miercuri, mai 23, 2007

A murit Ralu Filip


Ralu Filip, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui infaract, la vârsta de 47 de ani, au declarat pentru MEDIAFAX persoane din apropierea Consiliului.

Potrivit unor surse medicale, lui Ralu Filip i s-a făcut rău marţi noaptea. Din cauza vărsăturilor şi a durerilor abdominale, membrii familiei sale, care au crezut că are o boală digestivă, l-au dus la Institutul de boli infecţioase "Matei Balş", unde a fost internat la ora 10:05. Medicii au stabilit că este vorba de un infarct şi au încercat toate manevrele de resuscitare, fără succes. Preşedintele CNA a încetat din viaţă la ora 23:05.

Attila Gasparik, vicepreşedinte al CNA, a declarat, miercuri dimineaţă, că Ralu Filip nu era cunoscut ca având probleme cardiace.

"E o mare tragedie. Nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva. Avea şi doi copii minori...", a declarat Gasparik.

Născut la 30 august 1959, Ralu Filip a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1984.

În perioada 1980 – 1984, din cauza opiniilor sale critice la adresa regimului comunist, a intrat în vizorul Securităţii. I s-a întocmit dosar de urmărire sub numele „Firul”, primit ulterior de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Imediat după absolvirea facultăţii, între 1984 şi 1990, a fost avocat în Baroul Urziceni, iar din 1990 până în 1991, avocat în Baroul Bucureşti. A părăsit însă Baroul din cauza incompatibilităţii dintre profesia de avocat şi cea de jurnalist.

Astfel, până în 2000 a fost redactor, şef de secţie, redactor-şef adjunct, senior editor, editorialist la Curierul Naţional. Între 2000 şi 2002, a realizat emisiunea "Scurt pe doi" de la TVR 1.

A devenit membru al CNA în iulie 2002, la propunerea Camerei Deputaţilor, iar în acelaşi an, în luna decembrie, a fost numit de Parlament preşedinte al Consiliului, pentru un mandat de patru ani, prelungit apoi la şase ani.

În 1998, Ralu Filip s-a numărat printre membrii fondatori ai Casei NATO, o organizaţie non-guvernamentală pe care a şi condus-o pentru o perioadă scurtă,

În 1999 a publicat lucrarea "Deceniu mare, politicieni mici. România 1990 – 1998".

Era căsătorit şi avea doi copii.

(Departamentul Life, life@mediafax.ro)

Un comentariu: