Guvernul vrea sa renunte la titlurile de despagubire nominative, dand o mana de ajutor speculatorilor inainte de cotarea la Bursa. La doar cateva luni dupa ce Vintu declara intr-un interviu acordat cotidianului "Bursa" ca i-ar fi suficienta jumatate de an pentru a prelua controlul asupra Fondului Proprietatea, autoritatile ii vin in ajutor facand demersul si mai usor.
Un proiect de ordonanta de urgenta contine prevederi potrivit carora actiunile acordate ca titlu de despagubire nu vor mai fi nominative. Practic, daca va fi adoptata aceasta modificare, transferul actiunilor de la fostii proprietari catre grupurile de interese, inainte de listarea Fondului la Bursa, se va face mult mai usor.
Miza este achizitionarea unor pachete semnificative in Fond si implicit in societatile la care acesta are participatii, la un pret de 25%-30% din valoarea nominala. Desi pana acum n-au fost acordate decat cateva zeci de titluri de despagubire, speculatorii deja ademenesc fostii proprietari sa le vanda prin intemediul unor acte intre parti.
Proiectul de modificare a legii care reglementeaza Fondul Proprietatea este inca strict secret pentru opinia publica. Insa, a fost vazut de reprezentantii mai multor ministere. Surse din mai multe institutii au confirmat ca se intentioneaza transformarea actiunilor nominative in actiuni la purtator.
"Exista intr-adevar o astfel de prevedere care a fost discutata. Inca nu s-a luat nicio decizie definitiva", sustin surse din Ministerul de Finante.
Insa, conducerea Fondului Proprietatea continua politica de tacere. Intrebat daca este gresita informatia potrivit careia se intentioneaza renuntarea la actiunile nominative, presedintele Fondului, fostul BNR-ist Alexandru Paunescu, a raspuns sec: "da". Apoi ne-a inchis telefonul in nas.
Speculatori cu sacosa
In situatia in care actiunile la Fondul Proprietatea vor deveni la purtator, vor reveni in actualitate scenariile de pe vremea cuponiadelor, cand speculatorii strigau prin piete ca achizitioneaza cupoane de privatizare, pe care le carau apoi cu sacosele. La vremea respectiva s-a zvonit ca Sorin Ovidiu Vintu ar fi fost unul dintre personajele din spatele achizitiilor in masa.
Si acum, pe piata circula informatii cum ca acesta ar fi printre cei mai interesati de preluarea controlului asupra Fondului Proprieta-tea, ale carui active sunt evaluate la patru miliarde de euro.
Contactat ce EVZ si intrebat daca va achizitiona astfel de actiuni, Vintu ne-a declarat ca "n-are nevoie de bani de medicamente, ci de vacanta". In schimb a apreciat ca intentiile de transformat titlurile Proprietatea in actiuni la purtator sunt "un furt urias".
"E ca si cum i-ar improprietari pe naivii care au cumparat titluri. Or fi dat spaga sau au facut lobby. Marii speculatori nu s-au bagat. Din cauza ca, la ora actuala, titlurile care atesta proprietatea nu pot fi tranzactionate decat in baza unei intelegeri intre parti. Iar un proprietar poate sa vanda aceleasi titluri si de 15 ori", explica Vintu.
Evenimentul Zilei, Raluca Barbuneanu, Consuela Stegarescu, 16 aug 2006
sâmbătă, august 12, 2006
Vintu, liber la actiuni Proprietatea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu