In primele sase luni ale acestui an, productia industriala a avut o evolutie pozitiva, respectiv o crestere pe total industrie de 6,7% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor furnizate miercuri de catre Institutul National de Statistica.
Rata somajului a fost in luna iunie a anului curent de 5,3%, in scadere cu 0,3% fata de perioada similara a anului trecut si cu 0,2% fata de luna anterioara a anului curent.
In perioada 1 ianuarie-30 iunie 2006, productia industriala a avut o crestere de 6,7% pe total industrie, iar industria prelucratoare a consemnat un avans de 7,2%. In luna iunie a acestui an, productia industriala a avut un spor de 10,6% comparativ cu aceeasi luna a anului trecut.
Cifra de afaceri totala a intreprinderilor cu activitate principala de industrie a cunoscut in prima jumatate a acestui an un avans de 5,5% fata de aceeasi perioada a anului 2005, iar in luna iunie aceasta valoare a crescut cu 10,7% comparativ cu luna similara a anului trecut.
Pastrarea unui ritm avansat al cresterii productiei industriale sprijina cresterea economica. Anul trecut, cresterea economica a Romaniei a fost de 4,1%, la jumatate fata de cresterea de 8,3% inregistrata in anul 2004.
Potrivit unei analize realizate de catre Comisia Nationala de Prognoza, care a comparat estimarile facute in primavara acestui an cu realizarile din prima parte a acestui an, in primul semestru al anului, cresterea economica a depasit 7%.
Prognoza de primavara a Comisiei indica pentru acest an o crestere economica de 6%.
"Rezultatele conomice in cel de-al doilea trimestru al acestui an au fost mai bune decat cele din primul trimestru. La nivelul primului semestru din acest an, cresterea economica a depasit 7%", a declarat pentru HotNews.ro, Ion Ghizdeanu, presedintele Comisiei Nationale de Prognoza.
In privinta ratei inflatiei, Ion Ghizdeanu spune ca estimarea Comisiei este de 6% pentru acest an si ca aceasta prognoza se mentine.
"Nu sunt elemente care sa indice faptul ca rata inflatiei va trece de 6% in acest an", a spus Ghizdeanu.
Presedintele CNP a ezitat sa faca estimari anuale, dar a precizat ca in circa doua saptamani, la inceputul lunii septembrie, Comisia va da publicitatii o noua analiza in care se vor face aceste estimari.
Un raport al Bancii Austria Creditanstalt (BA-CA), realizat in luna martie a acestui an, estima pentru Romania o crestere a produsului intern brut de 5,6% pentru anul 2006 si de 5,5% pentru anul 2007.
De asemenea, in luna aprilie a acestui an, raportul bi-anual al Fondului Monetar International (FMI) estima pentru tara noastra o crestere a produsului intern brut de 5,2% pentru anul 2006 si de 5,6% pentru anul 2007.
In privinta ratei somajului, aceasta si-a continuat trendul descendent, astfel ca in luna iunie rata somajului a fost de 5,3%, in scadere cu cu 0,3% fata de perioada similara a anului trecut si cu 0,2% fata de luna anterioara a anului curent. Pentru acest an, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) estimeaza ca rata somajului va fi pana in 5,9%.
In aceasta privinta, presedintele CNP a mai declarat pentru HotNews.ro ca "este posibil ca rata somajului sa se situeze la 5,7-5,8% in acest an".
HotNews.ro, A.V., 09 aug 2006
marți, august 15, 2006
Productia industriala a inregistrat un spor de 6,7%
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu