duminică, octombrie 22, 2006

'Podiumul' marilor creatori de IT: IBM, Microsoft, Romsys


In Topul National al Firmelor, editia a XIII-a - 2006, intocmit de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si care este asteptat cu nerabdare de comunitatea de afaceri, grupa “Tehnologia informatiei - Intreprinderi mari” surprinde placut prin faptul ca o firma cu capital integral romanesc se numara printre laureati.

Aceasta este Romsys, care ocupa treapta a III-a a “podiumului de premiere”, dupa filialele locale ale gigantilor mondiali IBM si Microsoft.

“Suntem mai mult decat onorati de acest clasament”, a declarat dl. Marius Cojanu, presedintele Romsys.

“El marcheaza si confirma intrarea Romsys intr-o noua etapa a dezvoltarii sale corporative, una in care atat numarul, cat si anvergura proiectelor noastre sunt din ce in ce mai mari, iar numeroaselor proiecte realizate pe piata romaneasca li se adauga, in proportie crescanda, proiecte pentru clienti din strainatate”.

Numai in acest an, Romsys a investit aproape o jumatate de milion de Euro pentru asigurarea unor conditii de lucru ultramoderne, cu infrastructura tehnologica de ultima generatie, in noul sediu al companiei din Bucharest Business Park.

“In ultima instanta, este si acesta un domeniu in care concuram cu alte firme din Romania si din strainatate”, a adaugat Marius Cojanu. “Nu mai putin important, este si un gest de recunoastere, apreciere si gratitudine pentru echipa Romsys, pentru oamenii care au facut dintr-o firma infiintata in 1993 intr-un apartament unul din liderii pietei de IT&C din Romania”.

Participand la inaugurarea noului sediu al companiei Romsys, dl. Zsolt Nagy, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, a declarat: “Stim cu totii cat de spectaculos evolueaza piata romaneasca de IT&C. Ma bucur ca pot lua parte nu numai la lansarea pe piata romaneasca a unor giganti mondiali, ci si la momentele importante ale companiilor romanesti.

In eforturile noastre de a atrage investitori straini in Romania, va asigur ca nu uitam de companiile locale care reprezinta resursa de crestere a pietei”.

Rezultatele companiei fac intr-adevar din Romsys una dintre putinele firme de profil care au reusit sa-si stabilizeze ritmul de crestere la valori inalte. De la 18,7 milioane de dolari in 2003, cifra de afaceri a Romsys a crescut la 31,5 milioane de dolari in 2004 si a atins 44,8 milioane de dolari in 2005.

Solutiile si serviciile Romsys adreseaza o gama larga de clienti, atat din sectorul public - din domenii ca aparare si siguranta nationala, educatie, sanatate - cat si din cel privat, din industria serviciilor financiare, telecomunicatiilor, energiei, metalurgica sau a productiei de automobile.

De la Orange si Vodafone la marii furnizori de utilitati publice precum eON Gaz Romania, Distrigaz Sud, Electrica si Hidroelectrica, de la ING Bank, BCR si BRD-GSG, la Mittal Steel, Petrom, Nestle sau Renault-Dacia, majoritatea marilor companii din Romania au apelat la serviciile si expertiza Romsys pentru a-si rezolva probleme pe cat de complexe, pe atat de diverse si critice pentru afacerile respective.

Celelalte firme autohtone din Top 10 al intreprinderilor mari de IT sunt Siveco, Ness Romania, Oracle, Forte Computers, S & T Romania, UTI Systems si Softwin.

Ceremonia oficiala de comunicare a rezultatelor Topului National al firmelor - 2005 va avea loc pe 24 octombrie a.c., la Teatrul National din Bucuresti.

Ager Press, 19 oct 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu