vineri, septembrie 22, 2006

Bill Gates refuza sa imprumute unui muzeu un carnet al lui Leonardo da Vinci


Bill Gates, fondatorul companiei Microsoft, a refuzat sa imprumute Codex Hammer, celebrul carnet de note al lui Leonardo da Vinci, organizatorilor unei expozitii dedicate marelui pictorului si inventator.

Desi negocierile cu reprezentantii Victoria and Albert Museum decurgeau foarte bine, magnatul s-a decis sa refuze participarea, dupa ce organizatorii nu au putut oferi conditiile de expunere cerute de Bill Gates.

Asa ca expozitia "Leonardo da Vinci: Experience, Experiment and Design", deschisa pe 14 septembrie a.c., care include piese imprumutate din colectiile mai multor muzee britanice, nu va avea si aceasta piesa de rezistenta.

Gates a cumparat Codex Hammer in 1994, pentru 31 de milioane de dolari in cadrul unei licitatii organizate de Christie's la New York, de la mostenitorii lui Armand Hammer (de unde si numele). Acest carnet cuprinzand observatiile si notele stiintifice ale inventatorului dateaza din 1508 sau 1509.

Bill Gates prefera sa prezinte manuscrisul sub numele vechi al cestuia, Codex Leicester, dupa Ducele de Leicester, care l-a cumparat in 1717.

In trecut Bill Gates nu a ezitat sa imprumute comoara sa mai multor muzee si galerii din intreaga lume, punand astfel bazele unei adevarate traditii: in fiecare an carnetul era expus in alta parte.

Numai ca de aceasta data Bill Gates a impus organizatorilor o serie de conditii care s-au dovedit imposibil de satisfacut. In primul rand toti vizitatorii expozitiei ar fi trebuit scanati la intrare, ca intr-un
aeroport de maxima securitate si perchezitionati cu atentie, ceea ce ar fi dus la intarzieri si probleme inutile.

Organizatorii au considerat ca asemenea masuri de siguranta sunt inutile, atat timp cat Codex Hammer urma sa fie expus intr-o caseta din sticla securizata, cu paza si dispozitive de securitate.

Dar Bill Gates nu era preocupat doar de nivelul securitatii din muzeu, ci mai ales de nivelul luminii din sala. Colectionarul se temea ca o lumina
prea puternica ar putea afecta paginile manuscrisului.

Cu toate acestea, alti participanti la expozitie, precum Royal Library, British Museum sau British Library, s-au declarat multumiti de
luminozitatea din sali, considerata sigura chiar pentru cele mai fragile
documente.

Gates a mai cerut ca manuscrisul sa fie prezentat pe portiuni, doar cateva pagini la un moment dat, schimbate periodic, ceea ce a fost refuzat de organizatori. Daca ar fi acceptat aceasta conditie, cei de la Albert & Victoria Museum nu ar fi putut integra manuscrisul in expozitia impartita pe sectiuni.

ArtLine.ro, 20 sep 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu