Intel, împreună cu producătorul de cipuri Alvarion şi oficialii MCTI au prezentat ieri noua soluţie de acces la Internet wireless, WiMAX, o premieră în România. O maşină dotată cu tehnologie WiMAX a străbătut străzile Bucureştiului şi a transmis imagini în direct unei săli de conferinţe din centrul oraşului, dovedind astfel că accesul la Internet broadband la preţuri accesibile constituie o realitate.
WiMAX este tehnologia wireless a viitorului pentru că furnizează conexiuni de mare viteză la Internet pe distanţe mari. Tehnologia poate avea un număr mare de întrebuinţări, de la furnizarea de Internet în zone greu accesibile din punct de vedere geografic până la hotspot-uri, transport de tip backhaul pentru comunicaţiile de tip celular şi Internet de mare viteză pentru companii.
WiMax este spaima colosilor cu picioare de lut: telefonia VoIP mobila va afecta operatorii mobili, iar aplicatiile de tip IPTV vor lovi gigantii cablului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu