miercuri, aprilie 12, 2006

Taxijegosistii


Au de toate. Meserie, cunoastere, stil. Viata din ei se hraneste din vietile altora. Sint niste idioti, ciudati. Au ceea ce putini au: scoala vietii de fiecare zi. Timpitii dracului. Vin la comenzi cit pot de repede, apreciind distantele si timpul de asteptare al clientului. Gitul mamii lor de panarame.

Conduc exemplar dat fiind traficul contemporan. Niste papagali sinistri, niste cioflingari ce-n viata lor nu au gindit decit de la buric in jos (in atentia taximetristilor intrigati, ba, boilor, sa stiti ca buricul e punctul unde gasiti volanul).

Sint oameni care vin cu intelepciunea lor proverbiala si dau solutii vietii.

Bagati-va povestile undeva, idiotilor, ca nu stiti sa incepeti, nici sa terminati o poveste, iar intelepciunea voastra e de doi lei, minc-a-v-ar ciuma de handralai, fermecati pe creierele noastre, panaramelor. Circula corect si rezonabil.

R-a-t-i-a-i-m-o-r-t-i-i-d-e-c-o-v-r-i-g-a-r-i fara sare si fara piper ca va puneti masinile aiurea prin parcari, ca ne juliti masinile, ne taiati drumurile, sa va cada pantalonii aia puturosi in care zaceti zile si nopti cica, sanchi, sa va faceti datoria. Ne servesc pe noi cu devotament.

Ne jupuiti facind pe fermecatorii, ne vindeti povesti timpite ca sa va dam bacsisuri groase, cade-v-ar incuietorile de la taxiuri. Ne primesc ospitalieri in casele lor pe patru roti.

Cred ca in viata mea nu am vazut niste masini mai jegoase, unde nenorocitii isi pun si cultura in parbriz: crucifixuri, cruciulite, plusati, jucarii, turnulete de LM, robotei de Kent. Putoare, jeg de te trec vomele, mirosuri de nespalat ce esti, taximetristule. Au neaparat un fel de a te omeni.

Sa va cada moartea intii la rinichi betivilor, ca asteptarea va damblageste cu bere si sprituri si dupa aia veniti ca niste animale la comenzi, punindu-ne sa stam pe bancheta rupta din spate. Sint oameni la locul lor.

Du-te dracului de vampir ce-ti pui scaunul de sofer intins pe ala din spate ca sa nu avem noi unde sta. Sint asi ai volanului. Merg la disperare si cind pun o frina te proiecteaza in parbriz. Nu se iau dupa aparente. Mitocani ce te intreaba unde mergi ca sa nu se miste pentru 10000.

Tu esti bolnav, esti fiert, esti omorit de sefi, el este sef si-ti spune mereu ca merge in partea cealalta a orasului decit o iei tu. Sta minciuna pe ei ca lepra. Respecta indicatorul: fumatul numai in locurile special amenajate.

Te imbalsameaza in manele si te imbaloseaza cu mahoarcele lor prapadite. Cind esti la ananghie cu cosciugul tau, te ajuta. Fara 200000 nu-ti dau curent de la baterie, fara 400000 nu te remorcheaza. Nervii, fac ca multi sa vada in taximetristi niste baieti rai.

Nu, nu sint toti rai. Ne considera niste domni. Asa ca atunci cind ii contrazici scot cutite, toporisti, maciuci, boxere. Ca sa-ti aranjeze figura. Stiu orasul ca-n palma. Te duc cu ochii deschisi mereu la mama dracului. Sint niste tipi exemplari, fac parte dintr-o categorie socio-profesionala respectata.

Pe intreg teritoriul patriei. I-am spinzura, ca exemple, de volane in fiecare intersectie.

Dilema Veche, Eugen Istodor, 14 apr 2006

Niciun comentariu:



Trimiteți un comentariu