Microsoft a preluat o companie americană pentru un software de management dezvoltat în România, folosit de primele cinci bănci din SUA.
La aproape trei ani de la tranzacţia prin care a cumpărat antivirusul producţie românească RAV, Microsoft achiziţionează încă o companie românească.
Compania furnizoare de software şi consultanţă IT United Management Technologies România a fost cumpărată de Microsoft "la pachet" cu compania-mamă din Statele Unite, United Management Technologies (UMT), cu sediul în New York. Scopul tranzacţiei: cumpărarea unui software de management deţinut de compania americană, dar dezvoltat în ultimii 6 ani în exclusivitate de filiala din România.
Valoarea contractului nu a fost făcută publică de oficialii celor două companii.
Software-ul (denumit UMT Portfolio Management) este o suită de aplicaţii de consultanţă în domeniul managementului de portofoliu de proiecte, o activitate superioară - ca nivel al complexităţii - domeniului managementului de proiect. Printre clienţii care folosesc aplicaţia dezvoltată în România se numără primele cinci bănci din Statele Unite, printre care Citigroup şi JP Morgan. Valoarea cumulată a portofoliilor de proiecte administrate cu soft-ul UMT depăşeşte 20 mld. dolari, conform oficialilor companiei.
De ce a fost gigantul Microsoft interesat de acest software? "Microsoft dorea să se extindă pe domeniul managementului portofoliului de proiecte, iar varianta achiziţionării unei tehnologii existente a fost mai eficientă din punct de vedere economic", a spus pentru ZF Cătălin Olteanu, 28 de ani, fostul director general al filialei UMT din România. Soluţia software dezvoltată aici este cumpărată doar de firme mari şi foarte mari, a explicat Olteanu. "Acest tip de software se adresează numai top-managementului care are de administrat un conglomerat de proiecte şi trebuie să decidă în care şi cum anume vrea să investească".
Tranzacţia s-a finalizat săptămâna trecută, după negocieri care au durat aproape un an. Anunţul a fost făcut la finalul săptămânii trecute, la Seattle, de către Steve Ballmer, directorul executiv al Microsoft.
"Achiziţionarea UMT ne va ajuta să le oferim clienţilor servicii avansate pentru managementul portofoliului de proiecte", a de-clarat Ballmer. "Combinând soluţiile lor cu software-ul şi expertiza noastre vom crea şi o serie de noi soluţii pentru parteneri şi clienţi". Conform companiei de analiză a pieţei Gartner, UMT este unul dintre liderii pieţei pe domeniul său de activitate, principalul concurent fiind compania americană Prosight.
Conform celor mai recente date publicate de Ministerul de Finanţe, UMT România a avut o cifră de afaceri de circa 150.000 de euro în anul 2002. După finalizarea tranzacţiei, Olteanu a devenit angajat al Microsoft. El va pleca la Redmond, lângă Seattle, unde este sediul central al Microsoft, pentru a sprijini integrarea software-ului în produsele Microsoft.
UMT România avea circa 40 de angajaţi. "O parte semnificativă" dintre aceştia vor pleca la Redmond pentru a lucra la implementarea noului software, a spus Olteanu, care va coordona această echipă. El a semnat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu Microsoft şi va emigra în Statele Unite împreună cu soţia sa.
Software-ul cumpărat de Microsoft va ieşi pe piaţă în câteva săptămâni şi se va numi Microsoft Portfolio Management. Preţul de vânzare va fi, probabil, similar cu cel al produsului actual al Microsoft (Microsoft Project) - câteva mii de dolari pentru aplicaţia care se instalează pe server, respectiv câteva sute de dolari pentru aplicaţia care se instalează pe computerele client, a spus Olteanu.
Sursa: ZiarulFinanciar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu