Romania - Univers Comic

Astronomii adunati de curind la Praga, intr-un congres grav, au sters Pluto de pe lista planetelor propriu-zise. Paguba e marunta. Am pierdut o planeta, am cistigat, intre timp, un Univers: Romania.

Cercetata din alta galaxie (Europa vecina), Romania pare o noutate inanalizabila. Un teritoriu sigilat de anarhie. Tara exista, sistemul de guvernare e un mister. In primul rind, pentru ca functioneaza prin negatie. Aceasta trasatura derutanta a trecut glorios prin ucenicie si a ajuns, acum, spre sfirsitul lui 2006, la stadiul de capodopera.

Alianta care conduce tara s-a rupt si e, in acelasi timp, unita de un razboi care bifeaza toate temele actualitatii. Factiunea liberala a acestei schizopermanente cere decuplarea de angajamentul din Irak - felia prezidentiala insista pe respectarea deciziei initiale. Fiecare parte defileaza solemn, etalind un cadavru de mare comandant din tabara adversa: Atanasiu si Badalan.

Razboi simetric si asupra trecutului: tribul liberal cere, prin vocea ministrului Iorgulescu, omul care vorbeste cind tace Orban, rascolirea arhivelor. Se cauta semnatari de ode si de imnuri in contul a doua persoane decedate, sub un ropot de gloante si de aplauze populare, la Tirgoviste, acum 16 ani.

Basescu, initiator al intrebarii pe sleau despre Securitate, e surclasat, la fiecare turnanta, de o noua petarda liberala. Si tot asa. Agentia Nationala de Integritate, alegerile anticipate, corputia de stat si, in genere, temele impuse de filtrul european parcurg un labirint polemic din care vor iesi intr-o formula agreata ce va permite atacul, in pregatirea viitorului armistitiu. Curios, nu? De fapt, nu.

Acest conflict inepuizabil spune exact ce spune: mediul natural al clasei politice e negatia care hraneste egal si reciproc. Ea da energia si tot ea pare sa sustina viitorul relatiei de colaborare care leaga, pina la urma, cele doua tabere. Asta nu inseamna ca adversarii sint colocatari de aluat, ci doar ca nu pot depasi regula negatiei.

O singura noutate sugereaza ca spectacolul irita: ascensiunea lui Gigi Becali, catarat pe 38 de procente INSOMAR. E Gigi Becali numele unei revolutii? Parca am mai auzit acest zvon si parca ne-am mai inspaimintat, fara urmari, de urgia nedemocratica.

Va amintiti sindromul Vadim 2000? Si acum, Becali! Dar e acest mic legionar, lipsit de scrobeala timpita a mosilor sai, totuna cu amenintarea unui pirjol moral? E acest amestec gresit de fotbal, folclor avortat si ortodoxie de bodega un erou civilizator? Sau e el doar luciul de pacura in care se oglindeste o Biserica gata sa primeasca milioane de euro de la un saltimbanc pe care il potcoveste,

apoi, cu aripi de inger? Poate de aici locul prim si neasemuit de stabil pe care Biserica il ocupa in toate sondajele de opinie. Si poate tot aici e dezlegarea marii glume nationale care ni se infatiseaza sub aparentele agresive ale razboiului politic total.

Comedia e forma de baza a vietii politice romanesti, dar sistemul nu e o gluma. El e prezidat de reguli neclare si ferme. Observate din universul european, ele par nereguli clare si pun in miscare scrisorile exasperate ale unor Frattini si Rehn.

Legea fundamentala: setea de intiietate. Grupul politic romanesc crede in competitie insomniaca si se bate cu vecinul si rivalul de aceeasi culoare. Ideea simpla dupa care a conduce inseamna a administra in numele societatii e necunoscuta. A doua lege: calmul resemnat-competent al publicului. Societatea nu ia foc si nu va incendia comedia politica.

Ea nu se va incolona in spatele lui Becali calare pe un cal alb si beat. Caci societatea, ca public politic, e rodul unei lungi traditii de adaptare. Ea a invatat ca razboiul politic e la fel de exploziv ca o grenada de gelatina si urmareste cu sarcasm si plingeri superficiale variete-ul. Prin urmare, 33 de procente INSOMAR pentru Mona Deconspirata e o cifra care masoara exact.

Unde e, atunci, schimbarea? Ce au adus Internetul, declaratiile de avere, CNSAS, ONG si ce va aduce Uniunea Europeana? Multe si la suprafata. Curentii de adincime ramin. In fruntea lor, mecanism sfint si povara istorica a lumii romanesti: continuitatea.

Cotidianul, Traian Ungureanu, 19 sep 2006