duminică, octombrie 22, 2006

Cine-i animalul de la Pet-shop ?


In marea lor majoritate, pet-shopurile bucurestene nu sunt altceva decat lagare de exterminare a animalelor pe care le comecializeaza, animale a caror unica salvare poate fi moftul unui copil.

Fortati probabil din lipsa/pretul spatiului, patronii de pet-shopuri se lacomesc si inghesuie zeci de animale in custi minuscule. Doar o marfa perisabila pe care o vand la preturi exorbitante.

In incinta marilor galerii comerciale si-au facut aparitia pet-shopuri, de altfel foarte utile atat timp cat s-ar limita doar la vanzarea de hrana si accesorii pentru animale.

Insa intreprinzatorii au dorit sa aduca si vietati pentru ca oferta sa fie completa, netinand cont de nici o regula, de alfel nescrisa de autoritati, prin care existenta acestora sa fie mai buna.

In galeria comerciala a hyper-marketului Carrefour Baneasa se afla unul din pet-shopurile vizate de reporterii HotNews.ro. Inca de la intrare, atrage atentia un papagal exotic, tinut intr-o colivie meschina, care nici macar nu ii permite sa-si intinda aripile. Marfa e prezentata profesionist, cu detalii tehnice si pret ce se invarte in jurul zecilor de milioane.


sursa: HotNews.ro



Oferta e diversa: iepuri, hamsteri, papagali, caini si pisici. Asezati claie peste gramada in custi de sticla si metal. Incercam sa fotografiem conditiile in care sunt tinute - spatii inadecvate, lipsa luminii naturale etc. - insa ne lovim de refuzul personalului din magazin.

Tentativa de fotografiere din afara magazinului declanseaza reactii brutale ale vanzatorilor, care ameninta cu spargerea aparatului.

"Dati-i drumul de aici, ca nu stiti cu cine va puneti, ratatilor”, ne indeamna un domn corpolent.

Ne continuam drumul spre Cora Pantelimon. Un alt pet-shop, o alta imagine dezolanta. Cativa catei se agita scheunand intr-un acvariu plin de talas si excremente, luminat de cateva tuburi de neon.

Un papagal imens isi smulge penele isteric, iar vanzatoarea ne linisteste pe noi spunandu-ne ca e “putin nervos”. Il cheama Coco. Cel putin asa deduc din insistenta clientilor care doresc sa-l atinga, bagandu-si cate un deget in colivie, si strigandu-l continuu: Hai, Coco, zi ceva, Coco!”

Incercam sa facem si aici cateva poze, insa scenariul se repeta: vanzatoarele sar pe noi, argumentand ca fotografierea e strict interzisa, fara insa a ne dezvalui motivele. “Asa a zis sefu...” e singurul argument emis.

Legi care sa protejeze animalele de companie ce sunt tinute in conditii inumane exista.

Amanunte” din Declaratia Universala a Drepturilor Animalelor

Orice forma de viata animala are dreptul la respect.
Orice animal dependent de om are dreptul la ingrijire.
Toate formele de crestere si utilizare a animalului trebuie sa respecte fiziologia si comportamentul proprii speciei respective. Declaratia Universala a Drepturilor Animalelor a fost proclamata in mod solemn la Paris in 15 octombrie 1978 la sediul UNESCO.

“Legea 205/2004 specifica foarte clar ca detinatorii de animale au obligatia de a asigura animalelor un adapost corespunzator, hrana si apa suficiente, posibilitatea de miscare suficienta, ingrijire si atentie. Nici una din toate aceste conditii nu pare a fi indeplinita de proprietarii de pet-shopuri.

Potrivit Conventiei Europene pentru Protectia Animalelor de Companie, orice persoana care intentioneaza sa se ocupe de comercializarea animalelor de companie trebuie sa informeze autoritatile competente despre speciile de animale pe care doreste sa le comercializeze, despre cunostintele pe care le detine in acest domeniu si, mai ales, sa descrie instalatiile si echipamentele pe care urmeaza sa le foloseasca in desfasurarea obiectului de activitate.

Chiar daca legea romana a adoptat o serie de norme din legislatia comunitara, cele ce reglementeaza activitatea vanzarii de animale a fost ocolita.

Poate ca singurii care ar putea stopa aceasta cruzime cu care sunt tratate animalele sunt chiar cei care isi doresc unul, prin achizitionarea lor din locuri in care viata are un pret mai mare.

HotNews.ro, R.S., 20 oct 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu