miercuri, noiembrie 01, 2006

Incalzirea climei costa 5 500 de miliarde euro


Un studiu prezentat de saptamanalul britanic „The Observer” sustine ca politicile de lupta impotriva schimbarilor de clima ne vor costa peste 5000 de miliarde de euro. Daca omenirea nu va plati acest pret, 200 de milioane de oameni vor fi obligati sa migreze din cauza naturii neprielnice.

Cercetarea legata de costurile si efectele incalzirii a fost coordonata de Sir Nicholas Stern, fost vicepresedinte al Bancii Mondiale. Raportul cuprinde peste 700 de pagini si arata ca o schimbare de atitudine in legatura cu protectia mediului este mai mult decat necesara.

1% din PIB-ul planetar pentru combaterea poluarii

Un avertisment pe care studiul lui Nicholas Stern il aduce se leaga de necesitatea semnarii urgente a unui nou protocol cu privire la reducerea emisiilor de gaze poluante, si nu in 2010- 2011 asa cum se planuieste, ci chiar in 2007.


De asemenea, economistul spune ca 1% din PIB-ul planetei (275 miliarde de euro) ar trebui sa fie folosit pentru a combate problema poluarii.

Altfel, costurile pagubelor se vor multiplica de la cinci pana la doua zeci de ori. Stern mai spune ca lipsa de control al modificarii climatice va face ca 200 de milioane de oameni sa fie obligati sa isi paraseasca tarile in care traiesc.

Problema americana, nerezolvata la Kyoto

reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in perioada 2008-2012 cu 8% fata de nivelul de emisii inregistrate in anul 1989;
realizarea nu mai tarziu de 2007 a unui sistem national de estimare a emisiilor de gaze cu efect de sera
elaborarea si implementarea politicilor in vederea promovarii dezvoltarii durabile;
realizarea inainte de prima perioada de angajament, respectiv inainte de anul 2008, a Registrului National de emisii de gaze cu efect de sera.

Intr-un briefing privat, tinut in urma cu cateva zile in Mexic de reprezentantii a 20 dintre dintre statele care polueaza cel mai mult planeta, Nicholas Stern a reamint Statelor Unite ca trebui sa-si schimbe opinia in ceea ce priveste poluarea si sa participle alaturi de celelate natiuni la politicile de combatere a schimbarilor de mediu.

Reamintim ca SUA este responsabila cu circa o treime din totalul emisiilor de gaze de sera si ca a refuzat sa semneaze protocolul de la Kyoto, cu privire la reducerea emisiilor de gaze poluante.

Intelegerea de la Kyoto este un acord privind mediul, negociat in urma cu 9 ani de 160 de state ale lumii. Pentru ca protocolul sa intre in vigoare era nevoie de ratificarea lui de catre cel putin 55 de tari, care produc impreuna un procent de 55% din emisiile globale de dioxid de carbon.

Aceste conditii s-au indeplinit abia in 2004, odata cu ratificarea Rusiei. Printre semnatarii Protocolului de la Kyoto se afla si Romania, alaturi de Bulgaria si Republica Modova. Insa, marele absent al intelegerii este SUA, responsabil pentru un procent de 30% din emisiile globale de dioxid de carbon.

Poluarea face 5 milioane victime, anual

Un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, realizat in urma cu patru ani, arata ca schimbarile climaterice au ca rezultat moartea anuala a peste 150.000 de persoane si imbolnavirea a cel putin 5 milioane de oameni.

Cercetatorii de la Universitatea Wisconsin-Madison impreuna cu cei ai Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) au descoperit ca fluctuatiile de temperatura influenteaza sanatatea oamenilor in mai multe feluri, cum ar fi raspandirea bolilor infectioase si declasarea de valuri de caldura si inundatii, medii propice pentru aparitia bolilor.

Ironia sortii face ca tocmai popoarele care contribuie cel mai putin la poluare sa aiba cel mai mult de suferit din cauza ei. Este vorba in special despre statele africane, dar si altele care nu sunt foarte dezvoltate industrial.

HotNews.ro, Liana Anghelescu, 30 oct 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu