Ministrul Educatiei, Mihail Hardau, a declarat intr-un interviu acordat NewsIn, ca ministerul va trimite scolilor brosuri gratuite cu subiectele pentru bacalaureat.
Hardau a spus ca brosurile vor fi trimise dupa ce vor fi postate pe Internet. Mihail Hardau spune ca si subiectele de la testele nationale vor fi publicate pe Internet, dar mai tarziu, pentru a nu distrage atentia elevilor care acum trebuie sa se concentreze sa invete.
In data de 15 februarie, la o luna de la publicarea subiectelor pe Internet, acestea vor fi publicate in brosuri si distribuite in mod gratuit scolilor. Astfel, timp de o luna, reprezentantii Ministerului Educatiei vor putea corecta eventualele greseli aparute in redactarea subiectelor.
Saptamana viitoare, variantele subiectelor de la bacalaureat vor fi publicate pe pagina electronica a ministerului, urmand ca, inainte de examen, sa fie trasa la sorti, pentru fiecare materie, una dintre variante.
Ministerul Educatiei a elaborat 12.000 de subiecte pentru toate materiile.
Sursa: Realitatea TV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu