Senatorii PSD si PRM s-au opus legii pentru alegerea europarlamentarilor, iar absenta reprezentantilor coalitiei a dus la respingerea actului normativ. Dezbaterile au fost pigmentate cu fornaieli si nechezaturi venite dinspre senatorii UDMR, dupa ce Gheorghe Funar a calificat limba maghiara drept «limba a cailor».
In ciuda faptului ca, in comisia de specialitate, au fost de acord cu proiectul de lege, parlamentarii PSD si PRM au refuzat sa-si dea votul, invocand fie dorinta de a introduce procedura de vot uninominal, fie nemultumirea privind accesul UDMR la mandatele din PE.
Proiectul de lege are caracter organic si ar fi avut nevoie de aprobarea majoritatii senatorilor, adica de 69 de voturi. A fost respinsa cu 54 voturi «pentru» si 29 de abtineri, numarul senatorilor prezenti fiind sub 90. Toate acestea din urma s-au inregistrat in taberele PSD si PRM.
Puterea, luata ca din oala
Votul i-a luat prin surprindere pe senatorii puterii, in conditiile in care raportul intocmit de Comisia speciala pentru elaborarea Codului electoral a trecut cu 71 de voturi „pentru” si 6 abtineri.
Senatorii PSD si-au exprimat, prin abtinere, dezacordul fata de proiectul de lege, motivand ca doresc ca alegerile sa se faca prin vot uninominal.
Pe de alta parte, PRM s-a abtinut de la vot invocand posibilitatea fraudarii alegerilor pentru PE si nemultmire provocata de faptul ca UDMR poate participa la alegerile europene.
Abtinerea senatorilor opozitiei a generat reactii dure din partea colegilor din Coalitie, liderul grupului PNL catalogand gestul PRM si PSD drept un "atentat la interesul national".
Invocarea de catre liderul PSD, Mircea Geoana, a introducerii votului uninominal la algerile europene a fost catalogata de presedintele Comisiei electorale, Mihai Voicu, drept "o gafa majora".
"Domnul Geoana a facut o mare incurcatura. Potrivit reglementarilor europene, utilizarea votului uninominal pentru alegerile europarlamentarilor este interzis. Chiar si Marea Britanie, care foloseste votul uninominal in alegerile interne, a folosit alegerile pe liste la Parlamentul European", a explicat presedintele comisiei electorale.
Inititativa respinsa miercuri de senatori ar fi stabilit organizarea si desfasurarea alegerii reprezentantilor Romaniei in Parlamentul European, pentru un mandat de cinci ani. Potrivit initiativei, europarlamentarii se aleg pe baza scrutinului pe lista, precum si pe baza candidaturilor independente.
Senatul este prima Camera sesizata, deputatii urmand a avea ultimul cuvant in calitate de for decizional.
Parlamentul ca manej
Desi au respins act legislativ extrem de important, senatorii nu s-au putut abtine de la glume. Interventiile exasperante ale senatorului PRM Gheorghe Funar au culminat cu calificarea limbii maghiare drept «limba a cailor».
Declaratia, facuta la tribuna Senatului, i-a determinat pe reprezentantii UDMR sa fornaie si sa necheze precum caii, provocand amuzamentul colegilor de legislativ.
"Iti bati joc de noi?! Lasa-ne, dom’ne, in pace!", l-a admonestat pe Funar un senator PD, satul de nenumaratele interventii ale PRM-istului clujean. Spiritele s-au calmat abia dupa interventia presedintelui de sedinta.
HotNews.ro, L. Parvu, B. Blagu, 22 nov 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu