miercuri, iulie 11, 2007

7% dintre profesorii universitari recunosc ca iau mita


7% dintre profesori din sistemul universitar recunosc ca au luat spaga, in timp ce doi studenti din zece se plang ca la facultate le-au fost cerute cel putin o data cadouri, bani sau servicii.

Aceasta este una dintre datele relevate de studiul "Sistemul universitar romanesc - Opiniile cadrelor didactice si ale studentilor", lansat marti, de Fundatia Soros Romania.

Cercetarea mai arata ca 70% din profesori considera ca invatamantul superior romanesc este la fel de bun ca cel din Vestul Europei, in timp ce doar 59% din studenti sunt de acord cu aceasta evaluare.

Patru profesori din zece considera ca universitatile nu se bucura de o autonomie universitara reala si ca Ministerul Educatiei detine inca un control prea mare asupra universitatilor. In acelasi procent, profesorii declara ca mai au un al doilea loc de munca, in afara activitatii din universitatea unde sunt incadrati.

Aproape jumatate dintre profesori lucreaza in cercetare sau predau si la alte universitati. De asemenea, o treime activeaza pe piata, fie ca salariati, fie ca patroni.

“Este posibil ca, la fel ca in cazul invatamantului preuniversitar, ocuparea unei pozitii in sistemul universitar sa constituie pentru tinerii absolventi (cu precadere pentru cei de sex masculin) doar o solutie de tranzit.

Salariile mici, dotarile meschine si sansele reduse de avansare rapida ii pot determina pe acestia sa se reorienteze si sa opteze pentru o slujba mai bine platita in afara domeniului academic”, se spune in raport.

Aproape jumatate dintre studenti se gandesc sa emigreze

In ceea ce-i priveste pe studenti, aproape un sfert spun ca au un loc de munca, iar aproape jumatate (43%) ar vrea sa se stabileasca in alta tara. De asemenea, marea majoritate a studentilor provin din mediul urban, doar 11% fiind nascuti in mediul rural.

Profilul studentului care are mai multa incredere decat ceilalti in sansele pe care i le da educatia este unul destul de puternic conturat: el vine din familii mai bine educate, mai avute, dispune de mai multi bani de buzunar, studiaza intr-o universitate mai veche, avand peste 10.000 de studenti si este intr-un an de studiu mai mare.

81% dintre cadrele didactice intervievate considera ca studentii vin la facultate slab pregatiti din liceu, iar jumatate dintre profesori considera ca studentii lor sunt in mica sau in foarte mica masura interesati sa invete. 48% dintre studenti si doar 28% dintre cadrele didactice considera ca invatamantul privat este cel putin la fel de bun ca invatamantul de stat.

Coruptia la facultate

22% dintre studentii din Romania declara ca cineva de la facultate le-a cerut, cel putin intr-o situatie, cadouri, bani sau servicii. 13% dintre studenti declara ca au dat curs acestor cereri cel putin o data.

Aproximativ aceeasi pondere a cadrelor didactice (23%) declara ca li s-au oferit bani/cadouri/servicii de catre studenti. 7% dintre cadrele didactice care declara ca le-a fost oferita mita recunosc si faptul ca au acceptat-o (aproximativ 2% din totalul cadrelor didactice).

Raportorii noteaza ca “au fost foarte multe refuzuri de a participa la cercetare ale profesorilor, motivul principal fiind intrebarile legate de coruptie.

Unii profesori completau chestionarul ca apoi cand ajungeau la aceste intrebari sa refuze sa continue chestionarul sau sa il returneze. Au fost profesori care, cu toate ca stiau cazuri de acest gen, nu au vrut sa le mentioneze in chestionar temandu-se de reactia decanului.

Aprobarea decanului - mai exact lipsa acesteia - a fost un alt motiv invocat de profesori pentru a nu participa la cercetare; au fost facultati in care operatorii au fost nevoiti sa solicite mai intai acordul decanatului, desi au explicat ca este vorba de un chestionar anonim, individual si intrebarile se refera la opinia respondentilor, fara legatura cu ierarhia universitara”.

Plagiatul

Aproape jumatate dintre cadrele didactice care au participat la cercetare sustin ca se intalnesc des sau foarte des cu lucrarile plagiate. Ponderea creste la 54% in universitatile private si scade la 37% in cele de stat. Plagiatul este raportat semnificativ mai des de profesori din universitatile mari din punct de vedere al numarului de studenti.

In multe dintre universitatile vestice, plagiatul descoperit este echivalent cu sanctiuni drastice, mergand adesea pana la exmatriculare.Din declaratiile cadrelor didactice, in Romania, in caz de plagiat, studentul este putin probabil sa fie exclus. Doar 5% dintre respondenti spun ca un student care a plagiat este probabil sa fie exmatriculat. La fel de multi (4%) spun ca cel mai probabil nu se intampla nimic.

In universitatile de stat, cel mai probabil este ca studentul sa pice la examenul de la materia respectiva (54% din cadrele didactice indica o astfel de abordare drept varianta cea mai probabila; in facultatile particulare cifra corespunzatoare este 44%).

In universitatile private, 49% dintre cei ce predau indica drept varianta cea mai probabila depunctarea la examen (la stat, ponderea corespunzatoare este 37%).

Date despre cercetare

Cercetarea cantitativa a avut loc in cursul lunii mai 2007 si a constat in doua sondaje de opinie reprezentative pentru cadrele didactice, respectiv pentru studentii din invatamantul superior, public si privat. Marja de eroare este de ± 3,1% in ceea ce priveste esantionul de cadre didactice, respectiv de ± 2,8% in ceea ce priveste esantionul de studenti.

Culegerea si introducerea datelor au fost asigurate de The Gallup Organization Romania.

Studiul reprezinta o analiza a perceptiilor privind mediul universitar romanesc, prin prisma raspunsurilor date de peste 1.000 de cadre didactice si peste 1.100 de studenti la intrebari legate atat de propria persoana, cat si de organizarea si functionarea sistemului universitar, autonomia universitara, coruptia academica si procesul educational.

HotNews.ro, Liana Anghelescu, 10 iul 2007

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu