1. vrăjeala cu “nu se vinde”
te interesezi, cauţi, şi vezi care-s cele mai vândute titluri ale autorilor români, indiferent de nume. faci o medie a exemplarelor vândute din acest top şi e foarte probabil să ajungi la un număr apropiat de… 50.000 să zicem. ei, şi în loc să faci ca editura, care se smiorcăie de faptul că “la noi” nu se vinde carte, fără să facă însă nimic pentru acele cărţi, porneşti la drum cu ideea, a unui visător ţi-ar părea, că acolo, în librării, pe stradă, în trafic, la birou, la cinema, prin parcuri, fix în momentul ăsta, în ţara asta, există 50.000 de potenţiali cititori.
chestia asta îmi aminteşte de o conferinţă a lui Piticu.ro (Cristi Dorombach), pe care a ţinut-o la Piteşti, acolo unde am fost şi eu invitat să vorbesc despre promovarea online a romanului meu, SONI (10x Dumis). ei, Piticu, după ce a ascultat nemulţumirile piteştenilor legate de mica lor blogosferă (de numărul mic de utilizatori adică, din cauza cărora nu-şi pot dezvolta proiectele), a cerut de la RDS, sau ceva de genul ăsta, numărul de abonaţi la internet. nu mai ştiu în jurul cărei cifre se învârtea, am impresia că 60.000, dar oricum e irelevant. concluzia era că acolo, în orăşelul ăla de care toţi se plângeau, existau 60.000 de potenţiali utilizatori, important era să-i aducă pe blogurile lor. mi-a plăcut cum a pus problema.
exact aşa e şi cu cărţile. ele se vând, pricepe asta. este evident din numărul vânzărilor. important e să găseşti soluţii de a le aduce în faţa publicului. şi aici începe de fapt adevărata bătălie, drumul spre editură, tipar şi librării a fost o nimica toată. acum, dacă ai cohones, ar fi bine să le arăţi. fâlfâie-le!
2. conceptul
cartea ta, indiferent că e un produs cultural, unul de nişă sau cum vrei tu să-i spui, este în primul rând un produs. şi are un public, am zis mai sus. şi ceea ce trebuie să înţelegi este că el trebuie să răspundă unor nevoi ale publicului.
aşa că trebuie să întrebi: ce ofer? hrană spirituală? soluţii de criză? informaţii dintr-un anumit domeniu? personaje? idei filozofice? un stil de viaţă? o poveste? o dramă? o comedie?
deci… ce vinzi acolo, moşule? pentru că atâta timp cât tu nu ştii ce vinzi, n-o să ştie nici publicul.
aşa că, înainte ca produsul tău să ajungă pe raft, asigură-te de imaginea lui şi de informaţiile despre el, care trebuie să fie foarte clare. ce înseamnă asta?
a) un synopsis
un synopsis în care să cuprinzi cele mai importante idei. ca şi cum mi-ai explica mie, pe fugă, despre ce doamne iartă-mă ai scris. e vorba de aia, aia, aia… aha… am prins ideea. exprimă-te însă bine, ia-ţi timp pentru asta şi gândeşte-te că fiecare percepe lumea şi cuvintele în felul lui. trebuie să fii cât se poate de general, ca mesajul tău să ajungă la toţi.
consultă-te… cu prieteni, cu oameni specializaţi în comunicare, sigur ai o cunoştinţă. ce părere ai de asta? e sec, nu e, cine ştie? decât ca titlul tău să ajungă pe raft şi nimeni să nu priceapă mare brânză din ce vrei să spui în el, mai bine ia-ţi nişte şuturi în ouă acum. du-te la cei mai critici oameni, la cei mai negativişti. şi nu te enerva sau supăra pe sinceritatea sau sictirul lor, mulţumeşte-le. oamenii greu de mulţumit sunt cel mai bun filtru, fereşte-te de oamenii care te laudă sau au reacţii de tipul “wow…”.
scrie şi rescrie de o mie de ori, de fiecare dată va fi mai bine. synopsisul va fi baza cărţii tale. el va apărea în reviste, dacă se va scrie despre ea, în comunicatele de presă, pe bloguri, în mass-uri, va fi chiar coperta 4 (spatele cărţii), adică primul contact cu cititorii tăi, omule. trebuie să fie al naibii de convingător. trebuie să ţipe, dar să nu fie disperat. trebuie să fie impunător, pentru că te va reprezenta. trebuie să fie sincer, pentru că oamenii ştiu când minţi.
bucata aia de text trebuie să te convingă că titlul ar putea avea nişte informaţii care te-ar interesa. sau ar putea fi o poveste care să-ţi placă. s-ar putea să-ţi răspundă la nişte întrebări. synopsisul în niciun caz nu trebuie să zică că titlul acesta trebuie cumpărat (odată ce ai stârnit interesul cititorului, faza cu cumpăratul e deja istorie). aşa fac promovare editorii şi PRiştii lor, de cele mai multe ori, de toată jena. noi nu prea avem PRişti în domeniul ăsta, avem nişte oameni totuşi care au înţeles nişte chestii, dar se învârt mai mult prin online. vezi pe-acolo… bate pe la uşi, poate ţi se va deschide. depinde şi cum baţi.
gândeşte-te la tine. intri în librărie, iei o carte la întâmplare, ce te convinge să ajungi cu ea acasă? şi mai gândeşte-te la un străin, un tip sau o tipă, eşti în tren de exemplu şi porneşte o conversaţie. am scris o carte. despre ce e? ce-i spui în primele propoziţii? ăla e synopsisul.
o să iau exemplul meu cu SONI pentru că mi-e mult mai uşor, varianta finală (cred că a cincea, cam aşa) a synopsisului o poţi vedea aici. de ce iau exemplul ăsta? ca să ajung la următorul punct.
b) un motto
o bucată din synopsisul tău trebuie să fie motto-ul. sloganul. preferabil prima propoziţie. sau frază, whatever.
ţi-am spus mai sus ce vei face cu synopsisul şi la ce te va ajuta. Motto-ul are alte roluri, la fel de importante: afişe, roll up-uri, bannere, titluri în presă şi alte produse precum… tricouri, pixuri, habar n-am cum îţi vei gândi promovarea. un rând, atât. un fel de… concluzie? sau un fel de premisă, tu alegi.
nu face greşeala să-l faci diferit de synopsis! e deja prea multă informaţie.
c) titlul şi coperta
e posibil s-o fi luat într-o ordine greşită. poate cu astea trebuia să încep. astea două, titlul şi coperta, fac toţi banii. şi la propriu şi la figurat. iar ele trebuie să meargă mână-n mână cu synopsisul şi cu motto-ul.
nu pot intra însă prea mult în subiect, pentru că ţine de gustul fiecăruia. eu am o ideea despre cum trebuie să arate o copertă, nu ştiu dacă se va potrivi cu a ta.
gândeşte-te însă ce-i trebuie coperţii, care-s caracteristicile ei principale şi care nu-s. o copertă trebuie… să reprezinte conţinutul cărţii, o scenă sau un personaj sau o idee. să nu fie ca o reclamă la vinuri (titlul să conţină cuvântul “beci”, iar pe copertă să fie un beci, chestii de genul ăsta). să aibă o cromatică semănătoare cu starea de spirit a lucrării tale. e sumbru, fă-o închisă, e urbană, jegăreşte-o, e de specialitate, e clar curată. trebuie să vorbeşti cu un art, cu un fotograf sau cu un grafician. editura cu siguranţă are unul, dă-i idei. cum am zis şi-n primul articol, fute-i tu la cap, decât să-ţi fută ei cartea.
studiază coperţi. de la noi, din străinătate, vezi cam cum ai vrea să fie. alege-ţi nişte culori principale, culorile care vor apărea şi pe afişele sau bannerele care vor vorbi despre cartea ta. să fie şi catchy, dar să nu bubuie de comercial.
iar titlul… multă baftă şi inspiraţie, amice!
bun… ai titlu, ai motto, copertă şi synopsis? abia acum vorbim de un produs. de un concept. abia acum putem vorbi de promovare. e ca şi cum ar începe o bătălie, şi astea sunt armele tale.
şi iată şi câmpurile de bătălie, în ordinea pe care o consider eu importantă:
1) online-ul
2) evenimentele
3) presa scrisă
4) televiziunea
iar peste astea, elementele de noutate cu care vii, fără ele nimic de mai sus nu contează. eu la SONI am făcut primul trailer pentru o carte din România. şi crede-mă, a contat. a fost, de altfel, prima carte promovată pe Twitter (10x Manafu) şi printre primele care a implicat bloggeri (10x Adrian &many more) în critica şi-n promovarea ei. la MDMA16 pregătesc cu totul alte surprize, nu le voi spune însă până atunci, nu vă faceţi iluzii, nu-mi fur singur pălăria.
peste toate astea trebuie să vii tu. cu vocea şi ideile tale. trebuie să faci ceva ce nu s-a mai făcut până acum, dacă vrei să intri cu adevărat în jocul ăsta. pentru că, îţi spun din experienţă (şi am încredere că dacă ai citit articolul ăsta până aici cel puţin, îmi dai un oarecare credit, am o mică idee măcar despre ce naiba vorbesc), publicul abia aşteaptă asta. ceva nou. pe care numai tu să îl poţi face. ceva care va defini atât imaginea ta, dar mai ales imaginea cărţii tale.
despre SONI se spune: aaa… asta-i cartea tipului ăla care a promovat-o pe net (am fost martor la mai multe discuţii de genul ăsta, persoane care nu mă cunoşteau). şi apoi urmeaza, dacă urmează, discuţii despre conţinutul ei.
în alt articol, probabil şi ultimul (fac o trilogie se pare), voi discuta şi despre elementele-astea de noutate şi despre mediile de promovare, online, evenimente, presă şamd. pentru că trebuie să ştii cum să abordezi lucrurile.
sunt mulţi autori sau editori care şi-au tras bloguri. şi? au crezut c-au rezolvat problema… din frustrare apoi (dezamăgiţi de ei înşişi de fapt), au blamat netul. unii încă-l blamează. în mintea lor, e ca şi cum… ţi-ai luat maşină, deci te mişti mai repede prin oraş. îţi trebuie şi carnet, boule… iar până la formula unu e cale lungă, crezi că-i aşa uşor? uite-te la bloggerii importanţi de câţi ani sunt în branşa asta… şi s-ar putea să-ţi faci o idee…
sursa: andreisruse.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu