joi, noiembrie 16, 2006

Alerta cu tsunami in arhipelagul japonez


O alerta de tsunami a fost declansata, miercuri, in nordul extrem al Japoniei , in urma unui cutremur cu magnitudinea de 8,1 grade pe scara Richter, produs in largul coastelor japoneze dinspre Pacific, a anuntat Agentia meteorologica nipona, citata de Reuters.

Epicentrul cutremurului, cu magnitudinea de 8,1 grade pe scara Richter, produs la ora locala 20.15 (13.15 ora Romaniei) in apropierea arhipelagului Insulelor Kurile, a fost localizat la 1.700 de kilometri nord-vest de Tokyo.

Desi epicentrul seismului s-a situat la numai 600 de kilometri de marea insula Hokkaido, din nordul arhipelagului nipon, locuitorii din aceasta zona au relatat ca au simtit foarte putin sau chiar deloc miscarea telurica.

Potrivit Agentiei de Meteorologie de la Tokio, un val seismic urias, de circa doi metri inaltime sau chiar mai mult, ar putea lovi partea de est a insulei Hokkaido si insula Honshu, dupa ora 12:30 GMT.

In fata acestui potential pericol, Agentia nipona a recomandat locuitorilor din zona de coasta sa se retraga spre uscat.

Serviciile de interventie ruse au intrat in stare de alerta si au evacuat mai multe asezari de mici dimensiuni din insulele Kurile, dupa cutremur.

“Ne aflam in stare de alerta sporita”, a declarat o reprezentanta a Ministerului pentru Situatii de Urgenta, aflata in insula Sahalin, la vest de epicentrul seismic, intr-o zona unde mai multe companii petroliere desfasoara proiecte de explorare.

Ea a declarat ca autoritatile ruse au emis alerta de tsunami si au avertizat companiile din aceasta zona, de riscurile geologice.

Oficialii trustului Sahalin Energy, companie care administreaza proiectul Sahalin-2, au precizat ca nici instalatiile si nici activitatea lucratorilor nu au fost afectate de cutremur.

“Toate instalatiile noastre sunt proiectate la standarde care iau in considerare toate riscurile geologice. Compania se afla intr-o zona seismica activa, iar acest lucru a fost luat in considerare inca de la inceputul proiectelor”, a declarat purtatorul de cuvant al Sahalin Energy

HotNews.ro, C. Marin, 15 nov 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu