vineri, august 24, 2007

anone recunoaste ca a retras de pe piata loturi de iaurt, Selgros confirma


Danone Romania a retras de pe piata iaurturi cu fructe, din cauza suspiciunii privind contaminarea cu dioxina a gumei guar provenind din India, se arata intr-un comunicat al companiei.

Potrivit Milenei Nedelcu, director de comunicare Danone, compania a primit alerta de la ANSVSA in data de 15 august.

Compania anunta ca, pe data de 17 august, "s-a efectuat identificarea cantitatilor de produs care au avut legatura cu alerta", in timp ce ANSVSA (Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor) anunta intr-un comunicat oficial ca alerta privind contaminarea a fost primita in 14 august.

Ce s-a intamplat in cele trei zile scurse de la momentul primirii alertei si pana la oprirea comercializarii iaurturilor? ANSVSA refuza sa ofere orice raspuns.

„Produsele suspecte au fost blocate imediat ce s-a primit notificarea de la ANSVSA. Unele au fost blocate in magazine, iar altele in depozitul nostru. Noi am efectuat o analiza a acestora ce nu a evidentiat existenta dioxinei, iar autoritatea a trimis probe spre analize la un laborator independent”, a declarat pentru HotNews.ro Milena Nedelcu.

„Nu am informatii sa fi fost vandute produse din lotul suspect, insa, oricum, lotul nu este semnificativ, comparativ cu vanzarile pe o zi”, a mai spus reprezentantul Danone.

Selgros spune ca sesizarile primite se refereau numai la anumite produse Danone

Oficialii Selgros au declarat pentru HotNews.ro ca saptamana trecuta au primit sesizari de la ANSV in legatura cu alerta europeana privind existenta dioxinei in guma de guar si ca singurele sesizari faceau referire numai la anumite produse ale furnizorului Danone.

Este vorba despre doua loturi de produse Danone respectiv iaurt delicios visine-fructe de padure 4x125g- lotul cu data expirarii 20.08.2007 si 11.09.2007 -iaurt delicios caspuni-caise 4x125g lotul cu data expirarii 20.08.2007.

“Saptamana trecuta am primit de la cateva magazine Selgros sesizari de la ANSV cu privire la o alerta europeana legata de existenta dioxinei in guma de guar.

Singurele sesizari faceau referire numai la anumite produse ale furnizorului Danone a carui raspuns oficial a concluzionat ca exista o suspiciune referitoare la prezenta dioxinei in gumei de guar in 2 loturi de produse Danone si anume: -iaurt delicios visine-fructe de padure 4x125g- lotul cu data expirarii 20.08.2007 si 11.09.2007 -iaurt delicios caspuni-caise 4x125g lotul cu data expirarii

20.08.2007”, a declarat pentru HotNews.ro, Pia Krauss, Marketing Manager Selgros Romania.

Oficialii Selgros sustin ca "in prezent nu mai exista marfa cu problemele identificate, deoarece aceasta a fost retrasa de la vanzare incepand cu data de 18.08.2007".

Alerta europeana

In editia de miercuri a Evenimentului Zilei se arata ca autoritatile sanitar-veterinare din Bucuresti au decis, la finele saptamanii trecute, sa retraga din magazine doua tipuri de iaurturi produse de Danone Romania, deoarece acestea ar putea contine dioxina.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a primit in data de 14 august o notificare prin Sistemul Rapid de Alerta pentru Alimente si Furaje, referitoare la prezenta gumei de guar, posibil contaminata cu dioxina, in iaurturi cu fructe.

Potrivit unui comunicat al Danone Romania, pe 17 august, ANSVSA a identificat cantitatile de produs care au avut legatura cu alerta europeana. Intreaga cantitate de produse se afla acum blocata, sub controlul ANSVSA, in depozitul Danone si in mai multe puncte din reteaua de distributie.

Autoritatea a prelevat probe de la un lot de produse Danone care avea ca data de expirare 11 septembrie 2007, probe trimise la un laborator european de referinta. Rezultatele testelor de laborator vor fi disponibile saptamana viitoare.

Danone sustine ca produsele sale sunt sigure

”Lotul cu data expirarii 20.09.2007, citat in articol, a fost fabricat recent si nu are nici o legatura cu alerta europeana”, se mai arata in comunicatul Danone.

Potrivit reprezentantilor Danone, „in acord cu recomandarile Comisiei Europene, imediat ce alerta europeana a fost lansata, Danone a luat masuri pentru oprirea utilizarii preparatelor de fructe continand guar suspect si pentru analiza in laborator european acreditat a mai multor loturi de produs fabricat.

Toate rezultatele analizelor sunt bune, conforme cu prevederile Regulamentului CE 1881/2006 privind limitele reziduale maxime admise”.

Compania mai precizeaza ca nu utilizeaza in mod direct guma de guar, aceasta fiind un ingredient al unor preparate de fructe fabricate in Cehia si utilizate in unele iaurturi cu fructe. In iaurt, guarul se regaseste in cantitati foarte mici (0,02 g intr-un pahar de 125 g).

Ce este dioxina si guma de guar

In prezent, in Europa, institutiile insarcinate cu siguranta alimentului efectueaza investigatii in legatura cu alerta europeana privind prezenta unei contaminari cu dioxina in guma guar provenind din India.

Dupa investigatiile efectuate in Elvetia, la firma distribuitoare de guar, si Cehia, unde se produc unele preparate din fructe ce contin guma guar, acestea au fost extinse in numeroase tari europene, printre care si Romania.

Guma de guar este un preparat natural, obtinut dintr-o tufa de fasole indiana care se cultiva in India, Pakistan, sudul Statelor Unite, utilizat in industria alimentara ca aditiv cu functii de agent de ingrosare, stabilizator si emulgator pentru diverse produse.

Cea mai intalnita problema de sanatate legata de expunerea la dioxina este acneea severa, care se manifesta prin leziuni care apar in special la nivelul fetei si partii superioare a corpului.

Alte efecte ale expunerii la o cantitate mare de dioxina sunt iritatii ale pielii, cresterea excesiva a parului pe corp, depigmentarea, deteriorarea lobului mijlociu al ficatului sau aparitia cancerului la adulti.

In urma studiilor efectuate pe animale, privind expunerea la niveluri scazute de dioxine, pe o perioada indelungata de timp, s-a concluzionat ca pot declansa efecte negative in ceea ce priveste dezvoltarea si reproducerea.

HotNews.ro, D.Comache, A. Vasilache, 22 aug 2007

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu