marți, septembrie 19, 2006

Legea investitiilor: facilitati cu nemiluita, din banii publici


Legea este o lista de bune intentii: isi propune sprijinirea dezvoltarii economice a Romaniei ca si alinierea prevederilor din domeniul investitiilor la standardele europene, inclusiv in ce priveste acordarea ajutoarelor de stat.

Una dintre noutatile reprezentate de acest act normativ se refera la faptul ca nu se va mai face diferenta intre investitiile straine si cele autohtone, sau intre investitii directe si cele indirecte.
“Toate investitiile sunt foarte bune. Important este ca aceste investii sa aduca un beneficiu tarii si oamenilor”, declara vicepremierul Bogdan Pascu in momentul prezentarii legii.

Cu toate acestea, proiectul e intimpinat cu scepticism de unii analisti economici. Cristian Badescu, redactor sef la revista Piata, considera ca o astfel de lege nici nu ar trebui sa existe de fapt.

“Nu este nevoie de o lege speciala privind investitiile, atita timp cit ori de cite ori Romania a reprezentat o tinta pentru oamenii de afaceri, acestia au venit fara retinere, interesati fiind de profit si nu de facilitati”.

Badescu a dat ca exemplu in acest sens faptul ca mari lanturi de hypermarketuri si retaileri au investit masiv aici in ciuda faptului ca nu au primit nici un sprijin oficial, ori ca - nu cu mult timp in urma - capitalul strain speculativ avea Romania ca una dintre destinatiile favorite.

“De aceea cred ca, mai curind, aceasta lege e creatia unor structuri guvernamentale care sunt interesate sa-si justifice existenta”.

O lege generoasa...

Proiectul legii investitiilor isi urmeaza insa calea spre adoptare, in acest moment fiind in faza dezbaterii publice, pentru o perioada de 30 de zile. Printre prevederi se regasesc mai multe facilitati, care vor fi acordate sub forma unor scheme de ajutor de stat.

Categoriile de investitii

Categoria 1: investitii de peste 75 mil. euro. Trebuie mentinute cel putin 15 ani de la finalizare. Facilitatile se acorda timp de 5 ani.
Categoria 2: investitii intre 25 - 75 mil. euro. Trebuie mentinute cel putin 10 ani de la finalizare. Facilitatile se acorda timp de 4 ani.
Categoria 3: investitii intre 1 si 25 mil. euro. Trebuie mentinute cel putin 5 ani de la finalizare. Facilitatile se acorda timp de doi ani si jumatate.

Astfel, investitorii vor putea beneficia de imprumuturi cu dobanda preferentiala, acces gratuit la utilitati, de subventii, exceptari, reduceri sau amanari de la plata taxelor locale, precum si de alte facilitati fiscale.

Printre acestea se numara recuperarea pierderii fiscale din profitul obtinut in urmatorii cinci ani dupa punerea in functiune a investitiei si utilizarea amortizarii accelerate pentru instalatiile sau echipamentele necesare investitiei.

Pentru a beneficia de aceste facilitati, investitorii sunt obligati sa mentina investitia efectuata timp de 15 ani de la data finalizarii, pentru proiectele mai mari decat echivalentul in lei a 75 de milioane de euro.

In cazul investitiilor cuprinse intre 25 milioane euro si 75 milioane euro, investitorii trebuie sa mentina investitia timp de zece ani de la data finalizarii. In ceea ce priveste proiectele de la un milion de euro pana la 25 milioane de euro, investitia trebuie mentinuta cinci ani.

Proiectele care vor beneficia de facilitati trebuie sa aiba ca obiectiv fie dezvoltarea regionala, fie activitatea de cercetare-dezvoltare, fie dezvoltarea resurselor umane.

Criteriile de eligibilitate pentru investitorii care pot primi facilitati cuprinse in proiect sunt in functie de domeniul de activitate si de valoarea investitiei.

Astfel, investitiile care sunt cuprinse intre 50 milioane euro si 75 milioane euro vor putea beneficia de facilitati, doar daca capacitatea de productie nou creata de proiectul de investitie acopera mai putin de 5% din piata.

Facilitati

Acordarea de credite cu dobanda subventionata cu 30% de stat (pentru toate categoriile de investitii).
Garantarea de stat a unor imprumuturi, in limita a 80% (doar pentru investitiile din categoria 1).
Racordarea gratuita la retelele de utilitati (doar pentru categoriile 1 si 2).
Acordarea dreptului de folosinta asupra unor proprietati imobiliare (terenuri, cladiri) din domeniul privat al statului (doar categoria 1).
Acordarea de subventii (doar categoria 1).
Exceptari, reduceri sau amanari de la plata taxelor locale (toate categoriile).

Investitiile pentru dezvoltare regionala sunt eligibile doar pentru firmele care nu au datorii restante la bugetul statului.

In cazul investitiilor initiale, realizate pentru dezvoltare regionala, costurile eligibile pentru acordarea facilitatilor prin acest proiect sunt cele cu terenurile, cladirile, echipamentele sau cu achizitia de brevete sau licente.

Investitiile pentru crearea de locuri de munca, pentru dezvoltare regionala vor beneficia de facilitati proiectele care determina o crestere a numarului de salariati in raport cu media utimelor 12 luni. Intensitatea bruta maxima, in acest caz este de 65%, cu conditia ca intensitatea totala neta a ajutorului de stat acordat sa nu depaseasca 75%.

Intensitatea ajutorului de stat poate atinge insa si 100% din investitie in cazul proiectelor de cercetare-dezvoltare.

De asemenea, investitorii care beneficiaza de facilitati pentru crearea de noi locuri de munca au obligatia sa mentina aceste locuri o perioada de cel putin trei ani. IMM-urile trebuie sa mentina locurile de munca pentru doi ani.

Opinii pro, dar mai ales contra

Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), una dintre organizatiile care reprezinta interesele investitorilor locali, saluta promovarea Legii investitiilor dar considera ca aceasta necesita in continuare mai multe imbunatatiri.

“Principalele noutati promovate de aceasta lege se refera la sustinerea investitiilor legate de indeplinirea obligatiilor asumate prin tratatul de aderare la UE, faptul ca desemneaza niste prioritati sau ca, tot asa, combina efortul financiar central cu cel local”, spune Cristian Parvan, secretar general al AOAR.

Parvan considera insa ca legea nu stabileste o procedura clara de lucru, mai exact nu se spune exact cine si pe ce criterii selecteaza proiectele ce ar urma sa beneficieze de prevederile actului normativ. Totodata, legea nu prevede cuantumul din bugetul de stat ce va fi acordat pentru facilitati.

Daca oamenii de afaceri - e normal - sunt interesati in primul rind de facilitatile ce le pot obtine in derularea investitiilor proprii, analistii independenti remarca darnicia neobisnuita a statului.

Mai e necesara o Lege a investitiilor?

Legea investitiilor pare sa nu fie necesara atita timp cit, dupa aderarea la UE, Romania se va incadra pe trendul inregistrat de toate tarile est-europene: scaderea investitiilor directe. Analistii de la Economist Intelligence Unit (EIU) estimeaza ca desi anul acesta investitiile straine vor fi cu 12,6 la suta mai mari decit in 2005, incepind din 2007 ele vor intra pe un trend descrescator: 8 miliarde dolari in 2007, 5 miliarde in 2008, 4,5 miliarde in 2009 si respectiv 4,3 miliarde in 2010
“Mi se pare o lege incredibil de generoasa cu investitorii”, spune Cristian Badescu, care considera ca Romania nu mai are de ce - in acest moment - sa acorde facilitate directe, insemnind dobinzi subventionate sau imprumuturi garantate”.

“Daca as fi un investitor, m-as orienta extrem de rapid sa cumpar o intreprindere care polueaza. Asta pentru ca legea acorda facilitati de 100% pentru investitiile in protectia mediului (reamplasarea si reabilitarea agentilor economici poluanti), plus alte deduceri din cheltuielile directe.

Este greu de inteles de ce trebuie finantata din bani publici o stramutare a unui agent poluant. Aceasta prevedere poate da nastere la numeroase cistiguri ilegale, in urma unor intelegeri intre patronul fabricii si proprietarul terenului unde se muta fabrica, prin stabilirea unui pret ne-real al terenului”, mai crede Badescu.

Oamenii de afaceri mai doresc ca in lege sa fie prevazute unele domenii prioritare, care sa beneficieze de facilitate. “Nu credem ca ar fi bine ca investitiile sa fie judecate doar din perspectiva eficientei lor ulterioare, pentru ca atunci ar cistiga doar investitiile din IT, comunicatii sau comert”, spune Cristian Parvan, secretar general al AOAR.

“Am vrea insa ca guvernul sa sprijine unele domenii prioritare, precum cel al biomasei/biocombustibililor sau al comunicatiilor in banda larga in comunitati izolate”.

Chiar daca in mod real, investiile duc la crearea de noi locuri de munca sau la sporirea incasarilor din taxele locale, surprinde in continuare generozitatea statutului de a sprijini de la bugetul public unele costuri destinate cresterii profitului unor investitori privati.

“Mai exista in lege o prevedere interesanta: toate facilitatile acordate investitorilor sunt cu 10% mai mari pentru IMM-uri. Asta permite unui investitor sa-si imparta investitia in mai multe proiecte, pe care le deruleaza cu firme proprii, pentru a obtine astfel facilitate mai mari. Cred ca asta e o alta portita lasata deliberat in textul legii”, mai spune Cristian Badescu.

HotNews.ro, M.C., 18 sep 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu