vineri, august 24, 2007

10 lucruri pe care trebuie sa le stiti inainte sa emigrati in SUA


Cine nu a visat macar o data sa traiasca in America? In afara celor care au rude sau prieteni acolo si stiu exact ce au de facut, multi isi pun intrebari de genul: unde ar fi mai bine sa locuiasca, daca meseria pe care o au va fi recunoscuta sau cum ii vor privi americanii.

Site-ul canadian canuckabroad.com ofera raspunsuri la cateva dintre framantarile celor care viseaza sa locuiasca in „Tara Fagaduintei”.

1. Emigrarea a devenit mai dificila. Daca va doriti din tot sufletul sa deveniti cetatean american, interesati-va mai intai pe ce cai puteti ajunge in SUA. Incepand cu 11 septembrie 2001, regulile au fost inasprite si continua sa se schimbe pe zi ce trece.

2. Daca reusiti sa ajungeti in America si nu stiti incotro s-o apucati, vremea poate fi un criteriu important in alegerea locului in care va veti stabili. Pe teritoriul SUA sunt diverse tipuri de clima.

3. Orasele mari nu sunt prietenoase in cazul in care cautati un loc unde sa va intemeiati o familie. Incercati orasele mici, din afara ariilor metropolitane.

4. Cele mai putin populate zone sunt si cele mai ieftine. Daca aveti un buget foarte mic, indreptati-va spre orase mai mici, cu foarte putini locuitori. State precum California si New York-ul sunt foarte scumpe pentru ca toata lumea vrea sa traiasca acolo.

5. Preturile sunt pentru orice buzunar in orice parte a Americii. Chiar daca locuiti intr-un oras mare, puteti gasi ceva de inchiriat la un pret rezonabil. La fel, cand vine vorba sa cumparati cate ceva. Trebuie doar sa cautati mai mult.

6. Sunt o multime de grupuri si de resurse pentru noii veniti. Indiferent unde locuiti, gasiti grupuri care ii primesc pe noii locuitori cu bratele deschise.

7. Masinile sunt cel mai bun mijloc sa ajungi dintr-un loc in altul. Asta daca orasul in care va mutati nu are un sistem de transport public foarte bine pus la punct.

8. Daca va cautati ceva de lucru, gasiti. Sunt o multime de job-uri, desi multe sunt platite cu salariul minim. Cel mai bine este sa le cautati pe internet si in ziarele locale.

9. Asigurarile medicale sunt scumpe. Daca trebuie sa platiti o astfel de asigurare in SUA, veti descoperi ca are un pret cam piperat, dar daca veti fi nevoiti sa scoateti bani din buzunar cand aveti un necaz, costurile vor fi extrem de mari.

10. Sunteti ajutat la tot pasul, daca e nevoie. In SUA, sunt foarte multi furnizori de servicii, care va pot ajuta cu orice intrebare pe care o pui, la orice ora.

HotNews.ro, Veronica Radulescu, 24 aug 2007

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu