Dupa un sezon presarat de evolutii bune spre foarte bune, Adrian Mutu se pare ca a intrat in vizorul Fiorentinei. De cand clubul sau, Juventus, se afla in mijlocul scandalului monstru din fotbalul Italian - nici Fiorentina nu este prea departe - mai toate echipele din Italia, dar in special din Europa, isi organizeaza startegia de transferuri in functie de rezultatele anchetei magistratilor italieni.
Totusi, Cesare Prandelli este foarte hotarat sa il aiba pe Mutu in subordine cat mai repede posibil. Avand in vedere ca rezultatele finale ale investigatiilor vor fi facute publice pe data de 9 iulie, Fiorentina doreste sa-si asigure lotul pentru sezonul viitor cat mai repede. Dupa ce au reusit - se pare - sa-l tina pe Luca Toni si pentru sezonul urmator, Mutu este acum principala tinta a celor din Firenze.
In acest sens, "La Nazione" dezvaluie, in editia de azi, faptul ca Pantaleo Corvino (directorul sportiv al "violei"), s-a intalnit cu omologul sau de la Juventus, Alessio Secco, pentru a discuta transferul jucatorului roman. De altfel, explozia lui Mutu in Seria A a pornit inca de pe vremea cand era antrenat de acelasi Prandelli, in sezonul 2002/03, la Parma. Romanul a reusit o medie de peste un gol la doua meciuri in Seria A, performanta propulsandu-l spre Chelsea.
Daca Mutu ar pleca la Fiorentina, este foarte posibil ca mutarea sa se faca in schimbul lui Luca Toni. Juventus ar incerca, astfel, sa acopere postul lui Ibrahimovich, care se pare ca va parasi gruparea "bianconera" la finalul acestui sezon. Dupa ce nu s-a adaptat mai deloc in aceste doua sezoane la Juve, suedezul a fost indelung contestat de catre fanii juventini la finalul acestui sezon.
Sursa: Softpedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu