Pietele publice in U.E.

Pietele publice, in sensul de "achizitii guvernamentale", reprezinta circa 16 % din P.I.B.-ul U.E., respectiv 1.500 miliarde Euro.Dupa marile crize corporatiste din lume cu impact asupra politicilor institutionale, gen Enron, Parmalat sau Worldcom, operatorii economici si partenerii sociali se tem de efectele nefaste ale trucarii "pietelor publice", mai ales in cazul contractelor de valori mari.

Noi norme europene

Malversatiile "la varf" in firmele particulare afecteaza masa de actionari, iar cand acele firme intra in jonctiune cu bugetul statului, fraudele pot leza o masa si mai mare de "actori". In plus, acolo unde "proprietarii suntem noi, cei multi", simtul responsabilitatii personale se dilueaza.

"Cine lucreaza cu miere se linge pe degete", iar cine manevreaza banul public este tentat sa-si "rotunjeasca" salariul, inchizand ochii la nereguli.

Impotriva unor asemenea tentatii, statele au emis coduri de conduita in afaceri continand norme de prevenire si sanctionare a fraudelor, de asigurare a responsabilitatii sociale corporatiste si de gestionare a riscurilor, inclusiv in cazul achizitiilor publice.

In U.E., intrate in vigoare la 1 ianuarie 2006, Directivele europene nr. 17 si 18 din 31 martie 2004 stau la baza legislatiilor nationale privind "achizitiile publice".

Cele doua Directive reflecta, in primul rand, nevoia de buna gestionare a banului public, fara a impieta asupra activitatii economice si a crearii de noi locuri de munca.

Ele vizeaza tot mecanismul tehnico - financiar al achizitiilor publice si organele de adjudecare, inclusiv capacitatea lor de a actiona ca "actori" pe aceste "piete publice".

Pe de o parte, directivele si-au "flexibilizat" clauzele in raport cu normele anterioare, pentru a favoriza adjudecarea licitatiilor in favoarea ofertei celei mai avantajoase economic, chiar si in cazurile de proiecte considerate "complexe" sau in cazul parteneriatelor "public - privat".

Pe de alta parte, au compensat aceasta flexibilizare printr-un cadru mai sever al specificatiilor tehnice, al criteriilor de selectie si al exigentelor de transparenta. Achizitiile publice dintr-un stat membru trebuie sa fie deschise si operatorilor din celelalte state membre, fara discriminari. Operatorii economici de pe pietele publice din U.E. trebuie "certificati" si "agreati".

Cei ce decid asupra adjudecarii unei licitatii publice pot sa se asigure de capacitatea firmelor de a opera in calitate de ofertant, inca inainte de a lansa licitatia (concursul de oferte).
Ulterior celor doua directive din 2004, au aparut, pe aceeasi tema, Reglementarea Comisiei 1564/2005, Directiva 51/2005 si Decizia 15/2005 .

Certificarea si agrearea firmelor participante la licitatiile publice

Cele 2 Directive din 2004 prevad posibilitatea ca un stat membru sa elaboreze o lista oficiala a furnizorilor si prestatorilor de servicii certificati si agreati de anumite organisme publice sau private insarcinate special in acest scop. Nivelul de exigenta in aceasta selectie este lasat la latitudinea statului membru.

Certificarea calitatii, care se realiza inainte numai pe baza analizei produsului, devine acum posibila si in baza simplei inscrieri a intreprinderii producatoare pe lista agreata oficial, confirmand astfel capacitatea de organizare a intreprinderii si de control al intregului proces de productie. Certificarea si acreditarea devin astfel instrumente de securizare a pietelor publice.

Directivele ofera statelor membre optiunea de a intocmi asemenea liste, ceea ce implica o expertiza multipla, cu participarea institutiilor statului in materie de contabilitate si buget, precum si a partenerilor sociali.

Multiplele concepte teoretice sau academice de selectare a firmelor nu au reusit sa produca formula magica prin care sa se evite total frauda la achizitiile publice. Daca se impun cerinte prea severe, apare riscul de eliminare din start a unor operatori competitivi. Daca, in schimb, normele sunt excesiv de lejere, sporeste riscul incalcarii legii.

Chiar in absenta unui standard unic, pe piata U.E. se poate constata o anumita convergenta spre principii comune, partajate de toti actorii interesati.

Pentru societatile cotate la bursa, sistemul anglo - saxon a impus treptat proceduri comune de "conformitate". In Statele Unite, Legea Sarbanes - Oxley din iunie 2002 a venit sa restaureze increderea publica, dupa scandalul Enron, insa cu pretul fragilizarii competitivitatii.

In Franta, "Raportul Bouton" si legea din 15 mai 2001 privind noile reglementari economice au reusit sa confere mai multa "moralitate" practicilor comerciale si administrarii firmelor.

Gestiunea riscului conditioneaza viabilitatea si rentabilitatea intreprinderii, iar pe pietele publice aceasta gestiune are conotatii specifice. De la lansarea licitatiei, continuand cu evaluarea ofertelor, negocierile cu ofertantii si subfurnizorii si pana la adjudecarea licitatiei, riscurile se tin lant. Cu cat proiectul este mai complex si mai scump, cu atat riscurile si tentatiile cresc.

Redactarea clauzelor contractuale incumba si ea un set de riscuri, iar certificarea si agrearea operatorilor economici pe pietele publice presupun o doza sporita de responsabilitati si moralitate.

Guvernarea intreprinderilor in conformitate cu acquis - ul, preconditie a participarii pe pietele publice

Comunicarea Comisiei Europene din 21 mai 2003 catre Consiliu si Parlament impune statelor membre introducerea unui cod al guvernarii intreprinderilor, inclusiv pentru cele necotate la bursa. Un astfel de cod trebuie sa asigure echilibrul intre exigentele unei gestiuni sanatoase a firmei si libertatea de manifestare a spiritului de initiativa antreprenoriala.

Accesul liber la pietele publice impune reguli clare, fara derogari sau exceptii, fara discriminari sau preferinte, fara ambiguitati legislative si "portite de eludare a legii".

A venit vremea ca si lumea politica romaneasca sa recunoasca regulile bunei guvernante a intreprinderilor printr-un text de lege, simplu si concis, care sa confere credibilitate si legitimitate actului de conducere a unei firme, in armonie cu Comunicarea Comisiei Europene din 2003.

Transpunerea legislatiei europene da ocazia integrarii in arsenalul legislativ romanesc a normelor precise de guvernare corporatista si de administrare a banului public, in conjunctie cu asumarea responsabilitatii sociale a intreprinderii.

Ce schimbari pregateste U.E. ?

In dorinta de a elimina discriminarea si tratamentul neloial si de a spori transparenta si competitivitatea achizitiilor publice, Comisia Europeana a prezentat, la 11 mai 2006, un nou proiect legislativ.

Plecand de la rata transparentei achizitiilor publice in cele 25 de state, de numai 16,2 %, Comisia propune, prin aceasta noua norma legislativa, ca autoritatea publica organizatoare a licitatiei sa lase un timp intre adjudecare si semnarea contractului, pentru a da posibilitatea de recurs firmelor care au pierdut licitatia.

Autoritatea publica poate semna contractul numai la minimum 10 zile de la adjudecarea licitatiei. Intre timp, trebuie sa-i informeze pe toti ceilalti participanti la licitatie asupra deciziei sale si sa le ofere sansa de a contesta decizia la o autoritate de apel si de a solicita eventual suspendarea contractului. In situatii urgente, termenul poate fi redus la 7 zile.

In plus, se stipuleaza obligativitatea sanctionarii autoritatilor statale care incalca normele U.E. Numai in anul 2005, Comisia Europeana a intentat actiuni legale

impotriva mai multor tari printre care amintim Germania, Italia, Suedia si Spania, pentru neaplicarea corecta a normelor U.E. de achizitii publice.

Principala modificare propusa de Comisie vine sa ofere, astfel, firmelor participante la licitatie, posibilitati mai largi de a preveni acordarea ilicita a unor contracte guvernamentale.

Inca neacoperit de legislatia europeana, segmentul achizitiilor militare, este vizat de comisarul pentru piata interna, Charlie McCreevy pentru a se supune in viitor unui minim de norme comune. Ramane de vazut in ce masura va reusi sa invinga rigiditatea guvernelor nationale pe acest palier.

Este de asteptat si o mai mare flexibilitate in raport cu firma castigatoare a licitatiei. De exemplu, Belgia este pe cale sa preia "modelul kiwi" de adjudecare a licitatiilor la achizitia de medicamente.

Denumirea modelului vine de la pasarea "kiwi", emblema a Noii Zeelande, tara in care se permite, mai ales la medicamente, un tratament preferential pentru produsul castigator al unei licitatii. In felul acesta, se asigura un pret mai mic de vanzare a medicamentelor catre populatie.

Armonizarea legislatiei romanesti a achizitiilor publice

Dezbaterile indelungate din Romania privind legislatia achizitiilor publice au condus in cele din urma la transpunerea directivelor europene, pentru a pregati aderarea la U.E.

Ordonanta de Urgenta 34/2006 , publicata in MO 418/15 mai 2006, aliniaza normele romanesti la directivele europene privind achizitiile publice, copiind "ad literam" o buna parte din clauzele acelor directive. Sub incidenta ei intra contractele in care una din parti este statul roman.

Abrogand toate normele anterioare privind achizitiile publice, printre care OG 60/2001, Legea 219/1998 si OG 20/2002, noua ordonanta transpune in legislatia romaneasca Directivele nr. 17 si 18 din 2004 ale U.E., facilitand astfel accesul operatorilor economici la contractele de achizitii publice si sporind transparenta operatiunilor.

Principalele noutati introduse de OUG 34 se refera la metodele de calculare a valorii estimate a contractului de achizitie, la procedurile specifice de adjudecare a contractului si la formulele de solutionare a contestatiilor unui participant la licitatie.

Se acorda mai multa atentie fazei de preevaluare a unui contract public, iar pretul odata stabilit nu mai poate fi modificat de niciuna din parti (autoritatea de stat si castigatorul licitatiei). Autoritatea de stat contractanta are obligatia sa anunte, prin documentatia anexata la contractul de achizitie, toate criteriile si informatiile necesare participantilor la licitatie.

Indeosebi noua lege impune transmiterea de informatii tehnice mai detaliate despre calitatea si performantele dorite de organizatorul licitatiei.

De exemplu, se cere precizarea standardului ecologic minim ("eco-label") pe care trebuie sa-l indeplineasca agentul economic participant la licitatie, cu referire directa la standardele Uniunii Europene (EMAS = "European Community Eco - Management and Audit Scheme").

Conform normelor de certificare comunitare, autoritatea contractanta romana trebuie sa recunoasca certificatele echivalente emise de autoritatile similare din alte state membre ale U.E.

De la 1 ianuarie 2007 va intra in vigoare un nou mecanism de publicare a licitatiilor, in format electronic, care poate inlocui publicarea in Monitorul Oficial. O alta optiune, de la aceeasi data, va fi publicarea anuntului licitatiei in "Jurnalul Oficial" al U.E.

Un alt element de noutate il reprezinta clauzele privind "conflictul de interese". Lista persoanelor carora li se interzice participarea in procesul de evaluare si certificare cuprinde orice membru al conducerii vreunei firme participante la licitatie, rudele acestora pana la gradul 4, precum si oricare persoane ale caror interese le pot afecta impartialitatea.
Tot ca noutate, ordonanta introduce proceduri noi de licitatie, conforme Directivelor U.E.: acordul cadru, procedura "achizitionarii dinamice" si "licitatia electronica".

Autoritatea contractanta poate achizitiona produse, servicii sau lucrari fara aplicarea procedurilor specifice, daca tranzactia nu depaseste plafonul de 5000 Euro (spre deosebire de 2000 Euro, in legea anterioara).

O ameliorare fata de legislatia anterioara se constata si in stabilirea criteriului "ofertei celei mai avantajoase economic", cerandu-se o evaluare mai precisa a fiecarui candidat, cu privire la activitatea sa profesionala, situatia economico - financiara, abilitatile tehnice, standardele de calitate si de mediu etc.

Spre deosebire de vechea lege, incheierea contractului poate avea loc numai dupa o anumita perioada de la anuntarea castigatorului. Aceasta perioada este de 7 zile daca valoarea contractului nu depaseste 40.000 Euro (250.000 Euro in cazul lucrarilor publice) si de 15 zile daca valoarea contractului depaseste acel plafon.

In felul acesta, Romania se armonizeaza si cu o eventuala noua directiva, al carei proiect l-am descris mai sus.

Prin noua ordonanta s-a infiintat "Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor", care are obligatia sa raspunda obiectiilor in termen de maximum 10 zile de la depunerea acestora, cu extindere la 20 de zile in cazuri speciale.
OUG 34/2006 contine si norme specifice pentru concesiuni sau achizitii militare. In plus, in cazul "utilitatilor publice", daca pe locul I se claseaza mai multe firme, autoritatea are dreptul sa aleaga firma ale carei produse sunt realizate in proportie de peste 50 % in U.E.
Ca o remarca negativa, noua lege preia, odata cu Directivele europene, gradul inalt de birocratie al acestora, cu fraze complicate, norme metodologice si instructiuni greu de inteles pentru o intreprindere mica, neexperimentata din Romania.

La acest labirint legislativ s-a adaugat, pentru respectarea acquis - ului, Ordonanta 54/2006 privind contractele de concesionare a bunurilor publice si Regulamentul de organizare si functionare a "Consiliului National pentru Solutionarea Contestatiilor".

"Panglica rosie" a acquis - ului comunitar va lega, de la 1 ianuarie 2007, si papirusul legislatiei romanesti, iar efectele "simplificarii legislative" spre care tinde comisarul McCreevy speram sa ofere sanse de dinamizare a afacerilor firmelor romanesti pe pietele publice.

In mod evident, aderarea Romaniei la U.E. sporeste concurenta pe pietele publice romanesti, prin accesul liber la licitatii al tuturor operatorilor economici din statele membre ale Uniunii. In acelasi timp, firmelor romanesti li se deschide intreaga piata comunitara.

Odata cu aderarea la U.E., Romania devine parte la Acordul plurilateral privind Achizitiile Publice, din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului (O.M.C.). Desi intarziat nejustificat de mult, acest pas aduce mai multa rigoare pe pietele noastre publice.

O analiza de Radu Serban, publicata si in "Tribuna economica". Radu Serban este adjunct al sefului de Misiune a Romaniei in Belgia, dar a scris acest articol in nume personal.

EurActiv.ro, 23 aug 2006