Astazi rusii nu mai vin pe tancuri in Europa, ci sunt imbracati in costume la patru ace si au ultimul model de jeep. Ba chiar avion personal. Fac afaceri legale, pentru ca au atit de multi bani incit isi permit aproape orice.
Noii rusi, adica multimiliardarii in dolari, si conglomeratele economice apropiate Kremlinului sunt virful de lance prin care Rusia incearca sa joace un rol principal pe piata economica mondiala.
Un exemplu in acest sens este cel al gigantului energetic Gazprom care se afla in plina campanie de achizitii si implicit de control a pietelor energetice din Europa.
Daca ar fi sa-l credem pe presedintele Traian Basescu, realitatea este destul de simpla: rusii incearca sa ne domine pe cai necurate.
Seful statului a urecheat, recent, de la distanta, potentiali investitori ascunsi in spatele Gazprom si care ar cumpara mascat actiuni Petrom/OMV cu gindul ascuns de a domina Romania.
Actionarii OMV-Petrom
Statul austriac, prin Osterreichische Industrieholding AG (OIAG), cu 31,5%.
International Petroleum Investment Company (IPIC), din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
Pachete cumulate de 50,9% din titluri sunt listate la diverse burse: 20% in Austria, 16% in Marea Britanie, 10% in SUA si 5% pe alte piete Detinatorii acestor actiuni nu sunt raportati de catre OMV sau bursele unde este listata compania.
"Cine, cand, cum va detine pachetul de 51% din actiuni nu stim pentru ca sunt pe bursa. Avem riscul de a nu sti, de fapt, cine este actionarul majoritar in OMV-Petrom. Iar declaratiile consilierului economic al Ambasadei Rusiei, ca Gazprom cumpara masiv actiuni OMV, sunt o realitate", spunea presedintele.
Ulterior, s-a dovedit ca realitatea este putin mai complexa. Preluarea pachetului majoritar de actiuni Petrom - companie a carei capitalizare bursiera e de circa 9.2 miliarde euro - de catre Gazprom ar reprezenta pentru grupul rus o investitie sub profitul inregistrat in 2005, daca titlurile ar fi cumparate la cotatia actuala din piata bursiera.
Pe de alta parte, orice achizitie mai mare de 5% din pachetele cumulate de actiuni listate pe diverse burse europene si din SUA (vezi caseta) nu este permisa. De aceea, achizitionarea ascunsa a companiei Petrom si implicit dominarea pietei romanesti de gaze este in acest moment foarte putin probabila.
In schimb, seful statului are dreptate cind spune ca Rusia - prin intermediul conglomeratelor energetice sau al potentilor oameni de afaceri incearca sa se impuna pe piata economica europeana. Asta si pentru ca, desi se discuta intens despre o politica comuna energetica la nivel european, nimic nu se intampla.
Intre timp, Romania refuza orice colaborare in perspectiva cu Gazprom, in timp ce pentru rusi tara noastra nu pare sa reprezinte o tinta majora.
Gazprom in atac la... conducte
Lucrurile nu stau insa la fel in alte cazuri. Gazprom si o alta mare companie ruseasca, Rosneft, au anuntat la sfirsitul lui noiembrie semnarea unui acord de parteneriat strategic in vederea explorarii, productiei, transportului si rafinarii in comun a gazelor naturale.
Intelegerea a fost prezentata ca fiind una "strategica", iar parteneriatul se va axa, in primul rand, pe ofertele comune de preluare a unor companii internationale.
Valabil pana in 2015, acordul semnat intre cele doua companii apropiate Kremlinului este primit de analisti ca o parghie extrem de importanta in exercitarea intereselor strategice rusesti pe intregul teritoriu al continentului euroasiatic, in domeniul afacerilor cu gaz si
petrol.
Dar Gazprom nu vrea sa se opreasca aici. "Suntem gata sa preluam orice companie europeana din domeniul distributiei de gaze", a declarat recent Alexander Medvedev, directorul Gazprom Export, companie din cadrul conglomeratului Gazprom.
"Vrem sa devenim un jucator de prim plan pe aceasta piata. Si oricine este nemultumit de distribuitorul sau de gaze, noi suntem decisi sa ii luam locul", a mai spus Medvedev, citat de publicatia de specialitate Energy in East Europe (EiEE).
"Noi avem gazul metan, avem si pregatirea tehnica necesara ca si posibilitatea de a servi clientii conform dorintelor lor. Nu ne temem de competitie".
Iar pe lista de achizitii a Gazprom se afla nume destul de importante. Chiar daca nu a vrut sa o recunoasca inca - "deciziile noastre finale le luam dupa o analiza atenta, caz cu caz", a mai spus Medvedev - prioritara pare achizitionarea Distrigas, compania nationala belgiana.
Distrigas e sigur de vinzare deoarece compania-mama Suez trebuie sa "scape" de ea pentru a primi acordul UE pentru fuzionarea cu Gaz de France.
Chiar daca expansiunea Gazprom se desfasoara legal, prin achizitii directe sau parteneriate, Bruxelles-ul se teme totusi de aceasta tendinta. In mai, comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, spunea ca monopolul reprezentat de Gazprom contravine regulilor concurentei din UE.
In plus, surse oficiale, citate de EiEE au lasat sa se inteleaga ca Bruxellesul nu ar dori o deschidere maxima a pietelor interne catre companii de stat precum Gazprom sau Sonatrach (Algeria), care detinind resursele de gaz, le e foarte usor sa domine si piata distributiei energetice.
Directia Vest
Proiectele comune reprezinta o modalitate agreata de Gazprom pentru patrunderea pe piata europeana.
Capitalizare bursiera: 274 miliarde USD
Detine 62 de companii energetice (in Rusia si alte tari) si este actionar in alte 103 companii
Detine rezerve de gaze evaluate la 171.000 miliarde mc
Cu doar citeva zile inainte de declaratiile lui Medvedev, compania rusa semna un acord important cu Eni (Italia), pe baza caruia gazul rusesc poate fi vindut direct consumatorilor din Peninsula, incepind din 2007.
Acordul permite realizarea de proiecte comune de extractie in Rusia, in schimb Gazpromul primind accesul pe piata interna din Italia, unde poate vinde circa 3 miliarde de mc de gaz, pina in anul 2010.
Eni a devenit astfel cel mai important client al Gazprom, iar rusilor li se permite in schimb sa devina actionari minoritari la o subsidiara, Eni Power. Alte proiecte comune sunt gindite pentru viitorul apropiat in Africa sau la terminalul de gaze lichefiate (Baltic LNG) de linga Sankt Petersburg.
Modul de extindere a influentei Gazprom e variat. Astfel, in asteptarea unor noi achizitii, rusii si-au extins influenta la terminalul de gaze de Baumgarten (Austria), prin intermediul unor filiale care au achizitionat actiuni la terminal.
Gazprom asteapta si aprobarea din partea agentului de reglementare ungar pentru achizitionare a 50% (minus un vot) din actiunile la companiile E.ON Foldgaz Trade and E.ON Foldgaz Storage.
In plus, conform relatarilor presei portugheze, Gazprom a ajuns la un acord pentru a deveni actionar la compania energetica portugheza Galp.
Si Balcanii sunt o tinta
In aceste zile, Bulgaria este in negocieri cu Gazprom pentru extinderea unui acord privind livrarile de gaze. Ministrul bulgar al energiei, Rumen Ovcharov, spunea ca daca Sofia nu accepta acum sa-si extinda contractul cu Moscova, sigur din 2010 va trebui sa plateasca un tarif cu 40 la suta mai mare decit cel actual.
Bulgaria a semnat, in 1998, un contract mai putin obisnuit cu Gazprom. Pretul de livrare a gazelor este de 257USD/1,000 metri cubi, dar - in schimbul cedarii drepturilor de tranzit - Sofia ajunge sa primeasca gaz la un pret mult mai mic, in medie de 180 USD/1.000mc.
Numai ca acum compania ruseasca vrea sa renunte la facilitatile acordate si sa primeasca cash pentru gazul livrat.
"Ma indoiesc ca Sofia va reusi sa mentina un pret scazut la gaze fara sa cedeze pe alte fronturi", considera Kenneth Lefkowitz, de la firma de investitii New Europe Corporate Advisory. "Bulgaria nu are prea multe alternative: ori pastreaza actualul contract si in 2010 va plati mai mult, ori va obtine un pret mai bun, dar va ceda ceva in schimb. Eu cred ca e mai bine ca Bulgaria sa aiba un grad de autonomie fata de Rusia".
Cu toate acestea, rusii au interese clare in Bulgaria, pe care si le urmaresc cu straduinta.
Luna trecuta, trustul rusesc Atomstroyexport, al carei pachet majoritar este detinut de Gazprom, a castigat licitatia pentru construirea unei noi centrale nucleare in portul dunarean Belene.
Conform companiei bulgare NETS, lucrarile la noua centrala vor dura aproximativ sapte ani si vor costa circa patru miliarde de euro.
In plus, pina la sfirsitul anului se estimeaza semnarea unui acord pentru inceperea constructiei unei conducte petroliere, Burgas-Alexandropoulis, care va transporta gaz rusesc catre Europa de vest. Rusia va detine 51 la suta din participatia la viitoarea companie (trei firme rusesti, printre care si Gazprom Neft sunt implicate) in timp ce restul va fi detinut de Bulgaria si Grecia.
Tot pina la sfirsitul anului, Belgradul si Sofia e posibil sa semneze un acord pentru inceperea constructiei unei conducte de transport a gazului metan, alaturi desigur tot de Gazprom, intr-un proiect estimat la peste 800 milioane de dolari. Conducta va fi racordata la reteaua Bluestream, ce urmeaza sa transporte gaz din Rusia spre Europa Occidentatala, via Turcia si pe sub Marea Neagra.
Nu in ultimul rind, conform cotidianului Vedomosti, Gazprom e interesata de achizitii si pe piata energiei din Grecia, Bulgaria si Moldova.
Publicatia rusa il cita pe Iuri Lukanin, sef al proiectelor externe la Gazpromenergo (divizia de energie electrica a gigantului rus), care spunea ca sunt vizate obiective din Grecia si Bulgaria prin intermediul joint ventures regionale Overgas and Prometheus Gas.
In schimb, Chisinaul e dispus sa vinda catre Gazprom trei dintre retelele sale de electricitate in schimbul anularii unei datorii de circa 1 miliard de euro catre compania rusa.
HotNews.ro, M.C., 02 dec 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu