De mai bine de o oră ascult muzică clasică de pe o pagină web. Şi probabil că în total sunt disponibile câteva ore de muzică. În final m-am gândit: de ce să nu împărtăşesc această pagină? Iată deci adresa cu pricina: en.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Sound/list.
La această pagină veţi găsi indexate sute de piese de muzică clasică din domeniul public. Unele sunt înregistrări de studio, altele înregistrări din concerte (după cum vă veţi da seama din aplauzele de la sfârşit).
Fişierele audio sunt în format OGG, pe care îl recunosc majoritatea player-elor audio. Eu le ascult acum cu SongBird. Am încărcat adresa paginii în SongBird, care a detectat apoi toate piesele şi le deschide rând pe rând.
Nu trebuie să stau până se descarcă complet o piesă (unele sunt de peste 10min, deci vă daţi seama de dimensiune), ea fiind redată în paralel cu download-area ei. Cu o simplă mişcare cu mouse-ul îmi pot salva piesele care îmi plac cel mai mult. Oricum, ştiu că pe pagina Wikipedia se vor afla pe vecie (cu relativismul de rigoare), şi probabil lista va creşte în timp.
Dacă doriţi să vă încântaţi auzul cu Anotimpurile lui Vivaldi sau cu capodopere semnate de Franz Schubert, Johann Sebastian Bach, Franz List, Giacomo Pucini, Felix Mendelssohn, Ludwig van Beethoven şi alţii, atunci profitaţi de linkul indicat la începutul articolului. Navigare şi apoi audiţie plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu