Doar două din cele cinci cele mai așteptate dispozitive de telefonie mobilă ale anului sunt deja prezente în România. Astăzi, amatorii autohtoni de high-tech în domeniul telefoniei au la dispoziție, prin rețelele locale, telefoane precum Samsung Galaxy S3 și HTC One X. Sunt așteptate cu interes Nokia Lumia 900, Sony Xperia acro S și, mai ales, iPhone 5.
Toate cele cinci se remarcă prin putere de procesare mare și ecrane de peste 4 inci (10,16 cm). Exceptând Nokia, telefoanele menționate sunt dotate cu procesoare de tip quad-core de 1,4-1,5 MHz. La capitolul mărime, dintre modelele flagship prezentate de cei 5 principali competitori - Samsung, HTC, Nokia și Apple – Galaxy S3 are cel mai larg ecran (4,8 inci).
Galaxy S3, un „Che Guevara” mai palid al mobilelor
Galaxy S3, vârful de gamă de la Samsung, nu este un revoluționar pur așa cum deja se vorbește că va fi iPhone generația a 5-a. Din multe puncte de vedere, aplicația S Voice utilizată pe Galaxy S3 continuă să cedeze în fața valetului personal Siri dezvoltat de Apple. Vorbim despre ediția instalată pe actualele iPhone-uri, despre care chiar Apple a recunoscuit că este neterminată. Ce urmează să apară odată cu iPhone 5 este o poveste separată.
Camera are un senzor de 8 Mp, poate face 3 cadre pe secunde și are stabilizare de imagine în timpul filmării. Capacitatea de stocare poate fi suplimentată cu un card micro SD de până la 64GB. Toate îmbunătățirile aduse de Samsung modelului Galaxy S3 impun însă un consum crescut de energie, deci autonomie redusă a bateriei. Se pare că, până la urmă, ne-am întors de unde am plecat în anii ’90 la „nevoia căratului de încărcătoare”.
Vândut la liber, Galaxy S3 este unul dintre cele mai scumpe telefoane alături de iPhone. Costă în jur de 2.700 de lei (604 euro). Vodafone vinde Galaxy S3 de 32G la un preț de 279 de eurocu abonament Mega 25 și Internet mobil 1GB pe doi ani. Primele telefoane sunt disponibile începând cu 1 iunie 2012 (culoare albă) și 13 iunie (albastru). Același aparat este disponibil de la 1 iunie și la Orange. Prețul practicat de operator porneşte de la 299 de euro, cu prelungire de contract sau abonament nou și de 621,24 euro preț standard .
Începând cu 1 iunie, noul Samsung Galaxy S III este disponibil și în toate magazinele Cosmote România și Germanos, la prețuri începând cu 699 lei (TVA inclus) împreună cu planul tarifar SMART XXL pe doi ani 55,80 euro/lună (TVA inclus). Smartphone-ul de 16GB poate fi achiziționat fără abonament la prețul de 2.689 lei cu TVA inclus (602 euro).
O alternativă la Galaxy S3 - HTC One X
Un telefon comparabil din multe puncte de vedere cu Galaxy S3, HTC One X este o alternativă pentru cei care consideră prețul ultimului model de la Samsung ca fiind exagerat de scump. Retailerii din Internetul românesc cer pentru un HTC One X cu până la 100 de euro mai puțin, prețurile variind între 2.300 (515 euro) și 2.700 de lei (605 euro).
Ce reprezintă? Caracteristicile tehnice ale lui HTC One X sunt asemănătoare celor regăsite pe smartphone-ul Galaxy S3 lansat la începutul lunii mai de către Samsung. Un procesor Quad Core de 1.5 GHz și 1GB memorie RAM, un ecran HD de 4.7 inch IPS LCD2 și navigare pe internet cu support HTML5 și Flash. În plus are o cameră performanta de 8 MP, iar dacă ești pasionat de muzică, beneficiezi de experiența audio de vârf cu sistemul Beats Audio.
În amintirea gloriei de altădată - Nokia Lumia 900
Nokia Lumia 900 a câștigat la CES 2012 titlul de „Cel mai bun smartphone al anului”. Parafrazând o populară reclamă care însă exprimă o curiozitate generală, se pune întrebarea „și la ce îi folosește?”.
Totuși, inspirați de succesul lansării Lumia 900 la începutul acestui an în SUA, oficialii Nokia speră ca noua gamă de telefoane să determine schimbări radicale în mersul vânzărilor concernului finlandez. Altfel, dacă ne uităm pe cifrele globale, deși brandul Nokia continuă să reprezinte 25% din piața mondială de telefoane mobile, cota dispozitivelor smartphone în cifra vânzărilor grupului finlandez este redusă, de numai 16%. În comparație, 44% din telefoanele vândute de Samsung sunt de tip smartphone.
Camera are 8 MP și lentile Carl Zeiss fiind capabilă de o rezoluție de 3264x2448 pixeli. Performanța are însă un cost. Ca la majoritatea smartphone-rilor de clasă, Lumia 900 are o durată de viață a bateriei mai mică. În aprilie, Nokia a lansat în România primele modele din gama Lumia - 800 și 710. Data lansării în România a modelului Lumia 900 încă nu se cunoaște. Chiar și așa, unele site-uri din România deja oferă telefonul la prețul de 499 de euro. Lumia 900 ruleaza sistemul de operare Windows Phone (în prezent versiunea 7.5 Mango) pe o platformă hardware cu procesor single core la 1.4 GHz.
Mărimea nu contează: iPhone 5 mizează pe Siri
Deși noul iPhone de generația a 5-a va fi mai mare cu 0,5 inci față de modelul actual, Apple încearcă să evite transformarea aparatului său într-un fel de mini-tabletă, o tendință vădită de majoritatea marilor producători. De aceea, iPhone 5 va avea un ecran care nu va depăși 4 inci (10,16 cm) în dimensiune, ceea ce îl va face cu 0,8 inci mai mic comparativ cu Galaxy S3, cu 0,7 inci sub HTC One X și 0,3 inci mai mic decât cu Lumia 900 de la Nokia.
Creatorii iPhone vor oferi însă dispozitivului o carcasa mai rezistentă și, mai ales, vor îmbunătăți asistentul personal cu control vocal Siri. De fapt, miza Apple este Siri. Vorbind la conferinţa D10 All Things Digital, CEO-ul Apple, Tim Cook, a declarat că firma sa „pregătește unele lucruri incredibile.”
Acesta afirmă că Apple a lansat Siri înainte ca acesta să fie pe deplin pregătit.
Sony Xperia acro S, varianta dură a lui Xperia S
Suita de telefoane inteligente Xperia de la Sony este prima realizată de grupul nipon după achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de către Ericsson în compania care a produs terminalele Sony-Ericsson. În țară, cel mai așteptat model Xperia X a fost lansat în această primăvară fiind comercializat la liber (fără abonament) în rețeua comercială locală cu prețuri variind între 1.700 lei (380 euro) și 2.600 lei (580 euro). Mobilul are un ecran de 4.3 inch și 1280 x 720 pixeli rezoluție, procesor dual core de 1.5 GHz și cameră de 12 MP cu filmare Full HD.
Totuși, pentru cei care doresc varianta mai dură a lui Xperia S, Sony a lansat la sfârșitul lunii mai Sony Xperia acro S, varianta rezistentă la apă și praf. „Puterea” lui Xperia acro S este similară cu cea a modelului S: ecran HD 720p de 4,3 (cu o densitate a pixelilor de 342), 1Gb RAM și 16 Gb memorie internă, o cameră de 12 mp ce poate filma full-hd datorită procesorului de 1,5 ghz dual-core și o cameră frontală de 1,3 Mp care filmează hd 720p.
Probabil la sfârșitul lui 2012 telefonul va ajunge în România, Sony plănuind să-l lanseze în lume în trimestrul III al acestui an. Xperia Acro s este livrat cu Android ICS preinstalat. În plus, Sony a introdus aplicațiile Video Unlimited și Music Unlimited, care oferă acces la filme, seriale și muzică.
Toate cele cinci se remarcă prin putere de procesare mare și ecrane de peste 4 inci (10,16 cm). Exceptând Nokia, telefoanele menționate sunt dotate cu procesoare de tip quad-core de 1,4-1,5 MHz. La capitolul mărime, dintre modelele flagship prezentate de cei 5 principali competitori - Samsung, HTC, Nokia și Apple – Galaxy S3 are cel mai larg ecran (4,8 inci).
Galaxy S3, un „Che Guevara” mai palid al mobilelor
Galaxy S3, vârful de gamă de la Samsung, nu este un revoluționar pur așa cum deja se vorbește că va fi iPhone generația a 5-a. Din multe puncte de vedere, aplicația S Voice utilizată pe Galaxy S3 continuă să cedeze în fața valetului personal Siri dezvoltat de Apple. Vorbim despre ediția instalată pe actualele iPhone-uri, despre care chiar Apple a recunoscuit că este neterminată. Ce urmează să apară odată cu iPhone 5 este o poveste separată.
Magazin recomandat: eMag.ro
Cu toate aceste nu putem să nu observăm puterea de procesare a noului smartphone de la Samsung - un atu care este parțial umbrit doar de prețul piperat al device-ului. Procesorul telefonului este unul de tip quadcore de 1,4 MHz, care se poate încărca wireless cu ajutorul unui accesoriu special . Designul este judecat în funcție de gusturi. Nu trece neobservată însă dorința creatorilor de a face un telefon cât mai diferit față de rivalul iPhone. Dispozitivul are un ecran mare , de 4,8 inci (12,2 cm) și o serie de noi, dar neesențiale funcții precum Direct Call, Smart Stay, Smart alert, pop up play dar și S Voice.Camera are un senzor de 8 Mp, poate face 3 cadre pe secunde și are stabilizare de imagine în timpul filmării. Capacitatea de stocare poate fi suplimentată cu un card micro SD de până la 64GB. Toate îmbunătățirile aduse de Samsung modelului Galaxy S3 impun însă un consum crescut de energie, deci autonomie redusă a bateriei. Se pare că, până la urmă, ne-am întors de unde am plecat în anii ’90 la „nevoia căratului de încărcătoare”.
Vândut la liber, Galaxy S3 este unul dintre cele mai scumpe telefoane alături de iPhone. Costă în jur de 2.700 de lei (604 euro). Vodafone vinde Galaxy S3 de 32G la un preț de 279 de eurocu abonament Mega 25 și Internet mobil 1GB pe doi ani. Primele telefoane sunt disponibile începând cu 1 iunie 2012 (culoare albă) și 13 iunie (albastru). Același aparat este disponibil de la 1 iunie și la Orange. Prețul practicat de operator porneşte de la 299 de euro, cu prelungire de contract sau abonament nou și de 621,24 euro preț standard .
Începând cu 1 iunie, noul Samsung Galaxy S III este disponibil și în toate magazinele Cosmote România și Germanos, la prețuri începând cu 699 lei (TVA inclus) împreună cu planul tarifar SMART XXL pe doi ani 55,80 euro/lună (TVA inclus). Smartphone-ul de 16GB poate fi achiziționat fără abonament la prețul de 2.689 lei cu TVA inclus (602 euro).
O alternativă la Galaxy S3 - HTC One X
Un telefon comparabil din multe puncte de vedere cu Galaxy S3, HTC One X este o alternativă pentru cei care consideră prețul ultimului model de la Samsung ca fiind exagerat de scump. Retailerii din Internetul românesc cer pentru un HTC One X cu până la 100 de euro mai puțin, prețurile variind între 2.300 (515 euro) și 2.700 de lei (605 euro).
Magazin recomandat: eMag.ro
Operatorii de telefonie mobilă din țară vând telefonul între 199 euro (Vodafone cu abonament Mega 25 și Internet mobil 1GB de 37 euro/ lună) și 239 euro (Orange, cu abonament nou sau 279 euro cu prelungire de contract). Prețul fără conectare este de 559 euro la Vodafone și 600 euro la Orange. Operatorul Cosmote comercializează HTC One X la un preț începând de la 679 lei (152 euro) împreună cu abonamentul Cosmote Smart XXL (55,80 euro/ lună cu TVA inclus), în magazinele Cosmote și Germanos. Telefonul este disponibil și fără abonament la prețul de 2.599 (582 euro, cu TVA inclus).Ce reprezintă? Caracteristicile tehnice ale lui HTC One X sunt asemănătoare celor regăsite pe smartphone-ul Galaxy S3 lansat la începutul lunii mai de către Samsung. Un procesor Quad Core de 1.5 GHz și 1GB memorie RAM, un ecran HD de 4.7 inch IPS LCD2 și navigare pe internet cu support HTML5 și Flash. În plus are o cameră performanta de 8 MP, iar dacă ești pasionat de muzică, beneficiezi de experiența audio de vârf cu sistemul Beats Audio.
În amintirea gloriei de altădată - Nokia Lumia 900
Nokia Lumia 900 a câștigat la CES 2012 titlul de „Cel mai bun smartphone al anului”. Parafrazând o populară reclamă care însă exprimă o curiozitate generală, se pune întrebarea „și la ce îi folosește?”.
Totuși, inspirați de succesul lansării Lumia 900 la începutul acestui an în SUA, oficialii Nokia speră ca noua gamă de telefoane să determine schimbări radicale în mersul vânzărilor concernului finlandez. Altfel, dacă ne uităm pe cifrele globale, deși brandul Nokia continuă să reprezinte 25% din piața mondială de telefoane mobile, cota dispozitivelor smartphone în cifra vânzărilor grupului finlandez este redusă, de numai 16%. În comparație, 44% din telefoanele vândute de Samsung sunt de tip smartphone.
Magazin recomandat: eMag.ro
Mai relevant pentru importanța dispozitivelor care rulează Windows Phone (gama Lumia) este faptul că acestea reprezintă doar 2,6% din piața globală, în timp ce Andorid ocupă 36,4%, iar semi-expiratul Symbian - 27,7%. Cel mai nou Lumia are un ecran de 4,3 inci, AMOLED capacitiv, spațiul de stocare fiind de 16 GB fără slot pentru cardde memorie. Telefonul cântărește 160 de grame și are 127,8x68,5x11,5 mm.Camera are 8 MP și lentile Carl Zeiss fiind capabilă de o rezoluție de 3264x2448 pixeli. Performanța are însă un cost. Ca la majoritatea smartphone-rilor de clasă, Lumia 900 are o durată de viață a bateriei mai mică. În aprilie, Nokia a lansat în România primele modele din gama Lumia - 800 și 710. Data lansării în România a modelului Lumia 900 încă nu se cunoaște. Chiar și așa, unele site-uri din România deja oferă telefonul la prețul de 499 de euro. Lumia 900 ruleaza sistemul de operare Windows Phone (în prezent versiunea 7.5 Mango) pe o platformă hardware cu procesor single core la 1.4 GHz.
Mărimea nu contează: iPhone 5 mizează pe Siri
Deși noul iPhone de generația a 5-a va fi mai mare cu 0,5 inci față de modelul actual, Apple încearcă să evite transformarea aparatului său într-un fel de mini-tabletă, o tendință vădită de majoritatea marilor producători. De aceea, iPhone 5 va avea un ecran care nu va depăși 4 inci (10,16 cm) în dimensiune, ceea ce îl va face cu 0,8 inci mai mic comparativ cu Galaxy S3, cu 0,7 inci sub HTC One X și 0,3 inci mai mic decât cu Lumia 900 de la Nokia.
Creatorii iPhone vor oferi însă dispozitivului o carcasa mai rezistentă și, mai ales, vor îmbunătăți asistentul personal cu control vocal Siri. De fapt, miza Apple este Siri. Vorbind la conferinţa D10 All Things Digital, CEO-ul Apple, Tim Cook, a declarat că firma sa „pregătește unele lucruri incredibile.”
Acesta afirmă că Apple a lansat Siri înainte ca acesta să fie pe deplin pregătit.
„Siri este una dintre cele mai populare aplicații de pe iPhone 4S, declara șeful Apple. - Avem multe idei despre cum ar trebui să funcționeze Siri. Aplicația poate fi dezvoltată foarte mult și noi vedem un potențial imens în acest domeniu”, a precizat Cook.În ceea ce privește carcasa, anterior, surse citate de Washington Post au afirmat că a 5-a generație de iPhone ar urma să aibă înveliș realizat dintr-un material numit „metal lichid”, cu textură ca de sticlă. „Probabil, iPhone 5 va fi făcut dintr-un aliaj de zirconiu, titan, nichel, cupru etc.”, - precizează publicația coreeana IT News.
Magazin recomandat: eMag.ro
Data lansării noului telefon nu a fost anunțată de Apple, dar se bănuiește că ar fi programat cel târziu in luna octombrie 2012. Potrivit unor informații neoficiale, iPhone va avea procesor A6 quad-core și va suporta tehnologia Near Field Communication (NFC) ce va permite schimb de date prin conexiuni fără fir Între două dispozitive aflate aproape unul de altul.Sony Xperia acro S, varianta dură a lui Xperia S
Suita de telefoane inteligente Xperia de la Sony este prima realizată de grupul nipon după achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de către Ericsson în compania care a produs terminalele Sony-Ericsson. În țară, cel mai așteptat model Xperia X a fost lansat în această primăvară fiind comercializat la liber (fără abonament) în rețeua comercială locală cu prețuri variind între 1.700 lei (380 euro) și 2.600 lei (580 euro). Mobilul are un ecran de 4.3 inch și 1280 x 720 pixeli rezoluție, procesor dual core de 1.5 GHz și cameră de 12 MP cu filmare Full HD.
Totuși, pentru cei care doresc varianta mai dură a lui Xperia S, Sony a lansat la sfârșitul lunii mai Sony Xperia acro S, varianta rezistentă la apă și praf. „Puterea” lui Xperia acro S este similară cu cea a modelului S: ecran HD 720p de 4,3 (cu o densitate a pixelilor de 342), 1Gb RAM și 16 Gb memorie internă, o cameră de 12 mp ce poate filma full-hd datorită procesorului de 1,5 ghz dual-core și o cameră frontală de 1,3 Mp care filmează hd 720p.
Probabil la sfârșitul lui 2012 telefonul va ajunge în România, Sony plănuind să-l lanseze în lume în trimestrul III al acestui an. Xperia Acro s este livrat cu Android ICS preinstalat. În plus, Sony a introdus aplicațiile Video Unlimited și Music Unlimited, care oferă acces la filme, seriale și muzică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu