duminică, octombrie 15, 2006

Mohammad Munaf a fost condamnat la moarte


Ambasada americana la Bagdad a confirmat, sambata, faptul ca Mohammad Munaf a fost condamnat la moarte de justitia irakiana, transmite France Presse. Potrivit editiei electronice a Washington Post, aceasta informatie a fost confirmata si de un purtator de cuvant al Departamentului american de Justitie.

Johnathan Hafetz, avocatul lui Munaf in SUA, a declarat, pentru Antena 3, ca Munaf a fost condamnat la moarte intr-un proces nedrept, manipulat de americani.

"Confirmam ca Tribunalul penal irakian a condamnat la moarte un cetatean american si cinci irakieni, in cazul rapirii, in 2005, a trei ziaristi romani", a declarat un purtator de cuvant al Ambasadei americane la Bagdad.

De altfel, Johnathan Hafetz, avocatul lui Munaf in SUA, a declarat pentru Antena 3 ca Munaf a fost condamnat la moarte intr-un proces nedrept, manipulat de americani.

"E de necrezut. I-au refuzat d-lui Munaf dreptul fundamental la un proces corect. L-au condamnat intr-un proces nedrept pe care americanii l-au manipulat pe fata. Am inteles de la avocatul irakian ca Munaf urma sa fie achitat fiindca Ambasada Romaniei nu a depus o plangere.

Insa a aparut un general sau un militar american care a cerut ca Munaf si ceilalti acuzati sa fie condamnati la moarte", a declarat Johnatham Hfetz pentru Antena 3.

Intr-o motiune depusa intr-un tribunal din District of Columbia, avocatii lui Munaf au cerut interventia guvernului american. In opinia lor, Munaf a facut declaratii care il incriminau numai dupa "amenintari cu violenta si agresiuni impotriva sa si a familiei sale".

Jonathan Hafetz, avocat la Brennan Center for Justice de la Facultatea de drept a New York University, a depus o petitie in numele lui Munaf, apreciind ca autoritatile americane nu s-au asigurat in mod corespunzator ca procesul acestuia este corect. El considera ca predarea lui Munaf catre guvernul irakian ar insemna executia sigura, fara o revizuire corespunzatoare a cazului.

Sentinta de condamnare la moarte prin spanzurare nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs la o instanta superioara.

Rudele lui Munaf nu stiu nimic de acest verdict. Dimpotriva, joi seara Mohamad Munaf si-a sunat familia si le-a spus ca acum se afla intr-o alta locatie mult mai buna, unde este pazit de soldati americani.

Intr-un interviu pentru Realitatea TV, ambasadorul Romaniei la Bagdad, Mihai Stuparu a declarat ca nu a avut o legatura directa cu Munaf, dupa ce acesta a fost luat in custodie de catre militarii americani. "Pana la aceasta ora nu am niciun fel de date. Aici e Ramadan, iar vineri si sambata nu se lucreaza.

Mai devreme de maine (duminica - n.r.) e greu sa am niste elemente, cu atat mai putin o confirmare", a adaugat Mihai Stuparu.

Mohammad Munaf este judecat in lipsa si in Romania, intr-un dosar separat de cel in care este inculpat Omar Hayssam, recent fugit din Romania. In mai 2005, dupa eliberarea jurnalistilor rapiti, autoritatile romane au vrut sa-l aduca pe Munaf in tara, dar acesta a fost retinut de fortele americane din Irak.

HotNews.ro, D. Mihai, 14 oct 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu