miercuri, noiembrie 08, 2006

La 40 de ani de la marea inundatie, Florenta este inca in pericol


Cu patru decenii in urma, pe 4 noiembrie 1966, Venetia si Florenta rau inundate, eveniment care a ajuns pe primele pagini ale ziarelor.

Florenta a fost grav afectata : aproape un milion de volume din colectia aflata la Biblioteca Nationala au fost acoperite de apa si la Arhiva de Stat nu mai putin de patru mil de documente, 600 de tablouri, multe adevarate capodopere au fost partial distruse, in timp ce numeroase fresce si sculpturi au fost ulterior restaurate.

Dar acest eveniment tragic din viata orasului a aratat intregii lumi cat de importanta este Florenta ca simbol al Renasterii, ajutorul si mai ales fondurile venind din toata lumea.

Acest amplu efort international si efectul pe care acesta l-a avut asupra lucrarilor de restaurare a patrimoniului cultural al Florentei va face subiectul unui simpozion organizat de New York University in perioada 10 - 11 noiembrie la Villa La Pietra si la Palazzo Vecchio.

Dupa toti acesti ani au mai ramas numeroase lucrari ce trebuie restaurate, in special mobilier, bijuterii, textile si fresce, dar cea mai importanta intrebare este daca Florenta este aparata in cazul unei noi inundatii.

Se pare ca tocmai acest aspect a fost neglijat, si abia din 2005 autoritatile locale, in colaborare cu guvernul, au conceput un plan strategic.

Nici in cazul Venetiei lucrurile nu au stat altfel, nivelul apei depasind atunci cu aproape doi metri limita de referinta, iar cladirile si fundatiile au fost grav afectate.

Expertii au propus construirea unor bariere mobile, care au fost transformate de clasa politica intr-un nou motiv de scandal, ecologistii si fostii comunisti opunandu-se vehement proiectului.

Proiectul in valoare de peste 4,5 milioane euro ar trebui pus in practica
chiar in acest an, dar datorita deficitului bugetar si al fondurilor scazute aflate la dispozitia oficialilor venetieni, e posibil ca banii sa fie luati de la alte proiecte urgente, precum curatarea canalelor. Este nevoie mai mult decat oricand de un plan coerent si de perspectiva, precum si de fonduri, dar pana acum acestea nu exista.

ArtLine.ro, 07 nov 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu