Chris Brown feat. Pitbull – International love (versuri în română)
Nu mă poţi prinde, băiete
Sunt peste mări şi ţări, la sute de mile distanţă
Nu mă testa, băiete
Pentru că mă lupt cu cei mai buni, cu siguranţă
305 până la moarte
Incinerează-mi trupul, lasă-i oceanului ce-a mai rămas din mine
Dar acum uită de asta
Suflă în fluier, iubito, tu eşti arbitra
Eşti precum oraşul New York,
Nu dorm niciodată
Sălbatică precum Los Angeles,
Fantezia mea
Mai fierbinte decât Miami,
Simt căldura
Ooo, domnişoara Dragoste Internaţională
Ooo, domnişoara Dragoste Internaţională
Nu joc fotbal, dar am marcat destul de mult peste tot
Peste tot? Peste tot
Nu joc baseball, dar am înscris peste tot, peste tot
Am fost prin ţări şi oraşe pe care nu le pot pronunţa
În locuri pe glob despre care nu ştiam că există
În România, m-a luat deoparte şi mi-a zis
„Pit, mă poţi avea pe mine şi pe sora mea”
În Liban, da, femeile sunt bombe
Iar în Grecia, ai ghicit, femeile sunt dulci
M-am învârtit prin toată lumea,
Dar nimic nu se compară cu căldura Miami-ului
Eşti precum oraşul New York,
Nu dorm niciodată
Sălbatică precum Los Angeles,
Fantezia mea
Mai fierbinte decât Miami,
Simt căldura
Ooo, domnişoara Dragoste Internaţională
Ooo, domnişoara Dragoste Internaţională
În Republica Dominicană se uită după vize
Şi nu mă refer la cărţile de credit, dacă mă-nţelegi
În Cuba, lucrurile sunt dure
Când femeile se lasă-n jos, dacă mă-nţelegi
În Columbia, femeile bine îmbrăcate,
Dar sunt unele dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut
În Brazilia sunt ciudate cu sânii mari
Iar chiloţii lor… Albastru, galben şi verde
În L.A., am o mexicancă,
În New York am o portoricană
Pupici pentru toate femeile din Venezuela, muah,
Dar în Miami am orice vreau
Eşti precum oraşul New York,
Nu dorm niciodată
Sălbatică precum Los Angeles,
Fantezia mea
Mai fierbinte decât Miami,
Simt căldura
Ooo, Domnişoara Dragoste Internaţională
Ooo, Domnişoara Dragoste Internaţională
Nu există loc unde dragostea ta să nu mă prindă
Aşa că nu te schimba niciodată
Traversez globul atunci când sunt cu tine, iubito
Eşti precum oraşul New York,
Nu dorm niciodată
Sălbatică precum Los Angeles,
Fantezia mea
Mai fierbinte decât Miami,
Simt căldura
Ooo, domnişoara Dragoste Internaţională
Ooo, domnişoara Dragoste Internaţională
Eşti precum oraşul New York,
Nu dorm niciodată
Sălbatică precum Los Angeles,
Fantezia mea
Mai fierbinte decât Miami,
Simt căldura
Ooo, domnişoara dragoste internaţională
Ooo, domnişoara dragoste internaţională
Suntem internaţionali
Internaţionali
Suntem internaţionali
Internaţionali…
Ooo, Dragoste Internaţională

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu