vineri, iunie 20, 2008

Manchester United ramane cel mai valoros club de fotbal


Manchester United este cel mai valoros club de fotbal de pe mapamond, pastrandu-si pozitia pentru al doilea sezon consecutiv, potrivit clasamentului intocmit de celebra revista americana Forbes. Clubul britanic valoreaza 1,8 mld. dolari (1,3 mld. euro), in crestere cu 24% sau 347 mil. dolari fata de evaluarea de anul trecut.

Locul doi este ocupat de clubul spaniol, Real Madrid (1,28 mld. dolari), in timp ce ultima pozitie a podiumului o ocupa Arsenal, club evaluat la 1,2 mld. dolari. Si acestea din urma si-au pastrat pozitiile ocupate in 2007.

Top 10 este dominat de echipele din Premier League, celor de la Manchester si Arsenal alaturandu-se Liverpool (locul 4) si Chelsea (locul 8). Pozitia a cincea este ocupata de Bayern Manchen, urmata de AC Milan si FC Barcelona.

Top 10 este incheiat de echipa germana Schalke 04, care este evaluata la 470 mil. dolari (348 mil. euro). Manchester United a fost achizitionata in 2005 de Malcom Glazer pentru 1,5 mld. dolari. In urmatorul an insa valoarea de piata a clubului a coborat la numai 1,25 mld. dolari, inregistrand o revenire spectaculoasa in 2007 si confirmand simtul de investitor al miliardarului american.

Profitul operational inregistrat de clubul de fotbal in 2007 s-a ridicat la 111 mil. dolari, cu 1 milion de dolari mai putin decat Real Madrid. Manchester domina Premier League si a castigat la inceputul acestei saptamani un loc in finala Ligii Campionilor, dupa victoria in fata echipei spaniole FC Barcelona.

Castigul mediu inregistrat de Manchester in urma unui meci de pe Old Trafford se ridica la 5 mil. dolari, potrivit Forbes.

Sursa: Ziarul Financiar

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu