joi, septembrie 18, 2008

Masina fara sofer va revolutiona transportul urban


Sistemul „podcar" este în curs de implementare pe Aeroportul Heathrow din Londra

Noul mijloc de transport în comun este rapid, ieftin, eficient din punct de vedere energetic şi nu poluează.Vehiculul circulă pe şine supraterane şi nu are şofer.

Noua maşină, denumită „podcar", va circula pe o şină îngustă special creată pentru ea. Reţeaua de drumuri aferentă va fi construită suprateran.

Aceasta va şerpui pe deasupra străzilor existente. Sistemul „podcar" va avea staţii special amenajate, de unde maşinile vor putea fi chemate la comandă, precum un taxi.

Dacă pasagerul ajunge în staţie şi acolo nu se află nicio maşină oprită, acesta va comunica destinaţia printr-un „touch screen", iar maşina va sosi imediat pentru el. Vehiculele pot fi folosite personal, dar şi împreună cu alţi pasageri.

Capacitatea maximă a maşinii este de patru persoane. Noul vehicul funcţionează cu electricitate şi poate parcurge şapte kilometri în 12 minute. Acest mijloc de transport nu are şofer, ci este controlat printr-un sistem computerizat.

În felul acesta, pericolul de producere a accidentelor este diminuat la maximum. În plus, ca urmare a automatizării, costurile sunt reduse semnificativ, ceea ce face ca sistemul „podcar" să fie accesibil tuturor.

Mai ieftin decât calea ferată

Conform „Los Angeles Times", construcţia unui sistem „podcar" poate costa de până la 12 ori mai puţin decât cea a unui sistem de cale ferată obişnuită. Reţeaua de şine speciale, împreună cu vehiculele şi staţiile pot ajunge la 25 – 40 de milioane de dolari pe milă (1,6 kilometri) comparativ cu 100 – 300 de milioane de dolari cât ar costa un sistem de cale ferată normală.

Ideea pare să fie de domeniul irealului, totuşi aceasta a fost luată foarte în serios de urbaniştii din marile oraşe ale lumii. Compania coreeană Vectus testează un sistem „podcar" în oraşul Uppsala, din Suedia.
Un sistem similar este în curs de construire pe Aeroportul Heathrow din Londra.

Acesta va avea deocamdată 3,5 kilometri, suficient încât pasagerii să circule de la un terminal la altul sau de la terminal până la parcul auto. Vehiculele vor transporta aproximativ 11.000 de călători pe zi. Asemenea maşini vor fi folosite în Masdar, celebrul oraş ecologic pe care Emiratele Arabe Unite intenţionează să îl transforme în prima localitate cu zero emisii de dioxid de carbon.

7 kilometri

- pot fi parcurşi în 12 minute cu noul mijloc de transport

Sursa: Adevarul

Salariile profesorilor vor fi majorate de la 1 octombrie, conform negocierilor cu sindicatele


Salariile profesorilor vor fi majorate cu 9 la suta incepand cu 1 octombrie, a anuntat astazi Guvernul, precizand ca anuntul facut luni de premier, potrivit caruia majorarea ar fi fost prevazuta pentru 1 noiembrie, ar fi fost eronat.

"Majoarea salariilor profesorilor se va derula conform negocierilor care au avut loc cu sindicatele, şi anume respectându-se cele două etape de majorare stabilite - 1 aprilie 2008 şi 1 octombrie 2008. Din păcate, dintr-o eroare, termenul a fost comunicat 1 noiembrie. Data majorării rămâne însă aşa cum a fost stabilită cu sindicatele, respectiv 1 octombrie", a declarat, astazi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.

Premierul Tariceanu a anuntat luni seara, dupa consultarile de la Palatul Victoria, cu liderii PSD, ca pensiile vor fi marite incepand de la 1 otombrie, cu o luna mai devreme, iar salariile profesorilor vor fi indexate cu 9 la suta de la 1 noiembrie.

"În programul pe anul acesta de majorare a salariilor bugetarilor, învăţământul va beneficia de o creştere substanţială de nouă procente de la 1 noiembrie. Este ceea ce poate fi făcut în acest moment, ceea ce poate să ofere economia românească fără să alterăm echilibrele macroeconomice. Aşteptările profesorilor, elevilor şi părinţilor sunt foarte mari privind calitatea învăţământului, dar salariile trebuie să fie în acord cu performanţa economică, nu pot fi mărite doar pentru a răspunde unor aşteptări electorale", a declarat luni Calin Popescu Tariceanu.

Sursa: ROL.ro

Si-a inchiriat sotia pentru o lada de bere pe zi


Au încheiat un târg de necrezut: pentru o navetă de bere pe zi, Kai S. (39 ani) a închiriat-o pe soţia lui vecinului, ca sclavă sexuală. “Trocul” a fost descoperit de autorităţi iar Kai a fost condamnat la 3 ani de închisoare.

Kai şi Sandra (32 ani) s-au cunoscut acum 10 ani. După ce s-au căsătorit şi s-au mutat într-un bloc de garsoniere în Cronberg (landul Hessen), Sandra a născut 3 copii. Problemele au început în urmă cu trei ani, când Kai s-a apucat de băutură. Beat fiind, obişnuia să îşi bată nevasta şi copiii.

Cu câteva luni în urmă, bărbatul a rămas şi fără serviciu, iar banii pentru băutură au început să lipsească. Kai a găsit repede soluţia: el i-a propus vecinului său, Friedbert B., un pensionar în vârstă de 60 de ani, să-i “închirieze” soţia în schimbul unei lăzi de bere pe zi. Bătrânul nu a stat mult pe gânduri şi a acceptat incredibilul schimb. La urma urmei, cu doar 10-12 euro pe zi beneficia de serviciile sexuale ale unei tinere arătoase.

“Am încercat să mă opun, dar m-a bătut. Îmi spunea de fiecare dată că el a muncit destul pentru mine iar acum trebuie să fac şi eu ceva pentru el”, a declarat anchetatorilor femeia. Timp de două luni, ea a trebuit să îndure aproape zilnic ruşinea şi era obligată să meargă la vecin de fiecare dată când acesta o striga.

Citeste articolul "Si-a inchiriat sotia pentru o lada de bere pe zi" integral in Click!

TOP: Cele mai valoroase branduri din Europa


Cu o valoare estimata la 32,8 miliarde de euro, Nokia este cel mai important brand european, urmat de LVMH si Vodafone, potrivit studiului eurobrand2008, prezentat de European Brand Institute din Viena.
In cadrul studiului, realizat de Novomatic AG si Raiffeisen, au fost examinate 3.000 de branduri din 24 de tari reprezentand 16 industrii. Cele mai importante zece branduri europene au o valoare cumulata de circa 240 miliarde de euro.

Astfel, brandul francez LVMH ocupa pozitia secunda cu o valoare de 34,9 miliarde de euro, urmat, la o diferenta de peste zece miliarde, de brandul britanic Vodafone, estimat la 24,1 miliarde euro.

Pe pozitia a patra se afla compania spaniola de telecomunicatii Telefonica, cu o valoare de 22,5 miliarde de euro. Unilever, companie cu origini britanico-olandeze, ocupa pozitia a cincea, cu o valoare de 21,6 miliarde de euro.

Deatlii despre celelalte branduri prezente in top gasiti aici.

Steaua, cam mica pentru Liga


Infrangerea la limita a stelistilor i se datoreaza portarului Zapata care a scos aproape toate mingiile care au prins cadrul portii sale
Steaua a pierdut cu 1-0 meciul cu Bayern Munchen, iar portarul columbian a fost cel mai bun jucator al „ros-albastrilor"

Succesul CFR-ului din jocul cu Roma nu a putut fi repetat si de catre stelisti, acestia fiind invinsi de campioana Germaniei.

Arhuro varf impins, sustinut de Semedo, Dayro Moreno si Sezekely, anunta o echipa ce urma sa practice un joc super-ofensiv. Dar, spre suprinderea suporterilor „ros-albastri", cei care s-au aflat la conducerea jocului au fost nemtii.

In aceste conditii, golul marcat de Bayern a picat firesc. Schweinsteiger a executat bine o lovitura libera, iar Van Buyten a marcat cu capul. Era minutul 15. Stelistii au reusit sa-l puna la treaba pe Rensing abia in minutul 22, sutul lui Lovin fiind scos cu greu de catre goalkeeper.

Condusi cu 1-0 la pauza, elevii lui Lacatus au iesit de la cabine decisi sa schimbe soarta partidei. Din pacate, pana in minutul 61, ei nu au reusit mare lucru. Atunci insa, Arthuro a fost gasit excelent de o pasa a lui Dayro Moreno, insa sutul trimis de atacant a nimerit doar bara portii lui Rensing.

Pe contratac, Podolski a sutat din interiorul careului dar Zapata a fost iar la post. La fel s-a intamplat si in minutul 68, columbianul respingand atunci sutul trimis de Luca Toni, scapat singur spre poarta stelista.
Cea mai constroversata faza a meciului a avut loc in minutul 76. Dayro Moreno a trimis un sut periculos din 16 metri, Rensing a retinut initial, dar a scapat mingea in fata. Bogdan Stancu a preluat si a marcat in poarta goala, dar arbitrul a anulat golul pentru fault in atac!


Citeste articolul "Steaua, cam mica pentru Liga" integral in Adevarul

Mihaela Radulescu si Elan Schwartzenberg isi iau adio in trei saptamani


Primul pas al Mihaelei Radulescu spre statutul de 'single' va fi facut peste 3 saptamani, pe 8 octombrie, cand va avea loc primul termen al procesului de divort. Elan Schwartzenberg, sotul acesteia, a depus cererea de divort miercuri - 17 septembrie, la Judecatoria sectorului 1 din Bucuresti, arata Mediafax.

La proces se va avea in vedere si revenirea Mihaelei la numele de Mihaela Radulescu, in prezent numele acesteia fiind Schwartzenberg-Radulescu. Odata cu trecerea la religia mozaica, Mihaela a mai dobandit un prenume - Judith.

In cadrul intalnirii se va discuta si custodia copilului celor doi, Ayan, in varsta de 4 ani.

Vedeta postului Antena 1 se afla acum la cel de-al treilea divort. Ea a mai fost casatorita cu Bogdan Radulescu si cu Stefan Banica Jr.

Acceleratorul de particule, oprit din cauza unei defectiuni la sistemul electric


Acceleratorul de particule LHC a fost oprit joi din cauza unei "probleme la sistemul electric", a anuntat Organizatia europeana de cercetare nucleara (Cern), preluata de AFP.

Purtatorul de cuvant al Cern a afirmat ca spera ca acceleratorul sa fie repus in functiune "in orele urmatoare".

Cel mai mare accelerator de particule construit vreodata - Large Hadron Collider (LHC) - a fost pus in functiune miercurea trecuta, la frontiera franco-elvetiana, intr-o incercare de a recrea conditiile care au existat in momentul imediat urmator Big-Bang-ului, in urma cu 13,7 miliarde de ani.

Acceleratorul, la care au lucrat, timp de zece ani, aproximativ 5.000 de fizicieni si ingineri, este cel mai mare proiect stiintific al ultimilor ani.

Incepand cu 1996, CERN a construit, la o adancime de 100 de metri sub Alpi, un inel cu o circumferinta de 27 de kilometri, care a fost supus unui proces de racire, timp de doi ani, pentru a ajunge la o temperatura de minus 271,3°C, cu aproape doua grade mai ridicata decat zero absolut.

In jurul inelului sunt instalate patru mari detectoare in interiorul carora se vor produce coliziunile dintre pachetele de protoni (particule din familia hadronilor, de unde vine si numele acceleratorului). Viteza acestor particule va ajunge la 99,999% din viteza luminii.

La momentul maxim, se vor produce 600 de milioane de coliziuni pe secunda, ceea ce ar putea permite aparitia unor particule ce nu au mai fost niciodata observate.

Experimentul ar putea sa conduca si la observarea bosonului Higgs, o particula elementara a carei absenta bulverseaza fizica teoretica.

Saptamana trecuta, cel mai mare accelerator de particule a trecut cu succes primul test major, dupa ce doua fascicule de protoni au fost injectate, in directii opuse, in inelul cu un diametru de 27 de kilometri situat la granita franco-elvetiana.

Strong DC in limba romana - descarca(download) strong dc ultima versiune





Strong DC sau Strong DC ++


Am configurat şi pus la dispoziăia dumneavoastră varianta 2.05 de Strong DC în limba romana.

cest program este un program de sharing p2p(peer to peer). Bun.. acuma cum se instalează. Se descarcă mai întâi programul(vezi aici). Bun… după ce avem programul se intră în el. Spun acum şi e valabil pentru tot acest post: Daăi click pe imagini pentru mărire.
Pasul 1:
După ce l-aăi dezarhivat(sau instalat) intraăi în el. Vă va apare în el o fereastră ca următoare în care veăi completa ce scrie în ea.


Pasul 2:
Daăi click pe “Sharing”(vezi meniu stânga). După aceea vor apărea partiăiile din calculatorul dumneavoastră şi veăi selecta ceea ce doriăi să partajaăi(şaraăi). Apoi veăi da “OK”.



Pasul 3:



Pasul 4:



Pasul 5:
Acum v-a apărut fereastra următoare:



Băgaăi programul în bară şi deschideăi pagina de internet: www.cstrike.ro.

Pasul 6:
Click pe ce este încercuit cu roşu.



Pasul 7:
Click pe ce este încercuit cu roşu.



Pasul 8:
Acolo…unde este încercuit cu roşu şi chiar mai jos aveăi adrese de huburi. Veăi copia adresa de acolo şi o veăi pune atât la “Name” cât şi la “Address”(vezi pasul 5).



Acest pas îl puteăi repeta de câte ori doriăi.(asta pentru a avea mai multe adrese de huburi)

Pasul 9:
Selectaăi huburile pe care doriăi să vă conectaăi şi daăi click pe butonul încercuit cu roşu.



Pasul 10:
Acum v-a apărut cam la fel cu ce este în următoarea imagine. Acum puteăi da dublu click pe un user din listă, după care veăi aştepta câteva momente(depinde de cât de mare este lista respectivă şi de conexiunea dumneavoastră la internet) până vă va apărea lista lui(vezi pasul următor).



Pasul 11:
Acum puteăi da click dreapta pe ce folder sau fişier doriăi şi să îl downlodaăi.



Spor la download

Lista huburi pentru odc, strong dc etc…


Aceste huburi sunt online aproape tot timpul și nu cer share deloc…
1. unity2.snusk.nu:666
2. devil.dyn.ro:411
3. ex-creations.dyn.ro:411
4. bsn-home.no-ip.org
5. TheScore.BuDnet.org:420
6. smanettoni.ex3menet.com
7. trivia.fdx.ro
8. hub.verlihub-project.org:7777
9. adminiro.myftp.biz:411