Ii recunosti usor. Reprezinta probabil sub 10% din comunitatea utilizatorilor de Linux, insa se numara printre cei mai vocali dintre ei.
In facultate sunt cei care chiulesc de la cursurile prea teoretice, pentru a sta in laborator in fata unui terminal ponosit, butonand de zor doar ei stiu la ce. Nu merg la concursuri studentesti de programare pentru ca a)sunt sponsorizate de Microsoft si b)sunt irelevante, problemele date acolo sunt prea teoretice - oh, si c)de teama ca propriile cunostinte de programare sunt prea subrede pentru un concurs (dar nu mai spuneti asta la nimeni).
De multe ori cu fata plina de acnee, la 24 de ani n-au facut sex decat cu ei insisi; singura persoana feminina existenta in viata lor este hackerita laboratorului - la care viseaza doar, insa nu indraznesc. Sistemul lor de operare favorit este Linux - pentru ca e gratuit, si pentru ca e o cale de lupta impotriva imperialistilor - un fel de flower-power al anilor 60, insa accesibil si lor, astazi.
Se uita cu dispret la colegii lor care pleaca la burse de studiu, sau care se angajeaza la corporatii multinationale: Apple, Google, sau god-forbid Microsoft.
Celor care au timp sa-i asculte, le povestesc in soapta de vremurile de glorie cand spargeau contul de root al serverului facultatii - sau cand exploatau cate o vulnerabilitate (despre care citisera pe un mailing list) si hackuiau un server din State.
Ca proaspeti absolventi, reusesc sa se aciuiasca fie pe langa un server (sysadmins rock), fie pe langa o firma de soft care le poate folosi cunostintele mediocre de programare. Isi fac un titlu de glorie din a fi anti-microsoft, desi folosesc Windows cel putin la serviciu (deh, e destul de greu sa-ti castigi traiul din open source).
Sunt nelipsiti de pe forumurile de linuxisti, unde sunt atotstiutori; ii privesc pe toti ceilalti de sus, le raspund novicilor cu RTFM, iar pe cei care-i contrazic ii ameninta ca le vor trimite mesajele la /dev/null.
Cam asa arata freetarzii. Am re-descoperit recent unul pe un grup de discutii al utilizatorilor de Linux. Il stiam pe individ de pe cand era student la Universitate - prin primii mei ani ca asistent universitar. Acum, zece ani mai tarziu, nu pare sa se fi maturizat de loc.
Voi ati cunoscut astfel de specimene? Ii recunoasteti in descrierea de mai sus? I-ati reintalnit dupa terminarea facultatii? Cu ce se ocupa astazi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu