 ani, au anuntat ca se despart in luna mai a acestui an. Procesul de divort dintre cei doi nu s-a finalizat inca.

HotNews.ro, S.B., 18 dec 2006

Zidane, cel mai bun jucator al Campionatului Mondial


Zinedine Zidane a primit Balonul de Aur din partea FIFA pentru prestatia sa la Campionatul Mondial din vara, intr-o gala organizata luni seara la Zurich. In ciuda eliminarii din finala, francezul a creat momente unice la turneul din Germania si prestatia sa a fost rasplatita de catre mass-media acreditate la competitie.

Zidane a fost urmat in ierarhie de campionii mondiali Fabio Cannavaro si Andrea Pirlo.

Gheata de aur pentru golgheterul turneului i-a fost inmanata germanului Miroslav Klose pentru cele cinci goluri marcate. Argintul l-a primit Hernan Crespo din Argentina iar bronzul i-a revenit brazilianului Ronaldo.

Premiul pentru cel mai bun portar al turneului, denumit dupa legendarul goal-keeper rus Lev Iasin, i-a revenit fara nicio surpriza italianului Gianluigi Buffon. Jucatorul lui Juventus n-a primit decat doua goluri in cele sapte meciuri ale turneului, unul de la un coechipier, Christian Zaccardo iar al doilea din penalty, in finala, de la Zidane.

Brazilia si Spania au primit premiul Fair-Play pentru sportivitatea dovedita in Germania. Comisiile responsabile pentru studierea conduitei fotbalistilor au notat cele doua formatii cu 886 de puncte din 1000 disponibile. Premiul le-a fost inmanat selectionerilor celor doua formatii, Carlos Alberto Parreira pentru Brazilia, respectiv Luis Aragones pentru Spania.

Vezi un clip cu cel mai bun joc realizat de Zidane la CM, cel contra Braziliei

HotNews.ro, S.N., 18 dec 2006

Cosmina Pasarin, ceruta de sotie


Cosmina Pasarin si DJ Pagal, pe numele sau adevarat Andrei Motoc, au ganduri serioase in ceea ce priveste relatia lor. Desi nu sunt impreuna decat de opt luni, cei doi isi fac planuri de casatorie. Vedeta a fost ceruta de sotie cu ocazia schimbarii domiciliului - Pagal si-a cumparat o casa noua pe care vrea sa o transforme intr-un camin pentru el si iubita lui.

Vedeta Antenei 1 este incantata de ideea de a deveni sotia lui Andrei
Cosminei sa se mute in el. Pana in momentul de fata, cei doi au locuit in casa fostei proteviste din primul moment in care au decis sa fie impreuna.

Potrivit prietenilor apropiati, relatia lor decurge perfect si tocmai de aceea DJ Pagal a simtit nevoia sa treaca la urmatorul nivel. Fara sa transforme acest lucru intr-un eveniment oficial, DJ-ul a adus vorba despre casatorie, iar

Cosmina a acceptat, se pare, fara sa stea prea mult pe ganduri. Cu toate acestea, ei nu au stabilit inca o data pentru rostirea juramintelor. Cert e ca vedeta si-a facut bagajele si s-a mutat in apartamentul in care urmeaza, probabil, sa convietuiasca ani multi alaturi de Andrei.

Desi multi nu stiu, Cosmina si DJ Pagal formeaza un cuplu inca din luna mai. S-au revazut in cadrul unei intruniri cu prietenii si chiar din acea seara au hotarat ca vor sa fie impreuna.

Averea, 18 dec 2006

FC Sevilla, adversara Stelei, este lider in Spania


Viitoarea oponenta a Stelei din Cupa UEFA, FC Sevilla a urcat pe prima treapta a clasamentului in Primera Division, dupa victoria de duminica, 3-1 in deplasare la Recreativo Huelva. Andaluzii profita de pauza pe care Barcelona si-a luat-o in campionat pentru a participa la Campionatul Mondial al cluburilor si ii depasesc pe catalani cu un punct in fruntea ierarhiei.

Luis Fabiano a deschis scorul pentru Sevilla, transformand un penalty in minutul 10, Recreativo a egalat dupa 8 minute, dar Kanoute, golgheterul campionatului Spaniei, cu 12 goluri, i-a readus pe Sevilla in avantaj cu 10 minute inainte de pauza.

Jesus Navas a marit avansul la 3-1 in minutul 53 iar eliminarea lui Ocio, in minutul 65 nu a fost un impediment pentru Sevilla in castigarea celor trei puncte.

Tot in etapa a 15-a din Primera, Real Madrid s-a impus la Barcelona, contra lui Espanyol cu 1-0. Unicul gol a purtat semnatura lui Ruud Van Nistelrooy, in minutul 50. Fabio Cannavaro, posesorul Balonului de Aur si probabil jucatorul nominalizat de FIFA ca cel mai bun din 2006, a fost eliminat in minutul 54 pentru cumul de cartonase.

FIFA va desemna luni cel mai bun jucator al anului 2006. Presa spaniola a aflat deja rezultatul anchetei. Fundasul italian Fabio Cannavaro va primi acest premiu, el acumuland 498 de voturi. Pe locurile urmatoare se afla, surprinzator, Zinedine Zidane, cu 454 de voturi si Ronaldinho cu 380 de sufragii.

Lupta relansata in Premiership

Liderul din Anglia, Manchester United a suferit o infrangere surprinzatoare in etapa a 18-a din prima liga engleza, fiind invinsa in deplasarea de la West Ham, locul 18. Ciocanarii, aflati la primul joc sub conducerea noului antrenor Alan Curbishley au invins cu 1-0 prin golul marcat de Reo-Cocker in minutul 75.

Curbishley a preluat conducerea lui West Ham la mijlocul saptamanii, inlocuindu-l pe Alan Pardew si a tinut pe banca la jocul cu Manchester vedetele echipei aduse in vara pe zeci de milioane de dolari: argentinienii Carlos Tevez si Javier Mascherano.

Chelsea Londra a profitat de pasul gresit al lui United si s-a apropiat la doar doua puncte. Trupa lui Mourinho a avut insa emotii in jocul de la Liverpool, cu Everton. Caramelele au condus de doua ori dar ultimele 10 minute au apartinut londonezilor care au marcat prin Lampard si Drogba, impunandu-se cu 3-2.

Inter isi continua marsul triumfal

Inter Milano a inregistrat a noua victorie consecutiva in Serie A, trecand de Messina cu 2-0, goluri reusite de Materazzi si Ibrahimovic. Miza pentru milanezi este doborarea recordului de succese consecutive din prima liga italiana, detinut de AS Roma care a reusit sezonul trecut sa castige 10 partide la rand.

AS Roma a castigat clar derbiul pentru locul 2, cu Palermo. Romanii, cu Cristi Chivu in teren pana in minutul 88, i-au zdrobit pe Palermo cu 4-0, Totti si Mancini reusind fiecare cate o dubla.

In fruntea clasamentului, Inter are 42 de puncte dupa 16 etape si este urmata la 7 distanta de Roma si la alte patru de Palermo. Pe patru se afla surprinzator Catania al carei meci din runda a 16-a, cu Empoli, a fost amanat din cauza ploii.

Olympique Lyon este tot mai aproape de titlu

Lyon n-are adversar in lupta pentru titlul din Ligue 1. Ceea ce trebuia sa fie derbiul campionatului, intalnirea dintre Lens, locul 2, si Lyon, prima pozitie, s-a transformat intr-un macel.

Lyon s-a impus cu 4-0, prin dubla lui Juninho si reusitele lui Malouda si Cris. Si trebuie mentionat ca lista indisponibililor lui Gerard Houllier ii cuprinde pe atacantii Wiltord, Carew, Benzema si Fred.

Astfel, distanta dintre cele doua s-a marit la 17 puncte, dupa 18 etape.

In aceeasi runda, Auxerre, cu Daniel Niculae folosit doar in ultimele trei minute, a invins pe Lorient cu 2-1, dar ramane pe locul 13.

Bremen, campioana de toamna in Germania

Werder Bremen a castigat ultimul meci al toamnei, 2-1 cu Wolfsburg si va ierna pe prima pozitie a clasamentului, avand 36 de puncte dupa 17 etape. Acelasi numar de puncte l-a reusit si Schalke 04, dar departajarea dintre cele doua o face golaverajul.

Bayern Munchen, campioana en-titre, incheie sezonul pe locul trei, la trei lungimi in spatele primelor doua clasate.

In liga secunda germana, MSV Duisburg, echipa la care evolueaza Iulian Filipescu si Mihai Tararache, a incheiat turul pe locul trei, ultimul care asigura promovarea. In runda a 17-a, Duisburg, cu Filipescu titular, dar fara Tararache, suspendat, a invins in deplasare pe Essen, cu 2-1.

HotNews.ro, S.N., 17 dec 2006

Fiica nelegitima al lui Mel Gibson doreste sa isi cunoasca tatal


Starul de la Hollywood, Mel Gibson, se infrunta cu un nou scandal, dupa ce o femeie din Australia a anuntat ca va deschide un proces impotriva actorului pentru a demonstra ca ea este fiica lui. Carmel Sloane pretinde ca actorul a lasat-o insarcinata pe mama sa, Marylin inainte de a deveni celebru, in urma cu 30 de ani.

Pictorita Carmel Sloane are un baiat in varsta de 10 ani, care doreste enorm sa isi vada bunicul.

Carmel, in varsta de 29 de ani, a declarat pentru News of the World: “Nu fac asta pentru banii lui. Vreau doar sa-l cunosc pe barbatul despre care am stiut toata viata ca este tatal meu- si pentru ca el sa isi cunoasca nepotelul.”

Procesul de paternitate este cea mai recenta “lovitura” primita de starul din “Braveheart”. La inceputul anului actorul a fost arestat pentru ca a condus sub influenta bauturilor alcoolice si pentru ca a facut comentarii antisemite la adresa politistilor.

Procesul va fi intentat in aceasta saptamana, iar Gibson va trebui fie sa recunoasca ca el este tatal lui Carmel, fie sa faca testul ADN.
Carmel a adaugat: “As fi foarte fereicita daca ne-ar recunoaste ca fiind familia lui. Nu imi trebuiesc banii lui. Sunt fericita cu viata pe care o am.”

Mama lui Carmel, Marilyn (47 de ani), povesteste cum s-a intamplat totul: “ Eram o tanara slabuta, imbracata cu o pereche de jeansi stramti, si stateam la marginea drumului cand a oprit o furgoneta. Mel m-a privit cu acei minunati ochi albastri si m-a intrebat unde merg. Eram foarte emotionata si i-am raspuns ca trebuie sa ajung departe de aici.

Mi-a spus ca se numeste Mel si ca ma va duce acolo unde vreau, dar pentru asta trebuie mai intai sa ajunga acasa ca sa ia bani pentru motorina.

Mi-a spus sa ma ascund pe bancheta din spate pentru ca sa nu ma vada mama sa, care se afla in oras. Am ajuns la el acasa, el a intrat si s-a intors cu o saltea, doua perne si bani de motorina. Mi-a spus ca a adus salteaua in caz ca ne oprim sa dormim peste noapte. Ne-am inteles foarte bine. Mel era amuzant si incantator. Mi-a dezvaluit atunci ca va ajunge un renumit actor.

Avea de gand sa isi schimbe numele, dar l-am sfatuit sa nu o faca deoarece Mel Gibson este un nume dragut si i se potriveste.

Cand ne-am oprit sa dormim, Mel s-a dus in spate pe saltea, iar eu am ramas in fata. I-am spus ca nu am incredere in el, dar sincera sa fiu nu aveam incredere nici in mine! Era atat de sexy! Nu aveam contraceptive la mine si nu prea am avut relatii pana atunci.

In cele din urma m-a convins sa ma duc alaturi de el pe saltea. I-am spus atunci: ”Daca se intampla ceva si raman insarcinata vin si te caut.”, iar el a raspuns: “Voi deveni celebru. Vei sti mereu unde sa ma gasesti.” Ne-am petrecut noaptea facand dragoste si discutand.

Dar cand s-a luminat, Mel mi-a spus ca trebuie sa plece la lucru - intr-o fabrica de suc de portocale din Adelaide. Am coborat din masina si nu l-am mai vazut de atunci. Mi s-a rupt inima cand am plecat. Am descoperit la putin timp dupa aceea ca sunt insarcinata, iar in ianuarie 1977 s-a nascut Carmel. Am vrut sa il caut, dar nu ii stiam adresa.”

Tanara mamica a incercat sa il uite pe Mel si, cand Carmel avea 15 luni, a cunoscut si s-a casatorit cu un alt barbat, cu care a mai avut doi copii.

Acum, Carmel isi doreste foarte mult sa il cunoasca pe tatal sau: “Am crescut spunandu-mi-se ca Mel Gibson este tatal meu. Stiu asta de 20 de ani. I-am urmarit toate filmele. Il privesc si vad asemanarile dintre noi. Imi doresc nespus sa il cunosc, dar nu ma astept sa fac parte din viata sa. Mi-as dori sa isi cunoasca nepotul, care este un copil minunat. Ar fi mandru de el.”

Jurnalistii de la News of the World au incercat sa ia legatura cu purtatorul de cuvant a lui Mel Gibson, dar acesta a refuzat sa raspunda.

Carmel a adaugat: “Nu avem de ales. Singura solutie este sa deschidem acest proces. Un simplu test ADN va demonstra ca sunt fiica lui.”

HotNews.ro, S.B., 18 dec 2006

Cannavaro primeste si premiul FIFA pentru jucatorului anului


Italianul Fabio Cannavaro a fost desemnat de Federatia Internationala de Fotbal cel mai bun jucator al anului 2006. La inceputul lunii decembrie, fundasul italian a primit si Balonul de Aur din partea revistei franceze France Football.

Voturile au fost acordate de selectionerii si capitanii de echipa ai echipelor nationale din toata lumea, afiliate la FIFA. Din partea Romaniei au votal Cristian Chivu (care i-a ales pe Kaka, Cristiano Ronaldo si Deco) si selectionerul Victor Piturca (optiunile sale fiind Cristiano Ronaldo, Kaka si Ronaldinho).

Cannavaro este primul fundas care primeste acest premiu si el ii depaseste in ierarhia anului pe ultimii doi castigatori ai trofeului, Zinedine Zidane, laureat in 2003 si clasat al doilea in acest an si Ronaldinho, primul in ultimii doi ani, al treilea acum.

Aparatorul lui Real Madrid este al saptelea fotbalist din istorie care reuseste intr-un an dubla Balonul de Aur - Premiul FIFA. Inaintea sa au mai realizat aceasta performanta Ronaldinho (2005), Ronaldo (2002 si 1997), Rivaldo (1999), Zidane (1998), Weah (1995), Baggio (1993) si Van Basten (1992).

Cannavaro a tinut sa multumeasca tehnicienilor care l-au antrenat in acest an: Fabio Capello la Juventus si Real Madrid si Marcelo Lippi la Campionatul Mondial.

"Lor le dedic acest premiu. Cand vezi Barcelona jucand, esti incantat, dar la Mondial noi am reusit ceva mult mai important: cand o echipa intra pe teren, conteaza spiritul de echipa si vointa de a invinge, pentru ca asa se obtin succesele. Si acesta este fotbalul care ii place lui Capello."

Ronaldinho, al treilea clasat in acest an, s-a multumit sa declare: "Cannavaro este fara indoiala cel mai bun fundas din lume. Eu sunt fericit ca ajung pentru a treia oara consecutiv la [decernarea premiilor din] Zurich."

Gala FIFA a fost organizata la Zurich Opera House sub numele "Fotbalul il intalneste pe Mozart", pentru a marca implinirea a 250 de ani de la nasterea compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart. Festivitatea a fost pigmentata cu momente muzicale preluate din opera lui Mozart Flautul fermecat, interpretate de orchestra operei din Zurich.

Gazdele galei au fost fostul fotbalist olandez Ruud Gullit si frantuzoaica Amanda McLane. Premiul pentru cel mai bun fotbalist i-a fost inmanat lui Cannavaro de un alt olandez, Edgar Davids.

Cea mai buna jucatoare de fotbal din lume a fost desemnata Marta. Jucatoarea braziliana a fost urmata in ierarhia anului de Kristine Lilly din Statele Unite ale Americii si de Renate Lingor din Germania.

Legendarul jucator si antrenor italian Giacinto Facchetti, care a decedat in luna septembrie, a primit post-mortem Premiul Presedintelui. Omul considerat fondatorul celebrului stil de aparare "catenaccio" a evoluat intreaga cariera la Inter Milano, conducand clubul italian la castigarea Cupei Campionilor din 1960. In 2004 el a fost numit presedinte al lui Inter.

HotNews.ro, S.N., 18 dec 2006

Stefan Hrusca colinda pentru romani


Stefan Hrusca a pornit cu colinda sa aduca cu cantul sau bucuria Craciunului in sufletele romanilor. Dupa incheierea turneului din Romania, care cuprinde 12 orase, artistul maramuresean isi va colinda conationalii stabiliti in Canada, tara care l-a adoptat cu ceva ani in urma.

Pentru ei, Stefan Hrusca va efectua un miniturneu canadian care cuprinde: 19 decembrie - Quebec, 20 decembrie - Ottawa, 22 decembrie - Montreal, 23 decembrie - Toronto.

Primul concert de colinde va avea loc pe 19 decembrie ora 20:00 la Montmertre Canadien, in Quebec.

“Desi la spectacol nu sint asteptate decat aproximativ 150 de persoane, Stefan Hrusca si-a manifestet dorinta de a ne colinda deoarece a fost impresionat de atmosfera, organizarea si caldura cu care a fost primit aici, in urma cu 3 ani, ne-a declarat George Mancas, organizatorul spectacolului. Stefan Hrusca va fi acompaniat de percutionistul Mario Florescu.

Darul artistului in prag de sarbatori, pentru romanii de pretutindeni, il constituie noul album de colinde: "Iarasi flori dalbe...", album ce contine 13 piese, care va vor face sa purtati in permanenta Craciunul in suflet.

HotNews.ro, 15 dec 2006

Parlamentarii nu vor programul "Un laptop pentru fiecare copil"


Deputatii au retrimis joi la Comisia de invatamant proiectul de lege prin care se creau premisele intrarii Romaniei in programul mondial "One laptop per child" (OLPC - Un laptop pentru fiecare copil). Documentul a fost deja respins de Senat, dar a primit aviz favorabil din partea comisiei de specialitate din Camera Deputatilor.

OLCP are ca scop vanzarea, prin intermediul guvernelor, de laptop-uri speciale, pentru dotarea elevilor din sistemul de invatamant preuniversitar.

Initiativa deputatului liberal Ioan Ghise prevede extinderea programului si la profesori, astfel ca a primit numele de "Un laptop pentru fiecare elev si pentru fiecare cadru didactic din Romania".

Stiinta si nestiinta

"M-am zbatut mult pentru acest proiect de lege. Cred ca nu este vointa pentru a-l duce la final. Cred ca este vorba in primul rand de interese la Ministerul Comunicatiilor. Iar faptul ca ministrul a promis companiilor INTEL si Microsoft sprijin si deschidere pe piata din Romania afecteaza acest proiect.
Asta pentru ca programul prevede laptopuri cu procesoare AMD si pe sistem Linux. O alta cauza este ignoranta parlamentarilor si politicienilor care nu cunosc domeniul si nici nu vor sa evalueze documentatia tehnica", a declarat Ghise pentru HotNews.ro.

De altfel, deputatul PC, Damian Florea, a cerut in sedinta de joi a Camerei Deputatilor retrimiterea proiectului la comisie, pentru reanalizare, calificandu-l drept un "proiect SF".

"Ma gandesc ca eu, ca deputat de Bucuresti, sa propun un proiect de lege privind dotarea fiecarui bucurestean cu un aparat de zbor, la cum se circula. Acest tip de laptop se afla abia in faza de proiect in SUA, nu exista decat 10 exemplare, iar in Statele Unite se incepe productia in 2008", a dat Damian dovada nivelului de cunostinte in domeniu.

Cu toate acestea, participantii la proiect, Laboratorul MIT Media, AMD Inc., Google, News Corp., Quanta, Red Hat sau Nortel Inc. il contrazic pe alesul conservator, nu cu afirmatii, ci cu fapte. Peste 1000 de unitati din 2B1 (denumirea tehnica a laptopului) au fost deja distribuite, iar productia in serie este programata pentru prima jumatate a anului 2007.

"Am rezerve fata de performantele dispozitivului pentru ca nu poate rula anumite programe, nici chiar Word-ul. Cred ca nu este operational din toate discutiile care au fost pana acum.

Se pun multe probleme: trebuie sa cablam toata tara, sunt calculatoarele unei singure firme... ceea ce imi da de gandit: cum se repara, cine plateste costurile", si-a enuntat nelamuririle si democratul Iulian Barsan.

El a pus accent pe cablare, in conditiile in care aparatele comunica prin sisteme wireless, dar si pe nevoia stringenta de folosire a programului Word, produs al companiei Microsoft, in conditiile in care sistemul de operare este Linux.

"Producatorul unic" are concurenta

Problema unicului producator este unul din motivele cel mai des mentionate cand vine vorba despre reticenta la programul OLPC.

"O motivatie pentru retragere a acestui proiect este faptul ca aceste laptopuri au o sursa unica de achizitionare. Este o singura companie care le produce iar comunitatea europeana ne-a atras atentia sa se evite astfel de contracte", a declarat pentru HotNews.ro deputatul PRM Lia Olguta Vasilescu, presedintele Comisiei de invatamant.

Ideea este sprijinita si de Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor. El a declarat, in timpul dezbaterilor in comisii, ca sustine "sistemul de acordare de vouchere pentru elevi din clasa a IX, respectand neutralitatea fata de producatori".

Cu toate acestea, aparatul produs de Quanta nu este singurul cu ambitii de a popula casele sarace. El are cel putin doi concurenti cu calitati asemenatoare, astfel incat exista chiar posibilitatea realizarii unei licitatii internationale in acest scop.

Intel a realizat propriul aparat, numit Eduwise, ca raspuns la cel patronat de MIT Media. Costul acestui "laptop rural" se ridica insa la aproximativ 400 de dolari, iar o colaborare a fost deja perfectata cu autoritatile mexicane, care vor beneficia de primele cateva sute de mii de unitati.
Aparatul e dotat cu procesor Intel si se conecteaza la Internet tot prin tehnologia wireless.

La randul sau, Asiatotal.net a lansat, in 2005, calculatorul iT, oferit gratuit persoanelor cu venit redus si intreprinderilor mici. iT are la baza sistemul Windows CE si este furnizat gratuit datorita oprtunitatilor de publicitate oferite companiilor care sponsorizeaza fabricarea
lui. iT este dotat cu taste speciale, care trimit utilizatorul direct la pagina de internet a fiecarui sponsor in parte.

Laptopul de 100 de dolari s-a scumpit

Numit initial "laptopul de 100 de dolari", aparatul oferit in cadrul programului OLPC si-a pierdut numele dupa ce companiile participante si-au dat seama ca un ecran competitiv inseamna cresterea pretului la aproape 140 de dolari.

In cele 18 luni care au trecut de la lansarea acestei idei, au fost dezvoltate trei variante de prototip. Cel mai recent model a fost prezentat in urma cu doua luni si a intrat deja in faza de productie.

In inregistrarea video de mai jos, unul dintre specialistii implicati in proiect face o demonstratie a capacitatilor aparatului.

Dotari tehnice

3 porturi USB 2.0
camera video 640/480
memorie flash intre 512 Mb si 1 Gb
microfon incorporat
memorie 128 Mb RAM
display TFT LCD
procesor AMD Geode GX500@1.0W + 5536
sistem de operare Linux

Pana in acest moment, au apelat la programul OLPC Brazilia, Egipt, Cambodgia, Tunisia, Argentina, Venezuela, Nigeria, Libya, Uruguay, Costa Rica, Republica Dominicana, dar si statele Massachusetts si Maine sin SUA.

Sistemul de colaborare este, deocamdata, la nivel guvernamental. Autoritatile interesate sa achizitioneze aparatul 2B1 incheie un contract cu MTI Media, cantitatea maxima comandata fiind de un milion de unitati.

Reprezentantii MTI Media au anuntat, in aceasta toamna, ca intentioneaza ca in viitor sa colaboreze si cu organizatiile neguvernamentale.

2B1 va fi disponibil, peste cativa ani, si pe piata libera, dar la un pret de cel putin doua ori mai mare decat cel platit in cazul unui contract guvernamental.

Reprezentantii companiilor angrenate in proiect au recunoscut ca nu pot sa stopeze ajungerea aparatelor pe piata neagra, dar spun ca acestea ofera prea putine facilitati pentru a fi o varinata viabila pentru cei care isi pot permite un calculator personal.

Scopul principal al acestui gen de aparate este accesul la internet ca baza de date si mod de comunicare interpersonala, nu rularea unor programe complexe. 2B1 nu are hard-disk sau unitati optice de citire a dischetelor, CD-urilor sau DVD-urilor, dar, in cazul incare utilizatorul isi permite, acestea pot fi atasate cu ajutorul porturilor USB.

De asemenea, folosirea unui "laptop rural" necesita de peste 20 de ori mai putina energie electrica decat in cazul unui computer obisnuit. Unul din prototipurile din programul OLPC era dotat inclusiv cu o manivela pentru producerea curentului necesar functionarii, dar s-a renuntat la aceasta varianta.

Costuri si fonduri

Calculele facute de Ioan Ghise si Adrian Popescu, profesor in cadrul Facultatii de calculatoare a Politehnicii Bucuresti, arata ca valoarea totala a unui astfel de proiect se ridica la 700 de milioane de dolari (1,82 miliarde RON) pentru cinci milioane de aparate si infrastructura aferenta realizarii conexiunii wireless.

Printre fondurile mentionate de Ghise in initiativa sa legislativa se gaseau 300 de milioane de euro (1,05 miliarde RON) necheltuiti din fondul pentru investitii in invatamant alocat pe anul 2006.

Lia Olguta Vasilescu a subliniat insa ca, in 2007, sumele alocate investitiilor in invatamant au fost reduse cu 420 de milioane RON, pentru ca salariile cadrelor didactice sa fie majorate cu 22%, fata de 18 cum se prevazuse initial.

In Romania se deruleaza, in acest moment, doua programe care au ca scop informatizarea.

Unul acorda un ajutor de 200 de euro tinerilor de maximum 26 de ani, care au venituri de sub 150 RON pe membru de familie, de el beneficiind in medie peste 25.000 de persoane anual.

Al doilea este finantat din fondul de investitii de la nivelul Ministerului Educatiei si prevede dotarea fiecarei institutii de invatamant cu computere.

Pareri

Am inteles ca aceste lapotopuri sunt de fapt niste jucarioare care nu costa 100 de euro ci se mai adauga costuri pe parcurs pentru diferite componete si programe la ele. Pe de alta parte cred ca este vorba si de o afacere fiind o singura companie care promoveaza aceste calculatoare la acest pret. - Asztalos Ferenc, deputat UDMR

Exista foarte multe solutii ca acest program educational sa pus in aplicare si la noi dar nu se vrea. - Ioan Ghise, deputat PNL

A fost o idee generoasa si populista care le-a placut tuturor, dar care nu se bazeaza pe o fundamentatie reala. Aceste laptopuri sunt niste jucarioare iar elevii nu nu le pot folosi prea mult si eficient. - Lia Olguta Vasilescu, deputat PRM

Ca profesor de matematica si informatica care a lucrat in mediul rural consider ca ideea este foarte buna si ca acest program este binevenit. Aceasta initiativa trebuie discutata imbunatatita si sa existe intr-adevar vointa politica sa se faca. - Soki Bela, deputat UDMR

HotNews.ro, B. Blagu, L. Pirvu, 15 dec 2006