marți, martie 20, 2007

Romania s-a facut remarcata la salonul IT CeBIT, de la Hanovra


Secretarul de Stat al Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Balint Porcsalmi a lansat la CeBIT, miercuri, brandul sectorial de export, RomaniaIT. Creative Talent. Technical Excellence. Evenimentul a fost privit cu ochi buni de presa internationala care ii incurajeaza pe afaceristi sa investeasca in mediul IT-ului din tara noastra.

„Instalat in umbra vechiului “frate cel mare” care dispunea de un imens stand deasupra caruia pe un mare panou scria “Russia”, standul Romaniei incerca prin treizeci de companii sa demonstraeze “talentul creativ” si „excelenta tehnica” intr-un sector in care ea incearca sa fie „motorul evolutiei” se arata in editia de vineri a Tageblatt.

O delegatie a Romaniei compusa din tanarul secretar de stat din partea ministerului tehnologiei, comunicatiilor si informatiei, Balint Porcsalmi, si mai multi directori de companii a tinut, miercuri, o conferinta de presa in care a fost subliniata competenta tinerilor ingineri romani.

Aceasta este una dintre putinele tari care au ales sa deschida stand-ul printr-o conferinta de presa. Alte tari cum ar fi India, Ucraina, Polonia, sau Tunisia si Republica Dominicana au preferat sa fie mai mai discrete la acest salon.

„Romania da diplome de ingineri pentru 30.000 de persoane in fiecare an, arata cifrele citate de romani. Cu 5000 de ingineri specialisti in tehnologia informatiei, Romania este lider in Europa, din acest punct de vedere, si pe locul sase in lume” arata Tageblatt.

„Profesionalismul romanilor este recunoscut de numeroase grupuri mondiale din acest sector. Alcatel, Siemens, Oracle, Amazon, Microsoft, Intel sunt prezente in mai multe orase din tara - in special Bucuresti si Timisoara”, se mai arata in publicatie. Activitatile acestor mari companii constau in cercetare si in dezvoltarea relatiilor cu clientii.

”Pe langa aceasta, marile companii profita si de conditiile fiscale benefice, cu un impozit pe profit care nu depaseste procentul de 16%” mai spun jurnalistii de la Tageblatt.

Valoarea sectorului romanesc de IT&C a ajuns, anul trecut, la 4.8 miliarde de euro, aducand o contributie de 4,19% la PIB. In acelasi timp, valoarea exporturilor de software si servicii a fost estimata, pentru anul 2006, la 380 milioane de euro.

HotNews.ro, L.A., 16 mar 2007

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu