marți, octombrie 06, 2009

cum să publici o carte (1) traseul


1. ai un manuscris (sau te pregăteşti să-l termini). în primul rând termină-l şi nu te grăbi. când e vorba de un debut, editorii vor să vadă totul. trebuie să te gândeşti şi la riscurile lor (financiare în primul rând), ei nu pot să-şi dea acordul spre publicare numai după câteva pagini care poate sună bine. trebuie să fie siguri, pentru că vor face o investiţie pe care trebuie să şi-o recupereze în timp.

ce-i interesează pe editori, mai mult sau mai puţin, în funcţie de caz:
- calitatea şi originalitatea textului (de aceea ar fi bine să te mai învârţi, înainte de a face pasul spre o editură, prin lumea literară sau în domeniul de specialitate despre care scrii. ai nevoie de nişte confimări, atât pentru tine, cât şi pentru eventuale recomandări)
- imaginea ta (iar aici mă refer la cum te prezinţi şi la CV-ul tău. editorii preferă oameni care generează discuţii după evenimentele lor, persoane dinamice şi persoane care sunt cunoscute în anumite medii, cum ziceam mai devreme de lumea literară, pot să zic şi de blogosferă, învăţământ, politică şamd.)
- potenţialul de vânzare (să-ţi intre bine în cap, că dincolo de orice prieteni îţi vei face şi oricât de bun ai fi, tu eşti un săculeţ de bani. se bagă 1000 – 3000 – 5000 de euro (depinde de tiraj, de formatul cărţii şamd) în poponeţul tău, nu de drag, ci pentru că e posibil să vii înapoi cu 10.000. editura e un fel de… peştele tău, asta din momentul în care semnezi un contract. acum ai grijă ce fel de peşte vrei.)

2. cum contactezi o editură şi ce le trimiţi. ok, deci ai terminat manuscrisul. ai fost şi pe la un cenaclu sau pur şi simplu te-ai întâlnit cu nişte oameni avizaţi care ţi-au dat o părere ok. eşti mulţumit şi ţi-e clar că proiectul tău merită publicat?

cauţi pe net situri sau bloguri ale editurilor. depinde ce scrii, caută-le pe cele care se potrivesc profilului tău, cele care au colecţii în care creaţia ta s-ar încadra de minune. sau vezi ce concursuri au, înscrie manuscrisul tău acolo. dacă ai poezie (oh, ce drum te-aşteaptă…), vezi editurile specializate, de exemplu Vinea, Brumar, Cartea Românească şi altele. ai o carte de specialitate? de comunicare? de psihologie? vezi editurile care publică lucrări de acest gen. SF, fantasy? la fel. beletristică? aici începe nebunia.

porneşte de la cele mai bine cotate edituri, precum Polirom sau Humanitas, (ca imagine, ca vânzări, ca nume de autori şamd) şi ai în vedere şi:
- distribuţia (interesează-te dacă lumea îţi va găsi cartea în librăriile din toată ţara, vezi şi în ce magazine online găseşti titluri de la respectiva editura)
- dacă se va încerca traducerea manuscrisului tău în străinătate
- evenimentele şi promovarea autorilor editurii

fereşte-te de editurile de care se lipesc scandalurile, cele care au probleme cu plăţile traducătorilor şi autorilor, nu-şi respectă contractele şamd (vezi cazurile de la Tritonic sau doar al meu, de la Cutea Veche şi multe altele, le găseşti pe net).

după ce te plimbi câteva zile pe net, documentându-te, fă-ţi o listă de 4-5, dacă nu chiar 10 edituri la care ai vrea să publici. şi începe să le contactezi (ai datele de contact pe siturile lor – pe tine te interesează departamentul editorial, redactorul şef sau secretarul general de redacţie). contactează-le pe toate, nu încerca pe rând. în cazul în care vor vrea mai mulţi să te publice, vei avea de ales între oferte, cu siguranţă una va fi mai avantajoasă.

bun, şi ce ar trebui să le trimiţi pe mail, în afară de intenţia ta de a publica la ei:
- un synopsis al cărţii tale (de maximum o jumătate de pagină)
- CV-ul tău (care ar fi ok să aibă şi-o poză)
- o bucată din manuscris (primele 10 pagini ar fi de-ajuns, restul la următoarele întâlniri)
- recomandări, dacă ai

în câteva săptămâni (uneori luni), primeşti un răspuns. dacă-i favorabil mergem mai departe.

3. contractul şi alte detalii. din acest moment, trebuie să fii cât se poate de atent şi de precaut. editura îţi va propune un contract, nu te bucura imediat şi nu-l semna pe loc. ia-ţi două-trei zile de meditaţie şi consultă neapărat un avocat (preferabil să fie specializat pe drepturi de autor). nu ai nevoie decât de o consultaţie, cineva care să vadă că totul este în regulă (plăţile, clauzele şamd). găseşti pe net destui.

urmăreşte:

- royalty-ul (procentele din încasări care-ţi vor reveni ţie, se învârt undeva între 4-5 şi 10-15%, în general). ăsta e câştigul tău. unele edituri plătesc la primirea manuscrirului o sumă rezonabilă, iar apoi oferă un royalty mai mic. altele oferă procente mai mari. vezi când îţi primeşti banii, o dată pe an, de două ori pe ani, în ce perioade şamd. n-o să câştigi mare lucru la început, abia de la al doilea-treilea titlu publicat începi să vorbeşti de bani (tot puţini). banii depind de vânzări, evident.

- câte exemplare îţi revin ţie. le poţi negocia, standardul este de 20. dar cu 20, dacă vei vrea să te implici în promovare, să mai dai ici-colo, nu faci mare brânză.

(eu, de exemplu, am avut o ofertă pentru MDMA16, romanul la care lucrez acum, şi am cerut 100 de exemplare, garantând – bine, verbal, şi din exemplul concret cu SONI – că voi vinde 1000 de bucăţi în jumătate de an. cererea mi-a fost acceptată, dar n-am semnat, pentru că nu mă grăbesc deloc. au venit între timp alte oferte mai bune, cu siguranţă vor mai veni. uşor uşor o să te prinzi că odată ce vinzi, ai putere. poţi negocia multe lucruri în favoarea ta.)

- clauzele. vezi când poţi rupe contractul. trebuie să ştii că oricând tu poţi rezilia înţelegerea, dar te va costa. subliniază şi adaugă tu clauze, care dacă nu se respectă, îţi pot da drepturile asupra cărţii tale înapoi. pentru că n-ai de unde să ştii cum şi când te cerţi, oamenii se schimbă în 5 ani (cam ăsta-i standardul pentru care vei ceda drepturile tale editurii). consultă-te cu avocatul.

- obligaţiile editurii. când scot al doilea tiraj, dacă se epuizează primul şi multe altele.

contractul e biblia ta pentru câteva zile. rumegă-l şi reciteşte-l şi de 1000 de ori. după ce semnezi, uită-l într-un sertar, nu vei mai avea nevoie de el decât în cazul unor neînţelegeri.

în afară de asta, vorbeşte de la prima întâlnire cu editorul, de cum vor sta lucrurile. cât şi cât nu te vei implica, ce alte pretenţii ai şamd. dar trebuie să ştii, că ce nu scrie în contract nu se respectă (am publicat la Tritonic în primul rând pentru că vroiau să facă un program de lansări… acolo a rămas). bine, de multe ori nici ce scrie în contract nu se respectă (Adrian Ciubotaru vs. Curtea Veche sau Gelu Diaconu vs. Tritonic, trebuiau deja publicaţi, dar…).

mai bine fi realist, nu optimist. pune răul în faţă şi, până la publicare cel puţin, să ai numărul unui avocat penrtu orice eventualitate.

4. BT-ul şi… (bunul de tipar adică). nu te baza pe faptul că editura se va ocupa foarte serios de manuscrisul tău. implică-te în toate procesele până la publicare (şi după, că doar e titlul tău). ai grijă ca textul să fie corectat bine, înainte să-l trimiţi ocupă-te tu şi câţiva cunoscuţi de asta (pentru că e bine ca cineva care nu a citit manuscrisul să treacă măcar o dată peste el, la rece): virgule, diacritice, spaţii, paragrafe şamd. de multe ori, editurile o dau în bară cu asta.

(nu te lasă pe mână lor, vezi cel mai bun exemplu al meu cu SONI, peste 300 de greşeli în prima ediţie. şi acum, dacă stau să mă gândesc, cred că avea mai puţine greşeli când a ajuns la ei, am câteva exemple clare.)

vei avea un redactor (sau un editor, depinde cine se va implica) coordonator. vezi ce sfaturi îţi dă. învaţă să tai unde e nevoie, dar nu te compromite. e posibil ca tu să ai mai multă dreptate ca ei. cel mai bine, lasă manuscrisul înainte de a-l trimite la editură, pe mâna unui redactor bun, “privat”.
(uite, dă-i o bere, la mine a mers cu Cosmin.)

după cum am zis mai sus, dă-l la câţiva amici să vadă dacă mai sunt greşeli. pentru că redactor nu înseamnă corector! sunt două chestii total diferite. abia atunci manuscrisul poate să ajungă “liniştit” la editură.

dar nu s-a terminat. cere pdf-urile înainte să ajungă în tipografie, poate ai ceva de spus. vrei să-ţi treci blogul sau cine ştie ce alte informaţii pe pagina de autor, vrei o dedicaţie, sau cine ştie? nu-ţi place fontul. vezi aşezarea în pagină. când totul e ok, TU trebuie să dai mai întâi bunul de tipar, apoi ei.

mai pe româneşte îţi zic: fute tu la cap editura, decât să ajungă să-ţi fută ei cartea. aminteşte-ţi că trăim în România şi că asta ne ocupă, după cum vezi şi vede şi Badea, tot timpul.

cartea ta ajunge în tipografie. în câteva zile o vei ţine în mână şi va avea mirosul ăla de hârtie proaspătă. munculiţa ta… fain, nu?

5. ai cartea! ce faci? faci bine. acum observi că nu se vinde. editura nu-ţi mai dă prea multe semne de viaţă. în scurt timp, cartea se prăfuieşte pe un raft ascuns bine prin Cărtureşti sau Diverta. începi să-ţi dai seama cam cum e cu scrisul. posibil să începi să bei sau să fumezi mai mult.

dar se rezolvă şi astea, lecţii de marketing facem altă dată. există cititori, mulţi chiar, care îţi vor schimba viaţa uşor-uşor. trebuie doar să găseşti căi de-a ajunge la ei. o să-ţi dai seama despre ce vorbesc, după unu-doi ani nu mai eşti acelaşi om cu emoţii, care-şi căuta o editură. plus că, între timp, descoperi tot felul şi felul de mizerii. despre premii, despre finanţări şi alte căcaturi.

s-ar putea să-ţi placă să scrii, chiar mult. dar ca să faci asta, trebuie să şi mănânci. aşa că ajungem la următorul punct:

6. You’re fucked, my friend

astea au fost cele câteva idei ale mele pe care cred că trebuie să le ai în vedere. te-am pupat.

a, OBS! pe timp de criză nu prea se publică nimic.

sursa: andreiruse.ro

Lista castigatori Super Bingo Metropolis din 04.10.2009 de la Antena 1


Intervalul de topuri puse la vanzare: 4001-6992.
LINIE : la bila 21, cartonul cu nr. 822.
BINGO: la bila 59, cartonul cu nr. 688.

Ramaneti aproape si aflati live numerele si castigatorii din aceasta seara numai pe Super Bingo Metropolis.

Toate biletele câștigătoare de LINIE și BINGO, participă la tragerea la sorți a Topurilor pentru acordarea premiilor de SUPERLINIE și premiul de SUPERBINGO.

SUPERLINIE: cartonul nr. 822 din top 4857, valoare de 100.000 RON .
SUPERBINGO: cartonul cu nr. 688 top 5819 valoare de 800.000 RON .

Pentru LINIE acumulata, in valoare de 100.000 €, bila maxima a fost 8.
Pentru BINGO acumulat, in valoare de 1.000.000 €, bila maxima a fost 36.

Valoarea totala a premiilor la concursul telefonic a fost de : 830.000 RON !!
Valoarea sumei totale alocată pentru premii la partida din 04.10.2009 a fost 6.905.740 RON, adica PESTE 1.600.000 €!!


Nr. Crt. Numele și prenumele Adresa (loc., jud.,) Nr. top Nr. Carton/ Serie Premiu (lei)


PREMII TALOANE GRATUITE - ED. 04.10.2009

1 SILIP ANICUȚA VULCAN HUNEDOARA 5450 121 15000
2 DIMOFTE LIVIU ONEȘTI BACĂU 4889 199 15000
3 MOTRONEA IOAN CRISTIAN SIBIU 6317 298 15000
4 GEORGESCU IOANA RÎMNICU VÂLCEA VÂLCEA 5134 181 15000
5 IOBBAGY NICOLAE - CLUJ 5284 103 15000
6 PROSAN MIHAI BRAȘOV BRAȘOV 6803 356 10000
7 TOBOIU CAMELIA-OANA TIMIȘOARA TIMIȘ 6852 80 10000
8 VASILIU PAUL CÎMPINEANCA VRANCEA 5940 5 10000
9 BĂBEANU VICTORIA DROBETA TURNU-SEVERIN MEHEDINȚI 4105 63 10000
10 CONSTANTIN SILVICA BUCUREȘTI - 4622 78 10000
11 DAN ALEXANDRU SÂNCRAIU MUREȘ 5635 194 1000
12 ROTARU MARIANA OGREZENI GIURGIU 4641 125 1000
13 ISOFACHE-ANDREI MONA RÎMNICU-SĂRAT BUZĂU 4927 161 1000
14 BĂJAN ELENA SLOBOZIA IALOMIȚA 4465 93 1000
15 BĂNICA AURA BUZĂU BUZĂU 4950 22 1000
16 NEMETH ȘTEFAN TIMIȘOARA TIMIȘ 6230 10 1000
17 STUPAR DAN BAIA DE ARIEȘ ALBA 5314 80 1000
18 CĂLUGĂR VIORICA BISTRIȚA BISTRIȚA-NĂSĂUD 6205 6 1000
19 NEDELCU MIHĂIȚĂ-ADRIAN ZIMNICEA TELEORMAN 6054 269 1000
20 SAVU SINIA CONSTANȚA CONSTANȚA 4381 200 1000
21 DRUGAȘ MARIA ORADEA BIHOR 6194 36 1000
22 VRENCEAN MARIA MIERCUREA-CIUC HARGHITA 5675 136 1000
23 BĂNCILĂ LUMINIȚA ODOBEȘTI VRANCEA 5950 46 1000
24 BOGDAN DORIS BRĂILA BRĂILA 5000 141 1000
25 PETRUȚ ANCA MARIA MĂCICAȘU CLUJ 5245 100 1000
26 BOȘTINĂ TRAIAN SLOBOZIA IALOMIȚA 5911 242 1000
27 ȘTEFAN CONSTANTIN PLOPENI PRAHOVA 6446 290 1000
28 MATEI MARIUS ȚIGĂNEȘTI TELEORMAN 4193 301 1000
29 DRĂGAN MIHAI SORIN CURTEA DE ARGEȘ ARGEȘ 5150 269 1000
30 MOCANU MARIA - GALAȚI 5022 310 1000
31 SEMEAN MIHAELA SUCEAVA SUCEAVA 4783 60 1000
32 MODREANU TINCA BRĂILA BRĂILA 5000 173 1000
33 LEOVEANU VIOREL CRAIOVA DOLJ 4056 10 1000
34 ȘANDOR ALEXANDRA ZALĂU SĂLAJ 5190 27 1000
35 ALEXANDRU JEAN GALAȚI GALAȚI 5974 275 1000
36 ANGHEL MIHAELA BASCOV ARGEȘ 5141 126 1000
37 GHEȚI ANITA STRAJA NEAMȚ 4902 141 1000
38 TOTOLICI DOREL BALOTEȘTI ILFOV 4710 107 1000
39 DĂNESCU OLIMPIA TÂRGU-JIU GORJ 4077 346 1000
40 PASAN STELUȚA CONSTANȚA CONSTANȚA 4387 200 1000
41 OLAHUT VASILE SOMEȘ-GURUȘLA SĂLAJ 5542 112 1000
42 MATEȘ SIMONA CAREI SATU-MARE 5239 252 1000
43 CIURARIU GABRIEL-VIOREL REȘIȚA CARAȘ-SEVERIN 6300 237 1000
44 MÂNDRUȚ ION - 6166 111 1000
45 DĂNILĂ DUMITRU ORAVIȚA CARAȘ SEVERIN 6298 302 1000
46 RĂDULESCU LAURENȚIU SLATINA OLT 4138 8 1000
47 RIZE ANDREI CRISTIAN PLOSCA TELEORMAN 4205 1 1000
48 GĂLIȚĂ VIOREL BUCUREȘTI 6035 78 1000
49 MOLDOVAN EVA TÂRGU-MUREȘ MUREȘ 5649 61 1000
50 PAVEL MIRELA SIMONA CRAIOVA DOLJ 6474 198 1000
51 DĂNĂLACHE IOAN BUCUREȘTI 4229 7 1000
52 OLTEANU GHEORGHE TULCEA TULCEA 4499 60 1000
53 BOTAU LOREDAN ORADEA BIHOR 6187 44 1000
54 TRONEA LUISA FLORENTINA DROBETA TURNU SERVERIN MEHEDINȚI 4116 260 1000
55 ȘTEFAN GHEORGHE BRAȘOV BRAȘOV 6339 334 1000
56 MANEA RODIA VASLUI VASLUI 4832 115 1000
57 TURCIN LIVIU SLATINA OLT 4159 327 1000
58 JAMANDI MARIA BUCUREȘTI 6056 278 1000
59 ANUȚA CRISTINA ROMAN NEAMȚ 4910 253 1000
60 ALBESCU MARINICA BUCUREȘTI 5812 83 1000
61 PAP CRISTINA OCNA DEJ CLUJ 6123 243 1000
62 COTOȘ ANCA MARIA CARANSEBEȘ CARAȘ-SEVERIN 6828 232 1000
63 SANDU MILICA BUCUREȘTI 6076 72 1000
64 HABET MARIA VASLUI VASLUI 6730 199 1000
65 ARSENE SILVIU TOPOLOVENI ARGEȘ 5742 322 1000
66 ANDRON IOAN SĂSARI MARAMUREȘ 5548 162 1000
67 DUȚESCU LAURENȚIU ADRIAN MOTRU GORJ 4076 232 1000
68 PETROI LENUȚA CĂLAN HUNEDOARA 5427 242 1000
69 TELCIAN AURICA BISTRIȚA BISTRIȚA-NĂSĂUD 6201 119 1000
70 PENTELESCU CONSTANTIN PÎRNĂUȚ SUCEAVA 4786 183 1000
71 ZETU IRINA BOTOȘANI BOTOȘANI 4804 234 1000
72 TEACA CLAUDIA BUCUREȘTI SECTOR 5 5772 22 1000
73 IVAN MARIOARA OLTENIȚA CĂLĂRAȘI 4440 240 1000
74 GHERGHE DUMITRU PITEȘTI ARGEȘ 5106 232 1000
75 CHIPER OANA ARAD ARAD 6251 197 1000
76 STROIE PETRA GIURGIU GIURGIU 5887 180 1000
77 NEGRILĂ EMIL ARAD ARAD 5394 9 1000
78 DAN CONSTANTIN PLOSCA TELEORMAN 6090 239 1000
79 SOVIN NICULAI SÂNPETRU BRAȘOV 5596 191 1000
80 MUNCACI PAVEL CLUJ-NAPOCA CLUJ 5294 141 1000
81 INSTRĂTOAIE ELENA IAȘI IAȘI 4748 347 1000
82 HIGIU IOAN SIBIU SIBIU 5577 30 1000
83 PALAGHIA GEORGIANA BALOTEȘTI ILFOV 4606 137 1000
84 TINCA GABRIEL VOINEȘTI DÎMBOVIȚA 5037 200 1000
85 ENESCU ADRIAN PLOPENI PRAHOVA 4322 161 1000
86 GHERASIMOAIE ANCUȚA ELENA RÎMNICU VÂLCEA VÂLCEA 6468 287 1000
87 BLĂJANU GICA SLOBOZIA IALOMIȚA 4464 126 1000
88 MIHALACHE MINA BOTOȘANI BOTOȘANI 4815 532 1000
89 ANTON MIHAI IAȘI IAȘI 6662 339 1000
90 VLADU ANDREI BRAȘOV BRAȘOV 6803 349 1000
91 MACHE GEORGIAN LONGIN DÂMBOVIȚA TÂRGOVIȘTE 5057 8 1000
92 DAMIAN GABRIELA EUGENIA OCNA MUREȘ ALBA 5317 61 1000
93 SIMION ION BUCUREȘTI 4588 171 55000
94 CREȚU PILAT VASILICA FILIPEȘTI BACĂU 4875 84 60000
95 MĂRGĂRIT NINA GALAȚI GALAȚI 6008 156 55000
96 NICULAE RODICA BUCUREȘTI 6076 290 55000
97 MILU GABI SFÂNTU GHEORGHE COVASNA 6307 13 50000
98 MIRVALD ALEXANDRU CONSTANȚA CONSTANȚA 4366 254 50000
99 GHEOCA ELENA POTIGRAFU PRAHOVA 4331 143 50000
100 BRISC MARIANA LUPENI HUNEDOARA 5476 24 55000


PREMII EXTRAGERE CARTOANE NECÂȘTIGĂTOARE – ED. 27.09.09

1 PINTELEI AURICA AGHIREȘ SĂLAJ 1672 209/070 1000
2 CSOIN ALEX - SATU MARE 1675 818/273 1000
3 KRESTELSZ GYONGYI TÎRGU SECUIESC COVASNA 1447 826/276 1000
4 TOMA DIANA FĂGĂRAȘ BRAȘOV 2548 72/024 1000
5 TRIF C. PIATRA NEAMȚ NEAMȚ 3142 1073/358 1000
6 TURED MARIAN CĂLĂRAȘI CĂLĂRAȘI 1682 832/278 1000
7 OLARU GEORGETA BRAȘOV BRAȘOV 3497 480/160 1000
8 DUMA GHEORGHE TÂRGU-MUREȘ MUREȘ 2577 452/151 1000
9 PREDA FLORIAN ROEȘTI VÂLCEA 2149 820/274 1000
10 VASILE GHEORGHE ALEXANDRIA TELEORMAN 2827 300/100 1000
11 FURCELEA IONUȚ VLĂDENI DÎMBOVIȚA 2965 47/016 1000
12 GEORGESCU ELENA BUCUREȘTI SECTOR 5 2444 315/105 1000
13 DRAGOMIR NELI LAVINIA PITEȘTI ARGEȘ 3044 731/244 1000
14 FAZAKAS PIROSKA TOPLIȚA HARGHITA 1443 995/332 1000
15 NAGHI ILEANA BUZĂU BUZĂU 2206 405/135 1000
16 DUȚESCU ION TUZLA CONSTANȚA 2721 25/009 1000
17 GOFAN MARIA BUCUREȘTI - 2645 944/315 1000
18 MARINA CORINA SALONTA BIHOR 1639 63/021 1000
19 TĂRĂBĂȘEANU GEORGE BUCUREȘTI - 1763 747/249 1000
20 VASILE PETRUȚA TULCEA TULCEA 2133 94/032 1000
21 PEAGU ANGHEL TÂRGU-JIU GORJ 2327 479/160 1000
22 DIMA COSTEL GALAȚI GALAȚI 3176 495/165 1000
23 HUSARIU VICTORIA TIMIȘOARA TIMIȘ 3358 952/318 1000
24 DULGHERU ADRIAN CUGIR ALBA 1361 20/007 1000
25 MOSORA MARIAN VIOREL SIBIU SIBIU 2567 783/261 1000
26 CREȚU DUMITRU BUCU IALOMIȚA 2361 632/211 1000
27 MICLEUȘESCU LEONARD BUCUREȘTI SECTOR 6 2388 695/232 1000
28 CÎMPIAN ALEXANDRU BUCUREȘTI - 3712 881/294 1000
29 CĂLIN GHEORGHE GIURGIU GIURGIU 1901 237/079 1000
30 PUȘCAȘU CRISTIAN BRĂILA BRĂILA 1225 112/038 1000
31 ILINCA ANDREEA CRAIOVA DOLJ 2299 761/254 1000
32 BRODOCEATIU IRINA VASLUI VASLUI 1541 498/166 1000
33 KOROMOSZLAY MELANIA SIGHETU-MARMAȚIEI MARAMUREȘ 1381 454/152 1000
34 PETRAGHE ANA PANCIU VRANCEA 1220 368/123 1000
35 DOBRIN ȘTEFAN TIMIȘOARA TIMIȘ 2483 771/257 1000
36 CIOBANU ION BUCUREȘTI SECTOR 5 1850 44/015 1000
37 LUNGU VALENTIN CÂMPU-LUNG ARGEȘ 2404 83/028 1000
38 CÂMPEANU PETRICĂ BISTRIȚA BISTRIȚA-NĂSĂUD 1916 222/074 1000
39 MUSTEAȚĂ RADU BOTOȘANI BOTOȘANI 2039 1071/57 1000
40 CRISTEA VIRGIL PÂRJOL BACĂU 3102 1012/338 1000
41 RADU LUMINIȚA CRAIOVA DOLJ 1959 232/078 1000
42 NEGRILĂ MARIN SORIN CARACAL OLT 1253 373/125 1000
43 MARIN ECATERINA REȘIȚA CARAȘ-SEVERIN 1605 92/031 1000
44 NECEA VALERIU NINEL BUCUREȘTI 2982 1006/336 40000
45 SĂBIESCU RUDOLF DROBETA TURNU SERVERIN MEHEDINȚI 2089 808/270 50000
46 MUNTEAN IULIANA HUNEDOARA HUNEDOARA 3391 445/149 90000
47 BĂLTEANU CRISTIAN IAȘI IAȘI 3244 237/079 60000
48 ANDRIȘAN DOINA HURJUIENI SUCEAVA 1981 462/154 60000
49 ANGHEL ENUȚA BUCUREȘTI SECTOR 6 1080 224/075 40000
50 GRIGOR ANA SEDERHAT ARAD 3401 581/194 55000

luni, octombrie 05, 2009

Report de aproape 4,5 milioane de euro la Loto 6/49. Vezi numerele extrase


Report de aproape 4,5 milioane de euro la Loto 6/49. Pemiul pus în joc la categoria I nu a fost câştigat, în urma extragerii de duminică. Numerele extrase au fost 45, 32, 1, 7, 23 şi 44, în timp ce la Noroc, a fost format, în urma extragerii, numărul 9709201.

11 persoane îşi vor împărţi premiul de la categoria a II-a, primind, fiecare, câte 9.085,88 de lei, în timp ce la categoria a III-a au fost 352 de câştigători.

Marele premiu a fost câştigat ultima oară în data de 7 iunie. Atunci un gălăţean a plecat acasă cu peste zece milioane de euro. Acesta a fost cel de-al doilea premiu important din istoria Loteriei Române.

Cel mai mare premiu pus în joc la Loto 6/49, de aproape 13 milioane de euro, a fost câştigat în luna ianuarie 2008.

sursa: Lotomania

sâmbătă, octombrie 03, 2009

Unde se mai poate face sex? Chiar şi-n duba poliţiei!


Doi îndrăgostiţi din Australia au fost surprinşi făcând sex în spatele unei dube de poliţie, în contextul în care fuseseră arestaţi şi erau transportaţi spre cea mai apropiată secţie.

O femeie care îşi conducea maşina în urma dubei a fost şocată când, prin geamul din spate, i-a văzut pe cei doi complet dezlănţuiţi. Mai întâi ea i-a observat sărutându-se, iar mai târziu, când a oprit la un semafor din oraşul Darwin, i-a văzut pe aceştia făcând sex sălbatic.

După deconspirare, poliţiştii au declarat că n-au auzit nimic suspect în spatele maşinii şi că nu şi-au închipuit că îndrăgostiţii vor face aşa ceva tocmai acolo.

Liga Campionilor este la Bucureşti!


Astăzi şi mâine, iubitorii fotbalului vor putea admira şi se vor putea fotografia alături de trofeul Ligii Campionilor.

Cupa ridicată de jucătorii Stelei în 1986, după dramatica finală cu Barcelona (2-0 după loviturile de departajare), a sosit, ieri, în Bucureşti şi este expusă în Piaţa Constituţiei.

Ambasadorul Uefa pentru România cu ocazia acestui eveniment este nimeni altul decât eroul de la Sevilla, legendarul portar Helmuth Duckadam (50 de ani).

Helmuth Duckadam alături de preţiosul, trofeu al Ligii Campionilor


Duckadam, în rolde ambasador

Întrebat ce a simţit când a ridicat din nou trofeul, “Helmi” a declarat că a trăit o senzaţie unică, pe care nu credea că o va mai experimenta vreodată.

Duckadam nu a discutat numai despre zilele glorioase ale fotbalului românesc, înţepându- i pe actualii fotbalişti. “Noi jucam din plăcere. Acum sunt mulţi fotbalişti bine plătiţi, dar performanţele lor lasă de dorit”, a concluzionat fostul mare portar.

foto: Gabriel Pătruţ

Din cauza voastră am pierdut 1.000.000.000 €


Criza politică a lovit puternic economia, care oricum era la pământ. În jocul pentru putere, politicienii noştri nu s-au gândit la poporul pe care-l guvernează.

Şi astfel, în doar câteva zile, din cauza lor s-a pierdut peste 1.000.000.000 de euro, punând la socoteală doar devalorizarea monedei naţionale şi căderea Bursei.

Criza politică ce a culminat cu destrămarea coaliţiei de guvernare PD-L - PSD a depreciat leul. În numai trei zile, de marţi, când era 4,1851, până joi, cursul a ajuns la 4,2494, neaşteptat chiar pentru mulţi analişti.

Astfel, scandalul politic s-a dovedit a fi decisiv pentru preţurile de anul viitor al produselor accizabile. Şi aceasta, deoarece, în 2010, acciza se va calcula la cursul stabilit joi. Pentru a acoperi costul acesteia, românii vor plăti cu circa 14% mai mult.

Leul s-a depreciat

Tot joi, Bursa de la Bucureşti a pierdut 790 de milioane de euro, reprezentând atât deprecierea leului, cât şi scăderea indicilor bursieri.

În cazul în care criza politică va continua, există riscul ca şi creditul pentru România să se scumpească, întrucât băncile din ţara noastră se finanţează de pe pieţele externe, iar cum România va fi percepută ca o ţară riscantă, banii vor fi luaţi cu un cost mai mare, avertizează analiştii economici.

Pentru populaţie, acest lucru ar însemna majorarea dobânzilor la credite. La ora actuală, România are o datorie externă de 17 miliarde de euro, cu scadenţa în curând, o scumpire a creditului cu 2%, aşa cum se aşteaptă analiştii, însemnând o creştere cu minimum 340 de milioane de euro.

Dă iama în sărmăluţe

Deşi haosul din Executiv era în plină desfăşurare, preşedintele Băsescu, care oricum a revocat miniştrii PSD în paşi de dans la o universitate clujeană, anunţa că îşi petrece sfârşitul de săptămână degustând sarmale. Şi nu oriunde, ci la un festival deja celebru, cel al sărmăluţelor, desfăşurat la Praid, judeţul Mureş. Preşedintele Traian Băsescu va fi însoţit de ministrul Elena Udrea.

Miniştrii vor lua acelaşi salariu ca până acum

Până vor trece cele 45 de zile de interimat, miniştrii trebuie să se resemneze să lucreze dublu pe aceiaşi bani, deoarece nu vor încasa decât indemnizaţiile ministerelor la care sunt titulari.

Însă problemele pentru cabinetul lui Boc de-abia încep. PD-L nu mai are majoritate parlamentară, aşadar premierul Boc nu are suficiente voturi pentru a forma un guvern complet.



Noul Guvern şi-a intrat în pâine

PD-L a rămas singur în Palatul Victoria. Ieri dimineaţă, interimarii deja îşi luau în primire birourile, cel mai activ fiind de departe Vasile Blaga, care, înainte de revocarea tuturor pesediştilor din Guvern, deja se instalase la Interne, unde şi-a numit imediat secretarii de stat şi i-a dat afară pe toţi prefecţii PSD din România, 21 la număr.


Prefecţii nu au fost singurii “executaţi” în aceste zile. Miniştrii PD-L au ras toţi şefii de agenţii din subordinea Guvernului numiţi de PSD. (Camelia Ştefan)

sursa: libertatea.ro

vineri, octombrie 02, 2009

Poze cu Marina Dina in Playboy-ul din octombrie 2009 – Poze cu Marina Dina patata si pe acoperis


Asistenta „buna rau” a emisiunii „Rai da’ buni” de pe Antena2, Marina Dina, a aparut pentru a doua oara in pielea goala in revista Playboy.

Cei nerabdadori sa o vada pentru prima data sau poate sa o revada, o pot admira acum in pictorialul nud din Playboy-ul din luna

rea_da_buna_marina

“Iepurasul” blond si sexy Marina Dina isi arata trupul bine structurat ca de felina (caci o felina cred ca se doreste a fi) in acest numar al revistei Playboy, pozand pe acoperisurile Bucurestiului.

Trebuie sa recunoastem ca se poate spune ca este la inaltime cu adevarat din toate punctele de vedere. iar cine doreste si mai mult va trebui sa cumpere numarul de face senzaţie în numărul din octombrie al revistei Playboy.

„Iepuraş” pentru a doua oară în viaţă, Marina Dina este la înălţime în noul ei pictorial. Nu doar la figurat, dar şi la propriu…

marina_dina_rea_da_buna_rau

Şoc! Irinel Columbeanu, un bărbat infidel? E înebunit de Mariana Roşca


Monica Columbeanu susţinea cu ceva vreme in urmă că nu ar deranja-o deloc dacă ar auzi că soţul ei o inşală, atata vreme cat ar fi vorba despre o relaţie de o noapte. Poate că ştia ea ce ştia!

Libertatea publică azi, in exclusivitate, declaraţia unui martor la “asaltul” lui Irinel Columbeanu asupra unei frumoase ieşence, care a avut loc recent, intr-un club bucureştean.

Mariana Roşca are 30 de ani şi e o ieşeancă frumoasă care i-a pus, se pare, inima pe jar lui Irinel Columbeanu. Conform spuselor unor martori, Irinel a cunoscut- o, recent, pe Mariana, la clubul Pat din Bucureşti, prin intermediul unor prieteni comuni.

Interesant e că la masa la care stăteau Iri şi Mariana s-a aşezat, la un moment dat, şi Monica, soţia milionarului, ajunsă ceva mai târziu la faţa locului. Însă nici prezenţa nevestei lui nu l-a determinat pe Irinel să-şi ia ochii de la focoasa moldoveancă.

Monica a plecat, extrem de nervoasă, din clubul Pat

“Totul s-a întâmplat recent, eram în club Pat alături de câţiva amici şi l-am zărit la masa de lângă bar, pe Irinel cu o blondă superbă alături. Evident că ne-am uitat cu toţii curioşi, căci tânăra nu semăna deloc cu Moni, iar Irinel o privea într- un mod foarte special.

Stătea foarte aproape de ea, o sorbea practic din ochi. S-au întreţinut ore în şir, au vorbit, au râs, însă, la un moment dat, şi-a făcut apariţia Monica, alături de o prietenă. S-a aşezat la masă, a încercat să poarte o conversaţie cu soţul ei, însă, când a văzut că Irinel nu îi acordă prea mare atenţie, s-a retras.

Din momentul în care a rămas singur cu Mariana, avansurile lui Irinel au devenit evidente, a luat-o pe fată de mijloc şi s-a jucat cu buzele în părul ei. Aproape o sufoca, nu l-am văzut niciodată atât de înfierbântat atunci când era împreună cu Monica.

Mi s-a părut ciudat că nu erau deloc deranjaţi că, de faţă, se aflau mai multe persoane care, cu siguranţă, ştiau cine e Irinel Columbeanu şi cine e soţia lui”, ne-a povestit sursa noastră.

Spre dimineaţă, cei doi au plecat separat, însă Irinel i-a pus Marianei la dispoziţie o maşină condusă de Voicu, şoferul de atunci al familiei Columbeanu.

«E adevărat»

Contactată de Libertatea, Mariana a recunoscut că-l ştie destul de bine pe Irinel Columbeanu.
“Da, este adevărat că Irinel Columbeanu mi-a făcut avansuri, însă nu vreau să vorbesc despre asta. E doar treaba mea şi a domnului Columbeanu. Cred că, până la urmă, orice bărbat e dator să încerce atâta timp cât alături se află o femeie frumoasă, nu-i aşa? Iar orice femeie poate să refuze sau să accepte avansurile”, ne-a mărturisit Mariana.
Irinel Columbeanu nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.