miercuri, septembrie 27, 2006

Steaua - Lyon 0-3


"Cind nu este stralucitoare, este eficienta. Teribil de eficienta" scrie trimisul special al cotidianului L'Equipe la Bucuresti despre performanta lui OL, in fata unui public "incandescent".

"Lyon est un ogre"

"Serioasa, realista si fidela reputatiei sale, echipa din Lyon a cistigat pe terenul Stelei fara sa se simta vreo clipa in pericol (...) Ca orice grupare mare, OL a avut constanta in efort si a mentinut un ritm ridicat de-a lungul intregii partide. Fara spatiu, fara ritm posibil, aproape fara speranta, formatia romana a cedat locul de lider francezilor".

"Si daca nu ar fi fost greseala portarului roman, cred ca am fi cistigat. Jucatorii mei au stiut sa transforme intr-un deznodamint facil un meci dificil. Sunt mindru de aceasta echipa care a smuls aplauze la Bucuresti"
Gerard Houllier, antrenor Lyon

"Prea drastic"

Cosmin Olaroiu crede ca diferenta este prea drastica. "Daca am fi intrat cu 0-0 la pauza, poate ar fi fost altceva. Dar nu prea cred... De fapt, Lyon nu ne-a dat nicio sansa".

Criticat pentru tactica defensiva, respectuoasa pe care a imprimat-o echipei, Oli a primit complimente din partea jurnalistilor francezi, care au apreciat realismul de care a dat dovada tehnicianul roman. "Steaua s-a prabusit dupa o greseala incredibila care a anulat o frumoasa densitate defensiva".

Jucatorii bucuresteni nu au comentat diferenta de scor, nici pe cea de valoare. Daniel Oprita pluseaza chiar: "Cita vreme avem sanse pentru locul secund, vom lupta pentru el".

"De ce nu scriu?"

La primul meci de Liga Campionilor la Bucuresti, organizatorii au trecut testul, dar isi amintesc deja de "infernalul" ofiter de presa trimis de UEFA.

Acesta a facut o adevarata instructie cu responsabilii clubului roman, de-a lungul celor doua zile cit a durat pregatirea jocului. Punctul culminant, chiar aseara.

Ofiterul UEFA a fost nemultumit inclusiv de fringhia care a izolat fotoreporterii in momentul pozelor de grup, inaintea fluierului de start. In zona presei, a fost indignat de faptul ca se fuma si se spargeau seminte. Iar cind a vazut jurnalisti care doar urmareau jocul, a intrebat siderat: "Ei de ce nu scriu? Asta e o zona de lucru, trebuie sa scrie!"

Blocaj mental

Steaua nu a depasit socul ultimei saptamini, nici frustrarea de a fi pierdut contra lui Dinamo. In plus, intoarcerea in Ghencea nu a fost cea mai buna varianta pentru acei jucatori care, transferati in ultima perioada, nu sunt obisnuiti cu reperele spatiului de joc.

Conform celor apropiati vestiarului, echipa a suferit cel mai mult la nivelul omogenitatii pregatirii fizice - capitanul Sorin Paraschiv a fost refacut de medici, dar nu a putut sustine ritmul adecvat in fata unui adversar precum Lyon.

Pentru preparatorul Stelei, Hippoliti ramine amintirea de a-l fi revazut pe fundasul central Squilacci, pe care l-a pregatit la Monaco, sub comanda lui Deschamps. Inaintea partidei, fundasul din Lyon l-a descoperit uluit: "Tu, aici?!!"

Situatia in grupa

Clasament

Club J V E I GM GP Pct.
Lyon 2 2 0 0 5 0 6
Real Madrid 2 1 0 1 5 3 3
Steaua 2 1 0 1 4 4 3
Dynamo Kyiv 2 0 0 2 2 9 0

Rezultatele serii de marti in Liga Campionilor

Groupa E
Real Madrid 5 - 1 Dinamo Kiev
Steaua Bucuresti 0 - 3 Lyon

Groupa F
Benfica 0 - 1 Manchester U.
Celtic 1 - 0 FC Copenhaga

Groupa G
CSKA Moscova 1 - 0 Hamburger SV
Arsenal 2 - 0 FC Porto

Groupa H
AEK Athena 1 - 1 Anderlecht
Lille 0 - 0 AC Milan

HotNews.ro, Adrian Soare, 26 sep 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu