Tinerii si cararile batute ale politicii romanesti

Scolile de vara ale partidelor au fost si in acest an o buna tribuna prin care greii partidelor politice au transmis semnale atit adversarilor politici, din exterior dar si din interior, cit si structurilor respective de tineret.

Cele din urma au devenit nu doar in cazul PNL, unde de citiva ani buni fac legea, ci si in cazul altor formatiuni un factor semnificativ in economia bataliiilor de putere interne. Organizatiile de tineret nu mai joaca demult un rol formal si liderii lor incep sa aiba greutate atunci cind se decid in congrese pozitiile de virf din partidele lor.

Iata, Victor Ponta tocmai a fost propulsat in functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor in virful careia se afla de jumatate de an Bogdan Olteanu, un liberal de 35 de ani, iar Cosmin Gusa, dupa ce a fost pe rind secretar general PSD si seful campaniei electorale a actualului presedinte, este chiar sef de partid. Dar astea sint doar exemplele de mare notorietate.

Actuala guvernare, mai ales, a populat conducerile a numeroase institutii centrale si locale cu tineri politicieni, unii abia iesiti din facultate.

In aceste conditii acuzatia ca tinerii nu ar fi lasati sa se exprime in politica asa cum merita, poate valabila in urma cu 5-6 ani, pare greu de sustinut. Si cu toate astea, campania dosarelor de securitate este, intre altele, directionata si pe aceasta pista.

Mai precis, se merge pe ideea ca din moment ce mai toti seniori, a se citi cei de peste 40 de ani trebuie sa fi avut cumva atingere cu fosta Securitate, fie si macar prin informarile obligatorii pe care de exemplu cadrele didactice din invatamintul superior trebuiau sa le faca dupa fiecare calatorie in strainatate, ar cam trebui sa se retraga cu totii lasind astfel cale libera „lupilor

tineri”, si se intelege „neprihaniti”, sa preia toate friiele puterii in stat. Acest mesaj de fond, sigur mai bine impachetat si mai bine periat, transpare destul de limpede din cele spuse de falanga tinerilor lideri politici, indiferent de apartenenta partinica.

Mai mult, am regasit acest tip de judecata nu arareori si pe forumurile de discutie asociate mai ales articolelor despre desconspirarea securitatii aparute in ultimul timp in presa.

Ca orice judecata generalizanta evident si cea de fata este una subreda chiar daca nevoia unei schimbari de generatie in politica romaneasca e cit se poate de evidenta. Dificultatea e alta. O buna parte dintre tinerii activisti politici de virf sufera de suficienta si infatuare.

Din nefericire tinerii valorosi nu par preocupati de dorinta de a se lansa intr-o cariera politica iar mecanismele de promovare interne ii descurajeaza imediat pe cei care ar dori totusi sa o faca. Si la organizatiile de tineret, ca si la cele de seniori, ele penalizeaza integritatea si viziunea si premiaza loialitatea absoluta si aranjamentele de culise.

Cum discernamintul, masura si simtul responsabilitatii adesea lipsesc am asistat mai ales in ultimii doi ani, ca in orice sistem scapat de sub control, la situatii de-a dreptul hilare in care tineri abia iesiti de pe bancile facultatilor, care nu au avut evident ragazul de a-si construi o minima cariera profesionala si nu a apucat sa conduca o organizatie cit de mica sau sa coordoneze macar un

singur proiect, sa fie propulsati peste noapte in fruntea unor institutii publice, unele importante si complicate. Mai mult, s-a dovedit ca si absolventii unor scoli de prestigiu din Occident au esuat in buna masura cind au fost pusi in fata unor astfel de provocari.

Si-au spus cuvintul absenta unui stadiu minimal de functionare in sistemul public, in care prevaleaza alte reguli decit in cel privat, si in ultima instanta chiar absenta unei elementare experiente de viata.

In fapt, la o scara intoarsa liberalii repeta greselile facute in perioada 1997 - 2000 de taranisti cind criteriul competentei a fost mult prea adesea ignorat chiar si in cazul ocuparii unor pozitii de mare raspundere.

Dar cum s-a ajuns aici ? Majoritatea liderilor politici de virf au fost propulsati pe aceste pozitii cu largul concurs al organizatiilor de tineret si pur si simplu nu indraznesc sa intre in conflict cu acestea refuzindu-le numirile solicitate. Or, in astfel cazuri competenta are de regula un rol absolut marginal.

Singurul criteriu care conteaza cu adevarat atunci cind sint inaintate astfel de numiri este cel al apartenentei la un grup decident in baza unor scheme de suport incrucisat. Daca vreti o proba a celor spuse anterior incercati sa rasfoiti biografiile unor inalti oficilai ai momentului si sa descoperiti alte argumente in favoarea numirii lor in functii de mare raspundere si anvergura.

Fenomenul este periculos din mai multe motive. Mai intii, in mod evident, pentru ca deficitul extins de competenta nu face decit sa gripeze si mai mult sistemul administratiei publice oricum ineficient si sclerozat.

In al doilea rind pentru ca avalansa de tineri poate lasa impresia demararii unei binevenite reforme a clasei politice romanesti cind de fapt asistam doar la simple insertii care nu provoaca insa din pacate si modificari de substanta.

In al treilea rind, si asta este poate cel mai grav, consolidarea acestui tip de mecanisme de functionare a partidelor are toate sansele sa-i tina deoparte sau, dupa caz, sa-i elimine din structuri exact pe tinerii cu vocatie si caracter care ar putea determina cu adevarat schimbari in bine in politica romaneasca.

Ziarul de Iasi, Alexandru Lazescu, 11 sep 2006