IBM a confirmat joi mutarea sediului central al departamentului de achizitii globale de la New York la Shenzen, China. Acesta e primul departament major al IBM relocat din Statele Unite.
Tot mai multe companii din industria IT, precum IBM sau Microsoft, isi extind afacerile in China pentru a beneficia de costurile reduse si de posibilitatea cresterii cotei de piata.
John Paterson, directorul departamentului de achizitii globale IBM, si-a inceput joi activitatea in Shenzen, China, dupa cum a declarat intr-un interviu pentru Bloomberg un purtator de cuvant al IBM Asia. Astfel s-a confirmat mutarea sediului central al departamentului de achizitii globale IBM in China.
Mutarea sediului central al departamentului nu va afecta anagjatii departamentului din Statele Unite, informeaza acelasi purtator de cuvant.
Din cele 40 de miliarde de dolari alocate anual achizitiilor la IBM, 30% au fost cheltuite in China. Aceasta mutare este asadar fireasca, apropiindu-i pe cei de la IBM de un mare nucleu de furnizori, fiind satisfacute atat nevoile interne ale companiei, cat si cele ale clientilor externi.
IBM e prezent in China din anul 1983, avand 7.600 de angajati acolo, departamentul de achizitii din Shenzen functionand deja de mai bine de un deceniu. IBM are 7.500 de angajati implicati in achizitii, din care aproximativ un sfert sunt asiatici.
[d:1:d]
HotNews.ro, L. Gliga, 12 oct 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu