marți, decembrie 05, 2006

Hugo Chavez, reales presedintele Venezuelei


Presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a fost reales in functie cu peste 60% din voturile electoratului, potrivit rezultatelor partiale date publicitatii luni.

Presedintele socialist, in varsta de 52 de ani a obtinut un scor de 61,35% fata de 38,39% al adversarului sau, social-democratul Manuel Rosales, scriu agentiile internationale de presa.

Presedintele reales si-a proclamat victoria inca de duminica seara, imediat dupa inchiderea urnelor, printr-un discurs acid impotriva Statelor Unite.

Chavez a numit victoria sa o lovitura pentru presedintele George W. Bush al carui guvern l-a numit imperialist in mod periculos.
"Este o noua invingere a diavolului, care incearca sa domine lumea", a strigat Chavez in fata adeptilor sai. "Jos cu imperialismul! Avem nevoie de o lume noua", a adaugat presedintele. Oficialii americani il considera drept o amenintare autoritarista.

De la balconul palatului prezidential, Chavez a promis sa faca eforturi pentru a stabili principiul egalitatii in societatea venezueleana.

Strazile capitalei Caracas si-au umplut de sustinatorii sai care au sarbatorit, cu focuri de artificii.

Contracandidatul lui Chavez, Manuel Rosales sustinut de Washington, si-a recunoscut public infrangerea, spunand ca a reusit, insa, sa restabileasca speranta.

La sapte ani dupa preluarea puterii de catre Chavez, Venezuela este polarizata intre patura sociala saraca si criticii puterii care spun ca resursele tarii sunt risipite in incercarea de a copia comunismul din Cuba.

Politica populista a presedintelui Chavez

Fost ofiter la Parasutisti, Hugo Chavez a fost ales presedinte pentru prima oara in 1998. Admirator fara rezerve al lui Fidel Castro, el a folosit fondurile provenite din exploatarea rezervelor de petrol ale tarii pentru a finanta ridicarea scolilor si construirea drumurilor.

Chavez este un caz exemplar care traverseaza toate etapele evolutiei spre dictatura. Si-a inceput cariera ca un om profund ingrijorat pentru starea sociala a natiunii sale, drept pentru care a nationalizat industria petroliera si a adus experti din Cuba pentru a reforma din temelii sistemul sanitar si de educatie.

Venezuela este un exportator major de petrol si scumpirea pretului titeiului in ultimii ani l-a ajutat pe Chavez in redistribuirea veniturilor catre saraci.

In 2006 alte tari latino-americane au ales presedinti cu un discurs nationalist-populist, cu accente anti-americane: Evo Morales in Bolivia, Daniel Ortega in Nicaragua si Rafael Correa in Ecuador, toti avand relatii bune cu Hugo Chavez si cu liderul comunist al Cubei, Fidel Castro.

HotNews.ro, C.N.A., 04 dec 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu