Nu trebuie neapărat să te duci la şcoală, dar e esenţial să crezi în ce faci şi să înveţi să te promovezi dacă vrei să devii artist de succes.
Indiferent dacă este genul care soarbe cuvintele profesorilor la curs şi se hrăneşte cu atmosfera academică sau un rebel care consideră că şcoala te spală pe creier, artistul care aspiră la succes trebuie neapărat să se mute într-o capitală a artei, preferabil Londra, Berlin, Roma sau Paris, unde să-şi facă cunoştinţe cât mai multe şi prieteni din domeniu. Vizibilitatea este esenţială pentru un artist şi cele mai bune metode pentru a o obţine este să nu lipseşti de la vernisajele şi conferinţele importante şi să încerci să te faci simpatic tuturor. „Poţi să ai toată tehnica şi originalitatea din lume, dacă nu eşti o persoană agreabilă nimeni nu va dori să lucreze cu tine“, avertizează britanica Grayson Perry, premiată cu Turner în 2003.
Trebuie, bineînţeles, să te remarci individual, încercând să susţii cât mai multe show-uri personale, să apari în expoziţii alături de alţi artişti şi să aplici pentru competiţii.
Dacă însă te simţi copleşit de propria importanţă, după prima expoziţie vei fi exclus din grup. „Mulţi studenţi înfumuraţi se şi văd următorii Damien Hirst, pun preţuri mari pe lucrări şi evident că nu se întâmplă nimic“, explică artista. Pentru a evita ca artiştii să se îmbete cu apă rece, ar trebui să-şi pună pe perete un bilet cu cuvintele artistei: „Trebuie să înveţi să ai încredere în propriul ochi şi să înţelegi că o idee bună nu e suficientă pentru o lucrare bună de artă“.
Păstrarea încrederii în sine este esenţială în viaţa unui artist, împânzită de frustrări metafizice, de îndoieli cu privire la propria valoare şi de tentaţia de a se raporta la normele stabilite cultural într-o societate. „Sunt multe obstacole şi foştii tăi colegi de şcoală ajung, pe la 28 de ani, să fie medici şi avocaţi, în timp ce tu conduci o bicicletă şi n-ai prietenă. Oamenii o să-ţi spună că nu eşti bun de nimic - mie încă îmi zic asta“, mărturiseşte David Shrigley, unul dintre cei mai prolifici artişti contemporani britanici. Primul lucru pe care trebuie să-l faci, în opinia lui Shrigley, este un site. Şi apoi să te ţii de treabă şi să produci artă. Pentru o carieră atât de volatilă, trebuie să te fereşti de deadline-uri artificiale şi planuri pe termen lung.
„Poţi să te apuci la 50 de ani şi să faci ceva interesant şi important. Sau poţi să te laşi de artă la 20 şi să te apuci iar la 40, şi e la fel de bine“, completează Shrigley.
Pentru columbiana Doris Salcedo nu există loc de compromisuri dacă vrei să faci artă şi trebuie să eviţi să faci lucruri care nu ţin de tine şi-ţi deturnează energia şi timpul de la scopul tău iniţial. „Tot ce nu ţine de tine, ca artist, trebuie lăsat pe seama altcuiva - muzee, galerii, dealeri, critici, presă -, toţi au un rol important şi este complet separat de munca de artist“, explică Salcedo. „Anxietatea artistică“ este însă ceva preţios pentru Sue Webster, membră a grupului Young British Artists. Îndoiala asupra propriilor lucrări şi păstrarea spiritului critic în ceea ce te priveşte n-ar trebui să părăsească niciodată un artist.
„Dacă vrei siguranţă şi ceva constant, e mai bine să te apuci de altceva. Artiştii pe care-i consider cei mai buni îşi păstrează integritatea şi nu-şi modifică lucrările de dragul stabilităţii financiare“, declară artista de origine scoţiană Anya Gallaccio pentru „The Times“. Şi încă ceva: „Dacă ai de gând să faci artă, atunci apucă-te şi fă. Nu sta în aşteptarea a ceva care să-ţi aterizeze în poală - fă-ţi singur norocul şi apucă-te de treabă“.
Artista de origine americană Susan Hiller e ceva mai realistă: „Nu are nici un sens să te apuci să faci artă, decât dacă arta este singurul mod în care îţi poţi exprima creativitatea. Dacă poţi să scrii, să ilustrezi sau să te exprimi altfel, fă asta, pentru că viaţa de artist nu e nici pe departe simplă“, spune artista, convinsă că n-ar fi fost în stare să facă nimic altceva în viaţă decât artă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu