Fundasul italian Fabio Cannavaro a primit Balonul de Aur, una dintre cele mai importante distinctii din lumea fotbalului. Cannavaro (33 de ani, Real Madrid) a condus Italia spre titlul mondial 2006.
Tot in acest an, Cannavaro a cistigat titlul in Italia cu Juventus, insa gruparea torineza a fost deposedata de trofeu in urma scandalului jocurilor trucate.
Acasa, la Napoli...
"Vreau sa duc trofeul la Madrid, pe Santiago Bernabeu. Apoi il voi duce la Torino, unde am cunoscut satisfactii imense. Si, cel mai pretios pentru mine, vreau sa il duc la Napoli. Este orasul meu, vreau sa il arat copiilor, sa creada in visele lor. Am plecat in fotbal de pe strada si ma vor crede".
Fabio Cannavaro, Balonul de Aur 2006
In urma votului exprimat de jurnalistii europeni contactati de France Football (organizatoarea anchetei), Fabio Cannavaro a primit 173 de puncte. Pe locul doi s-a clasat coechipierul sau de la nationala Italiei, Gianluigi Buffon - 124 de puncte. Podiumul este completat de atacantul francez Thierry Henry - 121 de puncte.
Ronaldinho (Balonul de Aur de anul trecut) a ocupat locul 4 in preferintele jurnalistilor, iar Zinedine Zidane (cel mai bun jucator al Mondialului 2006) s-a clasat pe 5.
Primul fundas laureat
Italianul a primit trofeul din partea actritei Monica Belluci, in timpul unei ceremonii transmisa in direct de Canal +. Iar din primele intrebari ale presei franceze nu a lipsit aluzia la scandalul "Moggiopoli", in urma caruia a plecat de la Juve la Real Madrid.
"Fabio, sunt ziaristi care au spus ca acesta este Balonul de Plumb", l-au chestionat jurnalistii de la L'Equipe. "Nu ma intereseaza. Am muncit foarte mult, am avut performante mari la Juventus, pe care viata le-a confirmat" - Cannavaro.
"Este surprinzator ca in acest an nu a fost preferat un star al atacului, ci un aparator. Cannavaro s-a vazut foarte bine la Mondial pentru ca nu a stralucit niciun atacant. El a condus o Italie umila si muncitoare si el are toate calitatile acestei echipe." - Ottavio Bianchi, antrenorul care l-a debutat la Napoli.
Cannavaro este primul fundas de meserie care cistiga trofeul. Franz Beckenbauer (laureat in 1972 si 1976) si Mathias Sammer (laureat in 1996) si-au inceput cariera ca mijlocasi.
"El este un jucator fantastic, conducatorul unei echipe fantastice. Sunt mindru ca 7 jucatori ai acestui grup au fost nominalizati. Fabio este esenta echipei, o reprezinta cel mai bine" - Marcelo Lippi, campion mondial cu Italia 2006.
Fabio Cannavaro este al 5-lea fotbalist italian care primeste trofeul. Inaintea sa au mai fost cistigat Balonul de Aur: Omar Sivori 1961, Gianni Rivera 1969, Paolo Rossi 1982, Roberto Baggio 1993.
Clasamentul voturilor
1. Fabio Cannavaro (Real Madrid) 173 pts
2. Gianluigi Buffon (Juventus) 124
3. Thierry Henry (Arsenal) 121
4. Ronaldinho (Barcelona) 73
5. Zinedine Zidane (Real Madrid) 71
6. Samuel Eto'o (Barcelona) 67
7. Miroslav Klose (Werder Bremen) 29
8. Didier Drogba (Chelsea) 25
9. Andrea Pirlo (AC Milan) 17
10. Jens Lehmann (Arsenal) 13
HotNews.ro, A.S., 27 nov 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu